ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5094/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 8 februarie 2017, reclamanta Universitatea Politehnica din București a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane- Ministerul Educației Naționale, anularea titlului de creanța reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare emis de OIPOSDRU-MENCS, înregistrat sub numărul x/06.09.2016, anularea Deciziei nr. x/11.11.2016, privind soluționarea contestației depuse de Universitatea Politehnica din București, înregistrata la Organismul Intermediar Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane și admiterea contestației formulata de Universitatea Politehnica București.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3250 din 20 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta Universitatea Politehnica din București, în contradictoriu cu pârâtul OIPOSDRU-Ministerul Educației Naționale, având ca obiect "anulare act administrativ".

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 3250 din 20 septembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Universitatea Politehnică din București. S-a solicitat de către recurentă admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare pe fond, admiterea acțiunii. A arătat recurenta - reclamantă că, potrivit Ghidului Solicitantului, cheltuielile efectuate îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate, fiind necesare și prevăzute în linia bugetară.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 18 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte va analiza cu prioritate cerința respectării termenului de formulare a recursului, termen legal, imperativ și absolut. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport de dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. În cauză, potrivit dovezii de comunicare a hotărârii, aflată la dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată recurentei - reclamante la data de 15 martie 2018, iar recursul a fost declarat la data de 17 aprilie 2018, conform dovezii de înregistrare la curtea de apel, ultima zi de declarare a recursului fiind 2 aprilie 2018. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 din C. proc. civ. În speță, recurenta - reclamantă nu a indicat un astfel de motiv prin care să justifice împiedicarea sa în a exercita calea de atac în termenul prevăzut de lege. Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta - reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor exprese ale art. 185 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. Așa fiind, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat. Prin constatarea decăderii dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului judiciar, astfel încât admiterea excepției tardivității exclude analizarea criticilor susținute de recurentul-pârât prin cererea de recurs. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca tardiv formulat.