ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3950/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 22 octombrie 2019 2019 sub nr. x/2019/a2 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. prin mandatar a formulat cerere de recuzare a domnului judecător B. în dosarul nr. x/2019 cu termen la data 10 decembrie 2019, motivat de faptul că domnul judecător, fără temei legal, nu a recunoscut în cadrul ședinței de judecată din 22.10.2019, calitatea de mandatar al soțului persoanei vătămate, A., deși în cauza nr. 564/39/2018, la data de 7.01.2019, (cauză similară) nu s-a pus problema lipsei calității procesuale a mandatarului, procura judiciară nr. 1665/2017 a fost acceptată, fără a se face aplicarea prevederilor art. 82 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 2 alin. (21) din C. proc. civ.

Hotărârea primei instanțe Prin încheierea pronunțată în data de 5 decembrie 2019, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrată cererea de recuzare a domnului judecător B., formulată de petenta A. prin mandatar C..

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii pronunțate în data de 5 decembrie 2019 de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs petenta A. prin mandatar C., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de recuzare. În susținerea căii de atac arată că instanța a încălcat regulile de procedură, când a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii de recuzare, întrucât încheierea prin care i s-a respins cererea de reexaminare taxă de timbru aferentă cererii de recuzare a domnului judecător B., i-a fost comunicată pe 29 noiembrie 2019 încălcând minuta întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu Președinții secțiilor civile ale Curților de apel și Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Apărări formulate în cauză Intimatul-pârât a depus întâmpinare în cuprinsul căruia a invocat excepția lipsei calității de reprezentant al mandatarului revizuentei, conform dispozițiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cu consecința anulării căii de atac, iar în subsidiar a solicitat respingerea căii de atac ca inadmisibilă, conform dispozițiilor prevăzute de art. 53 alin. (1) C. proc. civ. Prin cererea comunicată prin mail la data de 28 iulie 2020 recurenta-reclamantă a invocar excepția necompetenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea cauzei.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12 martie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 5 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și ținând cont de prevederile art. 499 teza a II-a din același cod, Înalta Curte va respinge excepțiile lipsei calității de reprezentant al mandatarului revizuentei și de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va admite excepția inadmisibilității recursului, raportat la dispozițiile prevăzute de art. 53 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant al mandatarului revizuentei Înalta Curte reține următoarele: Conform art. 85 alin. (1) C. proc. civ. împuternicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea de avocat se dovedește prin înscris autentic. Potrivit legii se are vedere cererea formulată și semnată de reprezentantul părții, în numele acesteia din urmă, caz în care procura, împuternicirea sau dovada calității de reprezentant legal vor fi anexate cererii. Verificând actele și lucrările dosarului, se constată că la dosar există atașată procură judiciară (actualizare a procurii judiciare nr. 1665/25.11.2017) autentificată sub nr. x din 9 martie 2020 la D., din care rezultă că reclamanta A. a acordat mandat soțului său C. să o reprezinte în dosarul nr. x/2019 la Înalta Curte de Casație și Justiție. În acest context a fost respectat textul legal care specifică în concret actele ce fac proba reprezentării și care trebuie anexate la dosar, în ipoteza reprezentării prin mandatar neavocat. Pentru aceste considerente va respinge excepția lipsei calității de reprezentat al mandatarului revizuentei. Asupra excepției necompetenței Înaltei Curți în soluționarea cauzei se rețin următoarele: Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă "recursurile declarate împotriva hotărârilor Curților de Apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege". Potrivit art. 483 alin. (4) din C. proc. civ. "Recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată." În cauză, se atacă cu recurs încheierea de ședință pronunțată în data de 5 decembrie 2019 de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, iar instanța mai mare în grad este Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță căreia îi aparține competența de soluționare a prezentei cereri de recurs. Pentru aceste considerente va respinge excepția necompetenței invocată de recurenta-reclamantă A.. Examinând recursul, prin prisma dispozițiilor art. 53 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Potrivit art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Conform art. 53 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. "când instanța de recurs constată că recuzarea a fost greșit respinsă, ea va casa hotărârea, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau, atunci când calea de atac a apelului este suprimată, la prima instanță". Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel sau …la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare a unui judecător sau a membrilor completului care participă la judecarea unei cauze va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective și pronunțarea unei hotărâri definitive. În acest context, se constată că ceea ce s-a atacat în cauză este o încheiere intermediară, prin care s-a respins ca netimbrată o cerere de recuzare a completului însărcinat cu judecarea acțiunii, nefiind soluționat fondul cauzei la momentul formulării cererii de recurs. Totodată, Înalta Curte reține că la data de 21 ianuarie 2020, prin sentința nr. 5/2020 s-a soluționat fondul pricinii, aceasta putând fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare potrivit legii. În consecință, în raport de dispozițiile art. 53 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge calea de atac formulată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, ca inadmisibilă.