IURASCU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 19188/04

depusă de Timofei IURASCU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 13 noiembrie 2007, în cadrul unei camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

L.

Garlicki

,

Dra

L.

Mijović

,

Dl

J.

Šikuta,

judecători

,

și dna F.

Aracı

,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 6 mai 2004,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Timofei Iurascu, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1936 și care locuiește la Cahul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl I.

Stoian, avocat din Cahul. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl V. Pârlog.

A. Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

Reclamantul a activat în calitate de pădurar la „Moldsilva”, o organizație de stat responsabilă de protecția și întreținerea pădurilor. În august 1999, această organizație a fost lichidată și au fost create două organizații noi; una dintre ele era „Silva-Sud” din Cahul („organizația”).

Potrivit organizației, reclamantul a fost angajat în calitate de pădurar printr-un ordin din 9 august 1999.

Potrivit reclamantului, el nu a prezentat cererea sa organizației până la 12 august 1999, iar aceasta se referea la funcția de inspector pentru protecția forestieră și anti-braconaj („inspector”).

La 21 noiembrie 2001, agenția de stat responsabilă de păduri a recomandat subdiviziunilor sale (inclusiv organizației) să reducă funcția de pădurar. La 29 noiembrie 2001, organizația a emis un ordin privind reducerea acestei funcții. În baza acestui temei, printr-un ordin din 1 aprilie 2002, ea l-a concediat pe reclamant.

Reclamantul a inițiat proceduri judiciare, susținând că a fost concediat ilegal, deoarece el nu a fost angajat în funcția care a fost redusă, ci, de fapt, ca inspector.

La 3 iulie 2003, Judecătoria Cahul a constatat că originalul cererii reclamantului din 12 august 1999 lipsea din dosarele organizației, însă copia prezentată de către el avea semnătura secretarului organizației, care a confirmat că a primit originalul și că l-a transmis departamentului resurse umane. Organizația nu putea să prezinte originalul ordinului privind angajarea reclamantului la 9

august 1999, deoarece acesta a fost distrus de o inundație. Copia prezentată instanței de judecată nu avea semnătura reclamantului, după cum este cerut de lege. Instanța de judecată a mai constatat că, în perioada anilor 1999-2001, reclamantul a emis mai multe acte oficiale (cum ar fi amenzile împotriva persoanelor care au comis diverse contravenții administrative în domeniul forestier) și că le-a semnat în calitate de inspector al organizației. În anul 1999, organizația a eliberat reclamantului o legitimație, care arăta că el a fost angajat în calitate de inspector.

În baza tuturor acestor probe, instanța judecătorească a admis pretențiile reclamantului și a dispus restabilirea lui imediată în funcție, precum și plata restanței la salariu pentru întreaga perioadă de absență forțată de la lucru.

La 21 octombrie 2003, Curtea de Apel Cahul a menținut această hotărâre. În afara de confirmarea concluziilor instanței ierarhic inferioare, Curtea de Apel a adăugat că, prin intentarea procedurilor judiciare împotriva câtorva persoane amendate de către reclamant în calitatea sa de inspector al organizației, directorul organizației a confirmat legalitatea acestor acte și funcția reclamantului. Printr-un ordin din 16 octombrie 2000, organizația a încredințat reclamantului o sarcină specifică, identificându-l ca inspector.

La 17 martie 2004, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârile instanțelor judecătorești ierarhic inferioare și a adoptat o nouă hotărâre prin care a respins pretențiile reclamantului ca nefondate. Instanța a constatat că, prin ordinul din 9 august 1999, el a fost angajat în calitate de pădurar și că el a fost concediat la 1 aprilie 2002, în conformitate cu legislația muncii relevantă și cu respectarea ordinului din 29 noiembrie 2001. Faptul că această funcție trebuia lichidată a fost confirmat prin probe și nu există vreun motiv pentru a admite pretențiile reclamantului.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, de faptul că nu a avut parte de un proces echitabil.

De asemenea, el s-a plâns, în temeiul aceluiași articol, de durata excesivă a procedurilor.

ÎN DREPT

La 11 aprilie 2006, Curtea a primit observațiile Guvernului

cu privire la această cauză

. În aceeași zi, Curtea a transmis

aceste

observații reclamantului, care a fost invitat să prezinte comentariile sale scrise până la 6 iunie 2006. La cererea reprezentantului reclamantului, Curtea a mai expediat pentru completare formulare necesare pentru obținerea asistenței judiciare.

La 16 mai 2006, reprezentantul reclamantului a prezentat formularele completate, însă nu a prezentat observațiile.

Printr-o scrisoare recomandată la 14 noiembrie 2006, Curtea a atras atenția reclamantului și reprezentantului acestuia asupra faptului că termenul limită pentru prezentarea comentariilor a expirat și i-a avertizat că, deoarece nu a fost solicitată o extindere a termenului limită, Curtea ar putea decide să scoată cererea de pe rolul său. Reclamantul a primit această scrisoare, însă nu a răspuns.

În lumina celor de mai sus și în conformitate cu articolul 37 § 1 (a) al Convenției, Curtea consideră că reclamantul nu mai dorește să mențină cererea sa. Mai mult, Curtea nu găsește circumstanțe speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii. Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și ea urmează să fie scoasă de pe rolul Curții.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

Fatoș

Aracı

N

icolas

Bratza

Grefier adjunct

Președinte