ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2306/2020

Cadrul procesual Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2019, petentul A. a formulat cerere de recuzare a unui judecător, membru al completului de judecată căruia i-a fost repartizat spre soluționare dosarul nr. x/2019, având ca obiect revizuirea formulată împotriva deciziei nr. 672 din 24.09.2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2017. 1.

Hotărârea pronunțată de instanța de fond Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de petent. 1.

Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs petentul A., fiind criticată încheierea atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. Recurentul a arătat că din examinarea considerentelor hotărârii atacate rezultă că nu cuprind o motivare completă, exactă, care să fundamenteze soluția din dispozitivul hotărârii, arătând că hotărârea cuprinde o motivare inexactă, superficială, insuficientă. De asemenea, recurentul a susținut că hotărârea atacată cuprinde și motive contradictorii, nerezultând cu claritate care este temeiul respingerii cererii de recuzare. Recurentul a susținut că motivarea cuprinsă în hotărârea atacată se referă, în majoritatea ei, la argumentarea în fapt și în drept a cazului de recuzare invocat de petent, fără să prezinte în continuare motivul argumentat al soluției adoptate de respingere a cererii de recuzare. Recurentul a arătat că în considerentele hotărârii atacate nu este precizată sau argumentată situația de fapt care a fost avută în vedere prin decizia nr. 3253/7.11.2017 sau prin altă decizie și de ce aceasta este diferită sau, dimpotrivă, asemănătoare cu cea din prezenta cauză. Recurentul a precizat că în motivarea cererii de revizuire formulate a prezentat și argumentat detaliat faptul că motivarea celor două decizii este identică juridic, gramatical, ortografic, structural din punct de vedere al poziționării paragrafelor, în condițiile în care cele două dosare au avut evoluții procesuale total diferite. 1.

Apărările intimatului Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare la cererea de recurs formulată și a solicitat respingerea recursului formulat. 1.

Răspunsul la întâmpinare Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea comunicată și a invocat excepția prematurității întâmpinării formulate de IPJ Suceava, susținând că intimata a formulat întâmpinare prematur, înainte ca termenul de decădere pentru depunerea întâmpinării să înceapă să curgă. II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va respinge recursul formulat, pentru considerentele ce urmează. 2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante. Înalta Curte constată că în dosarul ce are ca obiect revizuirea formulată de A. împotriva deciziei nr. 672 din 24.09.2019 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul a formulat cerere de recuzare a unui membru al completului de judecată, invocând motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. Prin încheierea din data de 13 ianuarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de recuzare formulată în cauză, motivat de faptul că în dosarul finalizat prin decizia nr. 3253/7.11.2017 a fost avută în vedere o altă situație de fapt față de cea prezentată instanței de revizuire, iar analizarea unor cazuri asemănătoare de către același judecător nu creează o stare de incompatibilitate sau aparență de incompatibilitate pentru judecătorul vizat. Prin cererea de recurs formulată, petentul critică soluția dată cererii de recuzare raportat la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arătând că hotărârea nu cuprinde o motivare completă, exactă, care să fundamenteze soluția din dispozitivul hotărârii, precum și că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, nerezultând cu claritate care este temeiul respingerii cererii de recuzare. Or, analizând hotărârea atacată raportat la acest motiv de casare invocat, Înalta Curte constată că este nefondat motivul invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât nu se poate susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, având în vedere argumentele ce urmează. Din conținutul acestui text legal rezultă cu claritate că motivarea insuficientă a unei hotărâri nu constituie, de principiu, motiv de casare. Nu poate fi reținută existența unei motivări contradictorii, atâta timp cât respingerea ca neîntemeiată și respingerea ca nefondată a unei cereri are aceeași semnificație-faptul că cererea nu este întemeiată pe fondul său. Pe de altă parte, contrar susținerilor recurentului, un obiect al judecății identic nu semnifică o identitate integrală a mai multor cauze, atâta timp cât, precum în speță, cel puțin una dintre părți este diferită. Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nu au fost invocate dispozițiile legale care să impună originalitatea absolută a unei hotărâri judecătorești, fiind evident că aceasta nu poate fi echivalentă cu o teză de doctorat sau cu o creație din domeniul artei. Înalta Curte reține că instanța de fond a analizat în mod corect cererea petentului raportat la cazul de recuzare invocat, respectiv motivul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa." Înalta Curte constată că dispozițiile legale referitoare la cazurile de incompatibilitate sunt de strictă interpretare iar motivele invocate de recurent în susținerea cazului de recuzare în mod corect au fost analizate și apreciate de instanța de fond că nu ar putea fi încadrate în cazul reglementat de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci în cel prevăzut de pct. 1 al aceluiași alineat. Cazurile de recuzare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 41 și art. 42 din C. proc. civ., iar toate aceste cazuri se întemeiază pe o prezumție de lipsă de obiectivitate, de imparțialitate a judecătorului în soluționarea unei cauze civile concrete. Înalta Curte are în vedere faptul că suspiciunile în ceea ce privește aparența lipsei de imparțialitate referitoare la asigurarea unui proces echitabil, nu sunt întemeiate în cauza dedusă judecății. Deși recurentul a invocat în cererea de recuzare cazul prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., acesta a motivat cererea de recuzare în raport de cazul de casare prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., arătând că în cele două decizii indicate în cererea de recuzare, judecătorul recuzat a motivat hotărârile identic, întrucât sunt considerente decisive și considerente decizorii identice absolut, apreciind deci că și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția ce urmează să o dea în cauza în care a fost învestit. Înalta Curte reține că instanța de fond a motivat corect în sensul că motivul de recuzare invocat, făcând referire la art. 42 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. (Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații:când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza în care a fost desemnat să o judece), poate fi apreciat ca fiind întemeiat numai când, înainte de deliberare și pronunțare, judecătorii își spun părerea în legătură cu cauza ce se judecă, nu și atunci când au mai soluționat un litigiu în care s-a invocat aceeași problemă de drept. Or, analizând comparativ hotărârile pronunțate, în raport de care a fost formulată cererea de recuzare, Înalta Curte reține că în niciun caz nu se poate susține că judecătorul s-ar fi antepronunțat, întrucât este vorba despre o altă cauză (chiar dacă vizează tot drepturi salariale) și, pe de altă parte, sunt reclamanți diferiți (chiar dacă în litigiu cu aceeași instituție angajatoare). Cazul de incompatibilitate prevăzut de dispoziția arătată vizează cazul în care judecătorul s-ar fi antepronunțat în cauza respectivă și nu într-o cauză cu o situație similară celei analizate. În măsura în care dispoziția legală ar fi interpretată în sensul arătat de recurent, ar însemna că, la un moment dat, în raport de numărul mare de litigii având același obiect, aceeași problemă de drept, s-ar ajunge în situația în care nu ar mai exista judecători compatibili să soluționeze acele litigii. Având în vedere aceste motive, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.