ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 916/2021

Ședința publică din data de 17 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Elias a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților:

- anularea deciziei nr. 7939/01.08.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților;

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii prin care să admită cererea de despăgubiri a reclamantului pentru suma de 7.338,52 RON;

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților, la plata către reclamant a sumei de 7.338,52 RON.

Prin sentința civilă nr. 1017 din 7 martie 2018, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Elias, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, a anulat decizia FGA nr. 7939/01.08.2017 și a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să se admită cererea de plată a reclamantului pentru suma de 7.338,52 RON, precum și să plătească reclamantului această sumă.

Împotriva sentinței anterior menționate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin determinarea concretă a prejudiciului în lipsa evaluării prealabile a autorității administrative și obligarea directă a FGA la plata sumei de 7.338,52 RON.

Prin decizia nr. 7939/01.08.2017, FGA a respins cererea de plată nr. x/08.06.2017), pentru lipsa calității de creditor a reclamantului din perspectiva art. 4 din Legea nr. 213/2015, ceea ce nu a implicat o analiză pe fond a cererii de plată.

Ca atare, nefiind efectuată o analiză pe fond a cererii de plată în sensul evaluării și stabilirii în concret a prejudiciului și actul administrativ litigios neconținând vreo verificare sub aspectul sumelor cuvenite, cu toate că, dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 consacră caracterul de plină jurisdicție pentru instanța de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, în opinia recurentului-pârât FGA, instanța era învestită să procedeze la un control de legalitate și temeinicie a actului strict în limita celor cuprinse în corpul acestuia.

Prin urmare, dispozițiile primei instanțe în sensul de a obliga FGA la emiterea unei decizii de plată și totodată, de a-l obliga pe acesta direct la plată, fără o reanalizare pe fond a pretențiilor reclamantului, constituie o imixtiune a instanței de judecată în competența proprie a FGA, îndeosebi din perspectiva art. 13 alin. (4) din Legea nr. 213/2015, text legal prin care se instituie în competența exclusivă a Comisiei Speciale din cadrul Fondului de Garantare a Asiguraților «aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți».

Circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 213/2015.

Prin raportare la art. 4 din Legea nr. 213/2015, referitor la creanța invocată de unitatea spitalicească susține recurentul-pârât că aceasta nu rezultă dintr-un raport de asigurare, mai mult, spitalul nu este "creditor de asigurare". A arătat în acest sens și că, atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, cât și Legea nr. 213/2015 [art. 3 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (1) lit. a)] definesc creanța de asigurare ca fiind creanța creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare, cu precizarea că textele menționate reprezintă o transpunere în legislația internă a Directivei 2001/17/CE. Față de acestea, dat fiind și scopul prevăzut de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asigurațiilor, autoritatea are în sarcină garantarea plăților despăgubirilor cuvenite ca urmare a existenței valabile a unui contract de asigurare, iară nu a celor avându-și izvorul în alte raporturi juridice, cu mențiunea că sunt creanțe de asigurări numai acele creanțe reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, celelalte urmând a fi obținute de către creditorii societății de asigurare în cadrul procedurii falimentului, prin formularea unei cereri de înscriere la masa credală, ipoteză susținută inclusiv de dispozițiile art. 17 din Legea nr. 213/2015, potrivit cu care creditorii de asigurări pot urma, la alegere, fie procedura prevăzută de legea specială, fie procedura falimentului, aceasta din urmă fiind calea de urmat și pentru creditorii de asigurări ale căror creanțe depășesc plafonul de 450.000 RON prevăzut de art. 15 din Legea nr. 213/2015.

În ce privește subiectele dreptului de solicitare despăgubiri direct de la asigurător, a arătat recurentul-pârât că unitatea medicală nu se subscrie categoriei persoanelor îndrituite prin lege să se îndrepte direct împotriva asigurătorului, și, pe cale de consecință, în subsidiar, în caz de imposibilitate, împotriva Fondului de Garantare a Asiguraților, prin formularea unei acțiuni în preteții civile a unei cereri în despăgubire, cât timp nu are calitate de persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. În fapt, unitatea spitalicească este un furnizor de servicii medicale care, acordând asistență medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiate de acesta, potrivit legii, este în drept să își recupereze cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului. Ca atare, invocând în privința unității medicale, lipsa unui temei legal și implicit a unei calități procesuale active, în eventualitatea exercitării unei acțiuni îndreptate direct împotriva asigurătorului, susține recurentul-pârât că unitățile spitalicești au alte instrumente puse la dispoziție de legiuitor pentru recuperarea cheltuielilor, și anume, constituirea ca părți civile în cauzele penale, având dreptul de a acționa strict vinovatul de producerea accidentului care este asigurător RCA (art. 320 din Legea nr. 95/2006).

În fine, acesta a opinat în sensul că unitățile medicale nu pot acționa direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii.

La dosarul instanței de recurs a fost înregistrată întâmpinare prin care intimatul-reclamant Spitalul Universitar de Urgență Elias a invocat excepția inadmisibilității și excepția nulității recursului (respinse de ÎCCJ-SCAF la termenul din 17.02.2021), iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu sunt incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., sentința de fond fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Prin cererea de plata înregistrata la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x din data de 08.06.2017, reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Elias a solicitat efectuarea plații sumei de 7.338,52 RON RON din disponibilitățile F.G.A., pentru dosarul de daună numărul x referința FGA x, sumă solicitată în baza sentinței definitive pronunțate în dosarul penal nr. x/2013, prin care s-a dispus obligarea S.C. A. S.A. în calitate de parte responsabilă civilmente, cererea fiind respinsă prin decizia FGA nr. 7939/01.08.2017, prin raportare la o pretinsă lipsă a calității de creditor de asigurare în privința reclamantului, invocându-se că suma nu rezultă dintr-un raport de asigurare.

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul Spitalul Universitar de Urgență Elias a solicitat, în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea deciziei nr. 7939/01.08.2017 și obligarea pârâtului la plata sumei de 7338,52 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate B..

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, care a fost obligat să emită o nouă decizie de soluționare a cererii de plată pentru suma de 7.338,52 RON, precum și să plătească reclamantului această sumă, formulând critici de nelegalitate, în drept, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Referitor la criticile recurentului-pârât subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că, raportat la conținutul acestora, în cauză nu sunt incidente aceste dispoziții, întrucât motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță.

În consecință, Înalta Curte va examina recursul dedus judecății prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de pârât fiind circumscrise acestui caz de casare.

Recurentul-pârât a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat/aplicat greșit dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 și art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate și cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră și persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptățită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, se constată că prin sentința penală nr. 373 din data de 2 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2013 s-a recunoscut Spitalului Universitar de Urgență Elias calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimei B., urmare săvârșirii unui accident de circulație de către numitul C., asigurat de răspundere civilă la A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Universitar de Urgență Elias are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraților.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanțele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanței de asigurare aceeași definiție, respectiv "creanțele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanțe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilitățile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizații, precum și primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul național a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reținut instanța de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanța învestită cu soluționarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acțiunea civilă exercitată de Spitalul Universitar de Urgență Elias pretențiile acestuia în cuantum de 7.338,52 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menționată este o obligație izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută și sancționată ca atare o acțiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deținut de autorul prejudiciului.

Instanța de control judiciar amintește că, în materie penală, este consacrat dreptul de opțiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluționarea pretențiilor sale civile pe calea acțiunii civile promovate la o instanță civilă și promovarea unei acțiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părții vătămate posibilitatea de a acționa în justiție în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că sentința penală nr. 373 din data de 2 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2013 nu are autoritate de lucru judecat față de litigiul de față, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat și în această cauză.

Deși dispozițiile Legii nr. 213/2015 și ale Legii nr. 503/2004 operează în aparență cu noțiuni autonome, acestea au același înțeles și întindere cu cele prevăzute de C. civ. și ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România. Noțiunile de persoană îndreptățită să primească despăgubiri sau de creanță de asigurare au fost analizate, discutate și soluționate de Judecătoria Moinești în dosarul nr. x/2013, care în soluționarea laturii civile cu care a fost învestită a stabilit că Spitalul Universitar de Urgență Elias este îndreptățit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile și acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condițiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societății A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Așa fiind, în temeiul obligației de garanție legală pentru plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraților are obligația plății despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă și cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securității juridice opunându-se a mai pune în discuție în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligații legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanță de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanță judecătorească cu exigențele procesuale specifice.

Într-adevăr, așa cum susține recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terței persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat și asiguratului numai în cazul în care acesta dovedește că a despăgubit terța persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Universitar de Urgență Elias este terța persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraților de a aproba cererea de plată nr. x/08.06.2017 în sumă de 7.338,52 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegală, astfel că hotărârea instanței de fond care a sancționat acesastă conduită este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1017 din 7 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2021.