ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3936/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă nr. 579 din 10 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acțiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul la data de 29.07.2016, cauza fiind înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea de ședință din data de 15.11.2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal care în baza dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a suspendat cauza până la o nouă stăruință a părților procesuale.

Prin decizia nr. 829/R-CONT pronunțată în data de 27 iunie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat perimat recursul declarat de contestatorul A., împotriva sentinței civile nr. 579 din 10 iunie 2016, pronunțată de Tribunalul Argeș, secția civilă, Complet specializat contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, intimată fiind Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.

Împotriva deciziei nr. 829/R-CONT pronunțată la 27 iunie 2017 de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs contestatorul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

În susținerea căii de atac a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 416 C. proc. civ. privind perimarea cauzei.

Potrivit art. 417 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedura făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Solicită a se observa faptul ca articolul citat nu condiționează întreruperea cursului perimării de admiterea sau respingerea actului procedural și că termenul curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.

În cazul de față, actul procedural apt a întrerupe termenul de perimare de 6 luni constituie comunicarea încheierii de suspendare din 15 februarie 2016, act care nu s-a produs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, examinând decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

Verificând dosarul curții de apel, Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 15 noiembrie 2016 s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei.

În mod corect Curtea de Apel Pitești a constatat perimarea cererii de recurs arătând că suspendarea cauzei la data de 15 noiembrie 2016 s-a datorat pasivității exclusive a recurentului contestator, iar pricina a rămas în nelucrare din vina acestuia mai mult de 6 luni, în sensul că acesta nu a făcut demersuri în vederea reluării judecății și nici dovada că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării.

Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente.

Excepția perimării este reglementată de dispozițiile art. 416 C. proc. civ. potrivit cărora:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată."

Prin motivele de recurs s-a susținut, în esență, că încheierea de suspendare nu a fost comunicată, dar Înalta Curte constată că la dosar recurs se află dovada comunicării - la data de 28 noiembrie 2016 - a încheierii de suspendare către recurentul A., la adresa indicată pe tot parcursul procesului Pitești, județ Argeș, astfel că aceste critici sunt nefondate.

Trebuie precizat că necunoașterea măsurii suspendării nu exonerează de culpă recurentul întrucât, pe de o parte, dacă legiuitorul ar fi dorit ca termenul de perimare să curgă de la comunicarea încheierii de suspendare a judecății, ar fi prevăzut în mod expres acest fapt, iar pe de altă parte, partea trebuia și putea să prevadă riscul asumat prin neprezentare.

Așa fiind, în conformitate cu dispozițiile art. 420 din C. proc. civ., în mod corect instanța de recurs a reținut că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părții recurente începând cu de data 15 noiembrie 2016, până la data de 17 mai 2017, când, prin rezoluție, s-a dispus fixarea termenului de judecată la data de 27 iunie 2017, în vederea discutării excepției de perimare, fără a face demersuri în vederea reluării judecății și în lipsa unei dovezi din care să rezulte că ar fi intervenit situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea cauzei pentru o perioadă mai mare de 6 luni se datorează pasivității exclusive a recurentului.

Pentru considerentele arătate, în raport de prevederile art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 829/R-CONT din data de 27 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.