ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5656/2020

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 21 martie 2017 sub nr. x/2017 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca instanța să dispună:

- anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 715 din 29.11.2016, ca fiind netemeinică și nelegală;

- obligarea pârâtei la rambursarea cheltuielilor electorale în cuantum de dc 2.600 RON în favoarea reclamantului;

- cu obligarea la cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 698/15.09.2017 Tribunalul Mureș, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 19 septembrie 2017.

Prin sentința civilă nr. 118 din data de 20 octombrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.

Anulează Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 715/29.11.2016.

Obligă pârâta la rambursarea către reclamant a cheltuielilor electorale în cuantum de 2.600 RON, solicitate prin cererea nr. x/04.07.2016.

Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 260 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru.".

Împotriva sentinței nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 recurenta arată că potivit dispozițiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, de îndată ce aceasta a fost redactată și semnată. Or, sentința recurată a fost comunicată fără a fi semnată de judecătorul care a pronunțat-o.

Totodată, recurenta a arătat că hotărârea instanței de judecată, astfel cum a fost pronunțată, este nelegală, ținând cont de dispozițiile art. 48

alin. (13) din Legea nr. 334/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 319 alin. (20) lit. d) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și art. 17 alin. (2) lit. h) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 59 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, aprobate prin H.G. nr. 10/2016, rambursarea cheltuielilor electorale se face numai pe baza cererii de rambursare, precum și a documentelor justificative, a documentelor prevăzute la art. 54 și a raportului de control prevăzut la art. 55.

Recurenta a susținut că din dispozițiile art. 319 alin. (20) lit. d) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, rezultă fără echivoc faptul că lipsa unuia dintre elementele de identificare ale adresei de domiciliu, așa cum este aceasta trecută în cartea de identitate a beneficiarului, în integralitatea ei, conduce la încălcarea dispozițiilor legale invocate și implicit, la nerambursarea sumei înscrise în factură, atâta vreme cât aceasta constituie document justificativ în baza căruia se efectuează rambursarea, respectiv, nerambursarea sumei conținute.

Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a reținut că lipsa indicării numelui județului nu echivalează cu lipsa indicării adresei beneficiarului pentru a se reține încălcarea dispozițiilor art. 319 alin. (20) Codul fiscal și pentru a concluziona că factura fiscală nu are caracterul de document justificativ în sensul art. 48

1

alin. (1) din Legea nr. 334/2006.

Mai arată recurenta că este greșită reținerea instanței că "elementele a căror indicare a fost omisă nu sunt esențiale pentru soluționarea cererii de rambursare, refuzul rambursării pentru aceste motive constituind un formalism excesiv, nejustificat prin vreun motiv obiectiv, în condițiile în care atât identitatea părților cât și serviciul furnizat rezultă fără dubiu".

Recurenta a arătat că, până la finalizarea misiunii de control, mandatarul financiar al competitorului electoral A. nu a procedat la îndreptarea erorilor strecurate în documentele justificative (facturi fiscale), potrivit tezei I din art. 48 alin. (13) din legea nr. 334/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, recurenta a susținut că în considerentele sale, instanța de fond a reținuit că pârâta a invalidat facturile corespunzătoare sumei de 2600 RON, în temeiul unor prevederi legale care nu erau în vigoare la data emiterii facturilor, cu referire la dispozițiile art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, este nefondată deoarece la momentul emiterii facturilor respective erau în vigoare atît dispozițiile art. 59 alin. (2)-(13) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, aprobate prin H.G. nr. 10/2016, cât și dispozițiile art. 319 alin. (1) și alin. (20) din Legea nr. 227/2015, astfel că facturile trebuiau să conțină informațiile obligatorii prevăzute de legislația fiscală națională.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Relativ la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", este nefondat. Acesta vizează neregularități de ordin procedural sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care definește nulitatea ca fiind sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public, și relativă, în cazul în care cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanțe faptul că a încălcat dispozițiile art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. întrucât sentința recurată a fost comunicată fără a fi semnată de judecătorul care a pronunțat-o.

Raportat la motivul invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există neregularități de ordin procedural care să fie sancționate cu nulitatea. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 427 C. proc. civ. referitoare la Comunicarea hotărârii: "Hotărârea se va comunica din oficiu părților, în copie, chiar dacă este definitivă. Comunicarea se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată și semnată în condițiile legii.".

Totodată, dispozițiile art. 426 - Redactarea și semnarea hotărârii prevăd că:,,(…) (3) Hotărârea va fi semnată de membrii completului de judecată și de către grefier. (…)

(6) Hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.".

Înalta Curte reține și dispozițiile art. 131 din Hotărâre nr. 1.375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești potrivit cărora:,,(5) Hotărârile tehnoredactate vor purta, pe ultima pagină, următoarele mențiuni: data tehnoredactării, inițialele redactorului și ale tehnoredactorului (judecători, magistrați-asistenți sau asistenți judiciari) și numărul exemplarelor, iar la instanțele de control judiciar se va trece numele judecătorilor care au pronunțat hotărârile supuse controlului. Hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar, spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată și de grefierul de ședință.

(8) Grefierul de ședință comunică părților sau, după caz, altor persoane prevăzute de lege hotărârea, în copie, în cel mult 3 zile de la data la care a fost redactată și semnată.".

Potrivit dispozițiilor anterior citate rezultă cu evidență că hotărârea se redactează în două exemplare originale, dintre care unul se atașează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanței.

În ceea ce privește lipsa semnăturilor membrilor completului de judecată și a grefierului de ședință, este de reținut că aceste semnături există numai pe hotărârea din dosarul cauzei și pe exemplarul atașat la mapa de hotărâri. Exemplarele comunicate părților nu cuprind respectivele semnături, legea neprevăzând obligativitatea existenței acestora.

Instanța va comunica părților întotdeauna numai copii ale hotărârilor (care nu sunt semnate), copii pe care părțile le pot legaliza, la cerere, cu plata taxei de timbru aferente, în condițiile stabilite de Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, respectiv:,,(2) La cerere se pot elibera copii verificate pentru conformitate, care vor purta ștampila instanței pe fiecare filă și se va percepe taxa judiciară de timbru aferentă copiilor legalizate. În acest caz, copiile de pe hotărârile judecătorești sau alte acte emise de instanță vor purta mențiunea "conform cu originalul", iar copiile de pe alte înscrisuri vor purta mențiunea "conform cu înscrisul aflat la dosar". Pentru hotărârile judecătorești nedefinitive sau desființate se menționează acest aspect pe copia eliberată. Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător.".

Relativ la motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că prezentul litigiu este generat de refuzul exprimat de pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă de rambursare către candidatul independent A. a cheltuielilor electorale în sumă de 2600 RON, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale REGP nr. x/19.05.2016, REGP nr. 1722/19.05.2016 și REGP nr. 1728/19.05.2016 emise de S.C. B. S.R.L., reprezentând "cheltuieli pentru producția și difuzarea materialelor de propagandă electorală tip afișe", pe motiv că sunt încălcate dispozițiile art. 48

1

alin. (1) coroborat cu art. 319 alin. (2) Codul fiscal.

Autoritatea pârâtă a justificat măsura luată prin aceea că facturile anterior menționate nu îndeplinesc condițiile de rambursare, respectiv condiția de documente justificative, întrucât nu a fost indicat județul la rubrica referitoare la adresa furnizorului, respectiv că, la rubrica privind adresa beneficiarului, lipsește numărul.

În cauză, facturile fiscale în discuție cuprind la adresa furnizorului localitatea (Tg. Mureș), strada și numărul, lipsind județul. Pe de altă parte, este indicată denumirea furnizorului, codul de identificare fiscală și numărul de înregistrare în registrul comerțului.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază, în acord cu reținerile instanței de fond, că au fost menționate suficiente elemente cu privire la furnizor pentru ca acesta să poată fi identificat fără dubiu, omisiunea indicării județului nefiind de natură a ridica vreo îndoială asupra identității societății furnizoare. În acest sens, este de notorietate situarea localității Târgu Mureș în județul Mureș, neexistând vreo localitate cu aceeași denumire în alt județ.

Cu privire la cumpărător, se constată de asemenea că au fost indicate numele, localitatea, blocul, apartamentul, județul precum și codul numeric personal, existând astfel elemente suficiente și pentru identificarea acestuia.

Înalta Curte consideră că lipsa acestor elemente de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispozițiilor art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal, atât timp cât restul mențiunilor permit identificarea furnizorului/cumpărătorului, fără a exista un risc de confuzie.

Lipsa menționării județului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conținutul și legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reținut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăți în identificarea cu certitudine a furnizorului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor mențiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realității și legalității achizițiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menționarea unei adrese de domiciliu a cumpărătorului incompletă, dar care conține suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor și care, coroborată cu celelalte mențiuni ale facturii, conduce la concluzia realității tranzacției.

Recurenta-pârâtă a susținut că obligativitatea includerea mențiunii județului de domiciliu în cuprinsul adresei furnizorului din factura fiscală și a numărului la adresa beneficiarului reiese din dispozițiile art. 48

1

din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora prin documentele justificative prevăzute la art. 48 alin. (1) - (5), (7) și (9) se înțelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, în acord cu dispozițiile Codul fiscal, aspect care nu exclude însă, înainte de introducerea lor prin art. I pct. 2 din OUD nr. 44/2016, cunoașterea și aplicarea ca atare a dispozițiilor Legii nr. 227/2017 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Or, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu erau în vigoare nici la data realizării cheltuielii de către reclamant (19.05.2016), nici la data depunerii cererii de rambursare și a documentelor justificative însoțitoare (04.07.2016), astfel încât nu sunt aplicabile prezentei cauze, fiind invocate cu nerespectarea principiilor aplicării în timp a legii civile. Astfel, dispozițiile art. 48

1

din Legea nr. 334/2006 au fost introduse în actul normativ prin O.G. nr. 44 din 02.09.2016, iar H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora a fost abrogată anterior perioadei de referință (scrutinul electoral desfășurat la 05.06.2016), prin H.G. nr. 105 din 20.02.2009.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinței nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electrorală Permanentă împotriva sentinței nr. 118 din data de 20 octombrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.