ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3941/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13.07.2016, sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Arad, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 82/15.01.2016 emisă de Direcția Regională a Finanțelor Publice Timișoara, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr. 283/08.04.213 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, de atragere a răspunderii solidare a administratorului S.C. B. S.R.L., pentru obligații fiscale datorate bugetului consolidat al statului și neachitate în valoare de 16.772.540 RON.

Prin sentința civilă nr. 29/19.01.2017 Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta DGRFP - Timișoara în favoarea Tribunalului Arad, secția de contencios administrativ și fiscal și a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Prin decizia civilă nr. 1038/16.03.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, s-a stabilit competența de soluționare, în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ, la data de 10.04.2017, sub nr. x/2016*.

Prin sentința civilă nr. 206 pronunțată în data de 29 iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a admis contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și a anulat decizia nr. 82/15.01.2016 și Decizia nr. 283/08.04.2013.

Împotriva sentinței civile nr. 206 pronunțată la 29 iunie 2017 de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a prezentat un scurt istoric al speței, iar criticile asupra sentinței au vizat faptul că instanța de fond nu a observat că, prin decizia contestată s-au aplicat în mod corect prevederile art. 27 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală și art. 70 și urm. din Legea nr. 31/1990.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat anularea recursului ca nemotivat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 8 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția nulității prezentei căi de atac invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului.

În plus, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, prin hotărârea pronunțată instanța de fond a stabilit că există autoritate de lucru judecat, întrucât "instanța penală, în dosarul nr. x/2015, cât și instanța civilă, în dosarul nr. x/2013, cea din urmă cu putere de lucru judecat au reținut că administratorul societății S.C. B. S.R.L., A., nu a săvârșit fapta de evaziune fiscală, imputată de organul fiscal și că nu există un prejudiciu adus bugetului de stat prin activitățile economice desfășurate de societate".

Recurenta-pârâtă nu a formulat nici un fel de critici la adresa considerentelor pe care se fundamentează sentința recurată, în sensul că nu există autoritate sau putere de lucru judecat sau că, cele două hotărâri nu au incidență în cauză și să aducă argumente, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece, părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind cazurilor de casare, să fie de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

Înalta Curte reține că indicarea de către recurenta-pârâtă, prin cererea de recurs, a unor dispoziții legale pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greșit interpretate de prima instanța, deși nu acestea au fundamentat soluția pronunțată de instanța de fond, nu sunt de natură a duce la aprecierea caracterului motivat al recursului.

În speță, se constată că recursul nu conține critici de nelegalitate ale sentinței atacate care să poată fi încadrate în textul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dimpotrivă, se reiau, dispozițiile legale și aspecte ce privesc fondul cauzei.

Deopotrivă, reproducerea, prin cererea de recurs a stării de fapt nu se constituie într-o critică de nelegalitate a sentinței, dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În consecință, reținând că nu este posibilă o încadrare a motivelor formulate într-unul din cazurile de casare reglementate de dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

În temeiul art. 451 C. proc. civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 5000 RON, reprezentând onorariu avocat și va respinge în rest cererea potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. Pentru a hotărî astfel, s-a apreciat că onorariul solicitat este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat în condițiile în care practica judiciară a Înaltei Curți este unitară și constantă în cauze asemănătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA împotriva sentinței civile nr. 206 din data de 29 iunie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 5000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimatul-reclamant A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.