ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4830/2020

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 05.12.2017 sub dosar nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), solicitând anularea deciziei FGA nr. 10446/01.11.2017 și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se aprobe plata următoarelor sume: - 1509,04 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a părții vătămate B.; - 7834,51 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a părții vătămate C.; - 11679 RON către partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, secția Politraumatologie, cu titlu de despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare a victimei A.; - 4470,07 RON către partea reclamantă, care la rândul său a achitat această sumă către Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, în urma procedurii executării silite în dosarul execuțional nr. x/2015 înregistrat pe rolul D., reprezentând despăgubiri civile (3757,07 RON), cheltuieli de spitalizare către partea vătămată B. și cheltuieli de executare silită (713 RON); - 2900 RON către partea reclamantă, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă pe care a achitat-o integral; precum și plata penalităților aferente sumelor mai sus menționate.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 2434/2018 din 24 mai 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat în parte decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților cu privire la soluționarea cererii de despăgubire a reclamantului nr. 57044/02.11.2017 și, în consecință, a obligat pârâtul la reanalizarea cererii de plată nr. x/24.07.2017 formulate de reclamant în referire la creanța corespunzătoare sumelor reținute efectiv prin executare silită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, începând cu data de 17.04.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2013, fără a se depăși creanțele litigioase de 1509,94 RON, 7834,51 RON și 11679 RON. Curtea de apel a menținut în rest decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv în ceea ce privește respingerea sumelor de 4470,07 RON, 2900 RON și creanța aferentă sumelor reținute efectiv prin executare silită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în dosarul de executare silită nr. x/2013 anterior datei de 17.04.2017, respingând în rest cererea de chemare în judecată.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 2434/2018 din 24 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, susținând că hotărârea dată de prima instanță este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond a stabilit in mod greșit ca momentul nașterii dreptului de creanța este cel al executării silite a intimatului-reclamant, si nu data rămânerii definitive a hotărârii penale prin care acesta a fost obligat la plata respectivelor sume. Plecând de la dispozițiile art. 1164 C. civ.., potrivit cărora obligația e "legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, iar acesta are dreptul să obțină prestația datorată", precum si de la dispozițiile art. 1165 C. civ.., potrivit cărora "obligațiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri, îmbogățirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum și din orice alt act sau fapt de care legea leagă nașterea unei obligații", apare ca evident ca in sarcina intimatului-reclamant a fost stabilita obligația de plata la data rămânerii definitive a hotărârii penale, acesta fiind si momentul nașterii dreptului sau de creanța împotriva asigurătorului cu care a încheiat polița de răspundere civila obligatorie (RCA). In cazul de fata, obligației stabilita prin hotărâre judecătoreasca in sarcina inculpatului ii corespunde dreptul acestuia de a se adresa împotriva asigurătorului sau RCA in temeiul răspunderii contractuale. Titlul executoriu reprezentat de hotărârea judecătoreasca pronunțata de instanța penala reprezintă legătura de drept în virtutea căreia debitorul este ținut să procure o prestație creditorului, neavând relevanta executarea silita a debitorului, respectiv a intimatului-reclamant. Mai mult decât atât, dreptul la acțiune al asiguratului RCA împotriva asigurătorului sau este supus termenului de prescripție reglementat de dispozițiile art. 2519 C. civ., termenul de prescripție începând, in cazul de fata, de la data pronunțării hotărârii penale, fiind astfel depășit in raport cu formularea cererii de plata. Termenul de 90 de zile, reglementat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 coroborate cu art. 20 din Norma nr. 16/2015, este un termen de decădere. Decăderea este o sancțiune de drept civil ce consta in stingerea dreptului subiectiv prin neexercitarea lui înlăuntrul termenului stabilit de lege sau de părți. Dispoziții art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prevăd: "în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi". În opinia recurentului, instanța de fond a apreciat fără temei că momentul la care s-a născut dreptul de creanță al intimatului-reclamant se plasează in timp la data plații, considerând astfel ca am fi in situația reglementata de teza a II-a din art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015. respectiv o creanța născuta ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului. Or, interpretarea instanței de fond este greșita, dispozițiile legale invocate conducând la concluzia ca momentul nașterii dreptului de creanța al intimatului-reclamant coincide cu data rămânerii definitive a hotărârii penale prin care intimatul-reclamant a fost obligat la plata. Prin urmare, instanța de fond in mod greșit a plasat momentul nașterii dreptului de creanța al intimatului-reclamant la data plații de către acesta, si nu la data pronunțării deciziei penale nr. 1153/R/02.10.2013, concluzionând astfel ca plata făcuta cu 90 de zile înainte de data cererii de plata reprezintă momentul nașterii dreptului de creanța in raport de care cererea de plata este considerata a fi formulata in termenul de 90 de zile. Având in vedere ca instanța penală nu a reținut solidaritatea de plată a inculpatului cu E. S.A. (parte responsabila civilmente in dosarul penal), iar acesta nu a formulat cale de atac împotriva hotărârii penale, apreciază că intră sub autoritate de lucru judecat faptul obligării directe a inculpatului la plata respectivelor sume de bani, fără a se reține solidaritatea sau obligația exclusiva a asigurătorului RCA. In plus, inculpatul nu a formulat separat acțiune civila împotriva asigurătorului in termenul de prescripție prevăzut de lege. Prerogativa Fondului de a verifica respectarea termenului de 90 de zile reiese cu evidenta din dispozițiile art. 12 si 13 din Legea nr. 213/2015. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 29 din Norma ASF nr. 16/2105: "titlul executoriu care constata creanțe de asigurări nevalorificat in cadrul procedurii de faliment sau in cadrul altor proceduri de executare silita prevăzute de lege se transmite Fondului, in vederea verificării lui si, după caz, a valorificării acestuia, prin plata sumelor cuvenite de la Fond, in condițiile prezentei norme si a prevederilor legale incidente". Pentru aceste motive recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând, respingerea cererii deduse judecății.

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluție s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 1 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente: Din actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele aspecte relevante pentru soluționarea recursului: Prin sentința penală nr. 1522/10.06.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara, definitivă sub aspectele relevante cauzei prin decizia penală nr. 1153/R/02.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, reclamantul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea la data de 29.05.2011, ca urmare a conducerii autovehiculului cu nr. de înmatriculare x (asigurat RCA cu polița RO/02/X1/SP nr. x emisă de societatea E. S.A., valabilă în perioada 17.12.2010 - 16.06.2011), a unei infracțiuni de ucidere din culpă și a două infracțiuni de vătămare corporală din culpă, fiind obligat, între altele, și la plata sumelor indicate anterior. În cadrul dosarului de executare silită nr. x/2015 al Biroului Executorului Judecătoresc D. a fost executată silit de la partea reclamantă suma de 4.470,07 RON, reprezentând debit datorat Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara plus cheltuieli de executare silită, la data de 17.03.2017 fiind emisă de executorul judecătoresc încheierea nr. 1418 de încetare a executării silite ca urmare a achitării de reclamantul debitor a sumelor menționate. Astfel cum a reținut și instanța de fond, la data de 12.01.2017 au fost demarate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu proceduri de executare silită împotriva reclamantului - debitor A. pentru sumele de 1510 RON, de 7835 RON și de 11680 RON în temeiul sentinței Judecătoriei Timișoara. Intimatul-reclamant A. s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) cu o cerere în plata de despăgubiri în temeiul Legii nr. 213/2015, transmisă prin poștă la 17.07.2017 și înregistrată sub nr. x/24.07.2017. Cererea în despăgubire adresată pârâtului a fost respinsă de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) prin decizia nr. 10446/01.11.2017, reținându-se în esență că reclamantul nu a formulat în termen legal cererea amintită și că acesta nu are calitatea de creditor de asigurări, precum și că suma de 2900 de RON cheltuieli judiciare avansate de stat nu constituie o creanță de asigurări. Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății, a anulat Decizia nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și, în consecință, a obligat pârâtul să analizeze și să soluționeze pe fond cererea reclamantului în referire la creanța corespunzătoare sumelor reținute efectiv prin executare silită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, începând cu data de 17.04.2017 în dosarul de executare silită nr. x/2013, fără a se depăși creanțele litigioase de 1509,94 RON, 7834,51 RON și 11679 RON, soluție împărtășită și de Înalta Curte. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs împotriva sentinței instanței de fond, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față, acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20 din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la momentul nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări. De asemenea, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 menționează că: "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." Având ca reper aceste dispoziții legale, în contextul factual anterior expus, Înalta Curte reține că în cauză este relevantă data la care reclamantul a plătit efectiv despăgubirile la care a fost obligat prin hotărârea judecătorească, întrucât doar ca urmare a achitării sumelor de către asigurat se naște dreptul său de regres împotriva asigurătorului său de răspundere civilă. Prin urmare, contrar celor susținute de recurent, momentul nașterii dreptului de creanța al intimatului-reclamant nu este data pronunțării deciziei penale nr. 1153/R/02.10.2013, ci reținerea efectivă prin executare silită de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului a sumelor litigioase, relevanță prezentând doar cele ulterioare datei de 17.04.2017, care corespunde respectării termenului de 90 de zile de la art. 14 din Legea nr. 213/2015. În acest sens sunt relevante dispozițiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data evenimentului rutier) potrivit cărora "Despăgubirea se plătește asiguratului în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit pe cel păgubit.", astfel că în mod corect a stabilit prima instanță că atâta vreme cât nu asigurătorul a fost obligat la plata despăgubirilor, ci asiguratul, simpla existență a unui titlu executoriu nu determină prejudicierea acestuia, întrucât nu îl poate urmări pe asigurător atât timp cât nu a plătit efectiv suma respectivă. În concluzie, cererea nr. x/24.07.2017 adresată recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților nu este tardivă, fiind formulată în termenul de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015. Prin urmare, în mod corect prima instanță a dispus anularea Deciziei atacate nr. 10446/01.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților și reanalizarea cererii de plată nr. x/24.07.2017 formulate de reclamant în referire la creanța corespunzătoare sumelor reținute efectiv prin executare silită de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu din patrimoniul reclamantului, în cauză nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,