ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 584/2020

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a solicitat, în contradictoriu, cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anularea Deciziei de Soluționare a Contestației nr. 30807/14.11.2016; anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.10.2016 precum și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În esență, în argumentele expuse în susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal în discuție, urmare a unui control efectuat, în intervalul 19.07.2016 - 28.09.2016, s-a reținut, în esență, că S.C. A. S.R.L. nu mai îndeplinește unul din criteriile de eligibilitate și selecție care trebuie menținut pe toată durata de valabilitate a contractului de finanțare, respectiv acela de a nu fi în insolvență. Raportat la toate aceste aspecte, autoritatea pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR) a propus încetarea contractului întrucât beneficiarul nu și-a îndeplinit obligațiile contractului în perioada de valabilitate a acestuia și, de asemenea, stabilește obligații în sarcina debitoarei de restituire a unui debit total în valoare de 738.556,34 RON. Împotriva Procesului Verbal, s-a formulat contestație care a fost soluționată prin Decizia înregistrată sub numărul x/14.11.2016. Prin această decizie s-a dispus respingerea contestației. 1.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 138 din 11 octombrie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: - a admis acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale; - a dispus anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.10.2016 și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. Nr. 30807/14.11.2016; - a obligat pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale la plata către reclamanta S.C. A. S.R.L. a sumei de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în esentă următoarele: Potrivit prevederilor contractului de finanțare încheiat, societatea s-a obligat să respecte pe toată durata de valabilitate a contractului criteriile de eligibilitate și de selecție înscrise în cererea de finanțare, și anume pe o perioada de monitorizare, respectiv de la data efectuării ultimei plați, beneficiarul se obligă să nu modifice substanțial proiectul. În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat că Tribunalul Iași a admis cererea de intrare în insolvența a beneficiarului FEADR - S.C. A. S.R.L., (Dosar x/2016), instanța deschizând procedura generală a insolvenței și desemnând un administrator judiciar. Demararea activității de control și stabilire a creanțelor bugetare s-a efectuat în urma consultării Buletinului Procedurilor de Insolvență, când s-a constatat că societatea se află în procedura generală de insolvență, fiind încălcate astfel prevederile contractuale. A reținut instanța de fond că echipa de control, în urma verificărilor efectuate, a constatat că investiția realizată de beneficiarul S.C. A. S.R.L.. a devenit neeligibilă pentru cofinanțarea comunității ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate, prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. x/03.10.2016. Suma totală neeligibilă datorată este de 1.198.014,10 RON, la care se adaugă penalitățile și dobânzile prevăzute în contractele economice/acordurile încheiate în conformitate cu procedurile de implementare și costurile bancare și accesoriile calculate potrivit prevederilor legale în vigoare. Împotriva acestui Proces-verbal de constatare, beneficiarul a formulat contestație care a fost soluționată prin Decizia nr. 30807/14.11.2016, în sensul respingerii acesteia. Curtea de apel a reținut că, din analiza art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, prin Decizia 342/2013, Curtea Constituțională a constatat că prima obligație a autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene este aceea de a începe activitatea de constatare a eventualelor nereguli apărute în derularea contractului, fără a prezuma că intrarea în insolvență reprezintă de plano o neregulă care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, iar a doua obligație a autorităților competente în gestionarea fondurilor europene este aceea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din neregulile constatate, fiind, deci, o activitate subsecventă constatării unor nereguli, și fiind evident că nu pot fi imputate sumele acordate în cadrul contractului fără ca beneficiarul să nu aibă nicio culpă la intrarea în insolvență. Conchide instanța fondului, în sensul că autoritățile competente cu gestionarea fondurilor europene, în activitatea lor de control în baza art. 36 din O.U.G./2011, nu pot considera ab initio că intrarea în insolvență este o nerespectare a dispozițiilor contractuale care atrage de plano reținerea comiterii unei abateri. Referitor la viabilitatea proiectului, Curtea a reținut că reclamanta desfășoară în continuare activitate economica, neexistând probe sau indicii că și-a încetat activitatea, a modificat obiectul investiției sau a modificat planul de afaceri propus prin cererea de finanțare. După cum s-a arătat mai sus, nu s-a probat ca bunurile dobândite în urma finanțării sunt în acest moment în pericol să fie înstrăinate. Împrejurarea că s-a declanșat procedura de insolvență nu este o neregulă de natură a atrage consecințe financiare, cât timp planul de afaceri nu s-a modificat. În conținutul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.10.2016 s-au mai reținut și aspecte privind neîndeplinirea obiectivelor stabilite prin contractul de finanțare. Retine instanța ca acele susțineri reprezintă simple speculații ale organului de control, nefundamentate la momentul emiterii procesului-verbal. 1.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate Împotriva sentinței nr. 138 din 11 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în condițiile art. 483 C. proc. civ. Invocând ca temei al cererii de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin argumentele prezentate în susținerea motivelor de nelegalitate, recurenta a făcut trimitere la normele de drept prevăzute de art. 3 anexa 1 din Contractul de Finanțare la incidența prevederilor Legii nr. 85/2014 privind deschiderea procedurii de insolvență în formă generală. După prezentarea detaliată a contextului raportului juridic fiscal litigios, recurenta-pârâtă a punctat îndeosebi aspectele care vizează nelegalitatea sentinței, susținând că instanța de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispozițiile legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin Fondul Europen Agricol pentru Dezvoltare (FEADR). De asemenea, instanța de fond a interpretat în mod greșit aspectele legale incidente în cauză și a arătat că neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate și selecție pe toată durata de valabilitatea a contractului de finanțare reprezintă neregulă, respectiv încălcarea clauzelor contractului de finanțare și ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancțiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente și declanșarea procedurii de constituire și recuperare de debit potrivit legislației aplicabile creanțelor bugetare. Recurenta arată în continuare că, prin hotărârea atacată, instanța de fond în mod greșit a reținut că "echipa AFIR a constatat că bunurile achiziționate cu sumele de bani acordate prin contractul de finanțare, se află în proprietatea beneficiarului și sunt utilizate pentru desfășurarea activității, … împrejurarea că s-a declanșat procedura de insolvență nu este o neregulă de natură a atrage consecințe financiare, cât timp planul de afaceri nu s-a modificat." Recurenta a precizat că beneficiarul a implementat 28% din proiectul aprobat de AFIR. Mai arată recurenta că la momentul depunerii cererii de finanțare beneficiara a avut în vedere obligația înscrisă în lista documentelor solicitate, respectiv aceea de a depune odată cu cererea de finanțare și Certificatul Constatator Eliberat de Oficiul Registrului Comerțului care evidențiază faptul că la momentul depunerii cererii de finanțare beneficiarul nu se află în procedura de insolvență sau faliment, iar în baza studiului de fezabilitate din cadrul planului de afaceri pe care debitorul l-a depus la dosarul de selecție, acesta a fost declarat eligibil și selectat în detrimentul altor solicitanți. În fine, recurenta a mai susținut că reclamanta a intrat in insolvență ca urmare a propriei solicitări, rezultând clar încălcarea contractului de finanțare, pe perioada de valabilitate a acestuia. 1.

Apărările formulate de intimată Intimata-reclamantă B. - în calitate de administrator judiciar al S.C. A. S.R.L. a formulat întâminare la recursul promovat în cauză prin care a solicitatat respingerea recursului ca nefondat. În esență, a susținut că este întru-totul de acord cu punctul de vedere expus de către judecătorul fondului, aceste argumente regăsindu-se chiar în cuprinsul contestației administrative. Insolvența nu este neregulă pentru că nu se circumscrie definiției date neregulii prin O.U.G. nr. 66/2011, care face trimitere la o abatere de la legalitate determinat de o acțiune sau inacțiune a beneficiarului. Coroborând această normă cu prevederile Legii 85/2014 care definesc insolvența ca o stare a patrimoniului ce se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor (fără nici o referire la abatere de la legalitate sau de o culpă a societății), se ajunge la concluzia rezonabilă că insolvența nu poate fi o neregulă pur și simplu, ea putând avea ca și cauze un complex de factori obiectivi ce subiectivi, ce nu întotdeauna pot fi imputați societății debitoare. 1.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., Față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, și față de întreg probatoriul administrat, prin raportare la normele legale incidente, incluzând dezlegările date în cursul soluționării cauzei cu care a fost investită, Înalta Curte, în urma propriului demers de verificare a actelor și lucrărilor dosarului reține că recursul de față este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Cu titlu preliminar, se reține că recurenta-pârâtă a precizat, așa cum reiese din practicaua prezentei decizii, că nu mai insistă în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat prin cererea de recurs însă, raportat la actele și lucrările dosarului cât și la prevederile legale incidente, Înalta Curte, consideră că sentința pronunțată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare pentru asigurarea unei mai bune judecăți în condițiile în care, în acest ciclu procesual, nu este, în mod efectiv, posibilă exercitarea controlului de către instanța de recurs, în considerarea celor în continuare arătate. În fapt, între Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală șii Pescuit (în prezent Aganția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, (AFIR) și beneficiarul A. S.R.L., la data de 17.06.2009, a fost încheiat Contractul de Finanțare nr. x Obiectul contractului l-a reprezenatat acordarea unei finanțări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Renovare grajd și fânar și dotare cu tractoare, combină de recoltat, mașini utilaje și echipamente a fermei de vaci pentru lapte din com. Forăști, jud. Suceava". În baza contractului mai sus-menționat, cu valoarea totală eligibilă de maxim 4.272.586,00 RON, autoritatea s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim de 60.144,20 RON. Suma finală decontată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, conform cheltuielilor acceptate la plată a fost de 738.556,34 RON. În urma verificării documentelor, echipa de control a constatat că Tribunalul Iași a admis cererea de intrare în insolvență a beneficiarului FEADR - S.C. A. S.R.L., (dosar x/2016), instanța deschizând procedura generală a insolvenței și desemnând un administrator judiciar B.. Așadar, demararea activității de control și stabilire a creanțelor bugetare s-a efectuat în urma consultării Buletinului Procedurilor de Insolvență, când s-a constatat că societatea se află în procedura generală de insolvență. Drept urmare, echipa de control, în urma verificărilor efectuate a constatat că investiția realizată de beneficiarul S.C. A. S.R.L.., a devenit neeligibilă pentru cofinanțarea comunității ca urmare a prevederilor legale și contractuale încălcate, prezentate în Procesul-verbal de constatare nr. x/03.10.2016. În contextul prezentat, reținându-se că, deschiderea procedurii de insolvență nu reprezintă prin ea însăși o neregulă, în sensul art. 36 din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de recurs în analiza considerentelor hotărârii evidențiază faptul că motivarea realizată de prima instanță nu este în acord cu exigențele impuse de art. 22 alin. (2) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu se referă la probele administrate în cauză și nu este în concordanță cu acestea, nu prezintă cu claritate punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și nici motivele pentru care susținerile reclamantei și-au găsit corespondent în soluția adoptată. Conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ.- "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. în acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc. " Mai mult, art. 254 alin. (5) C. proc. civ. prevede că: "Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanța va dispune ca părțile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc." În speța dedusă judecății, instanța, încălcând dispozițiile legale, ar fi putut să pună în vedere reclamantei obligația de a depune la dosar raportul privind stadiul și cauzele intrării în procedura insolvenței, întocmit de lichidatorul judiciar. De altfel, instanța și-a însușit fără rezerve susținerile reclamantei din cererea de chemare în judecată deși art. 425 C. proc. civ. obligă instanța să insereze în considerente situația de fapt rezultată din probele administrate, această obligație nu a fost îndeplinită, la dosar neexistând probe referitoare la cauza insolvenței și nici referitoare la prejudiciul cauzat bugetului ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței. Ca atare, Înalta Curte reține că instanța de fond a anulat creanțele bugetare stabilite prin actele administrative contestate, fără să administreze în probațiune înscrisurile amintite anterior în contextul în care prejudiciul produs bugetului Uniunii Europene poate fi efectiv sau potențial, materializându-se, în toate cazurile, prin afectarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, fiind evident că, prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenția legiuitorului a fost să se asigure că aceste cheltuieli efectuate în contextul fondurilor structurale sunt strict limitate la agenții care respectă regulile fixate. Această concluzie rezultă dintr-o jurisprudență constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia c. Irlanda, C-199/03, hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging și alții, C-383/06-C-385/06). Înalta Curte consideră că se impune casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru a se administra probatorii, soluția fiind justificată de necesitatea respectării dreptului părții de a avea acces la dublu grad de jurisdicție. De asemenea, cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a cerceta efectiv argumentele invocate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, față de apărările intimatei-pârâte și de probele administrate, în vederea lămuririi situației de fapt și prin aplicarea corectă a legii, sens în care vor fi avute în vedere și criticile cuprinse în prezentul recurs, ce nu vor mai fi analizate, dată fiind soluția adoptată de instanța de control judiciar. III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 și art. 497 raportate la art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul autorității, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.