ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4580/2021

Ședința publică din data de 8 octombrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat, la data de 19.02.2021, dosarul nr. x/2021, având ca obiect "strămutare".

În ședința de judecată din 15.03.2021, președintele completului de judecată, domnul judecător A. a arătat că înțelege să se abțină de la soluționarea dosarului motivat de faptul că a pronunțat, în recurs, decizia nr. 155/10.03.2020 (dosar nr. x/2018).

Concomitent declarației de abținere formulată de domnul judecător A., petentul B. (autorul cererii de strămutare) a depus o cerere de recuzare a președintelui completului de judecată C2 -F, respectiv domnul judecător A. - cererea nefiind timbrată.

La termenul de judecată din 23.03.2021 (în dosarul de strămutare nr. x/2021), petentul B., la solicitarea instanței, a arătat că își menține cererea de recuzare formulată la data de 15 martie 2021, totodată, depunând o nouă cerere de recuzare a domnului judecător A..

Prin încheierea din 5 aprilie 2021, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de abținere formulată de domnul judecător A..

Totodată, a respins cerere de recuzare, formulată de petentul B., ca nefondată.

Împotriva încheierii din 5 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs B., solicitând admiterea recursului.

Criticile aduse de recurent încheierii atacate vizează, în esență, următoarele aspecte:

Sub un prim aspect, recurentul susține că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, întrucât nu este semnată și însușită de președintele completului de judecată, respectiv doamna judecător C..

În același sens, se arată că în mod greșit au fost soluționate prin aceeași încheiere declarația de abținere și cererea de recuzare.

A doua critică vizează, în opinia recurentului, incompatibilitatea domnilor magistrați C. și A., incompatibilitate ce rezidă din pronunțarea deciziei civile nr. 155/10.03.2020 în dosarul nr. x/2018.

Cu privire la acest aspect, recurentul susține că cei doi magistrați nu au pronunțat o hotărâre legală în dosarul sus menționat.

Ultima critică constă în faptul că judecătorul fondului a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Intimatele pârâte nu au formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând încheierea recurată, prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, în raport de actele și lucările dosarului, ărecum și de dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Analizând obiectul litigiului dedus judecății, Înalta Curte constată că recurentul B. a învestit Curtea de Apel Suceava cu o cerere de strămutare a dosarului nr. x/2020, aflat pe rolul Tribunalului Suceava.

La termenul de judecată din 15.03.2021, în ședință publică, președintele completului, domnul judecător A. a formulat cerere de abținere de la soluționarea dosarului, motivat de faptul că a pronunțat, în recurs, decizia nr. 155/10.03.2020 (dosar nr. x/2018).

Concomitent declarației de abținere formulată în cauză, recurentul B. (autorul cererii de strămutare) a depus cerere de recuzare a președintelui completului de judecată pe motiv de conflict de interese și ură personală, iar la termenul de judecată din 23.03.2021, la solicitarea instanței, a arătat că își menține cererea de recuzare formulată la data de 15 martie 2021, depunând, totodată, o nouă cerere de recuzare a domnului judecător A..

Prima instanță a respins ca nefondate, atât declarația de abținere formulată de către domnul judecător A., cât și cererea de recuzare a domnului judecător, formulată de B..

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Critica recurentului în sensul că, în mod greșit, au fost soluționate, prin aceeași încheiere, declarația de abținere și cererea de recuzare nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 48 alin. (4) din C. proc. civ., care prevăd că "În cazul în care declarația de abținere se respinge, prin aceeași încheiere instanța se va pronunța și asupra cererii de recuzare.", textul de lege permițând ca același complet care a analizat cererea de abținere să se pronunțe și asupra cererii de recuzare.

Contrar susținerilor recurentului, Înalta Curte constată că încheierea recurată este semnată de către judecătorul care a pronunțat și motivat actul atacat - dosar nr. x/2021, astfel că nici această critică nu poate fi primită.

În ceea ce privește critica privind incompatibilitatea domnilor magistrați C. și A., incompatibilitate ce rezidă din pronunțarea deciziei civile nr. 155/10.03.2020 în dosarul nr. x/2018, instanța de control reține că este nefondată.

Pentru înlăturarea stării de incompatibilitate, legiuitorul a prevăzut anumite remedii procedurale, respectiv abținerea și recuzarea.

Instituția abținerii a fost concepută de legiuitor pentru a înlătura orice cauză de parțialitate și subiectivism în care s-ar putea afla subiecții procesuali.

Însă, prin soluționarea cererii de strămutare sau a cererii de recuzare, judecătorul nu se află în situația de a verifica propria hotărâre și nici nu există elemente care să nască în mod întemeiat îndoieli asupra imparțialității sale.

În privința unui pretins interes al magistratului în soluționarea cauzei este de remarcat jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia "imparțialitatea personală a unui judecător trebuie presupusă până când apar dovezi în sens contrar" (cauza Wettstein împotriva Elveției, nr. 33958/96, pct. 43).

Or, în speță, contrar susținerilor recurentului, nu s-a dovedit vreo împrejurare care să susțină aceste supoziții, respectiv că domnii magistrați C. și A. ar avea un interes în soluționarea cauzei.

Referitor la critica privind faptul că doamna judecător a interpretat și aplicat greșit legea, respectiv Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat, în concret, în ce modalitate s-a realizat încălcarea legii.

Recurentul, în fapt, reiterează motivele expuse în cererea de recuzare, precum și în cererea de strămutare, în sensul că instanțele de judecată din Suceava sunt corupte și stabilesc soluții nelegale.

Astfel, criticile invocate de recurent nu pot fi primite, întrucât nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de lege.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, criticile formulate de recurent nefiind justificate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - petent B. împotriva încheierii din 5 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2021.