ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5549/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 24.06.2019, pe rolul Curții de Apel București, reclamanții A. și B., au chemat în judecată pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se anuleze parțial Decizia nr. 20004/29.05.2019 de respingere parțială a cererii reclamanților de plată a despăgubirilor, conform dispozițiilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, iar pe fond au solicitat admiterea cererii de despăgubire, astfel cum aceasta a fost formulată de către reclamanți prin cererea de despăgubire din data de 25 mai 2016, și obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale ca urmare a prejudiciului încercat de pierderea fiicei lor, C., după cum urmează:

- Către A.-tatăl defunctei, suma în cuantum de 446.008,29 RON cu titlu de daune morale și 3.991,71 RON cu titlu de daune materiale;

- Către B.-mama defunctei, suma de 449.8991ei cu titlu de daune morale și 101 RON daune materiale.

În fapt reclamanții au arătat că la data de 25.05.2016 au depus o cerere de despăgubire la Fondul de Garantare a Asiguraților prin care au solicitat intimatei emiterea unei Decizii de soluționare a cererii de despăgubire, înregistrata la data mai sus-arătată.

Prin cererea depusă au solicitat să fie despăgubiți ca urmare a prejudiciului încercat prin decesul intempestiv fiicei lor, în evenimentul rutier din data de 25 iunie 2014, astfel:

- Către A.-tatăl defunctei, suma in cuantum de 446.008,29 RON cu titlu de daune morale si 3.991,71 RON cu titlu de daune materiale;

- Către B.-mama defunctei, suma de 449.8991ei cu titlu de daune morale si 101 RON daune materiale.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința nr. 807 din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte contestația formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a anulat în parte Decizia nr. 20004/29.05.2019, a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale și morale cuvenite reclamanților la câte 150.000 RON pentru fiecare din reclamanți, din care s-a constatat că suma de 75.198 RON pentru reclamant și suma de 78.347 RON, pentru reclamantă, cu acest titlu, au fost deja achitați. A menținut soluția de respingere a cererii reclamanților de acordare a diferenței de despăgubiri, până la concurența sumelor menționate în cererile de despăgubire.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, reținând cauza spre soluționare, respingerea în tot a acțiunii formulate de reclamanți, cu consecința menținerii Deciziei nr. 20004/29.05.2014 emise în Dosarul de daună nr. RCA/B/10292.

Consideră recurentul că prima instanță în mod greșit a admis în parte contestația formulată, deși recurentul a aplicat procedura internă standardizată de acordare a daunelor materiale și morale în caz de vătămare corporală și/sau decese, procedură care nu contravine vreunei prevederi legale.

În lipsa unor criterii și limite legale, în stabilirea cuantumului daunelor morale, Fondul a apreciat întinderea prejudiciului prin raportare la procedura internă, cât și la conținutul Normei ASF nr. 14/2011, respectiv a dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 49 din această normă, dispoziții menținute în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014.

Apreciază recurentul că, având în vedere caracterul nepatrimonial al prejudiciului moral, nicio sumă nu are capacitatea de a-l repara, nefiind reglementată în mod exact de legiuitor.

În vederea soluționării în echitate de către recurent pentru cazuri similare a cererilor de plată privind pretențiile izvorâte din cazuri de vătămări sau decese, a fost elaborată o procedură internă - Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare - morale și materiale izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/2.08.2018, fiind stabilite praguri valorice în funcție de gradul de rudenie dintre reclamanți și persoana decedată ca urmare a evenimentului rutier. În baza acestei proceduri, FGA a determinat întinderea prejudiciului suferit de reclamant prin acordarea sumei de 75.097 RON cu titlu de daune morale, având în vedere faptul că reclamanții sunt părinții victimei.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, reclamanții au invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material aplicabile în procesul de evaluare a daunelor morale (art. 50. Alin. 2 lit. d) din Norma ASF 23/2014, art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015 și art. 16 din Norma ASF 16/2015), precum și faptul că, fără o argumentație clară, s-a considerat, în principiu, că Fondul de Garantare a Asiguraților când a dispus evaluarea cuantumului daunelor morale, în mod corect s-a raportat la concluziile cuprinse în Ghidul elaborat de către Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, care face parte din procedura internă de evaluare a daunelor.

Conform dispozițiilor art. 50 alin 2 lit. d) din Ordinul ASF 23/2014, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, însă instanța de fond nu a avut în vedere aceste dispoziții.

Instanța de fond nu face o apreciere proprie prin prisma textelor de lege invocate, ci se mulțumește să constate doar că, evaluarea făcută de pârâtă, prin raportare exclusive la concluziile Ghidului, este în principiu obiectivă și are în vedere dispozițiile mai sus enunțate deși aceasta era datoare să verifice faptul că, inclusiv procedura lor internă nu a fost respectată în evaluarea daunelor morale.

Pârâtul nu a respectat nici măcar propria procedura internă, ci a preluat sumele din Ghid dispunând plata despăgubirilor doar în raport de acestea, fără a proceda la o actualizare sau la o evaluare pe speță.

Referitor la faptul că singurul criteriu avut în vedere de pârâtă la determinarea daunelor morale și menținut de către instanță de fond ca și criteriu obiectiv a fost "Ghidul pentru soluționarea daunelor morale în România pe cale amiabilă", elaborat de Fondul de Protecție a Victimelor Străzii (F.P.V.S), recurenții-reclamanți arată că acesta este un înscris sub semnătură privată, care nu are valoarea unei norme legale, iar prin acordarea daunelor doar în baza acestui Ghid se ignoră dispozițiile legale în materia daunelor morale, principiile de drept naționale și convenționale în această materie care impun repararea integrală a prejudiciului moral.

Or, în anul 2016, se dorește a se avea în vedere concluziile Ghidului, care fac referire la anii 2009-2010, fără a se proceda la o analiză comparativă și a jurisprudenței din anii 2013-2016, care a suferit modificări majore.

Cu privire la situația de fapt dedusă judecății, se arată că reclamanții din prezența cauză au fost pur și simplu traumatizați după pierderea suferită.

Atunci când se va aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate de către reclamanții din prezența cauză, trebuie avută în vedere, în principal, trauma suferită de către membrii acestei familii care și-au pierdut unicul copil.

Prin decesul victimei în tragicul eveniment rutier, reclamanților le-a fost cauzat un prejudiciu moral sever, reprezentat de lipsirea acesteia pentru totdeauna .

Pentru aspectele învederate și criticile formulate, solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei admiterea în totalitate a contestației formulate de reclamanți și obligarea pârâtei la plata daunelor morale, astfel cum acestea au fost solicitate.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților este nefondat, neputându-se reține incidența cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 C. proc. civ.

Verificând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte nu poate reține incidența motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., având în vedere că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut, în final, că cererea reclamanților este parțial întemeiată.

Recurentul-pârât a invocat formal acest motiv de casare, neprecizând în niciun fel în ce ar consta motivarea contradictorie a primei instanțe.

Înalta Curte apreciază că nu este întemeiat nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

În literatura de specialitate, dar și în practica judecătorească s-a arătat că în absența unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecințele negative suferite de victima accidentului, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea și consecințele traumei fizice și psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situația familială, socială și profesională.

Atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei, în funcție de care se stabilește întinderea reparației pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea și cuantificarea acestora să fie justă și echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real și efectiv produs victimei și suferite de aceasta, în așa fel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei a celui îndreptățit să pretindă și să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinței recurate, prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor materiale și morale cuvenite reclamanților, având în vedere că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensație persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenția însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Rațiunile obiective determinate de limitele impuse de lege și respectarea principiului proporționalității, al echității în raport de toate celelalte cazuri ce fac obiectul acestui gen de acțiuni și respectarea principiului îmbogățirii fără justă cauză conduc la aprecierea de față.

Astfel, corect s-a considerat că această sumă poate reprezenta o compensație morală care să le permită reclamanților, fără a se considera că este o îmbogățire fără justă cauză, să își continue viața într-un cadru pe care îl vor considera adecvat propriei personalități și vârste.

Înalta Curte, în acord cu opinia instanței de fond, apreciază că ceea ce se intenționează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoașterea caracterului vătămător al faptei, precum și recunoașterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, urmașii victimei decedate, suferințe psihice/emoționale imposibil de cuantificat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice și s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârșirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naționale si convenționale în aceasta materie.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) și art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condițiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună și depășirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forță juridică inferioară C. civ. și care contravin și paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulație cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunității".

Reține instanța supremă că dispozițiile normative invocate de recurentul-pârât nu justifică instituirea acestor condiții și nici nerespectarea criteriilor jurisprudențiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, așadar, să țină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate și de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantarea a Asiguraților ca nefondat.

Recursul declarat de recurenții-reclamanți

Recurenții-reclamanți susțin, în esență, că instanța nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, apreciind că a încălcat dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma (ordinul, în formularea recurenților) ASF nr. 23/2014, dispozițiile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015 și ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, atât FGA, cât și instanțele învestite ulterior cu contestațiile celor nemulțumiți de sumele acordate au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenței de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanțelor particulare a fiecărui caz.

Înalta Curte reține că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanță, conform circumstanțelor particulare, reprezintă o chestiune ce ține de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitate și este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reține că rolul Fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege și în limita resurselor financiare disponibile la momentul plății, potrivit art. 5 din lege.

Recurenții-reclamanți sunt creditori de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 și au dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenței asigurătorului D. S.A., ca efect al decesului fiicei.

Este de necontestat că viața familială și socială a recurenților-reclamanți a fost alterată, suferința psihică determinată de această împrejurare neputând fi cuantificată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conține dispoziții exprese referitoare la modalitatea și cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014, care, la art. 50, prevede că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislația și jurisprudența din România.

După cum au arătat și recurenții, practica judiciară și literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea daunelor morale, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi și valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanțelor de judecată.

Astfel, în absența unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecințele negative suferite, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială.

Instanța de fond a apreciat că pârâtul nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale și decese", care reprezintă o procedură internă folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 74/02.08.2018, însă, analizând în concret situația reclamanților, a constatat că decizia Fondului de Garantare a Asiguraților de respingere parțială a cererii recurenților de plată este afectată de nelegalitate.

Subliniază Înalta Curte că, în lipsa unor criterii exacte, în astfel de litigii, în care fiecare dintre părți invocă hotărârile judecătorești ce le sunt favorabile, este esențial a se stabili dacă instanța a examinat în concret cauza, prejudiciul stabilindu-se în funcție de particularitățile acesteia.

Este demn de amintit că și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

Prin urmare, nu se poate reține că prima instanță ar fi încălcat sau interpretat greșit dispozițiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparație echitabilă și efectivă, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză și la o comercializare a sentimentelor de afecțiune.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanții A. și B. și de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 807 din 19 noiembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.