ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2800/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 10.11.2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 9840 din 11.10.2017 emise de pârât și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să analizeze pe fond cererea de plată nr. x/25.01.2017, înregistrată la pârât în data de 14.02.2017.

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 1444 din 27 martie 2018, Curtea a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, pe fond, admiterea contestației formulate împotriva Deciziei nr. 9840 din 11.10.2017 emise de Fondul de Garantare a Asiguraților.

După ce a prezentat situația de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor Legii nr. 213/2015 cu privire la termenul de 90 de zile, pe care l-a apreciat a fi un termen de decădere, deși legiuitorul nu a precizat aceasta în conținutul legii.

Termenele de decădere nu pot fi instituite, fiind nulă clauza prin care se stabilește un termen de decădere ce ar face excesiv de dificilă exercitarea dreptului sau sâvârșirea actului de către persoana interesată (art. 2546 C. civ.).

În măsura în care natura termenului, ca fiind de decădere, nu rezultă expres din conținutul normei legale, urmează a fi aplicate regulile de la prescripția extinctivă, conform art. 2547 C. civ.

De asemenea, se află în interiorul termenului de prescripție prevăzut de art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015.

A mai susținut recurenta că intimatul FGA nu a analizat niciuna dintre circumstanțele în care s-a produs evenimentul, pe teritoriul altui stat, și nici specificitatea producerii evenimentului, care a condus la avarierea unui bun proprietate a unei persoane juridice străine pentru care a suportat contravaloarea costului privind reparația.

În cazul concret dedus judecății, persoana juridică franceză păgubită a fost în imposibilitatea respectării termenului de 90 de zile, care potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 se calculează de la data nașterii dreptului de creanță, iar nu de la data producerii accidentului. Păgubitul nu a avut informațiile necesare legate de autoritatea căreia ar trebui să i se adreseze pentru a-și recupera paguba de la asigurătorul RCA, în condițiile în care împotriva acestuia a fost declanșată procedura insolvenței iar intimatul FGA a afișat pe pagina sa de internet că nu deschide dosare de daună.

Astfel, suma de 5.964 euro a fost reținută de păgubita societate franceză din prestațiile efectuate de A. acestui client, ajungându-se la situația de fapt ca A. să fie cea care a înregistrat cererea de despăgubire apreciată ca tardiv formulată.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă și cu apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține că prima instanță ar fi încălcat sau aplicat greșit normele de drept material.

4.1. Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 9840/11.10.2017 a Fondului de Garantare a Asiguraților prin care i-a fost respinsă cererea de plată nr. x/25.01.2017 ca tardiv formulată.

Prima instanță a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, soluție împărtășită de instanța de control judiciar.

4.2. Nu pot fi reținute argumentele recurentei-reclamante, privind faptul că, la data de 29.02.2016, reprezentanții societății de asigurare aflate în faliment nu au mai deschis dosar de daună iar Fondul de Garantare a Asiguraților nu ar fi transmis nicio informare către asigurații RCA pentru a avea posibilitatea rezilierii poliței RCA.

Fondul de Garantare a Asiguraților nu avea nicio obligație de informare/îndrumare a asiguraților societății de asigurare aflate în faliment, cu atât mai mult cu cât informațiile publicate pe site-ul instituției au redat precis drepturile creditorilor de asigurare și termenele de exercitare a acestor, drepturi care, de altfel, erau reglementate cu claritate în chiar cuprinsul actelor normative invocate în cuprinsul acțiunii de către reclamantă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări."

4.3. Contrar alegațiilor recurentei-reclamante, referitoare la natura juridică a termenului prevăzut de lege, termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 și art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere asemenea termenului de prescripție.

Acest termen de 90 de zile începe să curgă de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări.

În cazul reclamantei, având în vedere data producerii incidentului, 19.02.2016, anterioară rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului S.C. B. S.A., 28.04.2016, termenul a început să curgă de la data deschiderii procedurii falimentului, 28.04.2016, și s-a încheiat la data de 28.07.2016.

4.4. Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condițiile și termenele în care-și pot exercita drepturile de a obține despăgubirile la care ar fi îndreptățit.

Chiar recurenta invocă dispozițiile art. 18 alin. (1)-(3) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente, cu modificările ulterioare, potrivit cărora, "(...) în cazul prejudiciului produs unui cetățean al unui stat membru prin utilizarea unui vehicul staționat în mod obișnuit pe teritoriul României (...) dacă nu există birou național responsabil pe teritoriul statului traversat și pe care s-a produs incidentul, se vor aplica prevederile prezentei norme sau ale legislației statului în care își are sediul asigurătorul emitent al poliței de asigurare RCA."

Deci, recurenta-reclamantă nu se poate prevala de specificitatea producerii evenimentului (pe teritoriul unui alt stat membru) în legătură cu existența unui termen defipt de legiutor pentru exercițiul dreptului la despăgubire, de vreme ce erau aplicabile dispozițiile legale anterior citate.

De altfel, chiar având în vedere circumstanțele și locul producerii evenimentului, după cum a constatat instanța de fond și în raport cu data efectuării plății către societatea franceză, 15.09.2016, cererea de plată expediată la 31.01.2017 a fost formulată cu depășirea termenului de 90 de zile.

Pentru realizarea drepturilor privind despăgubirile, persoanele interesate se pot raporta doar la dispozițiile legii și a actelor normative emise pentru organizarea și executarea legii cu relevanță pentru situația lor juridică.

Prin urmare, respingerea cererii recurentei-reclamante de despăgubiri ca tardivă de către Fondul de Garantare al Asiguraților este legală, astfel că hotărârea instanței de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

4.5. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1444 din 27 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 iunie 2020.