ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5547/2020

Ședința publică din data de 29 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 6.12.2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii reclamantei de plată înregistrată la F.G.A.; obligarea pârâtei la plata, în integralitate, a sumei solicitate, respectiv 4744 Euro; actualizarea sumei de 4744 Euro cu dobânda legală și indicele de inflație, calculate până la data achitării integrale a acesteia; obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 2%/zi.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2799 din 14 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, a obligat pârâtul să achite reclamantei contravaloarea reparațiilor efectuate în sumă de 22867,22 RON cu dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective și a obligat pârâtul la 1050 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate și menținerea în întregime a Deciziei nr. 10707/6.11.2017.

După ce a prezentat situația de fapt, recurentul-pârât a susținut că prima instanță a interpretat și aplicat greșit legea.

Soluția instanței s-a bazat exclusiv pe raportul de expertiză admis ca probă în cauza pendinte, raport ce nu a avut în vedere cazurile concluziile recurentului menționate prin referatul emis de către inspectorii de specilitate ai FGA în cadrul soluționării dosarului de daună.

Observă recurentul că deși instanța de fond a constatat că situația de fapt nu corespunde celei prezentate în motivarea actului administrativ, a soluționat cererea de plată pe fondul ei, obligând direct FGA la plata sumei de 22867,22 RON cu dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație, la data plății efective.

Judecătorul fondului nu a făcut verificări privind acordarea sumei de 22867,22 RON cu titlu de despăgubire, neexistând o argumentare privind concordanța între suma solicitată prin cererea de plată de 4744 EUR cu suma acordată prin hotărâre. Calculul acestei sume nu a fost verificat de către judecătorul fondului, neconstituind obiectul unei analize în fapt și în drept al cuantumului solicitat obligatoriu pentru a se pronunța o soluție în cauza pendinte.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta a fost invocat formal de către recurentul-pârât, nefiind aduse sentinței de fond critici concrete care să se circumscrie textului legal menționat, astfel că este în imposibilitate de a efectua un control judiciar sub acest aspect.

Instanța de recurs nu poate reține argumentele de ordin critic încadrate de recurentul-pârât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care a arătat, în esență, că nu poate fi reținută o forță probantă mai mare a raportului de expertiză efectuat în cauză.

Instanța de control judiciar reține că prin decizia contestată cu nr. 10707/6.11.2017, s-a respins cererea de plată formulată de intimata-reclamantă. Prin cererea de plată intimata-reclamantă a solicitat echivalentul în RON a sumei de 4007.444 euro reprezentând contravaloarea reparației autoturismului avariat, din actele dosarului rezultând că autoturismul intimatei-reclamante a fost avariat la 11.05.2015, în urma unui eveniment rutier. Deși recurentul-pârât recunoaște că este evidentă avarierea autoturismului în urma unui eveniment rutier, prin decizia contestată s-a apreciat că au fost încălcate dispozițiile art. 13.4 din Condițiile de Asigurare potrivit cărora, dacă asiguratul împiedică ori nu conservă dreptul de regres al asiguratorului sau dacă din vina lui exercitarea acestui drept nu mai este posibilă, asiguratorul are dreptul să nu plătească despăgubirea.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că autoturismul a fost găsit avariat în parcare la data de 11.05.2015, intimata-reclamantă deplasându-se la secția de Poliție Rutieră de unde a fost îndrumată la Societatea de Asigurări în vederea remedierii avariilor.

Instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice în cauză care să stabilească cauza producerii avariilor autoturismului, în sensul determinării dacă avariile au fost sau nu produse printr-un accident de circulație.

S-a concluzionat că, autoturismul a fost avariat ca urmare a căderii sau mișcării pe verticală a unui obiect rigid în momentul în care autoturismul era staționat și nu au fost identificate elemente care să conducă spre ipoteza că autoturismul s-ar fi aflat în mișcare în momentul producerii avariilor.

În raport cu această situație de fapt, instanța de fond a apreciat relevantă proba cu expertiză tehnică în specialitatea auto reținând în mod corect că avariile nu sunt cauzate de un accident rutier.

Conținutul raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cauză a infirmat Decizia emisă de FGA, prin care s-a respins cererea de plată formulată de intimata-reclamantă.

Înalta Curte reține că, în cadrul probei cu expertiza tehnică auto administrate la fond, din analiza avariilor constatate nu a putut fi identificată vreo urmă care să conducă la concluzia că autoturismul s-ar fi aflat în mișcare în momentul deformării caroseriei.

Față de aceste aspecte, se constată că alegațiile formulate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt apte a demonstra nelegalitatea hotărârii recurate.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței nr. 2799 din 14 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2020.