ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3831/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 7730 emisă la data de 24.07.2017, prin care s-a respins cererea sa de plată cu privire la dauna suferită la data de 25.09.2015.

Prin sentința civilă nr. 442 din 7 februarie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ".

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamanta.

Recurenta-reclamantă a prezentat situația de fapt a cauzei, precum și parcursul cererii de plată adresate pârâtului.

Recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță a dat o greșită aplicare și interpretare prevederilor Legii speciale nr. 213/2015 completate de Norma nr. 16/2015, legat de termenul în care trebuia formulată cererea de plată adresată F.G.A. Ulterior producerii evenimentului asigurat, reclamanta s-a adresat S.C. B. S.A., fiind înregistrată cererea de dezdăunare. Consideră că o corectă interpretare a acestora presupune că obligativitatea formulării în interiorul unui termen a cererii de plată privea creditorii ce nu se adresaseră deja asigurătorului anterior datei deschiderii procedurii de faliment a acestuia. Apreciază că aceasta este interpelarea corectă ce ar trebui dată normelor respective, motivat de faptul că reglementarea dată prin Legea nr. 213/2015 privește exclusiv situațiile în care un potențial creditor vrea să parcurgă procedura de despăgubire, dar nu o mai poate demara, adresându-se asigurătorului. Astfel, este vizibil că legea specială, deși face vorbire de obligația F.G.A. de a prelua dosarele de daună deja formate la asigurătorul falimentar, prevede obligații ce revin Fondului, nu creditorului, ce și-a îndeplinit deja sarcina de a aviza dauna și de a o dovedi.

A mai arătat recurenta că pentru a clarifica pe deplin care a fost situația de fapt de la momentul la care evidența S.C. B. S.A. s-a preluat de către Fond, instanța de recurs poate solicita o copie certificată a tuturor documentelor ce compun dosarul de daună preluat de FGA precum și de pe toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii deciziei atacate.

Pe de altă parte, din corespondența purtată de reclamantă și FGA rezultă fără dubii că anterior datei de 28.04.2016 s-a înregistrat la această entitate cererea reclamantei de despăgubire (la data de 04.11.2015.). In acest context, având în vedere că reclamanta s-a adresat FGA înainte de expirarea termenului de 90 de zile, aceasta a urmat toate instrucțiunile impuse de acesta și a formulat practic cererea de plată în termenul legal. O altă dovadă a faptului că legea specială este incorect aplicată atât de intimată cât și de instanța de fond constă în faptul că nu s-a observat că normele acesteia impuneau anumite obligații și FGA, vădit nerespectate în cazul reclamantei, în condițiile în care i s-a comunicat un formular al cererii de plată în septembrie 2016 (la aproape un an de la momentul la care s-a deschis dosarul) .

Arată recurenta că legiuitorul a avut în vedere obligații bilaterale și corelative, în sensul că recurenta solicită despăgubirea, intimata FGA să îi comunice în termen legal pașii procedurali de urmat pentru a beneficia de despăgubire.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerentele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia .

Prin sentința recurată a fost respinsă ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, având ca obiect "anulare act administrativ".

Prima instanță a reținut că, prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/20.09.2016, reclamanta a solicitat pârâtului să fie despăgubită din disponibilitățile fondului cu suma de 29434,33 RON.

Prin Decizia nr. 7730/26.07.2017, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardivă cererea de plată, prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, întrucât cererea a fost depusă peste termenul de 90 zile instituit de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

De asemenea, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților menționează că "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment./…/".

Or, hotărârea de deschidere procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016, nicidecum la data de 12.09.2016, după cum afirmă eronat reclamanta în susținerea acțiunii sale, a precizat instanța de fond.

A mai reținut prima instanță că, așa cum corect a reținut pârâtul, hotărârea de deschidere procedurii de faliment a B. S.A. a rămas definitivă la data de 28 aprilie 2016, astfel că, prin raportare la această dată, formularea de către reclamantă a cererii de plată la data de 23 septembrie 2016 apare ca fiind formulată cu mult după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a făcut referire la situația de fapt a cauzei, procedura administrativă parcursă, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală.

Atașat cererii de recurs, recurenta a transmis prin email un înscris prin care se arată că "cererea a fost înregistrată cu nr. x/04.11.2015. Însă nu știu cu ce vă ajută, pentru că dosarul de daună s-a deschis și are nr. CMR/DJ/420."

Recurenta a invocat prevederi din Legea nr. 213/2015, Norma A.S.F. nr. 16/2015, însă nu a prezentat argumente de nelegalitate care să privească în concret considerentele hotărârii instanței de fond, fiind expuse motive noi, neformulate în fața instanței de fond, care nu au format obiectul dezabaterilor, nefiind analizate de prima instanță.

Potrivit art. 478 C. proc. civ.." (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe. (2) Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri. (3) În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi. (4) Părțile pot însă să expliciteze pretențiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanțe și va putea fi invocată compensația legală."

Potrivit art. 494 C. proc. civ. "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune."

Argumentele invocate de recurentă în prezentul recurs nu pot fi considerate critici de nelegalitate privind sentința instanței de fond, cât timp prima instanță nu a fost învestită cu analizarea acestor aspecte.

Recurenta nu a arătat în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței din hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. Recurenta nu combate pentru nelegalitate raționamentul instanței și nu formulează, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 442 din 7 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.