ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3940/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 13 aprilie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Municipiul Ploiești si Primarul Municipiului Ploiești au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene anularea Deciziei nr. 68/10.02.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene; anularea actului administrativ "Informarea și nota de neconformitate privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de Plata nr. 3", obligarea pârâtelor la plata diferențelor neachitate în conformitate cu cererea de plată nr. 3.

Prin sentința civilă nr. 2767/27.09.2016 pronunțată în data de 27.09.2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Direcția Generală Programe Europene, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2767/27.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții Municipiul Ploiești si Primarul Municipiului Ploiești, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii si obligarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Direcția Generală Programe Europene să anuleze Decizia nr. 68/10.02.2016 privind soluționarea contestației formulată de către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Ploiești, județul Prahova și a notei de "Informare și notă de neconformitate privind plata cheltuielilor aprobate prin Cererea de plata nr. x și plata diferențelor neachitate in conformitate cu Cererea de Plata nr. 3.

Critică soluția instanței de fond pentru greșită reținere a faptului ca autoritatea publică locală a perfectat contractul de lucrări nr. x/2014 între părți în baza unui certificat constatator emis în data de 07.06.2013, care nu era actualizat.

La momentul primei înștiințări a Asocierii S.C. A. S.R.L. - B. - S.C. C. S.R.L. cu privire la declararea drept câștigătoare a ofertei sate, respectiv 17.02.2014, asocierea a prezentat copia acordului de asociere legalizată de un notar public în baza drepturilor conferite de Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, fără a se preciza că unul dintre asociați era radiat din 6.02.2014, respectiv S.C. C. S.R.L.

Având în vedere faptul că în anul 2014 autoritatea contractantă a solicitat să i se comunice acordul de asociere legalizat de un notar public, iar Asocierea a înaintat o copie a acordului existent apreciază că Municipiul Ploiești a depus toate diligentele necesare în vederea perfectării contractului.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenții-reclamanți, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanții a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 68/10.02.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale si Administrației Publice, Direcția Generala Programe Europene și " Informarea și notă de neconformitate privind plata cheltuielilor aprobate în Cererea de Plată nr. 3".

Prin actele contestate s-a stabilit și menținut reduceri procentuale în procent de 5% din facturile Asocierii S.C. A. S.R.L., B. și S.C. C. S.R.L. reducere procentuală menținută conform Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală Programe Europene din cadrul MDRAP.

Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamanților aduse actelor administrative.

Împotriva acestei soluții, reclamanții au declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate încălcând prevederile legale incidente cauzei.

Motivele de casare invocate de recurenții-reclamanți în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenții-reclamanți cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că reducerile procentuale de 5% din Cererea de plată nr. x au fost legal aplicate.

Înalta Curte reține că prin Informarea nr. x/16.12.2015 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x și a Notei de Neconformitate nr. x/13.05.2015 s-a aplicat o reducere procentuală conform Informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de plată nr. x, emisă de Direcția Generală programe Europene din cadrul MDRAP și a Deciziei nr. 9/08.01.2016, ambele rămase definitive prin sentința civilă nr. 1952 din 07 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și decizia nr. 2297/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ.

Prin Decizia nr. 9/08.01.2016 emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a stabilit definitiv aplicarea unei reduceri procentuale de 5% din valoarea contractului de achiziție de lucrări nr. x/24 septembrie 2014, încheiat cu Asocierea S.C. A. S.R.L. - B. - S.C. C. S.R.L., pentru implementarea proiectului cod SMIS 39407, cu titlul "Creșterea mobilității transportului public prin reabilitarea traseului tramvaiului 102 cu lucrări vizând calea de rulare, stații cu peroane adaptate persoanelor cu dizabilități, material rulant, elemente de semnalizare și automatizare - etapa II: intersecție Republicii - Bucla Vest", proiect derulat în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013.

În esență, s-a constatat că, în cadrul procedurii de atribuire, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) și art. 200 alin. (1) O.U.G. nr. 34/2004 și art. 11 alin. (4) și (5), art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006, întrucât ofertantul declarat de autoritatea contractantă ca fiind câștigător nu îndeplinea, la data declarării ofertei câștigătoare, cerințele privind participarea la lucrări ce trebuiau executate de către S.C. C. S.R.L., în speță partea de reabilitare linie de contact, așa cum a fost depusă oferta. Astfel, în momentul încheierii contractului - 24 septembrie 2014 - asocierea câștigătoare a ofertat o lucrare care nu mai putea fi executată, asociatul S.C. C. S.R.L. fiind dizolvat și radiat începând cu data de 6 februarie 2014

În acest context, în mod judicios judecătorul fondului a constatat că susținerile reclamanților-recurenți nu pot fi reținute ca întemeiate, întrucât prin Decizia nr. 9/08.01.2016, chestiunea referitoare la aplicarea reducerii proporționale de 5% din facturile Asocierii S.C. A. S.R.L., B. și S.C. C. S.R.L. a fost soluționată definitiv.

Nu poate fi reținută susținerea instituțiilor recurente în sensul că măsura stabilită pentru cererea de plată nr. x nu trebuie aplicată și cererii de plată numărul 3, întrucât la data cererii nr. x situația era neschimbată, unul dintre asociații Asocierii S.C. A. S.R.L., B. și S.C. C. S.R.L., respectiv S.C. C. S.R.L. a rămas radiat.

Înalta Curte constată că aprecierea instituțiilor recurente, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale incidente cauzei nu poate fi reținută, atâta timp cât autoritatea contractantă, cu nerespectarea propriilor criterii stabilite prin fișa de date a achiziției, a considerat îndeplinită cerința prezentării certificatului constatator prin raportare la data inițială de emitere a informărilor privitoare la rezultatul procedurii, stabilind oferta câștigătoare, cu încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

În mod legal și temeinic instanța de fond a constatat că reclamanții-recurenți au acceptat, la data de 12.02.2014, pentru S.C. C. S.R.L. prezentarea unui certificat constatator care nu era actual, fiind emis la data de 07.06.2013, așa cum se arată în chiar cererea de chemare în judecată, în timp ce respectiva societate era radiată la data de 06.02.2014.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurenți prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Față de considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții Municipiul Ploiești și Primarul Municipiului Ploiești împotriva sentinței civile nr. 2767/27.09.2016 din data de 27 septembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.