ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3953/2020

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția Regionala pentru Accize si Operațiuni Vamale Brasov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov să se dispună: - anularea deciziilor de soluționare a contestațiilor emise în procedura administrativă prealabilă: decizia 378/12.07.2018 emisă de DGRFP Brasov - Serviciul Soluționare Contestații prin care au fost soluționate contestația administrativ-fiscală depusă la data de 11.01.2018 precum și contestația administrativ-fiscală depusă la data de 12.01.2018, decizia nr. 710/20.07.2018 emisă de DGRFP prin care a fost soluționată contestația depusă la data de 2.03.2018. - anularea următoarelor acte administrativ-fiscale cu privire la care s-au respins contestațiile: - decizia pentru regularizarea situației privind obligațiile suplimentare stabilite de controlul vamal nr. 7966/24.04.2013 prin care au fost stabilite obligații de plată în cuantum total de 135657 RON; - decizia nr. 71452/31.12.2013 referitoare a obligații de plată accesorii prin care a fost obligat solidar la plata sumei de 12752 RON dobânzi și 19052 RON penalități de întârziere; - decizia nr. 5345/31.12.2014 referitoare la obligații de plată accesorii prin care a fost obligat în solidar la plata sumei de 2351 RON dobânzi de întârziere taxe vamale, 8679 RON dobânzi întârziere accize si 3627 RON dobânzi de întârziere TVA; - decizia nr. 1054/31.12.2015 referitoare la obligații de plată accesorii prin care a fost obligat în solidar la plata sumei de 2231 RON dobânzi de întârziere taxe vamale, 8235 RON dobânzi de întârziere accize și 3442 RON dobânzi de întârziere TVA; - decizia referitoare la obligații de plată accesorii nr. x/20.12.2016 prin care s-au stabilit dobânzi aferente accizei, taxei vamale și TVA-ului în suma de 9297 RON. Prin sentința civilă nr. 245/CA/pronunțată la data de 13 martie 2019, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a anulat decizia nr. 378/12.07.2018 și decizia nr. 710/20.07.2018 emise de DGRFP - Serviciul de Soluționare contestații, a admis contestațiile formulate împotriva deciziei nr. 7966/24.04.2013 și a deciziilor referitoare la obligații de plată accesorii x/31.12.2013, nr. y/31.12.2013, nr. z/31.12.2015 si nr. 5481/20.12.2016 pe care le-a anulat în parte în ce privește menționarea reclamantului în calitate de debitor și a obligat pârâții să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 350 RON.

Hotărârea supusă revizuirii Prin decizia nr. 564/R/2019 pronunțată în data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentele pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov împotriva sentinței civile nr. 245/CA/13.03.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și pe care a casat-o în tot și, în rejudecare a respins cererea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantului având ca obiect cheltuieli de judecată în fond și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.

Cererea de revizuire formulată Prin cererea de revizuire înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal sub numărul de dosar x/2018, revizuentul A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 564/R/13.06.2019 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, iar în rejudecarea recursului să fie respinse recursurile formulate în cauză, cu menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe. În susținerea cererii sale, revizuentul a invocat motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând în esență că instanța de recurs s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut prin cererea de recurs, precum și motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cu revizuire ar încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 67/F/06.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosar nr. x/2013. Prin încheierea de ședință din data de 26 septembrie 2019, instanța a dispus disjungerea din dosar a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., și formarea unui nou dosar cu acest obiect (dosar x/2019), iar în dosarul nou format a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Brașov. Prin Decizia nr. 798/R/2019 din data de 3 0ctombrie 2019 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire formulată de revizuientul A., în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimatele Direcția Regională Vamală Brașov prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov au solicitat respingerea cererii de revizuire, arătând că motivele de revizuire invocate în prezenta cale de atac extraordinară nu se încadrează printre cele care permit promovarea cererii de revizuire, revizuientul criticând, în realitate, soluția defavorabilă pronunțată în calea de atac a recursului și tinzând, de fapt, la o nouă judecată a recursului, ceea ce contravine principiului securității raporturilor juridice, care impune că nici o parte a unui proces să nu poată obține redeschiderea unui proces judecat definitiv numai în scopul de a obține o rejudecare a procesului și o nouă soluționare a cazului.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Examinând decizia ce se cere a fi revizuită prin raportare la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește revizuirea, cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. De asemenea, conform art. 513 alin. (3) C. proc. civ., constată că dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: … există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Astfel, invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii; hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este reglementată în art. 430 C. proc. civ., astfel:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (...)". Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, atât în ceea ce privește efectul negativ, cât și cel pozitiv, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 431 C. proc. civ., care prevăd că: "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Se constată, astfel, din analiza acestor norme legale, că cerința identității de părți, obiect și cauză reprezintă o condiție care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. Pe de altă parte, se observă că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susțin dispozitivul, ci și a celor decizorii. În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit și efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecății în mod incidental și dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți (res iudicata pro veritate habetur). Într-o astfel de situație, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanței, spre deosebire de efectul negativ, care oprește o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză). Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanță, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecății, nu se cere în mod necesar existența unei triple identități de acțiune (obiect, cauză, părți). În speță, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 564/R/2019 din data de 13 iunie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocându-se contradicția acesteia cu sentința penală nr. 67/F/06.05.2014 a Curții de Apel Brașov, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2013. Prin decizia nr. 564/R/2019 pronunțată în data de 13 iunie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurentele pârâte Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov în nume propriu și pentru Direcția Regională Vamală Brașov împotriva sentinței civile nr. 245/CA/13.03.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și pe care a casat-o în tot și, în rejudecare a respins cererea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată, a respins cererea reclamantului având ca obiect cheltuieli de judecată în fond și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs. Prin cererea de chemare în judecată revizuentul a precizat că există autoritate de lucru judecat și a adus la cunoștință instanței de sentința penală nr. 67/F/2014, pe care a depus-o în dovedire. Curtea de Apel prin decizia nr. 564/R/2019 din data de 13 iunie 2019 a reținut că s-a solicitat anularea Deciziei nr. 378/12.07.2018 emisă de DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații prin care a fost respinsă contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei nr. 7966/24.04.2013 cu motivația că există autoritate de lucru judecat, precum și respingerea ca nefiind depusă în termen a contestației formulate împotriva deciziilor referitoare la obligațiile accesorii nr. 71452/31.12.2013, nr. 5345/31.12.2013 si nr. 1054/31.12.2015. Astfel a stabilit că, prin Decizia nr. 378/12.07.2018 emisa de DGRFP Brașov - Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsă contestația formulată de către reclamant împotriva deciziei nr. 7966/24.04.2013 cu motivația că există autoritate de lucru judecat, întrucât se emisese anterior prin decizia nr. 596/18.09.2013. S-a mai reținut că soluția pronunțată de instanța penală nu îi dă dreptul reclamantului să mai introducă încă o dată contestație administrativă împotriva aceleiași decizii de impunere. În ceea ce privește respingerea ca nefiind depusă în termen a contestației formulate împotriva deciziilor referitoare la obligațiile accesorii nr. 71452/31.12.2013, nr. 5345/31.12.2013 si nr. 1054/31.12.2015, instanța de recurs a reținut că sarcina probei schimbării domiciliului fiscal revine contribuabilului și nu organului fiscal și, în consecință prima instanță a făcut o aplicare eronată a prevederilor de drept material incidente cu referire la comunicarea deciziilor de impunere privind accesoriile ceea ce a condus la o greșită admitere a cererii de chemare în judecată și soluționarea pe fond a contestației referitoare la acestea, considerând eronat că a fost respectat termenul prevăzut de lege pentru introducerea contestației. Prin sentința penală nr. 67/F/06.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel Brașov au fost obligați în solidar inculpații B. și C. să plătească părții civile Statul Român - Agenția de Administrare Fiscală, D.G.R.F.P. Brașov cu titlu de despăgubiri civile suma de 113.889 RON (acciză, dobânzi și penalități, taxa pe valoarea adăugată), conform deciziei nr. 7966/24.04.2013, la care se adaugă cuantumul penalităților până la data stingerii obligației fiscale. La soluționarea acțiunii civile, Curtea a ținut cont de dispozițiile art. 1357, 1382 din C. civ., stabilind că inculpații care răspund penal pentru comiterea infracțiunilor de producere și deținere de produse accizabile în afara unui antrepozit fiscal, urmează a fi obligați să repare prejudiciul produs Statului român prin neplata drepturilor fiscale aferente. Deciziile de impunere nr. x/24.04.2013, y/24.04.2013 și 7966/24.04.2013 au constituit baza de calcul a prejudiciului, iar recurentul, întrucât nu a fost condamnat pentru infracțiuni privind regimul fiscal nu a fost obligat la plata prejudiciului. În acest context, având în vedere prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în cauză nu există autoritate de lucru judecat, obiectul deciziei nr. 564/R/2019 fiind diferit de cel verificat prin sentința penală nr. 67/F/2014. Nu au putut fi reținute nici dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., întrucât, în cuprinsul sentinței pe care recurentul o opune nu s-a tranșat legalitatea obligațiilor fiscale și nu s-a dispus desființarea actului de impunere, respectiv a actelor fiscale contestate. În acest context, întrucât dezlegările date prin sentința invocată nu au făcut obiectul judecății în cel de-al doilea dosar, nu se poate susține că există posibilitatea valorificării lor și prin intermediul revizuirii, decât ca o cenzură de legalitate împotriva soluției astfel pronunțate; or, instanța de revizuire nu poate, raportat la dispozițiile legale invocate, să efectueze un control judiciar asupra dezlegării date respectivei chestiuni judecată de către cea de-a doua instanță în fața căreia s-a invocat acest aspect. Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară. Față de considerentele expuse, constatând că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 564/R/2019 din data de 13 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca nefondată.