ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2020

Ședința publică din data de 13 februarie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La 21.05.2019, în dosarul nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, contestatorul A. a solicitat recuzarea doamnei judecător B., invocând dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 27.052019, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată de petentul A..

Împotriva încheierii din 27 mai 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și, rejudecând cauza, admiterea cererii de recuzare, casarea deciziei nr. 599/04.06.2019 pronunțate în recurs, refacerea actelor de procedură și administrarea probelor solicitate în recurs, trimiterea cauzei spre rejudecare către un complet din jurisdicția Înaltei Curți de Casație și Justiție, altul decât cele de la Curtea de Apel Galați.

În motivarea recursului, a arătat că încheierea este netemeinică și nelegală și că a fost pronunțată de un complet de judecată avându-i în componență pe domnii judecători C., D. și E. care erau obligați să se abțină conform prevederilor art. 43 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece se aflau în stare de incompatibilitate conform prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1, 2, 13 din C. proc. civ.. Acești magistrați au blocat nejustificat administrarea de probe concludente în care este parte recurentul, iar motivul principal al cererii de recuzare a fost acțiunea părtinitoare și cu rea-credință a dnei judecător B., aceasta dovedind prin acțiunile proprii și dincolo de orice îndoială că se circumscrie prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 1, 2, 13 din C. proc. civ.. Deși aceste aspecte au fost dovedite prin argumentele și probele invocate, instanța care a judecat cererea de recuzare nu a analizat cu bună credință și în temeiul legii cele susținute de recurent. Totodată, dovada definitorie a temeiniciei aspectelor invocate este faptul că prin hotărârea pronunțată în cauză a fost respinsă contestația în anulare formulată de recurent în mod netemeinic și nelegal.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Școala Gimnazială "F." a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauză, reclamantul A. a învestit instanța cu o cerere de recuzare a dnei judecător B., motivat de faptul că aceasta a respins anterior o serie de probe solicitate în dosarele nr. x/2016 și y/2018 Totodată, petentul a susținut că doamna judecător s-a pronunțat anterior prin hotărârea nr. 482/14.05.2019, respingând recursul formulat de reclamantul din dosarul de față care este referitor tot la o fișă de evaluare a reclamantului, respectiv cea din anul școlar 2017-2018.

Cererea de recuzare a fost întemeiată pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții, judecătorul este incompatibil a judeca atunci când există împrejurări care fac justificată temerea că el, soțul său, ascendenții ori descendenții lor sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă și atunci când există alte elemente care nasc îndoieli cu privire la imparțialitatea sa.

Prin cererea de recurs întemeiată pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 și 8 din C. proc. civ., recurentul a susținut, în esență, că nu se arată în temeiul căror texte de lege a fost constituit completul de judecată, nici dacă este competent să judece cauza, că judecătorii care au soluționat încheierea din 27.05.2019 ar fi trebuit să se abțină deoarece se aflau în stare de incompatibilitate și împreună cu dna judecător B. fac parte dintr-un grup mafiot sau se supun intereselor unui grup mafiot. Între magistrați și recurent au existat mai multe incidente procedurale, aceștia au blocat în mod nejustificat administrarea de probe concludente, iar apoi au decis în mod netemeinic și nelegal. Motivul principal al cererii de recuzare a fost acțiunea părtinitoare și cu rea credință a dnei judecător B..

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., "când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale", este neîntemeiat.

Astfel, în ceea ce privește încheierea din camera de consiliu din 27.05.2019, în situația formulării cererii de recuzare doar în ceea ce o privește pe dna judecător B., președintele completului, în mod corect completul de judecată a fost compus din ceilalți doi membri ai completului, C. și D., fiind reîntregit prin participarea domnului judecător E., potrivit planificării de permanență din data formulării cererii de recuzare, respectiv 21.05.2019, conform procesului-verbal din 21.05.2019, aflat la dosarul Curții de Apel Galați.

Componența completului învestit cu cererea de recuzare este expres stabilită de art. 50 din C. proc. civ. care stabilește că "abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține."

Totodată, art. 110 alin. (4) din Hotărârea 1.375/17.12.2015, rep., pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești stabilește că în situația în care incidentele procedurale se referă la o parte din membrii completului de judecată, soluționarea acestora se va face de către un complet constituit prin includerea judecătorului sau a judecătorilor stabiliți prin planificarea de permanență, pe materii, realizată cel puțin trimestrial.

Întrucât din examinarea afirmațiilor învederate de recurent, în raport cu temeiurile de drept expuse, nu rezultă, așa cum s-a arătat, că, în judecarea încheierii pronunțată în camera de consiliu la data de 27.05.2019, s-ar fi putut crea premisele și aparența unor suspiciuni legitime, de natură a înlătura prezumția de imparțialitate a vreunui membru al completului de judecată, se constată că nu este incidentă niciuna dintre dispozițiile legale, în temeiul căreia să se constate existența vreunui caz de incompatibilitate, cazul de casare prev. de art. 488 pct. 1 din C. proc. civ. nefiind incident.

Verificând încheierea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reține instanța de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancțiunea nulității, ținându-se seama de principiile dreptului la apărare, al disponibilității și contradictorialității ce guvernează procedura civilă. De altfel, motivele de fapt pe care își întemeiază recurentul-reclamant calea de atac declarată în cauză privesc nu atât procedura de soluționare a cererii de recuzare, ci mai ales lipsirea sa ulterioară de anumite garanții procesuale, în condițiile pronunțării unei soluții de respingere a cererii de recuzare formulate în cauză.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, în raport de criticile formulate, susținerile acestuia se subsumează dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., dat fiind că normele de drept ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută și/sau relativă a judecătorilor sunt edictate în vederea respectării garanțiilor procesuale ale unei bune administrări a justiției.

Fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41-44 C. proc. civ., incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, imparțialitatea are, pe de o parte, o conotație subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparțialitatea implică aparența de corectitudine a instanței, incluzând aici și percepția subiectivă a părților cu privire la atitudinea magistraților, astfel încât pentru a asigura toate garanțiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluționarea cauzei deduse judecății.

În cauză, Înalta Curte, analizând susținerile formulate în cadrul cererii de recuzare, reluate și prin cererea de recurs, apreciază că în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare formulată de recurentul A., completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ., soluționarea unei cereri într-un mod defavorabil părții care a formulat-o neconstituind un element apt per se să nască dubii cu privire la imparțialitatea completului de judecată.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că petentul nu a probat alte elemente din care să reiasă indicii privind interesul în legătură cu pricina sau lipsa de imparțialitate a doamnei judecător.

Înalta Curte constată că aspectele invocate de către recurent în susținerea cererii sale de recuzare, și anume împrejurarea că probele principale ale contestației în anulare sunt identice cu cele invocate anterior în dosarul nr. x/2016 și pe care judecătorul recuzat nu s-a pronunțat, faptul că judecătorul a respins proba cu înscrisurile solicitate de contestator în dosarul x/2018 nu reprezintă o situație de natură a demonstra lipsa de imparțialitate sau interesul în legătură cu pricina.

Prin urmare, Înalta Curte reține că, în speță, au fost respectate garanțiile de imparțialitate pe care legislația internă și Convenția europeană urmărește să le protejeze, recurentul beneficiind de o instanță constituită cu respectarea normelor de procedură civilă privind imparțialitatea judecătorilor desemnați în cauză, iar judecătorul a cărui recuzare a fost solicitată nu s-au aflat în nicio situație de incompatibilitate în soluționarea cauzei cu care a fost legal învestit.

În consecință, în mod corect instanța învestită cu soluționarea cererii de recuzare a reținut că aceasta este nefondată, argumentele invocate neputând fi subsumate motivelor de recuzare prevăzute de dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 2 și 13 din C. proc. civ.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 27 mai 2019 nr. 599/2019 din 04 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 27 mai 2019 nr. 599/2019 din 04 iunie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.