ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3939/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la data de 23 iunie 2016 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sânnicolau Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice anularea Deciziei nr. 42/25.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de către reclamantă; anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sub nr. x/16.11.2015, privind Contractul de finanțare nr. x/07.07.2011, cod SMIS 7642 cu titlul "Modernizarea și reabilitarea infrastructurii urbane a orașului Sânnicolau Mare prin realizarea de drumuri orășenești și trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafață, modernizare parcuri", cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 156 pronunțată în data de 23 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sânnicolau Mare în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Împotriva sentinței civile nr. 156 pronunțată în data de 23 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Orașul Sânnicolau Mare, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, rejudecând pe fond, să se dispună admiterea cererii și, pe cale de consecință, să se anuleze Decizia nr. 42/2016 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.11.2015 și înregistrat sub nr. x/16.11.2015.

În cuprinsul motivelor de recurs a susținut următoarele:

- Hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, întrucât instanța a motivat hotărârea reținând jurisprudența CJUE în cauze care nu au legătură cu prezentul litigiu.

În analiza sentinței atacate există o singură premisă obiectiv verificată, anume că deficientele constatate de către reprezentanții A. au fost constatate și de către UAT orașul Sânnicolau Mare și au fost remediate exclusiv din garanția de bună execuție recuperată de la SC confort S.A..

- Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța reținând aplicabilitatea unor norme de drept material care nu sunt incidente în prezenta cauză.

Instanța de fond a reținut în considerente că, potrivit jurisprudenței CJUE, "încălcarea unor obligații a căror respectare prezintă o importanță fundamentală pentru buna funcționare a unui sistem comunitar (...) poate fi sancționată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (pag. 9 a sentinței atacate).

Or, prezenta cauză nu are ca obiect analiza unor încălcări de obligații fundamentale, ci, după cum reiese din probatoriu, scopul contractelor de lucrări a fost atins, așadar execuția a fost îndeplinită de către noii executanți, din garanția de bună execuție.

Instanța a interpretat și aplicat greșit normele de drept material incidente, neexistând în cazul său nicio abatere, întrucât, așa cum a arătat, deficiențele semnalate au fost urmarea neexecutării obligației de conservare asumată de S.C. Confort S.A. și, cel mult, a unor diferențe minore în ceea ce privește măsurătorile.

Însă, chiar dacă ar admite că există o abatere în sensul O.U.G. nr. 66/2011, este de remarcat că nu este suficientă simpla existență a unei abateri, ci trebuie să poată, prin ea însăși, să producă un prejudiciu determinabil, iar corecția financiară trebuie să fie o măsură adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit. Or, în speță, nu există nici un fel de prejudiciu, întrucât toate remedierile au fost efectuate din sumele reținute de la S.C. Confort S.A..

În acest context, este esențială verificarea respectării principiului proporționalității, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 (măsura administrativă este adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, prin raportare la abaterea constatată, la aptitudinea acesteia de a prejudicia bugetul generat al Comunităților, cu respectarea obligațiilor contractuale și a termenelor, gradul de finalizare a investiției, plata de către autoritatea de administrare a fondurilor a tranșelor cu sau fără constatarea unor nereguli).

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 2 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 42/25.01.2016 privind soluționarea contestației formulate și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.11.2015.

Prin actele contestate s-a stabilit și menținut o creanță bugetară în sarcina reclamantei în cuantum de 1.297.543,40 RON.

Instanța de fond a respins acțiunea apreciind că sunt neîntemeiate criticile reclamantului aduse actelor administrative.

Împotriva acestei soluții, reclamantul a declarat recurs apreciind că instanța de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate procedând astfel cu încălcarea art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-reclamant, care afirmă că instanța de fond a făcut o motivarea contradictoriu cu încălcarea prevederilor legale incidente cauzei, fără a aduce o argumentare convingătoare soluției pronunțate.

Critica vizând faptul că judecătorul fondului nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, nu poate fi reținută de către instanța de control judiciar și pentru faptul că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că există prejudiciu și situațiile constatate prin cererea de rambursare nr. x nu corespund parțial cu lucrările executate în teren.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Se reține că recurenta-reclamanta UAT Sânnicolau Mare în calitate de beneficiar în cadrul Contractului de finanțare nr. x/07.07.2011, cod SMIS 7642 cu titlul "Modernizarea și reabilitarea infrastructurii urbane a orașului Sânnicolau Mare prin realizarea de drumuri orășenești și trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafață, modernizare parcuri" a încheiat în data de 11.10.2011 cu S.C. Confort S.A., în calitate de executant, contractul de execuție lucrări nr. x, în valoare de 11.392.525,00 RON.

În cadrul cererii de rambursare nr. x instituția recurentă a solicitat o parte din lucrările efectuate de S.C. Confort S.A., deși în data de 28.09.2012 s-a încheiat acordul de voință nr. 21069- 6966 privind rezilierea amiabilă a contractului execuție lucrări nr. x, reținându-se neefectuarea lucrărilor și faptul că societatea a intrat în faliment. Ulterior, urmare stabilirii lucrărilor rămase de executat și a revizuirii proiectului tehnic, autoritatea contractantă a reluat procedura de atribuire și a încheiat contractul de lucrări nr. x/12.08.2014 (rest de executat) cu asocierea dintre S.C. B. S.R.L. lider al asocierii și S.C. C. S.R.L.

În urma verificărilor efectuate de către pârâta MDRAP în perioada 2.07.2015 - 24.07.2015 pe străzile cuprinse în lotul x, în vederea determinării cantitative a lucrărilor decontate în cadrul contractului de execuție lucrări nr. x s-a constatat că situațiile solicitate la rambursare în cererea de rambursare nr. x nu corespund parțial cu lucrările executate pe teren, în sumă de 1.063.560.16 RON, privind lucrări de construcții la pavaje, borduri, rigole carosabile, șanțuri și rigole, cămine, podețe.

S-a stabilit o creanță bugetară în sarcina reclamantei în cuantum de 1.297.543,40 RON, sens în care s-a încheiat Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 16.11.2015, înregistrat sub nr. x/16.11.2015.

În acest context, în mod judicios judecătorul fondului a constatat că susținerile reclamantei recurente nu au suport probator, întrucât dacă s-ar fi remediat situația creată în neexecutării contractului de către S.C. Confort S.A., organele de control nu ar mai fi găsit în luna iulie 2015 lucrările neexecutate.

Critica vizând faptul că deficiențele semnalate au fost urmarea neexecutării obligației de conservare asumată de S.C. Confort S.A. și, cel mult, a unor diferențe minore în ceea ce privește măsurătorile, nu va fi reținută, întrucât în cauză nu există suport probator.

Nu poate fi reținută susținerea instituției recurente în sensul că scopul contractelor de lucrări a fost atins, așadar execuția a fost îndeplinită de către noii executanți, din garanția de bună execuție, întrucât la momentul formulării cererii de rambursare și ulterior controlului, lucrările nu erau realizate.

Înalta Curte constată că aprecierea recurentului-reclamant, în sensul că instanța de fond a interpretat greșit noțiunea de "neregulă", din perspectiva inexistenței unui prejudiciu cert adus bugetului U.E., este nefondată.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Din definiția legală a noțiunii de "neregulă" rezultă că se are în vedere nu numai o abatere care a prejudiciat bugetul Uniunii Europene și/sau fondurile publice naționale aferente, ci și o abatere care are potențialul de a produce un prejudiciu, chiar dacă acesta nu s-a produs efectiv.

Producerea unei abateri de la legalitate, regularitate și conformitate, inclusiv a unei abateri care nu are un impact financiar precis, este de natură să afecteze interesele financiare ale Uniunii și conduce la retragerea sprijinului financiar obținut.

În speță, lipsa prejudiciului cert este unul dintre considerentele care au condus la respingerea acțiunii, judecătorul fondului analizând neregulile cuprinse în actele contestate și dovezile aduse în susținerea sau combaterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește principiul proporționalității, se reține că în mod corect instituția pârâtă a dispus recuperarea sumei de 1.297.543,40 RON, întrucât nu s-a dovedit efectuarea lucrărilor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ SÂNNICOLAU MARE împotriva sentinței civile nr. 156 din data de 23 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.