ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1610/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză, să admită contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 429 din 29.11.2016, revocarea deciziei menționate și obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de rambursare a cheltuielilor electorale pentru suma de 5.900 de RON.

Prin sentința civilă nr. 237 din data de 19 aprilie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat decizia de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 429/29.11.2016 emisă de Autoritatea Electorală Permanentă și a obligat pârâta la emiterea unei decizii de rambursare a cheltuielilor electorale pentru suma de 5900 RON pe seama reclamantei.

Totodată, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 237 din data de 19 aprilie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că hotărârea instanței de judecată, astfel cum a fost pronunțată, este nelegală și netemeinică, ținând cont de dispozițiile art. 48

1

alin. (1) din Legea nr. 334/2006 republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportate la dispozițiile art. 319 alin. (20) lit. d) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și art. 17 alin,(2) lit. h) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În acest sens, a arătat că, potrivit art. 59 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și campaniilor electorale, aprobate prin H.G. nr. 10/2016, rambursarea cheltuielilor electorale se face numai pe baza cererii de rambursare, precum și a documentelor justificative, a documentelor prevăzute la art. 54 și a raportului de control prevăzut la art. 55.

Recurenta a susținut că din dispozițiile art. 319 alin. (20) lit. d) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, rezultă fără echivoc faptul că lipsa unuia dintre elementele de identificare ale adresei de domiciliu, așa cum este aceasta trecută în cartea de identitate a beneficiarului, în integralitatea ei, conduce la încălcarea dispoozițiilor legale invocate și implicit, la nerambursarea sumei înscrise în factură, atâta vreme cât aceasta constituie document justificativ în baza căruia se efectuează rambursarea, respectiv, nerambursarea sumei conținute.

Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a reținut că lipsa indicării numelui județului nu echivalează cu lipsa indicării adresei beneficiarului pentru a se reține încălcarea dispozițiilor art. 319 alin. (20) Codul fiscal și pentru a concluziona că factura fiscală nu are caracterul de document justificativ în sensul art. 48

1

alin. (1) din Legea nr. 334/2006.

Recurenta a arătat că, până la finalizarea misiunii de control, mandatarul financiar al competitorului electoral A. nu a procedat la îndreptarea erorilor strecurate în documentele justificative(facturi fiscale).

De asemenea, recurenta a susținut că în considerentele sale, instanța de fond s-a referit la factura fiscală x/09.06.2016 emisă de S.C, B. S.R.L., factură diferită față de cea care cuprinde suma de 5900 RON, aceasta fiind factura x/03.06.2016.

Așa fiind, motivele reținute de instanța de fond în pronunțarea soluției de anulare a Deciziei nr. 429/29.11.2016 nu vizează documentul în baza căruia și-a fundamentat soluția, factura fiscală x/09.06.2016, fiind în sumă de 50 de RON, iar aceasta nu face obiectul cauzei, suma de 50 de RON nefiind contestată, așa cum admite însăși instanța de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, porecum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prezentul litigiu este generat de refuzul exprimat de pârâtă Autoritatea Electorală Permanentă de rambursare către candidatul independent A. a cheltuielilor electorale în sumă de 5.900 RON, reprezentând contravaloarea facturii fiscale x/3.06.2016 emisă de S.C. B. S.R.L., reprezentând "broșuri, pliante și alte materiale electorale tipărite", pe motiv că sunt încălcate disp.art. 319 Codul fiscal.

Autoritatea pârâtă a justificat măsura luată prin aceea că factura fiscală x/3.06.2016 emisă de S.C. B. S.R.L. nu îndeplinește condiția de document justificativ, întrucât nu cuprinde la adresa beneficiarului numele județului, fiind încălcate disp.art. 319 Codul fiscal.

În cauză, factura fiscală în discuție cuprinde la adresa beneficiarului localitatea Timișoara str. x ap. 5, fără indicarea județului Timiș.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la lipsa, din cuprinsul facturii fiscale seria x/03 iunie 2016, emisă de B. S.R.L., a mențiunii județului în care domiciliază reclamantul, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, factura fiscală cuprinde în mod obligatoriu denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă.

Examinând factura fiscală sus indicată, Înalta Curte reține că, la rubrica ce corespunde datelor de identificare ale cumpărătorului/beneficiarului serviciilor prestate, este menționată adresa de domiciliu a reclamantului A., cu indicarea orașului, a străzii și a numărului acesteia, precum și a apartamen0tului, fără indicarea județului.

Înalta Curte consideră, în acord cu instanța de fond, că lipsa acestui element de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispozițiilor art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal, atât timp cât restul mențiunilor permit identificarea reclamantului, fără a exista un risc de confuzie.

Lipsa menționării județului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conținutul și legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reținut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăți în identificarea cu certitudine a beneficiarului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor mențiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realității și legalității achizițiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menționarea unei adrese de domiciliu a cumpărătorului incompletă, dar care conține suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor și care, coroborată cu celelalte mențiuni ale facturii, conduce la concluzia realității tranzacției.

Totodată, în măsura în care ar fi apreciat absolut necesară includerea mențiunii județului de domiciliu în cuprinsul adresei beneficiarului din factura fiscală, autoritatea de control avea posibilitatea, în temeiul art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, să solicite reclamantului corectarea erorii din documentul justificativ, până la finalizarea controlului, oferindu-i acestuia posibilitatea de a complini omisiunea și de a evita emiterea unei decizii de nerambursare și declanșarea unui litigiu.

Însă, din actele dosarului nu rezultă că autoritatea de control ar fi adresat o astfel de solicitare reclamantului, ci s-a limitat la a menționa în cererea de recurs că, până la finalizarea misiunii, mandatarul financiar desemnat al competitorului electoral A. nu a procedat la îndreptarea erorilor strecurate în documentele justificative(fascturi fiscale).

Referitor la menționarea greșită a facturii fiscale în considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că este vorba drespre o eroare materială cu privire la numărul și data facturii, societatea emitentă fiind reținută în mod corect.

Astfel, în partea de început a motivării, instanța de fond a identificat în mod corect cele două facturi reținute în raportul de control, respectiv factura fiscală x/03.06.2016 în sumă de 5.900 RON și factura fiscală x/09.06.2016 în valoare de 50 RON, însă, când a analizat refuzul autorității de rambursare a cheltuielilor electorale în sumă de 5.900 RON, din eroare, a făcut referire la factura x/09.06.2016.

Înalta Curte constată că aceast aspect nu este de natură să conducă la casarea sentinței deoarece celelalte considerente reținute de instanța de fond sunt corecte și apte să conducă la anularea actului administrativ emis de recurentă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinței civile nr. 237 din 19 aprilie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă împotriva sentinței nr. 237 din data de 19 aprilie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2020.