ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5077/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 18.12.2017 de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins cererea de plată ca tardivă.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2580 din 5 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ anulare Decizia nr. 7723/24.07.2017". S-a dispus anularea deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta apreciind că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1) și (2), art. 15 alin. (1) din Legea 213/2015, precum si art. 20 din Norma ASF 16/2015, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. In ceea ce privește depunerea cererilor de plata în vederea încasării despăgubirilor/indemnizațiilor, legea stabilește un termen limitativ, de decădere, de 90 de zile calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță. Legea 213/2015 nu conține vreo excepție de la obligația petentilor de a se adresa pârâtei cu cereri de plata în situația în care doresc plata despăgubirilor/indemnizațiilor, iar o aceasta obligație este stabilita în cadrul Capitolului III: Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului din legea 213/2015, precum si în cadrul Cap. IV din Norma: Procedura și condițiile de efectuare a plăților din disponibilitățile Fondului. Modalități de recuperare a sumelor plătite de la Fond. Așa fiind, în cauza de fata decesul asiguratei B. a intervenit la data de 22.09.2016, data de la care începe sa se calculeze termenul de 90 de zile înlăuntrul căruia trebuie formulată cererea de plata, dreptul de creanță nascandu-se ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, termenul împlinindu-se deci la 22.12.2016. Fata de acesta împrejurare, cererea de plata a fost depusa tardiv, atât raportat la data de 20. 04.2017 - la care intimata-reclamanta a menționat ca a făcut cererea-, cât și la data de 24.04.2017, la care Fondul i-a înregistrat cererea de plata. In ce privește susținerile referitoare la efectuarea unei cereri la data de 29.09.2016, înregistrata si depusa la C. sub nr. x/10.10.2016, împrejurare reținuta de instanța de fond ca fiind data la care intimata "si-a manifestat voința de a obține despăgubiri", aceasta nu poate fi asimilata unei cereri de plata în sensul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015, în cerere solicitându-se a se verifica dacă exista asigurare de viata si care sunt condițiile asigurării pentru creditul prima casa contractat de fiica reclamantei. De asemenea, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., obligând subscrisa la plata sumei de 3050 RON reprezentând cheltuieli de judecata către intimată, judecătorul fondului fiind obligat prin textul legal procedural invocat sa reducă onorariul de avocat chiar si din oficiu. S-a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile civila nr. 2580/05.06.2018 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti-Sectia contencios administrativ si fiscal în dosar nr. x/2017 si, pe cale de consecință respingerea contestația împotriva Deciziei nr. 7723/24.07.2017.

Apărările formulate în cauză Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că încă din data de 11.10.2016 a fost transmisă solicitarea de despăgubire asigurare de viață pentru creditul contractat la C., înregistrată cu nr. x/14.11.2016.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a recursului și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente: Argumente de fapt și de drept relevante Prin acțiunea formulată reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr. 7723/24.07.2017, emisă de pârât, prin care s-a respins Cererea de plată ca tardivă. În motivarea cererii reclamanta a arătat că fiica sa, D., a cumpărat prin programul "Prima casă", conform contractului de credit și ipotecă mobiliară nr. x/25.01.2012 încheiat cu C. S.A. și contractului de garantare pentru achiziția de locuințe nr. PC4 25302/25.01.2012 încheiat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi Mici și Mijlocii S.A. - IFN (FNGCIMM) apartamentul nr. x, situat în București, strada x, nr. 5, bloc 6. Pentru creditul contractat pentru cumpărarea locuinței, D., avea încheiată polița de asigurare a locuinței - credit C., seria x 11 nr. x, poliță încheiată cu B. S.A.. În data de 22.09.2016, fiica sa a decedat ca urmare a unei insuficiențe cardio-respiratorii. În data de 07.10.2016, i-a fost eliberat Certificatul de calitate de moștenitor nr. 60 emis de E.. Prin decizia nr. 7723/24.07.2017, pârâtul a respins ca tardivă cererea de despăgubiri formulată de reclamantă, în calitate de moștenitoare a fiicei sale, reținând că cererea a fost depusă la data de 24.04.2017, ulterior datei limită de 22.09.2016, rezultată prin aplicarea prevederilor legale la speță. Sub aspectul situației de fapt, reține Înalta Curte că intimata - reclamantă s-a adresat sucursalei C. S.A., cu privire la demersurile ce urmează a fi efectuate, iar corespondența electronică emisă de reprezentantul băncii, din data de 11 octombrie 2016, intitulată "Solicitare despăgubire asigurare de viață credit C. - D.", a fost înregistrată la autoritatea pârâtă cu nr. x/14.11.2016. Motivele de recurs formulate de recurentul - pârât vizează încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 213/2015 precum și ale art. 20 din Norma ASF nr. 16/2016, apreciind că cererea depusă de reclamantă cu nr. x/10.10.2016 la C. prin care se solicită verificări cu privire la existența vreunei asigurări de viață, nu poate fi asimilată unei cereri de plată în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, iar cererea depusă la data de 20.04.2017 (înregistrată la 24.04.2017) este ulterioară împlinirii termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care a început să curgă la data decesului asiguratului, respectiv 22.09.2016 și s-a împlinit la data de 22.12.2016. Analizând dispozițiile legale la situația de fapt redată, Inalta Curte constată că hotărârea primei instanțe prin care s-a apreciat că reclamanta și-a manifestat voința de a obține despăgubiri înlăuntrul termenului de 90 de zile, în condițiile în care formalismul impus de către autoritatea pârâtă nu o poate lipsi de substanța dreptului de a obține despăgubiri, este rezultatul unei corecte aplicări a legii. In acest sens, are în vedere instanța de control judiciar, pe de o parte, calitatea de terț a reclamantei în raport de contractul de asigurare încheiat de fiica sa. În această calitate, în condițiile în care decesul a survenit la data de 22 septembrie 2016, reclamanta a obținut certificatul de moștenitor la data de 7 octombrie 2016, ulterior adresându-și sucursalei bancare pentru a obține informații cu privire la existența poliției de asigurare și identificării asiguratorului. Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 nu face nicio distincție între situația asiguratului și a moștenitorului, instanța de judecată reține însă că moștenitorul nu are posibilitatea reală de a cunoaște la momentul decesului existența contractului de asigurare. Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are competența de a stabili reguli de judecată prin impunerea și unor termene de exercitare, însă în considerarea unor situații deosebite, norma constituțională menționată nu justifică interpretarea prevederilor legale în sensul de a avea ca efect încălcarea substanței dreptului. Același sens îl dau și dispozițiile C. civ. care la art. 2.546 preved că o clauză este lovită de nulitate, dacă stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau săvârșirea actului de către partea interesată, în timp ce prin dispozițiile art. 2.548 alin. (2) se prevede că forța majoră împiedică, în toate cazurile, curgerea termenului. Aplicând aceste principii la speța dedusă judecății, Inalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe, reține că intimata reclamantă a depus toate diligențele posibile în vederea sesizării pârâtului Fondului de Garantare a Asiguraților, într-un termen "rezonabil" care se încadrează în termenul de decădere de 90 de zile. Astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila x în recurs, reținut și de judecătorul fondului, la data de 14.11.2016 (cu nr. la Registratura Fondului de Garantare a Asiguraților-79280) a fost înregistrată corespondența electronică intitulată "Solicitare despăgubire asigurare de viață credit C. - D.", la care pârâtul nu a formulat un răspuns concret. In aceste condiții nu poate fi reținuta o conduită pasivă a intimatei - reclamante iar, în plus, dispozițiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, prevăd că "În toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenților completarea documentației și/sau precizarea ori furnizarea de informații suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informațiile solicitate se transmit comisiei, sub sancțiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia", astfel că la solicitarea electronică efectuată intimata reclamantă avea așteptarea legitimă ca, într-o atare situație, să i se solicite complinirea eventualelor lipsuri. Totodată, reține Înalta Curte că modelul de cerere prevăzut în anexa nr. 6 la Norma A.S.F. nr. 16/2015 este unul orientativ, care are scopul să faciliteze accesul la procedura administrativă prealabilă de efectuare a plăților, cerința asigurării unui echilibru rezonabil între măsura individuală aplicată și interesul public ocrotit impunând ca, acordându-se prioritatea cuvenită interesului public, să nu fie vătămate nejustificat și disproporționat drepturile, libertățile și interesele legitime ale destinatarului actului administrativ, prin acordarea unei ponderi excesive aspectelor de ordin formal. In ceea ce privește motivele de recurs vizând reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, reține instanța, in raport de considerentele deciziei nr. 3/20 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, că acestea nu pot fi încadrate in cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., urmând a fi respinse, în consecință.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.