ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3064/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 08.09.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017, prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 și cererea de repunere în termenul de depunere a cererii de plată și a documentelor justificative.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 30 din 9 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 30 din 9 ianuarie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., criticând hotărârea pentru nelegalitate. A solicitat recurenta-reclamantă admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu trimiterea cauzei spre soluționarea cererii de repunere în termenul de depunere a cererii de plată și a documentelor justificative către Fondul de Garantare a Asiguraților ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de apel București. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că deși în cuprinsul contestației formulată împotriva Decizie nr. 8446/2017 prin care FGA a respins ca tardivă cererea de plată a reclamantei, aceasta a formulat și cerere de repunere în termenul de depunere a cererii de plată, aceste capete de cerere au fost disjunse în două dosare, respectiv dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anulare act administrativ - cerere de repunere în termen, și dosarul nr. x/2017, ce are ca obiect anulare act administrativ. Recurenta-reclamantă a considerat că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de repunere în termen, astfel cum prevăd dispozițiile art. 123 alin. (1) și art. 186 alin. (3) C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, în opinia sa, reclamanta având posibilitatea să se adreseze Fondului cu o cerere de plată formulată înăuntrul termenului legal expres și imperativ stabilit de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 21 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, deși recurenta-reclamantă nu a indicat temeiul de drept al cererii de recurs, criticile formulate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât recurenta-reclamantă a criticat nepronunțarea instanței de fond asupra cererii de repunere în termen formulată de aceasta în cuprinsul contestației ce formează obiectul prezentului dosar. 2. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de plată nr. x/13.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților plata sumei de 54.478,77 de RON, reprezentând cuantumul despăgubirii aferente reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x, în urma evenimentului din data de 13.05.2015. Prin Decizia nr. 8466/08.08.2017 emisă de către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a fost respinsă cererea de plată, ca tardivă. Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat admiterea contestației formulată împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017, prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 și repunerea în termenul de depunere a cererii de plată și a documentelor justificative. Pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a înregistrat la data de 6 septembrie 2017, dosarul nr. x/2017, având ca obiect anulare act administrativ - Decizia nr. 8466/08.08.2017, iar, la data de 8 septembrie 2017, dosarul nr. x/2017, având ca obiect anulare act administrativ - Decizia nr. 8466/08.08.2017, ambele dosare având aceleași părți litigante, respectiv S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., în calitate de reclamantă, și Fondul de Garantare a Asiguraților, în calitate de pârât. Prin încheierea din data de 6 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 138 alin. (6) C. proc. civ., s-a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea recursului declarat în dosarul nr. x/2017, reținându-se identitatea de părți, obiect și cauză dintre cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2017 și cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. x/2017 În motivarea sentinței recurate în dosarul nr. x/2017, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă, s-a reținut de către prima instanță, în ceea ce privește tardivitatea formulării cererii, că potrivit prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, cererea de plată se poate depune la Fondul de Garantare a Asiguraților în maxim 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, și, în contextul în care în privința C. S.A. hotărârea de deschidere a procedurii de faliment a rămas definitivă la data de 28.04.2016, rezultă că la data de 13.03.2017, reclamanta era decăzută din dreptul de recuperare a creanței de asigurare din disponibilitățile pârâtului, susținerile reclamantei potrivit cărora, în realitate, cererea de plată a fost depusă în termen, prin raportare la data de 07.02.2017, la care a luat cunoștință despre producerea accidentului și despre formarea dosarului de daună fiind lipsite de relevanță. Înalta Curte constată că, prin sentința ce formează obiectul recursului, instanța de fond a respins contestația formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reținând ca fiind corectă soluția dată de FGA, motivată de tardivitatea formulării cererii de plată, fără a analiza cererea de repunere în termen formulată de reclamantă odată cu contestația. Astfel, constată instanța de control judiciar că la dosarul de fond se află cererea de sesizare a Curții de Apel București intitulată "contestație împotriva Deciziei nr. 8466/08.08.2017 dată de Fondul de Garantare a Asiguraților prin care s-a respins cererea de plată înregistrată sub nr. x/13.03.2017 și cerere de repunere în termenul de plată și a documentelor justificative care stau la baza acestei cereri", la dosar recurenta-reclamantă arătând motivele cererii de repunere în termen. Instanța de control judiciar constată că hotărârea primei instanțe este nelegală, reținând incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluția de casare în soluționarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității." Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Așa fiind, constată Înalta Curte că instanța de fond nu a pus în discuția părților litigante cererea de repunere în termen formulată de reclamantă în cuprinsul contestației ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nepronunțându-se asupra acesteia. Potrivit dispozițiilor art. 186 alin. (3) din C. proc. civ. "Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen", această cerere reprezentând în sine un incident procedural, asupra căruia instanța învestită să soluționeze litigul trebuie să se pronunțe anterior analizării altor aspecte privind fondul cauzei. Instanța de control judiciar amintește că unul dintre principiile fundamentale ale dreptului este rolul judecătorului în aflarea adevărului reglementat de dispozițiile art. 22 din C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Judecătorul soluționează litigiul conform normelor de drept aplicabile, (...), (6) Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, iar, în vederea asigurării respectării principiului contradictorialității, art. 14 alin. (5) din același Cod prevede că "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate", aceste din urmă dispoziții fiind dezvoltate și în cuprinsul art. 224 privitoare la discutarea cererilor și excepțiilor din C. proc. civ., Capitolul II care reglementează "Judecata", precum și în secțiunea a 4-a aceluiași capitol privind deliberarea și pronunțarea hotărârii în cuprinsul art. 397 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că "instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății (...)." Reține Înalta Curte că respectarea acestor dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie și obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din C. proc. civ., art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, dreptul la un proces echitabil constituie o componentă a principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică, nefiind suficient ca legea să recunoască persoanelor drepturi substanțiale în măsura în care acestea nu sunt însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, de natură a le pune în valoare. În acest sens, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Cauza Albina împotriva României, Cauza Gheorghe împotriva României). Prin urmare, în condițiile în care instanța de fond a încălcat normele de procedură anterefrite, a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, producând astfel o vătămare reclamantei, având în vedere soluția pronunțată în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată și pretențiile concrete deduse judecății, ținând cont de specificul contenciosului administrativ în limitele căruia se desfășoară raporturile litigioase de față, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, nesoluționând cererea formulată de reclamantă privind repunerea în termenul de depunere a cererii de plată și a documentelor justificative care stau la baza acestei cereri, motiv pentru care, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca instanța să se pronunțe, după punerea în discuția părților litigante, asupra cererii de repunere în termen formulată de reclamantă. 3. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.