ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 545/2020

Ședința publică din data de 4 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2014 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014 și transferată la secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*, reclamanta Obștea Cozănești Ortoaia a solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură București, anularea Adresei nr. x/01.04.2014 raportat la anul 2009, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 93.557,35 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasă aferente anului 2009, precum și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 93.557,35 RON începând cel puțin cu data de 01.04.2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care MMSC prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite. Cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice a invocat o serie de excepții, respectiv excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția prematurității acțiunii, solicitând admiterea acestora.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a autorității, a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă vizează aspecte ce intră în sfera de activitate a Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură; că formularea acțiunii în contradictoriu cu subscrisul și nu cu departamentul indicat, este lipsită de suport juridic, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii în ceea ce îl privește ca fiind introdusă împotriva unei entități lipsită de calitate procesuală pasivă.

A solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, și pe cale de consecință, să se constatate că Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură are calitate procesuală pasivă, întrucât acesta este, pe de o parte organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, îndeplinind funcția de autoritate publică centrală în domeniile ape, păduri și piscicultură și, pe de altă parte, Ministrul delegat pentru ape, păduri și piscicultură îndeplinește atribuțiile ordonatorului principal de credite al ministerului în domeniile pentru care a fost învestit.

Referitor la excepția prematurității acțiunii formulate de reclamantă a arătat că în speța de față, această procedură pentru acordarea alocațiilor bugetare prevăzută la art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 nu a fost îndeplinită, și pe cale de consecință, între autoritatea publică centrală în domeniul silviculturii Departamentul pentru ape, păduri și piscicultură și reclamantă nu s-a creat un raport juridic obligațional de natura celui pe care reclamanta încearcă să-l invoce.

A considerat că acțiunea formulată de reclamantă este prematură în lipsa efectuării demersurilor premergătoare de întocmire a documentației complete și a propunerii din partea structurilor teritoriale de specialitate și ca urmare a solicitat respingerea acțiunii ca prematură.

Prin notele scrise depuse la dosar, pârâtul Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a invocat excepției necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava solicitând admiterea acesteia și, pe cale de consecință, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului competent în acest sens, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată în ceea ce privește anularea adresei nr. x/01.04.2014 și, pe cale de consecință, respingerea cererii ca inadmisibilă iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În ce privește excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Suceava a apreciat că în prezenta cauză competența de soluționare revine tribunalului.

A apreciat că raportat la modalitatea prin care reclamanta a ales să-și urmărească pretențiile, prin solicitarea unor despăgubiri ca o consecință a imposibilității de a exploata masele lemnoase de pe terenul aflat în proprietatea sa, precum și la susținerile expuse în cuprinsul cererii introductive, raportul juridic supus analizei instanței este unul de drept civil și nu de drept administrativ; că se impune recalificarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată și, în consecință, declinarea competenței către tribunalul corespunzător.

În ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune a susținut că întrucât creanțele deduse judecății corespund unei perioade care începe încă din anul 2009 (înainte de intrarea în vigoare a Noului C. civ. și, implicit, abrogarea Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă), este de necontestat faptul că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ; că potrivit art. 6 alin. (4) Noul C. civ., "prescripțiile, decăderile fi uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare ' a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit ", precum și ale art. 201 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Astfel, având în vedere că reclamata pretinde o sumă de bani aferentă anului 2009, iar prescripțiile începute pentru perioada anterioară 1 octombrie 2011 sunt în mod evident supuse dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, subscrisa este pe deplin îndreptățită de a invoca prezenta excepție.

Întrucât legea nu prevede un termen de prescripție special cu privire la creanțele susținute de către reclamantă, incident va fi termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termen care a fost în mod evident depășit în ceea ce privește solicitarea privind contravaloarea produselor de masă lemnoasă aferente anului 2009, raportat la data introducerii acțiunii, respectiv data de 14.04.2014.

A solicitat admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune și respingerea acțiunii ca fiind prescrisă.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, a considerat că solicitarea reclamantei de a se dispune anularea adresei contestate este inadmisibilă, având în vedere că adresa respectivă nu reprezintă un act administrativ.

Prin notele scrise depuse la dosar, reclamanta a arătat următoarele:

Raportat la excepția competenței materiale a Curții de Apel Suceava invocată de pârâta DAPP, a solicitat respingerea acesteia ca nefondată, considerând că suma de bani solicitată reprezintă un ajutor de stat care se cuvine reclamantei ca afect direct al legii organice - Codul Silvic - Legea nr. 46/2008 - art. 97 alin. (1) lit. b) coroborat cu prevederile Deciziei C(2012)5166 final/19.07.2012 a CE care a statuat definitiv faptul că aceste compensații sunt ajutoare de stat.

A considerat că a parcurs întreaga procedură prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008 coroborat cu prevederile H.G. nr. 861/2009 și a Normelor Metodologice, respectiv Anexa nr. 2 art. 6 lit. (a)-(f) în vederea obținerii ajutorului de stat (cerere către A., plângere prealabilă înaintată către pârâta MMSC/DAPP).

Urmare a refuzului nejustificat al ambelor pârâte de acordare a ajutorului de stat solicitat, s-a adresat Curții de Apel Suceava, conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554.2004

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta DAPP, a solicitat respingerea acestei excepții ca nefondată în lumina următoarelor considerente:

Cu privire la natura juridică a sumei de bani solicitată, a învederat următoarele:

- conform prevederilor art. 97 alin. (1) lit. (b) din Legea nr. 46/2008, rezidă fără echivoc că această sumă de bani se asigură în integralitate de la bugetul de stat; ca atare, această sumă de bani este o creanță bugetară, guvernată ca regulă a prescripției de Codul fiscal, și nu de Decretul nr. 167/1958

- conform art. 91 Codul fiscal "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel; Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel".

Ca atare, prescripția dreptului la acțiune se circumscrie cel puțin unei perioade de 5 ani.

Raportat la data de la care începe să curgă termenul de prescripție, conform Legii nr. 500/2002, orice alocare bugetară trebuie să fie prevăzută în bugetul statului anticipat. Ca atare, sumele de bani cuvenite proprietarilor pentru anul 2009 trebuiau a fi bugetate în bugetul de stat din anul 2010 (aspect susținut inclusiv de pârâta DAPP). Ca atare, termenul maxim de plată devenea data de 31.12.2010. Astfel, termenul de prescripție începe să curgă de la data de 31.12.2010 pentru ajutoarele de stat cuvenite anului 2009.

Conform prevederilor art. 6 alin(2) din H.G. nr. 861/2009 " Toate formele de sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008 cu modificările și completările ulterioare vor fi continuate după data de 01.01.2010 numai după primirea deciziei favorabile a CE privind ajutoarele de stat"; cum Decizia C(20l2) 5166 final a CE a fost publicată în Jurnalul Uniunii Europene (echivalentul Monitorului Oficial) pe data de 13.09.2012, noul termen de prescripție curge începând cu această dată.

Raportat la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind anularea actului administrativ nr. 15460/EGE/01.04.2014, reclamanta a învederat faptul că întrucât la primul termen de judecată și-a modificat cererea de chemare in judecată, respectiv că a renunțat să mai solicite și anularea parțială a adresei nr. x/01.04.2014, această excepție a rămas fără obiect.

Prin sentința nr. 32 din 10 noiembrie 2014 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția lipsei competenței materiale a instanței.

A constatat că reclamanta a renunțat la judecarea cererii de anulare a Adresei nr. x/1.04.2014 raportat la anul 2009.

A admis excepția inadmisibilității cererii de acordare despăgubiri formulată de reclamanta Obștea Cozănești Ortoaia în contradictoriu cu pârâții Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice și Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

A respins ca inadmisibilă cererea de acordare despăgubiri.

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre o nouă judecată pe fond a cauzei.

Prin Decizia nr. 455 din 14 februarie 2017 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, ÎCCJ a reținut că litigiul dedus judecății vizează refuzul autorității pârâte de soluționare favorabilă a cererii reclamantei având ca obiect restituirea sumei de 93.557,35 RON reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care reclamanta nu le-a putut recolta în calitate de proprietară pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în zona de conservare totala a Sitului Natura 2000 Cheile Zugrenilor în zona/tipul funcțional T1 și T2, terenuri forestiere administrate în totalitate de Ocolul Silvic Dorna, cu titlu de compensații/despăgubiri datorită funcțiilor de protecție stabilite de amenajamentele silvice care au determinat restricții în recoltarea de masa lemnoasă aferente anului 2009, precum și la plata dobânzilor calculate asupra debitului principal în cuantum de 93.557,35 RON începând cel puțin cu data de 01.04.2014, dată la care creanța a devenit exigibilă, respectiv data la care MMSC prin Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a refuzat nejustificat, cu exces de putere, să dispună plata compensațiilor cuvenite.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014** la data de 11 mai 2017.

Hotărârea pronunțată în cauză, după casarea cu trimitere

Prin sentința nr. 99 din data de 13 iunie 2017, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prematurității cererii, invocate de pârât, luând act și de renunțarea reclamantei la judecata capătului de cerere vizând anularea adresei x/1.04.2014 raportat la anul 2009.

Deopotrivă, a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamanta Obștea Cozănești Ortoaia, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - prin Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 93.557,35 RON reprezentând despăgubiri/compensații pentru anul 2009, cu dobânda legală aferentă începând de la data de 1.04.2014 și până la achitarea integrală a debitului, precum și suma de 5300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva sentinței nr. 99 din 13 iunie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, în condițiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul promovat, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, reținând cauza spre rejudecare, a solicitat respingerea acțiunii formulate de intimata-reclamantă, ca prescrisă.

A susținut, în esență recurentul - pârât că instanta de fond nu a analizat, nu a pus în discuția părților și nu s-a pronuntat asupra excepției prescriptiei dreptului material la actiune, invocată de autoritate, obligație ce îi revenea conform art. 224, 248 397 C. proc. civ.

În susținerea excepției prescripției, arată recurentul că prin cererea de chemare în judecată formulată, intimata a solicitat initial (ulterior renuntând la acest capăt de cerere) anularea adresei nr. x/01.04.2014 prin intermediul căreia Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - prin Departamentul Ape, Păduri și Piscicultură a respins cererea privind validarea documentației elaborate în vederea obținerii compensatiilor pretins a i se cuveni în temeiul art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic obligarea Ministerului la Plata respectivelor compensații.

Suma solicitată reprezintă contravaloarea pretins a i se cuveni cu titlu de compensatii aferente anului 2009 pentru produsele pe care intimata nu le-a recoltat din cauza functiilor de protectie stabilite în recoltarea masei lemnoase de pe suprafata de teren cu vegetatie forestieră pe care o deține.

Consideră că, în mod greșit acțiunea intimatei - reclamante a fost admisă de instanța de fond, în condițiile în care dreptul acesteia de a solicita acordarea sumelor prescrise s-a stins.

Actul normativ în vigoare în cursul anului 2009 care reglementa posibilitatea acordării acestor compensații, l-a reprezentat H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora și ulterior H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice si juridice a celui proprietate publică privată a unităților administrativ-teritoriale si pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice de efectuare a controalelor de fond.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 46/2008 Codul silvic, a fost abrogată O.G. nr. 96/1998, însă dreptul reclamantei la obtinerea acestui tip de compensații s-a mentinut prin dispozitiile art. 97 alin. (1) lit. b) conform cărora: " În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice juridice a celui proprietate publică privatä a unitătilor administrativ-teritoriale, statul- alocä anual de la buget, prin bugetul autoritätii publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru: (...) b) acordarea unor compensatii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită functiilor de protectie stabilite prin amenajamente silvice care determinä restriclii în recoltarea de masă lemnoasă".

Emiterea adresei nr. x/01.04.2014 de către Ministerul Mediului Schimbărilor Climatice - prin Departamentul Ape nu echivalează cu faptul că subscrisul a recunoscut în mod neîndoielnic dreptul reclamantei de a beneficia de acordarea compensatiilor aferente anului 2009, pentru ca, în acest mod, sä se poatä considera întrerupt termenul de prescriptie extinctivä conform art. 16, lit. a) din Decretul nr. 167/1958 ale cärui dispozitii sunt aplicabile în speta de fată raportat la data de la care a început sä curgä termenul de prescriptie extinctivă.

Mai mult, pentru a opera întreruperea termenului de prescriptie extinctivă, cauza de întrerupere trebuie să intervină înainte de împlinirea termenului de prescriptie, or, răspunsul autorității a fost emis în 01 aprilie 2014, după împlinirea termenului de prescriptie extinctivă.

Contrar asertiunilor intimatei, prevederile art. 6 alin. (2) I ale H.G. nr. 861/2009 se referă la conditiiie în care se acordă compensatiile după data de 1 ianuarie 2010, respectiv determinat de primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Conditia suspensivă privind plata compensatiilor, respectiv primirea deciziei favorabile a Comisiei europene privind ajutoarele de stat, este instituită prin dispozitiile hotărârii guvernului mentionată în alineatul precedent doar pentru acele compensații aferente perioadelor ulterioare datei de 1 ianuarie 2010.

Rațiunea acestei reglementări este mentionată în paragrafele 58 și 60 ale Deciziei nr. 36/23.11.2015 pronuntată de Înalta Curte de Casatie Justitie - Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, instanta retinând în mod judicios că, până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema confirmärii mäsurilor de ajutor de stat aflate în discutie cu legislatia europeanä, iar Normele metodologice aprobate prin H.G.. nr. 861/2009 se înscriu în cadrul de reglementare al "ajutoarelor de stat" până la sfârșitul anului 2009.

Prin această Decizie, Curtea Supremă a statuat cu caracter obligatoriu în temeiul art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., faptul că "Pentru acordarea compensatiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicatä, 'i de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind masuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, dupa data de 1 ianuarie 2010, trebuie sä existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și sa fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010."

Or, în speta de față, intimata solicită acordarea compensațiilor aferente anului 2009, compensatii care, "așadar, nu sunt supuse condiției suspensive de a exista decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat de a fi adoptate normele metodologice ulterioare.

Chiar dacă s-ar accepta, argumentum ad absurdum, că textul art. 6 alin. (1) si (2) din H.G. nr. 861/2009 este susceptibil de mai multe interpretări, acceptarea rationamentului intimatei, în sensul că dispozitiile legale sus-mentionate ar fi incidente ajutoarelor de stat aferente anului 2009 nesolicitate sau neacordate până la data de 1 ianuarie 2010, ar însemna nerespectarea modalitătii de dezlegare a acestei chestiuni de drept potrivit Deciziei nr. 36/23.11.2015 pronuntatä de Înalta Curte de Casatie Justitie.

In considerarea acelorași argumente nu ar putea fi acceptată nici eventuala ipoteză conform căreia dreptul, în ceea ce privește acordarea compensațiilor de stat aferente anului 2009 ar fi afectat de un termen suspensiv, determinat de data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a Deciziei CE nr. C(2012)5166 final, respectiv 14.09.2012, termen suspensiv care să determine curgerea termenului de prescriptie extinctivă doar de la data împlinirii lui conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.

Or, pentru anul 2009, exista un cadru legal care să reglementeze metodologia de calcul a sumelor cuvenite drept compensații proprietarilor persoane fizice și juridice care detin păduri cu functii speciale de protecție potrivit H.G. nr. 1071/2006 și, ulterior, H.G. nr. 861/2009, neexistând un impediment de natură a limita posibilitatea intimatei de a efectua demersurile legale în vederea obținerii compensațiilor pretinse, atât timp cât acest drept era exercitat înăuntrul termenului de prescripție extinctivă.

În altă ordine de idei, susține recurentul că, atât timp cat dreptul intimatei de a solicita compensatii a început să curgă cu data de 1 ianuarie 2010, prescriptia aceluiași drept a început să curgă cu aceeași dată (în temeiuLart. 7.din Decretul_nr. 167/19582) și s-a împlinit la data de 1 ianuarie. 2013, astfel că, la data initierii actiunii judiciare, respectiv jumătatea anului 2014, dreptul pretins era prescris.

Consideră recurentul că pasivitatea intimatei pe o perioadă ce depășește cu mult termenul de prescriptie de 3 ani nu poate fi acoperită prin cererea formulată în anul 2014, cu atât mai mult, nu este de natură a înlătura sanctiunea prescripției dreptului acestuia în a obtine compensatiile solicitate prin actiune.

În susținerea prescripției invocă și Decizia Inaltei Curti de Casație și Justiție nr. 26/2017 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov - sectia de contencios administrativ fiscal în Dosarul nr. x/2015, care la punctul 38 stabilește natura a acestei creanțe implicit termenul de prescriptie ce se aplică acesteia:

"Deciziile definitive/irevocabile deja pronunțate la nivelul Înaltei Curți de Casatie și Justiție demonstrează că practica judiciară este orientată constant către același gen de soluție, în ceea ce privește natura juridicä a creantei constând în compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic și prescripția dreptului material la acțiune, în sensul că respectivele compensații, solicitate în temeiul legal arătat, constituie o forma de ajutor de stat și nu au natura juridică a unei creanțe bugetare fiscale, nefiind aplicabile dispozifiile art. 91 din Ordonanfa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu aplicarea dreptului comun în materie de prescripție, reprezentat de Decretul nr. 167/1958."

Atât timp cât prescripția dreptului reclamantei a început să curgă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011 3, împlinite ori neîmplinite la acea dată, rămân supuse dispozitiilor art. 184 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă, republicat, astfel încât instanta avea nu doar posibilitatea ci chiar obligația de a invoca exceptia prescriptiei extinctive, chiar dacă litigiul a fost inițiat ulterior datei de 1 octombrie 2011.

În acest sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție în solutionarea unui Recurs în interesul legii prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 283 din 17 aprilie 2014, soluția instantei fiind obligatorie în conformitate cu dispozitiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., instanța supremă statuând în sensul că "În interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., stabilește că prescriptiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeasi data, rămân supuse dispozitiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescriptia extinctivă, republicat, astfel încât atât instanlele de judecată, din oficiu, cât părtile interesate pot invoca exceptia prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011".

Apreciază astfel recurentul că solicitarea intimatei de acordare a compensațiilor aferente anului 2009 prin intermediul unei actiuni în instantă, initiată la jumătatea_anului 2014 este în mod evident făcută peste termenul de prescriptie de 3 ani, prevăzut de legislatia incidentă, motiv pentru care se impune respingerea acțiunii, pe acest considerent.

În concluzie, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza în fond, să se respingă acțiunea, ca prescrisă.

Apărările formulate în cauză

Intima-reclamantă Obștea Cozănești Ortoaia a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței, ca legală.

În preambulul întâmpinării a invocat excepția tardivității recursului, sub rezerva verificării de către instanță dacă a fost respectat termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În continuare, susține intimata -reclamantă că, în ceea ce privește prescripția dreptului material la acțiune, inclusiv în situația în care ar fi aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958, asa cum susține recurentul-parat, acțiunea dedusa judecații a fost introdusa in interiorul acestui termen.

Invocând dispozițiile art. 91 alin. (2) O.G. nr. 92/2003, arată intimata că dreptul la obținerea ajutorului de stat aferent anului 2009 a devenit exigibil la data de 01.01.2010, urmând sa se împlinească, în mod normal, la data de 01.01.2013. Intre timp, H.G. nr. 861/2009 (in vigoare din 18.08.2009), prin art. 6 alin. (1)-(2) a stabilit că: "Formele de sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a).la art. 97 alin, (1) lit. b) pentru persoane juridice (...) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, cu modificările si completările ulterioare, se vor finanța numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.(2) Toate formele de sprijin prevăzute in Legea nr. 46/2008. cu modificările si completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010 numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Astfel, intimata susține că, prin însăsi voința legiuitorului, s-a stabilit o alta data la care creanța devenea exigibila, respectiv, art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2009 instituie un termen intreruptiv cu privire la finanțarea/exigibilitatea formelor de sprijin menționate în cuprinsul sau.

Comisia Europeana a emis Decizia nr. C(2012) 5166 final, respectiv 19.07.2012 .Prin emiterea acestei Decizii Comisia a calificat aceste compensații ca fiind ajutoare de stat si totodată si-a dat avizul favorabil de acordare a acestora. Termenul impus de art. 6 alin, (1) din H.G. nr. 861/2009 a expirat odată cu publicarea acestei decizii in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene - 13.09.2012, data de la care a devenii obligatorie pentru statul roman, fără a fi necesară transpunerea sa in dreptul național.

Consideră că, un principal efect al instituirii acestui termen este reprezentat tocmai de întreruperea prescripției până la expirarea acestuia. Așadar, în conformitate cu art. 7 din Decretul 167/1958-: (...). Daca dreptul este sub condiție suspensiva sau sub termen, prescripția incepe sa curgă de la data când s-a implinii condiția sau a expirat termenul."

Prin urmare, începând cu data de 13.09.2012 - data publicării Deciziei in J.O.U.E., dreptul reclamantei-intimate de a obține compensațiile pentru lipsa de folosința a terenurilor forestiere din zone de protecție TI si T2 pentru anul 2009 a putut sa fie din nou exercitat, în condițiile reglementate expres in Tratatul de Aderare.

In contextul în care Decizia CE nr. C(2012) 5156 final/19.07.2012 a fost publicată în J.O.U.E. pe data de 13.09.2012, este evident că de la această dată a inceput sa curgă o noua prescripție (în conformitate cu prevederile legale în materie - art. 17 Decret nr. 167/1958).

In acest context, susține că, un simplu calcul matematic dovedește că reclamanta a introdus cererea înăuntrul termenului de prescripție (de 3 ani, având în vedere că după întreruperea prescripției, a început sa curgă un nou termen, fără a se lua în considerare timpul scurs anterior):

- 01.01.2010 -13.09.2012 - termenul de prescripție a fost întrerupt;

- 13.09.2012 - 06.12.2013 (data Cererii noastre nr. 277 A.) 14 luni si 23 zile;

Astfel, arată intimata că este fără echivoc faptul că s-a scurs, în total, un termen de doar 14 luni si 23 zile, astfel încât acțiunea promovată în dosarul de față a fost introdusa în termenul de prescripție.

Și în ipoteza in care s-ar considera data înregistrarii cererii de chemare in judecata pe rolul Curtii de Apel Suceava ca fiind data la care se întrerupe de fapt cursul prescripției, si nu data introducerii cererii la A., termenul general de prescripție de 3 ani nu ar fi depășit.

13.09.2012 - 15.04.2014 (data înregistrarii cererii de chemare in judecată pe rolul Curtii de Apel Suceava) 1 an, 5 luni si 2 zile.

Având în considerare ca sumele de bani solicitate prin cererea de chemare in judecata au caracterul unor scheme de ajutor de stat, care pot fi acordate doar după avizarea acestora de către Comisia Europeană, consideră intimata - reclamantă ca dreptul la acțiune a început sa curgă doar după acordarea avizului. Avizul respectiv a fost acordat prin publicarea Deciziei C(2012)5166 final, in jurnalul Oficial al Uniunii Europene, la data de 13.09.2012, iar de la această dată și pana la data declanșării procedurii de către intimata-reclamanta in vederea obținerii compensațiilor, nu s-a implinit termenul de prescripție de 3 ani aplicabil în cauză.

Prin urmare, până la exprimarea acordului Comisiei Europene cu privire la acordarea ajutorului de stat a existat o cauză obiectivă si independentă de voința sa, ce a împiedicat-o sa demareze proceduri legale în vederea obținerii dreptului legal, motiv pentru care apreciază că sunt incorecte susținerile recurentului-parat,

conform cărora nu a existat un impediment de natura să limiteze posibilitatea intimatei de i efectua demersurile legalein vederea obținerii compensațiilor pretinse.

Consideră că nu se poate reproșa intimatei-reclamante ca a respectat un act administrativ cu caracter normativ si a așteptat îndeplinirea termenului pe care îl prevede, intenția sa nefiind aceea de a sta în pasivitate, aceasta fiind constrânsă de circumstanțe legislative să nu iși poată exercita dreptul până la îndeplinirea termenului intreruptiv prevăzut expres de Decizia CE nr. C(2012)5166 final.

Nu se poate vorbi de pasivitatea intimatei-reclamante în contextul în care aceasta fost impiedicata să-si realizeze dreptul din considerente independente de voința sa, aceasta fiind pusă în imposibilitatea de a solicita compensațiile aferente anului 2009, nefiind just ca sancțiunea prescripției să se aplice celor ce respectă prevederile legale și acționează doar în momentul și în limitele în care legea le permite.

Solicită astfel respingerea recursului și menținerea soluției date de instanța de fond, ca legală.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 04 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (anterior Ministerul Apelor și Pădurilor) este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce privește excepția tardivității recursului, invocată de intimata - reclamantă, prin întâmpinare, nu va mai fi analizată, ea fiind soluționată de instanță în ședință publică, înainte de închiderea dezbaterilor, considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a excepției, constatându-se respectat termenul de declarare și de motivare a recursului, fiind consemnate în practicaua acestei hotărâri.

Pe fondul recursului, astfel cum a fost formulat de recurentul - pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (anterior Ministerul Apelor și Pădurilor), Înalta Curte reține că acesta vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., incident când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Obiectul prezentei acțiuni judiciare îl constituie refuzul nejustificat al recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (în prezent Ministerul Apelor și Pădurilor) de a acorda intimatei - reclamante Obștea Cozănești Ortoaia despăgubirile aferente anului 2009, în sumă de 93.557,35 RON, cu titlu de compensații/ajutoare de stat aferente anului 2009, reprezentând contravaloarea produselor de masă lemnoasă pe care nu le-a putut recolta în calitate de proprietar pentru suprafața de pădure de 120,30 ha, situată în aria totală protejată situată în zona de conservare a Sitului Natura 2000 - Cheile Zugrenilor, parc, ce este parte integrantă a Rețelei Ecologice Europene Natura 2000 în România, la care se adaugă dobânzile în același cuantum, calculate începând cu data de 01.04.2014.

Prima instanță a admis în parte acțiunea modificată formulată de reclamantă și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 93.557,35 RON, reprezentând despăgubiri/compensații pentru anul 2009, cu dobânda legală aferentă, începând de la data de 01.04.2014 și până la achitarea integrală a debitului.

Pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte trebuie să lămurească regimul juridic al creanței pretinsă de reclamantă prin acțiunea introductivă de instanță prin raportare la dispozițiile legale de drept intern, de drept european, dar și ținând cont de jurisprudența instanței supreme în această materie.

Dispozițiile de drept intern și european ce reglementează acordarea compensațiilor

Potrivit dispozițiilor art. 97 alin. (1) pct. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic în varianta în vigoare la 1 ianuarie 2010:

"În scopul gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale, statul alocă anual de la buget, prin bugetul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, sume pentru:

(...) b) acordarea unor compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă;"

Trebuie menționată H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora, ca reglementare anterioară adoptării H.G. nr. 861/2009.

La data de 22 iulie 2009 a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 861/2009 (care a abrogat H.G. nr. 1071/2006), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 573 din 18 august 2009, prin care au fost aprobate Normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și acelui proprietate privată și publică a unităților administrativ-teritoriale.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009: " Toate formele de sprijin prevăzute de Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010, numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat."

Legislația europeană aplicabilă la nivelul anului 2009: Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului care prevede acordarea de ajutoare persoanelor fizice care au păduri în proprietate pentru a compensa pierderile de venituri suferite având în vedere restricțiile la utilizarea pădurilor rezultate în urma aplicării directivelor 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice și 92/43/CEE a Consiliului privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică care, în art. 30, lărgește sfera celor îndrituiți a primi compensații, incluzându-i și pe titularii terenurilor forestiere aflate în zone de protecție Natura 2000 de tip funcțional T1 și T2.

Până la data de 31 decembrie 2009 nu s-a pus problema conformării măsurilor de ajutor de stat cu legislația europeană, deoarece, potrivit prevederilor din Anexa nr. 5, cap. 3 "Agricultura" pct. B din Tratatul privind aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, ajutoarele acordate înainte de data aderării sunt calificate ca "ajutoare existente" până la sfârșitul celui de-al treilea an de la data aderării - aspect menționat și în paragraful nr. 58 din Decizia nr. 36/2015 a ÎCCJ.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 36/23.11.2015 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că:

"Pentru acordarea compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, republicată, și de art. 4 lit. s) pct. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 74/2010, cu modificările și completările ulterioare, după data de 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010."

Menționăm și dezlegările din Decizia nr. 26/2017 pronunțată de ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 374 din 19.05.2017 cu privire la natura juridică a creanței constând în compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Codul silvic:

"41. Deciziile definitive/irevocabile deja pronunțate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție demonstrează că practica judiciară este orientată constant către același gen de soluție, în ceea ce privește natura juridică a creanței constând compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din legea nr. 46/2008 - Codul silvic și prescripția dreptului la acțiune, în sensul că respectivele compensații, solicitate în temeiul legal arătat, constituie o formă de ajutor de stat și nu au natura juridică a unei creanțe bugetare fiscale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu aplicarea dreptului comun în materie de prescripție, reprezentat de Decretul 167/1958."

La nivelul Înaltei Curți, secția de contencios administrativ și fiscal s-a adoptat o soluție de principiu de unificare a practicii, consemnată în Procesul-verbal al ședinței de secție din 12 iunie 2017 din cuprinsul căruia rezultă că:

- " Natura juridică a creanței referitoare la compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, este una civilă, supusă termenului de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

- Decizia C(2012) 5166 final, emisă de Comisia Europeană de la data de 19 iulie 2012, prin care s-a avizat favorabil acordarea ajutoarelor de stat, nu constituie condiție suspensivă, în sensul dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Decretul 167/1958 pentru obținerea compensațiilor aferente anilor 2007, 2008 și 2009, iar termenul de prescripție pentru compensațiile acordate potrivit Codului Silvic curge de la 1 ianuarie anului următor celui pentru care solicită compensația."

Această soluție de principiu este sprijinită de jurisprudența B. și exemplificăm în acest sens cu deciziile nr. 469 din 05 februarie 2019, nr. 1515 din 17 aprilie 2018, nr. 3282 din 27 octombrie 2017, nr. 2782 din 3 octombrie 2017 și nr. 3024 din 4 noiembrie 2016.

Trimiterea la soluțiile de principiu adoptate la nivelul B. se impune, deoarece se bazează pe soluțiile de speță, aceste clarificări jurisprudențiale fiind de natură să dea substanță principiului securității juridice ca element al unui drept la un proces echitabil, în sensul că în spețe similare instanțele trebuie să aplice același raționament - ubi eadem est ratio eadem solutio esse debet.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acest aspect a fost reliefat în cauzele Beian contra României - Hotărârea din 6 decembrie 2007, cererea nr. x/05, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 21.08.2008, Driha contra României - Hotărârea din 21.08.2008, cererea nr. x/02, Tudor Tudor contra României - Hotărârea din 24 martie 2009, pronunțată în cererea nr. 21.911/03, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 778 din 13 noiembrie 2009 etc.

Regimul juridic al compensațiilor

În procesul de aderare la Uniunea Europeană, România a fost obligată să implementeze acquis-ul european în ceea ce privește directivele și aplicarea regulamentelor referitoare la protecția mediului - parte din acest proces fiind constituirea sitului Natura 2000 ce a afectat o serie de terenuri forestiere proprietate publică și privată, prin instituirea unor restricții de exploatare a acestora (O.U.G. nr. 57/2007 și Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007).

Legislația europeană stabilește acordarea unor forme de sprijin pentru proprietarii de terenuri forestiere afectate de situl Natura 2000 care au regimul juridic al unor ajutoare de stat, iar atribuirea despăgubirilor în mod concret s-a realizat conform prevederilor din dreptul intern, așa cum au fost expuse anterior.

Autoritățile române, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au comunicat Comisiei Europene, în anul 2007, măsurile de sprijin existente în domeniul agriculturii, dezvoltării rurale, precum și cele aplicabile în sectorul forestier, prevăzute în H.G. nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora - aspect reținut și în paragraful nr. 57 din Decizia nr. 36/2015 a ÎCCJ.

Compensațiile acordate proprietarilor de terenuri forestiere pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 au regimul juridic al unor "ajutoare existente", în sensul reținut în paragraful 58 din Decizia nr. 36/2015 a Înaltei Curți, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de notificarea Comisiei Europene pentru aprobarea ajutorului de stat.

Din această constatare decurge o consecință importantă și anume că, dacă acordarea compensațiilor nu depinde de aprobarea Comisiei Europene, acestea fiind acordate în temeiul dreptului intern, atunci nașterea creanței în patrimoniul reclamantei nu este afectată de o condiție suspensivă, în conformitate cu soluția de principiu adoptată de Înalta Curte la data de 12 iunie 2017.

În ceea ce privește natura juridică a creanței constând în compensațiile prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din legea nr. 46/2008 - Codul silvic, acestea constituie o formă de ajutor de stat și nu au natura juridică a unei creanțe bugetare fiscale, nefiind aplicabile dispozițiile art. 91 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu aplicarea dreptului comun în materie de prescripție, reprezentat de Decretul 167/1958 - așa cum rezultă din paragraful 41 din Decizia nr. 26/2017 a Înaltei Curți, menționată anterior.

După 1 ianuarie 2010, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. 36/2015 a instanței supreme, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010.

Din analiza normelor de drept incidente în cauză rezultă că din punct de vedere temporal, compensațiile prevăzute de Legea nr. 46/2008 primesc un regim juridic diferit, după cum urmează:

- în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009, compensațiile pot fi acordate în temeiul legii interne, fără a fi nevoie de aprobarea Comisiei Europene pentru aprobarea ajutorului de stat;

- după 1 ianuarie 2010, trebuie să existe decizia favorabilă a Comisiei Europene privind ajutorul de stat și să fie adoptate normele metodologice ulterioare, în condițiile art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 14/2010.

Așadar, pentru anul 2009, vizat în prezenta cauză, compensațiile puteau fi acordate dacă erau îndeplinite cerințele art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cuantumul despăgubirilor urmând să fie stabilit în funcție de H.G. nr. 1071/2006 și nr. H.G. nr. 861/2009, greșit invocată de intimata - reclamantă, având în vedere că acest din urmă act normativ a intrat în vigoare la 18 august 2009 și nu poate fi aplicat retroactiv.

Prescripția extinctivă

Pentru ca instanța să poată analiza dacă dreptul material la acțiune a fost exercitat înăuntrul termenului de prescripție, trebuie stabilit dacă acesta a luat naștere în patrimoniul reclamantei, în temeiul dispozițiilor legale incidente în cauză.

Așa cum s-a arătat în precedent, pentru anul 2009 regimul juridic al compensațiilor prevăzute de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 presupune existența următoarelor elemente: reclamanta are titlu de proprietate asupra terenului forestier; terenul este cuprins în zone de protecție situl Natura 2000; compensațiile au natura juridică a unor "ajutoare existente" și nu necesită aprobarea Comisiei Europene; nașterea creanței în patrimoniul proprietarilor de terenuri forestiere nu este afectată de o condiție suspensivă; cuantumul creanței este determinat prin calculul rezultat din aplicarea Normelor metodologice aprobate de Guvernul României și aprobate prin hotărâre de guvern; natura juridică a creanței referitoare la compensațiile/despăgubirile prevăzute de lege este una civilă, fiind supusă termenului de prescripție de trei ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.

Așadar, pentru proprietarii de terenuri forestiere, creanța pentru acordarea compensațiilor/despăgubirilor a luat naștere în patrimoniul lor în temeiul legislației interne, iar dreptul material la acțiune a început să curgă de la 1 ianuarie 2010, stingându-se prin prescripție la 1 ianuarie 2013, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Înalta Curte reține astfel că prescripțiile începute înainte de abrogarea Decretului nr. 167/1958 sunt reglementate de acest act normativ, concluzie fondată pe prevederile art. 201 din Legea nr. 71/2011, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., care dispun că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ., sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin urmare, având în vedere că reclamanta pretinde o creanță de natură civilă aferentă anului 2009, iar prescripțiile începute pentru perioada anterioară datei de 1 octombrie 2011 sunt supuse dispozițiilor Decretului nr. 167/1958, Înalta Curte va analiza excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentul - pârât, ca și motiv de recurs, prin prisma acestor prevederi legale, reținând că, potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul general de prescripție este de 3 ani.

Din analiza actelor dosarului rezultă că reclamanta a formulat acțiunea introductivă de instanță la data de 15 aprilie 2014, deci, la mai mult de 1 an de la stingerea dreptului material l