ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5081/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 20.08.2017 reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. au solicitat anularea Ordinelor nr. 1486/C/24.05.2017 și nr. 1471/C/24.05.2017, emise de Ministrul Justiției și obligarea pârâtului să emită ordinele de încadrare pentru fiecare dintre ei, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate care să includă și majorările de 2, 5 și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive și aflate în plată încă din anul 2015 în baza ordinelor de salarizare nr. 1561, 1562 și 1563 din data de 07.05.2015 și nr. 2100/C/12.10.2011 emise de Ministrul Justiției începând cu data de 9.04.2015; obligarea pârâtului Ministerului Justiției să stabilească cuantumul indemnizației lunare brute precum și a sporului de risc și confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite contestatorilor la nivelul salariilor de bază și sporurilor stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași autorități judecătorești, pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație cu cei care beneficiază de un nivel de salarizare superior, pe perioada 09.04.2015 -01.10.2016; obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 1 din prezenta cerere, a diferenței constând în diferența dintre suma care li s-a plătit efectiv și suma care ar fi trebuit să li se plătească fiecăruia în baza ordinului nou emis, cu titlu de indemnizație, pentru fiecare lună prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației brute lunare, precum și a cuantumului sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică, a sporului de confidențialitate și a sporului pentru condiții deosebite de muncă cuvenite, cu valorile de referința de 405 RON, începând cu luna aprilie 2015 până la data de 30.11.2015 și 445,5 RON de la data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, reprezentând 405 majorat cu 10% în baza Legii 293/2015, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 75 din 12 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea reclamanților reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP. și QQ. contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției.

S-a dispus anularea ordinelor atacate.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiției să emită reclamanților un nou ordin de salarizare în mod legal, cuprinzând drepturile salariale de 2%, 5%, 11% stabilite prin hotărâri judecătorești definitive, raportat la Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia CCR nr. 794/2016, ținând cont de vechimea în muncă, gradul profesional, funcția, sporurile salariale și să dispună plățile aferente, începând cu data de 09.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, majorare aplicabilă din 01.12.2015, prin ordonatorul de credite corespunzător fiecărui reclamant la momentul plății, toate actualizate cu rata inflației și dobânda legală calculate de la data scadenței până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 75 din 12 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

S-a apreciat de către recurentul-pârât că reclamanții au beneficiat de indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de legislația privind salarizarea magistraților, drepturile salariale ale acestora fiind calculate și acordate în mod corect, în conformitate cu dispozițiile legale speciale în materie care s-au succedat în timp.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurentul-pârât că la data de 09.12.2016 și 20.03.2017 a fost emis OMJ nr. 4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016, avându-se în vedere și indemnizațiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călărași cărora li se stabiliseră, prin OMJ nr. 1561/2015 și 1563/2015, indemnizații de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, ca efect al unor hotărâri judecătorești.

Totodată, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat OMJ nr. 4680/C/2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia prevăzându-se că "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)"

S-a invocat de către recurentul-pârât faptul că reclamanții au primit indemnizațiile majorate cu valoarea de referință sectorială solicitată, astfel încât este nejustificată obligarea Ministerului Justiției de a emite ordine prin care să le fie recalculată indemnizația de încadrare prin raportare la o altă valoare sectorială anterior datei de 1 octombrie 2016, chiar dacă aceștia dețineau hotărâri judecătorești prin care li s-au acordat majorările salariale de 18%.

S-a susținut că Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, nu poate opera retroactiv.

S-a arătat că instanța de fond în mod eronat a dispus obligarea pârâtului la plata diferențelor, în raport de atribuțiile concrete ale Ministerului conform Legii nr. 500/2002 și H.G. nr. 652/2009.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimații - reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, invocându-se în acest sens decizia de speță pronunțată în aceeași situație premisă de Înalta Curte de Casație și Justiție cu numărul x/2017.

Referitor la motivul de recurs circumscris lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, s-a solicitat respingerea acestuia în raport de calitatea Ministerului Justiției de ordonator principal de credite.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 13 octombrie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, reclamanții sunt judecători din cadrul Curții de Apel Alba Iulia și au atacat ordinele MJ nr. 1486/2017 și nr. 1471/2017. Reclamanții au invocat lipsa aplicării efective a majorărilor de 2%, 5% și 11% de la data de 09.04.2015 conform O.U.G. nr. 57/2016 și O.U.G. nr. 20/2016, solicitând ca plățile să se efectueze prin raportare la VRS 405 RON începând cu 09.04.2015, majorată cu 10% în baza Legii nr. 293/2015.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul formulând critici de nelegalitate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând, în esență, greșita aplicare a legislației în vigoare la stabilirea drepturilor salariale ale reclamanților și încălcarea de către instanța de fond a principului neretroactivității Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016.

Instanța de control judiciar constată că, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat recurentul-pârât.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtului în acest sens apare ca nefondată.

Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36/4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Referitor la motivul de recurs privind dispoziția instanței de obligare a pârâtului să dispună efectuarea plăților aferente începând cu data de 09.04.2015, are în vedere instanța de recurs că aceasta privește obligația ministerului, în calitate de ordonator principal, de a deschide creditele bugetare, obligație subsecventă celei de emitere a ordinelor de salarizare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 75/2018 din 12 ianuarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2020.