ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2346/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal (ca efect al declinării de la Tribunalul Arad), reclamantul A. a cerut în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Publică Electorală București, revocarea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 643 din 29.11.2016 prin care s-a refuzat rambursarea sumei de 2.597 RON, reprezentând cheltuieli electorale și emiterea unei decizii de rambursare a cheltuielilor electorale pentru suma menționată.

Prin sentința civilă nr. 361 din 11 decembrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Publică Electorală București, a anulat în parte Decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 643/29.11.2016 emisă de pârâtă, a obligat pârâta la rambursarea cheltuielilor electorale către reclamant în cuantum de 2.477 RON, respingând în rest acțiunea. Totodată, a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Autoritatea Electorală Permanentă a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că soluția de obligare la rambursarea sumei de 2.477 RON, reprezentând cheltuieli electorale, este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 59 alin. (1) și art. 48

1

din Legea nr. 334/2006, a art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și a art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006.

În opinia recurentei-pârâte, aprecierea instanței de fond ca fiind formală greșita mențiune în facturile fiscale, fără indicarea temeiului legal pe care se bazează, este greșită. Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate, există obligația înscrierii pe factură a adresei de domiciliu, așa cum aceasta este înscrisă în cartea de identitate a beneficiarului și nu a circumscripției electorale.

De asemenea, interpretarea instanței de fond este greșită și în ceea ce privește corectarea erorilor din facturile fiscale, acestea putând fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorității Electorale Permanente, potrivit dispozițiilor art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, dispoziții care nu impun în sarcina instituției obligația de a atrage atenția acestuia asupra îndreptării erorilor din documentele justificative.

A arătat recurenta că până la finalizarea misiunii de control, mandatarul financiar desemnat al competitorului electoral nu a procedat la îndreptarea erorilor din facturile fiscale, motiv pentru care nu au putut fi validate.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, ca temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Prima instanță a apreciat în mod corect că aspectele invocate de pârâtă pentru invalidarea și nerambursarea sumei de 1.788,00 RON nu reprezintă încălcări de fond ale prevederilor legale.

Faptul că dispozițiile art. 319 alin. (20) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal impun anumite condiții de formă în cazul facturilor fiscale nu înseamnă că lipsa oricărei mențiuni poate fi sancționată cu nulitatea facturii, o astfel de interpretare încălcând principiul proporționalității.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor mențiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realității și legalității achizițiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menționarea unei adrese a beneficiarului/furnizorului incompletă, dar care conține suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor și care, coroborată cu celelalte mențiuni ale facturii, conduce la concluzia realității tranzacției.

Nu orice omisiune poate conduce la neluarea în considerare a unei facturi, ci sancțiunea trebuie să fie una proporțională. Neexistând niciun risc privind identificarea cumpărătorului, respectiv a furnizorului, factura trebuia să fie considerată valabilă chiar în lipsa mențiunilor privind domiciliul/sediul acestora.

Totodată, instanța de recurs constată că sunt corecte considerentele instanței de fond referitoare la obligațiile Autorității Electorale Permanente, așa cum decurg ele din litera și spiritul legii nr. 334/2006.

Contrar celor susținute de recurentă, Înalta Curte constată că, potrivit art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006 "Eventualele neconcordanțe și/sau erori din documentele justificative pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului Autorității Electorale Permanente. În cazul în care erorile nu sunt corectate din proprie inițiativă sau la cererea autorității de control, suma conținută în documentul justificativ respectiv nu va mai fi validată și rambursată de Autoritatea Electorală Permanentă."

Așa cum a reținut și instanța de fond, chiar legea are în vedere posibilitatea ca rectificarea unor erori să se realizeze la cererea autorității de control. Este străină de spiritul normei juridice interpretarea recurentei-pârâte potrivit căreia Autoritatea Electorală Permanentă are posibilitatea ca, identificând în timpul controlului vicii de formă minore, care pot fi corectate de competitorul electoral până la finalizarea controlului, să nu le aducă la cunoștința acestuia pentru a putea respinge cererea de rambursare a cheltuielilor. Este evident că la baza raporturilor dintre administrație și administrați trebuie să stea buna credință.

Or, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că ar fi solicitat efectiv mandatarului financiar să corecteze micile lipsuri sau că i-a adus la cunoștință reclamantului până la finalizarea controlului, aspectele sesizate, pentru ca acesta să poată lua măsuri de remediere.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinței civile nr. 361 din 11 decembrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2020.