ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 408/CA/2017 Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei plângerii prealabile invocată de pârâtă DGRFP Brașov.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Construcții S.A. în contradictoriu cu DGRFP Brașov.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 163.999,34 RON - contravaloarea parțială a scrisorii bancare de bună execuție nr. 15/04.03.2010 emisă de A., modificată prin amendamentul nr. 1/29.06.2010

A obligat pârâta la plata sumei de 16.651 RON-cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea acțiunii în contencios administrativ.

Prin decizia civilă nr. 321 din 22 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu împotriva sentinței nr. 408/CA/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă și de contencios administrativ în dosar nr. x/2014.

A fost casată în parte sentința atacată și rejudecând în limitele casării:

S-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. Construcții S.A. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov.

A fost înlăturată dispoziția de acordare a cheltuielilor de judecată.

S-a menținut sentința atacată cu privire la excepția lipsei plângerii prealabile.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 din C. proc. civ.

In ceea ce privește motivele de recurs subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., s-a invocat necompetența materială a Curții de Apel Alba Iulia, excepție invocată in condițiile legii, solicitându-se casarea hotărârii și trimiterea cauzei Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă - complet specializat in litigii cu profesioniști.

In subsidiar, in contextul casării cu trimitere spre rejudecare s-au invocat și motive de recurs privind greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 969, 970, 1073 C. civ. și ale Legii nr. 10/1995 și H.G. nr. 273/1994.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat încuviințarea excepției inadmisibilității recursului.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă S.C. Construcții S.A. solicită respingerea excepției inadmisibilității prevalându-se de dispozițiile art. 457 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Analizând cu prioritate condițiile de admisibilitate a recursului de față, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele în continuare arătate, situație care face inutilă cercetarea celorlalte aspecte reținute spre soluționare.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfășoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din același Cod:

"Judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile", obligativitatea de respectare a principiului legalității decurgând primordial din prevederile constituționale care statuează că justiția se înfăptuiește în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii (art. 124-129 din Constituția României).

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 457 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că procesul trebuie să se desfășoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce privește judecata (în toate stadiile procesuale) și executarea silită, cât și sub aspectul competenței, compunerii și constituirii instanței.

Așadar, din cuprinsul textelor de lege menționate anterior, rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În speță, hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute expres de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. are caracter definitiv nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, această concluzie rezidând din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalității, care constituie o cerință obiectivă într-un stat de drept și o garanție a desfășurării în condiții optime a mecanismului de înfăptuire a justiției.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva Deciziei nr. 321 din 22 ianuarie 2018, precum și a încheierilor din 15 septembrie 2017 și 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, care are caracter definitiv potrivit art. 634 alin. (1) din din C. proc. civ., este inadmisibil, hotărârea nefiind susceptibilă de recurs în sensul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. Construcții S.A. împotriva Deciziei nr. 321 din 22 ianuarie 2018, precum și a încheierilor din 15 septembrie 2017 și 27 noiembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.