ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 aprilie 2017, pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, a solicitat anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 1053 din 29 noiembrie 2016, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la rambursarea sumei de 2950 RON, reprezentând cheltuieli electorale considerate neeligibile.
Hotărârea instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 208 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, a dispus anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 1053/29 noiembrie 2016, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2890 RON, reprezentând cheltuieli electorale și a respins, în rest, acțiunea.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinței civile nr. 208 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că sentința atacată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) și art. 481 din Legea nr. 334/2006, a art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum și a art. 3 din OMFP nr. 1714/14 noiembrie 2005 privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1997.
În raport de aceste prevederi legale, recurenta-pârâtă a arătat că factura fiscală seria x nr. x/13 mai 2016, reprezentând cheltuieli electorale angajate de intimatul-reclamant, nu cuprinde următoarele elemente obligatorii: adresa completă a beneficiarului (lipsind mențiunea județului de domiciliu), codul IBAN și banca beneficiarului, respectiv banca și contul de campanie deschis de reclamant în vederea efectuării operațiunilor financiare.
În consecință, a apreciat recurenta-pârâtă, documentul justificativ prezentat de reclamant nu poate fi luat în considerare la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sumelor rambursate de Autoritatea Electorală Permanentă conform Legii nr. 334/2006 și Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 10/2016.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare față de cererea de recurs formulată de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica pârâtei referitoare la lipsa, din cuprinsul facturii fiscale seria x nr. x/13 mai 2016, emisă de Societatea B. SRL, a mențiunii județului în care domiciliază reclamantul, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, factura fiscală cuprinde în mod obligatoriu denumirea/numele și adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă.
Examinând factura fiscală sus indicată, Înalta Curte reține că, la rubrica ce corespunde datelor de identificare ale cumpărătorului/beneficiarului serviciilor prestate, este menționată adresa de domiciliu a reclamantului A., cu indicarea orașului, a străzii și a numărului acesteia, a blocului, scării, etajului și apartamentului, fără indicarea județului. Înalta Curte consideră, în acord cu instanța de fond, că lipsa acestui element de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispozițiilor art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal, atât timp cât restul mențiunilor permit identificarea reclamantului, fără a exista un risc de confuzie.
Lipsa menționării județului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conținutul și legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reținut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăți în identificarea cu certitudine a beneficiarului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.
Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor mențiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realității și legalității achizițiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menționarea unei adrese de domiciliu a cumpărătorului incompletă, dar care conține suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor și care, coroborată cu celelalte mențiuni ale facturii, conduce la concluzia realității tranzacției.
Totodată, în măsura în care ar fi apreciat absolut necesară includerea mențiunii județului de domiciliu în cuprinsul adresei beneficiarului din factura fiscală, autoritatea de control avea posibilitatea, în temeiul art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, să solicite reclamantului corectarea erorii din documentul justificativ, până la finalizarea controlului, oferindu-i acestuia posibilitatea de a complini omisiunea și de a evita emiterea unei decizii de nerambursare și declanșarea unui litigiu.
În ceea ce privește lipsa mențiunilor referitoare la contul IBAN și a băncii la care beneficiarul a deschis contul de campanie, Înalta Curte constată că aceste elemente nu sunt prevăzute de dispozițiile art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal ca făcând parte dintre mențiunile obligatorii ale facturii fiscale.
Recurenta-pârâtă a susținut că obligativitatea menționării contului IBAN și a băncii la care beneficiarul a deschis contul de campanie reiese din dispozițiile art. 481 din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora prin documentele justificative prevăzute la art. 48 alin. (1) - (5), (7) și (9) se înțelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislației naționale, coroborate cu cele ale art. 3 din OMFP nr. 1714/2015 privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1997.
Or, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu erau în vigoare nici la data realizării cheltuielii de către reclamant (13 mai 2016), nici la data depunerii cererii de rambursare și a documentelor justificative însoțitoare (14 iunie 2016), astfel încât nu sunt aplicabile prezentei cauze, fiind invocate de recurenta-pârâtă cu nerespectarea principiilor aplicării în timp a legii civile. Astfel, dispozițiile 481 din Legea nr. 334/2006 au fost introduse în actul normativ prin O.G. nr. 44 din 2 septembrie 2016, iar H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară și contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora a fost abrogată anterior perioadei de referință (scrutinul electoral desfășurat la 5 iunie 2016), prin H.G. nr. 105 din 20 februarie 2009.
În ceea ce privește dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora cheltuielile aferente campaniei electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor de campanie, Înalta Curte reține că această prevedere legală nu poate fi interpretată ca instituind, explicit sau implicit, obligativitatea menționării, în cuprinsul documentelor justificative, a contului de campanie din care se avansează cheltuiala, sub sancțiunea nerambursării sumei. Deși candidatul este obligat să probeze efectuarea cheltuielii din contul de campanie, această dovadă nu este reprezentată, în mod exclusiv, de menționarea contului cu destinație specială în cuprinsul facturii, ci dovada poate fi făcută prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, precum ordine de plată, extrase de cont, etc.
Similar argumentelor privitoare la lipsa menționării în factură a județului de domiciliu, și în acest caz Înalta Curte constată că pârâta nu a susținut că reclamantul nu ar fi efectuat cheltuiala din contul de campanie, ci doar că menționarea contului și a băncii trebuiau inserate obligatoriu în factură, argument pe care Înalta Curte îl apreciază a avea caracter strict formal, nerelevant pentru stabilirea legalității cheltuielii și contrar art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006.
În concluzie, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a indicat vreo dispoziție legală din care să reiasă obligativitatea inserării în cuprinsul facturii fiscale a mențiunilor referitoare la contul și la banca la care beneficiarul a deschis contul de campanie. Având în vedere și considerentele referitoare la lipsa de relevanță a omisiunii din factură a județului de domiciliu al beneficiarului, instanța de control judiciar apreciază a fi corectă concluzia instanței de fond cu privire la nelegalitatea deciziei de nerambursare, în ceea ce privește cheltuiala electorală în sumă de 2890 RON, reclamantul respectând toate cerințele legale pentru decontarea acestei cheltuieli de către autoritatea pârâtă.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă împotriva Sentinței civile nr. 208 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2020.