ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5639/2020

Ședința publică din data de 30 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței, obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/12.01.2016, în sumă de 4.829,19 RON.

Prin întâmpinarea formulate, pârâtul Fondul de Garantare a Asigurărilor a solicitat admiterea excepției inadmisibilității și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 359 din 02 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins excepția inadmisibilității, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată; a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, și a obligat pârâtul la soluționarea cererii de plată înregistrate sub nr. x/12.01.2016, și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând, admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate; admiterea excepției inadmisibilitatii și, pe calc de consecință, respingerea actiunii ca inadmisibilă, in raport de disp. Legii 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților; pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata; cu obligarea intimatei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât a relevat, foarte, foarte pe larg, aspectele prealabile ale cauzei, în referire la cererea de plată și sentința recurată, pe care a criticat-o ca netemeinică și nelegală, fiind rezultatul unei interpretări superficiale și vădit eronate a situației de fapt și a probelor administrate în cauză, precum și a unei greșite interpretări și aplicări a legii de către instanța de fond, și a invocat, în esență, următoarele motive:

Prezenta cauză nu a avut ca obiect anularea/contestarea unei decizii de respingere totală sau parțială, emisă în baza art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, a sumelor pretinse de reclamantă, mai ales, că nu există în prezent o astfel de decizie, necunoscând care va fi soluția ce se va da acestei cereri, iar obiectul cauzei, de care instanța era ținută, în virtutea principiului disponibilității în procesul civil, consacrat de art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., era acela de a obliga F.G.A. la întocmirea și eliberarea unui răspuns la cererile formulate de intimata-reclamantă, dar, care vizau plata unei sume de bani.

Subliniază recurentul-pârât că acesta a fost motivul pentru care a apreciat că prezenta cerere este inadmisibilă, întrucât petitul acțiunii viza emiterea unui răspuns, dar, cu privire la anumite sume de bani, mai exact, la plafonul maxim stabilit prin art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 (450.000 RON).

Ținând seama că Legea nr. 213/2015 constituie norma juridică care reglementează materia procedurii de soluționare a cererilor de plată, și având în vedere că prevederile acestei legi nu stabilesc în sarcina F.G.A. un termen de soluționare a cererilor de plată, ținând cont că lipsa răspunsului la cererea de plată depusă de intimata-reclamantă, nu constituie un refuz de soluționare, și nici o nesoluționare în termenul de 30 de zile stabilit de Legea contenciosului administrativ, ținând seama că nu se poate reține în sarcina F.G.A. o culpă sau intenția de a nu soluționa cererea de plată în discuție, recurentul-pârât apreciază că dispozițiile Legii nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în ceea ce privește termenul de soluționare a cererilor de plată, respectiv, 30 de zile de la depunerea acestora.

Or, în lipsa unei dispoziții în Legea nr. 213/2015, cu privire la stabilirea unui termen pentru soluționarea cererilor de plată, și ținând cont că Legea nr. 213/2015 nu se completează cu Legea nr. 554/2004, recurentul-pârât susține că acțiunea reclamanților este inadmisibilă sub aspectul neîndeplinirii condiției speciale a "nesoluționării în termenul legal" a cererii de plată.

În continuare, recurentul-pârât a susținut că cererea de plată formulată de intimată și înregistrată la F.G.A. nu are caracterul unei cereri, în sensul Legii nr. 554/2004 și, în concluzie, acțiunea formulată de intimata-reclamantă în prezenta cauză nu este o acțiune în contencios administrativ, ci este o acțiune de drept comun, dat fiind faptul că a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la emiterea unui răspuns prin care să oblige F.G.A. la plata unei anumite sume.

Intimata- reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, prin care, în principal, a solicitat anularea recursului, pentru neîncadrarea motivelor invocate într-unul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a sentinței civile recurate.

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 30 octombrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este definit ca "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Noțiunea de autoritate publică este definită la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, ca fiind orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public; sunt asimilate autorităților publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în desfășurarea activității sale, rcurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților acționează în regim de putere publică.

Calitatea de garant al Fondului, în vederea plății despăgubirii creditorilor de asigurări, este evidențiată atât prin denumire, cât și prin dispozițiile legale ce îi sunt aplicabile. Nicăieri, în cuprinsul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților ori al altui act normativ, nu se prevede subrogarea de drept a F.G.A. în drepturile și obligațiile procesuale ale societății de asigurare, în cazul existenței pe rol a unei acțiuni în pretenții pornite împotriva acesteia.

Dimpotrivă, legea prevede o procedură administrativă/necontencioasă pe care potențialii creditori din contractele de asigurări trebuie să o urmeze în ce privește pretenția pe care o au față de societatea de asigurare aflată în faliment și care debutează, potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/2015, cu sesizarea Fondului cu o cerere scrisă de despăgubire sau de plată însoțită de documente justificative.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind F.G.A., creditorii de asigurări, beneficiari ai despăgubirilor, sunt: persoana asigurată, care este persoana fizică sau juridică aflată în raporturi juridice cu asigurătorul debitor prin încheierea contractului de asigurare; beneficiarul asigurării, respectiv terța persoană căreia, în baza legii sau a contractului de asigurare, asigurătorul debitor urmează să îi achite sumele cuvenite ca urmare a producerii riscului asigurat; persoana păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă), și anume, persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Cadrul normativ și regulile pentru plata despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraților sunt fixate prin norme speciale, derogatorii, circumscrise falimentului asigurătorului și protecției legale a creditorilor de asigurări în cadrul acestei proceduri. Dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la F.G.A. se naște la data publicării deciziei prin care Fondul constată existența indiciilor stării de insolvență a societății de asigurare/reasigurare. Totodată, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, Fondul de Garantare este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile acestui fond, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, potrivit legii.

Dispozițiile înscrise în Legea nr. 213/2015 (art. 14) instituie o procedură necontencioasă pentru soluționarea pretențiilor formulate de creditorii de asigurări. Totodată, dispozițiile acestui act normativ dispun că obținerea de despăgubiri din disponibilitățile Fondului nu se face prin acțiune în justiție pe calea dreptului comun, creditorii de asigurări trebuind să sesizeze în prealabil Fondul de garantare a asiguraților prin formularea unei cereri de plată, declanșând astfel procedura de plată administrativă, necontencioasă, pusă la dispoziție de Legea nr. 213/2015 și prevăzută de art. 22 alin. (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, care stipulează că "indemnizațiile/despăgubirile se plătesc creditorilor de asigurări, persoane fizice și/sau juridice, potrivit condițiilor prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu societatea de asigurare în faliment, în conformitate cu prevederile prezentei norme."

Astfel, în urma analizării cererii de plată, Fondul va emite o decizie care, în situația în care petentul nu este mulțumit de modalitatea de soluționare a cererii de plată (în sensul respingerii parțiale sau totale a cererii de plată), aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 10 zile, fiind astfel garantat dreptul de acces la justiție.

Or, procedura administrativă de plată a despăgubirilor reglementată prin actul normativ sus menționat a fost instituită pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraților și creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului pentru valorificarea dreptului de creanță întemeiat pe o poliță de asigurare civilă auto, emisă de un asigurător aflat în faliment.

Actul normativ sus evocat prevede, în mod obligatoriu, sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraților cu o cerere de despăgubire sau de plată însoțită de documente justificative, deoarece Fondul acoperă creanțele de asigurări în virtutea principiului protecției consumatorilor produselor și serviciilor de asigurare, iar nu ca obligații proprii ale asigurătorilor în faliment, plățile fiind achitate sau acoperite exclusiv prin procedura administrativă prevăzută de dispozițiile legale speciale, de vreme ce între Fondul de Garantare a Asiguraților și conducătorii autovehiculelor implicați în accidente de circulație, nu există niciun raport juridic.

Potrivit disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, FGA are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător.

Intimata- reclamantă A. S.R.L., care are calitatea de creditor de asigurare (necontestată în cauză), a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 213/2015, scop în care, potrivit art. 14 alin. (1) și (2) din lege, a anexat înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care a rezultat cuantumul sumelor solicitate.

Din acest punct de vedere, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația să respecte prevederile Legii nr. 213/2015 și, implicit, obligația să soluționeze cererea de despăgubire cu privire la sumele datorate de asigurătorul aflat în faliment, deoarece, cererea de plată se soluționează în raport de actele doveditoare anexate, chiar dacă Fondul nu a fost parte în cauză dintre asigurat și asigurator.

Față de acestea, recurentul-pârât era obligat să soluționeze cererea de despăgubire, înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/12.01.2016, prin emiterea unei decizii în acest sens, așa cum s-a dispus prin hotărârea judecătorească recurată, în mod corect și legal.

De altfel, termenul scurs de la data înregistrării cererii de plată formulate de către intimata-reclamantă nu este rezonabil, existența unui număr mare de cereri nu justifică întârzierea, în funcție de numărul de solicitări, poziția ocupată de cererea reclamantei, etc., cu privire la care, nici nu a făcut dovada.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentul- pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, interpretarea și aplicarea de către judecătorul fondului a normelor de drept material, fiind corectă și legală.

În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondat, instanța de fond pronunțând o hotărâre legală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR împotriva sentinței civile nr. 359 din 02 februarie 2018, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2020.