ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2020

Ședința publică din data de 30 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin plângerea contravențională înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. x/2017, petenta A. S.A. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție seria x OJ SB/U/28/20.06.2017, exonerarea petentei de la plata amenzii, iar, în subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancțiunii amenzii și înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6062/2017, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de intimat prin întâmpinare, și a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, în favoarea Curții de apel Alba Iulia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de apel Alba Iulia sub același nr. 7076/306/2017.

Prin sentința nr. 66 din 03 aprilie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte plângerea formulată de petenta A. S.A în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații și, în consecință, a dispus înlocuirea amenzii contravenționale în valoare 5000 RON stabilită în Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria x-OJ SB/U/28, încheiat la data de 20.06.2017 de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații M.D.R.T., cu sancțiunea "avertisment".

A atras atenția petentei, conform art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, asupra pericolului social al faptei săvârșite și a recomandat acesteia să respecte dispozițiile legale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data de 20.06.2017, în intervalul orar 12:00-14:00, organele de control ale ANCOM au verificat respectarea de către reclamanta A. S.A. a obligațiilor cuprinse în licența de emisie și în autorizația tehnică pe care o deține, ocazie cu care s-a constatat că utilizează alte echipamente decât cele autorizate, nerespectând datele tehnice cuprinse în Autorizația tehnică nr. x din 17.11-2016, corespunzătoare Licenței de emisie nr. x din 11.10.2016, respectiv:

- pentru transmisia semnalului de radiodifuziune sonoră FM se utilizează echipamentul TX 25 PLUS cu seria x și trei echipamente x cu seriile x, în timp ce echipamentele autorizate prin autorizația tehnică sunt x cu seria x împreună cu trei echipamente x cu seriile x;

- emițătorul de rezervă existent la fața locului este de tipul TX25 PLUS cu seria x, iar echipamentul de rezervă autorizat este de tipul x cu seria x.

Ca urmare, agenții constatatori ai ANCOM au întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nr. DRC-OJ SB/U/28/20.06.2017 prin care au constatat săvârșirea contravenției prevăzută de art. 90

1

alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002 și a fost sancționată contravențional conform art. 90

1

alin. (2) în baza Legii nr. 504/2002 cu suma de 5.000 RON.

Reprezentantul reclamantei a semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale.

Analizând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța de fond a constatat că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, respectiv procesul-verbal cuprinde, atât actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția în condițiile art. 16 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, cât și indicarea exactă a obligației încălcate prevăzută la art. 90

1

alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Susținerile petentei referitoare la faptul că organul de control nu a înregistrat în Registrul Unic de Control toate obiectivele controlului, astfel încât "planează o incertitudine cu privire la modalitatea de efectuare a controlului (...)", motiv pentru care consideră că se impune constatarea nulității procesului-verbal de contravenției nu au fost reținute de instanță, întrucât așa cum rezultă din cuprinsul pct. 8 A al procesului-verbal contestat, nu s-a găsit în incinta societății un asemenea registru.

Instanța a reținut că, de fapt, petenta nu contestă săvârșirea faptei, ci recunoaște în plângerea formulată că, după constatarea neregularităților de către agenții constatatori ai ANCOM, a remediat respectivele neregularități.

Procedând la analiza temeiniciei procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că situația de fapt reținută de agentul contestator corespunde realității.

Referitor la susținerile reclamantei potrivit cărora sancțiunea contravențională principală a avertismentului este suficientă, instanța a reținut că sunt întemeiate, având în vedere că art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 care prevede expres posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului și în situația în care actul normativ de sancționare a contravenției nu prevede expres această sancțiune, pentru a permite în acest mod sancționarea faptelor de o gravitate redusă și cu luarea în considerare și a altor criterii de individualizare decât limitele sancțiunii pecuniare.

Analizând gradul de pericol social concret al faptei săvârșite în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, instanța a considerat că sancțiunea amenzii aplicată este mult prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de către petentă.

Astfel, fapta contravențională săvârșită are o gravitate redusă și ca urmare se impune înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertismentului, această sancțiune răspunzând cerințelor de proporționalitate prevăzute de art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, întrucât sancțiunea contravențională nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relațiilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate.

A apreciat judecătorul fondului că această sancțiune este mai potrivită realizării scopului general al aplicării unei sancțiuni contravenționale, acela de a atrage atenția contravenientei asupra faptei săvârșite și de a o determina să adopte pe viitor un comportament în conformitate cu legea.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a arătat că societatea intimată deține dreptul de a utiliza pentru o perioadă determinată frecvența 92,4 Mhz pentru stația locală de radiodifuziune sonoră amplasată în localitatea Vf. Oncești, site B., jud. Sibiu, potrivit Licenței de emisie nr. R399.11 din 30.04.2015 modificată prin Licența de emisie nr. x din 11.10.2016, precum și în conformitate cu Autorizația tehnică nr. x din 17.11.2016.

Totodată, a arătat că în urma controlului din 20.06.2017, s-a constatat că intimata utilizează alte echipamente decât cele autorizate, nefiind respectate datele tehnice cuprinse în autorizația tehnică mai sus menționată, această faptă constituind contravenție conform art. 90

1

alin. (1) lit. b) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, sancționată potrivit art. 90

1

alin. (2) din același act normativ.

A mai susținut recurenta pârâtă că a individualizat corespunzător sancțiunea, aplicând societății sancțiunea amenzii contravenționale în cuantumul minim prevăzut de dispozițiile legale, respectiv 5000 RON.

Recurenta a criticat sentința instanței de fond, arătând că - în mod netemeinic și nelegal - s-a procedat la înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, contrar prevederilor art. 21 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora "(3) Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".

Instanța nu a ținut seama de faptul că intimata a mai fost sancționată anterior cu avertisment pentru aceeași faptă, în acest context neputându-se reține vinovăția sub forma culpei, ci a unei evidente intenții directe, și nici de gravitatea faptei, întrucât prin depășirea parametrilor tehnici utilizabili devine posibilă paralizarea efectivă a radiocomunicațiilor desfășurate de către alte persoane sau instituții publice, inclusiv în spectrul de aviație.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, reiterând în apărare principalele susțineri din acțiunea introductivă.

A arătat, în esență, că în mod corect a reținut instanța de fond faptul că, la acest moment, sancțiunea avertismentului este suficientă, prin raportare la împrejurarea că societatea a îndreptat neregularitățile constatate.

A afirmat că, într-adevăr, determinarea gradului de pericol social este o chestiune lăsată de legiuitor la aprecierea agentului constatator și, ulterior, a instanței de judecată, însă pentru evitarea arbitrariului, doctrina în materie a statuat o serie de criterii menite a limita această marjă de apreciere, între acestea figurând: persoana contravenientului, comportarea anterioară a acestuia în sensul "lipsei de antecedență contravențională", împrejurările săvârșirii contravenției, regretul manifestat de contravenient etc.

A apreciat societatea intimată că instituirea sancțiunii avertismentului este rodul aplicării principiilor proporționalității și oportunității în domeniul dreptului contravențional.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele și soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actul administrativ reprezentat de Procesul-verbal de contravenție seria x OJ SB/U/28/20.06.2017.

Acțiunea sa a fost admisă în parte, prima instanță apreciind ca fiind netemeinic și nelegal actul administrativ contestat sub aspectul individualizării sancțiunii aplicate.

Hotărârea instanței de fond a fost recurată de pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).

III.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând criticile aduse sentinței recurate, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cu prioritate, va reține că reclamanta societate nu a formulat în cauză recurs principal sau incident împotriva soluției și considerentelor cuprinse în sentința nr. 66 din 03 aprilie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, astfel că va fi supusă controlului judiciar al instanței de recurs examinarea hotărârii menționate doar în limitele criticilor formulate de recurenta pârâtă ANCOM, cu observarea principiului non reformatio in pejus, consacrat de art. 481 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată, pe de o parte, că instanța de fond - deși a menținut în integralitate constatările din procesul-verbal referitoare la situația de fapt și încadrarea juridică a acesteia, iar procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale a fost semnat fără obiecțiuni de reprezentantul intimatei - în mod greșit a procedat totuși la reindividualizarea sancțiunii, substituind aprecierii agentului constatator din cadrul ANCOM - autoritate națională de reglementare în domeniul comunicațiilor - propria apreciere asupra gravității faptei și a sancțiunii aplicabile.

Pe de altă parte, reindividualizarea sancțiunii realizată de judecătorul fondului este și nelegală, fiind efectuată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 90

1

din Legea nr. 504/2002, "(1) Constituie contravenții și următoarele fapte: (...); b) nerespectarea datelor tehnice, a parametrilor ori a condițiilor din licența de emisie, din licența de utilizare a frecvențelor radio în sistem digital terestru sau din autorizația tehnică (...). (2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON".

De asemenea, art. 93 dispune că "(1) Sancțiunile pentru încălcarea dispozițiilor prezentei legi se aplică prin acte emise de Consiliu sau de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care acționează prin personalul de specialitate împuternicit în acest scop. (...).", iar la art. 94 se prevede expres că acestor contravenții constatate de ANCOM le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu excepția prevederilor art. 28 alin. (1) (posibilitatea plății în 48 de ore a jumătate din minimul amenzii aplicate) și ale art. 32 (competența teritorială exclusivă a judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția și efectul suspensiv al plângerii contravenționale).

În conformitate cu art. 5 din O.G. nr. 2/2001, " (...) (5) Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. (6) Sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei. (...)."

În plus, art. 90 din Capitolul VII "Contravenții și sancțiuni" al Legii audiovizualului nr. 504/2002 prevede că "(...) (4) Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".

Legiuitorul însuși a impus deci ca, la individualizarea sancțiunilor, să se țină seama inclusiv dacă contravenientul a mai fost sancționat în ultimul an anterior constatării faptei în discuție.

Or, societatea intimată nu se află la prima abatere de acest fel, nefiind vorba nici de prima sancțiune contravențională care i se aplică pentru astfel de fapte.

Așa cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, prin mai multe procese-verbale anterioare s-au constatat și sancționat fapte contravenționale similare ale intimatei, de fiecare dată aplicându-se sancțiunea avertismentului, ceea ce denotă - contrar considerentului instanței de fond - că această sancțiune nu este în niciun caz suficientă pentru ca societatea intimată să înțeleagă gravitatea faptelor sale și să își revizuiască comportamentul în acord cu legislația specială în domeniu.

Cu toate acestea, judecătorul fondului nu a dat eficiență dispozițiilor legale menționate, neluând în considerare Procesele-verbale de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nr. OJ MM/360/12.10.2016, nr. OJ HR/259/14.11.2016, nr. DRC-OJ SM/143/02.03.2017 și nr. DRI-SCR/175/04.04.2017, aflate în dosarul de fond, prin care societatea intimată a mai fost sancționată în perioada 20.06.2016 - 20.06.2017 și cu privire la care aceasta nu a formulat apărări și nu a făcut dovada desființării lor prin hotărâri judecătorești definitive.

Înalta Curte nu împărtășește nici considerentul instanței de fond în sensul că sancțiunea amenzii aplicată este mult prea aspră, nefiind proporțională cu gradul de pericol social redus al faptei săvârșite.

Contrar apărărilor intimatei reclamante din întâmpinare, în mod greșit instanța de fond - spre deosebire de agentul constatator - nu a ținut seama, în aprecierea gravității faptei, de faptul că spectrul radio constituie o resursă publică limitată aflată în proprietatea statului, motiv pentru care regimul juridic instituit pentru acesta este unul strict, mai ales în ceea ce privește utilizarea frecvențelor radio, pentru evitarea interferențelor prejudiciabile.

Or, în conformitate cu art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea avertismentului se poate aplica doar în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat relevantă și împrejurarea (de altfel, susținută de intimată, dar nedovedită în cauză) că societatea ar fi remediat ulterior controlului neregularitățile constatate, în condițiile în care a fost sancționată pentru același gen de faptă de mai multe ori pe parcursul ultimului an.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

III.2. Soluția instanței de recurs

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații împotriva sentinței nr. 66 din 03 aprilie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 septembrie 2020.