ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3924/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Statului Major General al MApN, U.M. 02498 Deva și U.M. 02556 Alexandria, anularea Ordinului Șefului Statului Major General al MApN numărul S.P. 352 din 27.05.2016, cu cheltuieli de judecată.

La data de 28.12.2016, reclamantul A. a depus răspuns la întâmpinare și precizare la acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a Ordinului de detașare S.P. 352 din 27.05.2016, iar, în subsidiar, constatarea nelegalității și anularea ordinului, iar, pe cale de consecință, repunerea părților în situația anterioară și anularea actelor și măsurilor subsecvente detașării: scoaterea din efectivul control al C.M.J. Hunedoara și sistarea acordării compensației lunare pentru chirie; obligarea pârâților la plata de despăgubiri estimate la 25.000 RON, constând în compensația lunara pentru chirie la care avea dreptul conform art. 12 alin. (1) lit. e) din H.G. nr. 1867/2005 și în drepturile bănești neacordate pe timpul detașării, conform H.G. nr. 1860/2006; obligarea pârâților M.Ap. N. și Statul Major General al M.Ap. N. la plata unor daune morale de 20.000 Euro. De asemenea, a arătat că înțelege să renunțe la pretenții față de ceilalți pârați care nu au personalitate juridică și care au fost chemați în judecată doar pentru opozabilitate.

Reclamantul A., a formulat o nouă precizare la acțiune la data de 20 februarie 2017, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute parțiale a ordinului S.P. 352 din 27.05.2016 în privința detașării și împuternicirii sale, iar, în subsidiar, constatarea nelegalității și anularea parțială a ordinului, iar pe cale de consecință anularea actelor și măsurilor subsecvente detașării: scoaterea sa din efectivul control al C.MJ. Hunedoara dispuse prin OZU nr. 117 din 15.06.2016 al UM 02498 Deva și sistarea acordării compensației lunare pentru chirie dispuse prin OZU nr. 126 din 02.06.2026 al UM 02498 Deva.

Prin sentința civilă nr. 170 pronunțată în data de 31 mai 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ a respins, ca neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității, lipsei de interes, a lipsei calității procesuale active, a lipsei de obiect, a lipsei procedurii prealabile și a tardivității, invocate de pârât prin întâmpinare și a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al Statului Major General al MApN, U.M. 02498 Deva și U.M. 02556 Alexandria, astfel cum a fost precizată.

Împotriva sentinței civile nr. 170 pronunțată la 31 mai 2017 de Curtea de Apel, secția contencios administrativ a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată, urmând ca, în principal să se constate nulitatea absolută parțială a ordinului S.P. 352 din 27.05.2016, iar în subsidiar să se constate nelegalitatea acestuia și să se dispună anularea ordinului.

Pe cale de consecință solicită anularea actelor și măsurilor subsecvente detașării: scoaterea sa din efectivul control al C.M.J. Hunedoara dispusă prin OZU nr. 117 din 15.06.2016 a UM 02498 Deva și sistarea acordării compensației lunare pentru chirie, dispuse prin OZU nr. 126 din 29.06.201 6 a UM 02498 Deva și obligarea pârâtului MApN la plata de despăgubiri de 25.000 RON (constând in compensația lunară pentru chirie la care avea dreptul conform art. 12 alin. (1) lit. e) din H.C. nr. 1 867/2005 și în drepturile bănești neacordate pe timpul detașării conform H.C. nr. 1860/2006) și la plata unor daune morale de 20.000 Euro.

În susținerea recursul a prezentat următoarele critici:

1) Motivarea hotărârii este contradictorie, întrucât a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, deși au fost respinse toate excepțiile invocate de către pârâtul M.Ap. N. prin întâmpinare și s-a constatat că acțiunea sa este admisibilă, interesul este justificat, are calitate procesuală activă, acțiunea are obiect, a îndeplinit procedura prealabilă și a respectat termenele.

2) Încălcarea normelor de drept material s-a făcut prin aplicarea unor texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică;

- hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 45 coroborate cu art. 41 și art. 42 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, întrucât așa cum rezultă din motivarea hotărârii aceste motive de nelegalitate sunt omise de la analiza instanței, considerând-se greșit, că nu ar fi incidente în cauză și că s-ar aplica exclusiv Legea specială nr. 80/1 995.

Este greșit a se analiza speța exclusiv din prisma legii speciale deoarece, deși militarii activi nu prestează activități pe baza contractelor individuale de muncă, raporturile acestora cu instituțiile publice din sectorul de apărare naționala, ordine publică și siguranță națională sunt de natură contractuală și se încadrează în sfera dreptului administrativ.

- sentința a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 77 din Legea nr. 80/1995. Dacă prin ordinul S/P. 352/27.05.2016, s-a dispus prin voința ministerului, detașarea conform art. 77 din Legea nr. 80/1 995, rezulta ca rămâne încadrat în funcția și în unitatea din care a fost detașat și beneficiază de toate drepturile legale ce decurg din acest fapt. Dacă, în același timp, s-a dispus și împuternicirea sa pe o altă funcție, conform art. 77

1

din aceeași lege, beneficiază de drepturile funcției. Dacă legea specială nu se pronunță referitor la drepturile de care beneficiază în cazul detașării și împuternicirii ăn același timp, devin aplicabile drepturile cele mai avantajoase, ținând cont ca nu poate refuza executarea ordinului.

- hotărârea atacata încalcă normele de drept material, întrucât consideră greșit ca Ordinul Sefului Statului Major General Nr. S.P. 352 din 27.05.2016, ar respecta prevederile actelor normative în vigoare care reglementează procedura de detașare și împuternicire a cadrelor militare, dar acestea stipulează că ordinul trebuie sa fie individual,dar, în realitate, prin ordinul atacat, au fost detașații concomitent doi ofițeri.

Pârâta MApN nu a precizat care a este baza legală a predării funcției de comandant al CMJ Hunedoara de către d-na colonel B. către seful de stat major al unității lt. col. Calea x în data de 28.11.2016.

- Ordinul S.P. 352 din 27.05.201 6 nu i-a fost comunicat personal, pe bază de semnătură, fiind comunicat numai pe adresa unității.

- a fost șters abuziv din evidența CMJ Hunedoara și nu i s-a acordat compensația pentru chirie în condițiile în care nu i s-a asigurat locuință de serviciu la Alexandria.

- detașarea reprezintă în realitate o sancțiune mascată la adresa sa, existând motive de suspiciune rezonabilă că propunerea adresată Serviciului mobilizare recrutare și selecție din MApN pentru detașarea sa, ar fi venit de fapt din partea comandantului CMZ Timiș.

- încălcarea în totalitate a procedurii de detașare a unui cadru militar, întrucât aceasta este justificată atunci când un conducător sef sau comandant din MApN (și nu o structură din MApN) identifică în activitatea unității sau structurii pe care o comandă o vulnerabilitate în îndeplinirea misiunii care i-a fost încredințată și care nu poate fi remediată cu mijloacele umane avute în propria unitate. În acel condiții, acel comandant, solicită eșaloanelor care au competentă, să-i fie detașat un militar cu gradul și specialitatea militară necesară îndeplinirii acelei misiuni.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare și concluzii scrise.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 16 iunie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 5 mai 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

În litigiul de față este analizată legalitatea deciziei prin care s-a dispus detașarea și împuternicirea în funcție a reclamantului temporar (01.06.- 30.11.2106), pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor funcției de comandant al Centrului militar județean Teleorman.

Motivele de casare invocate de recurentul-reclamant în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea și caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența.

Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-reclamant, care afirmă că instanța de fond a omis a analiza cauza prin prisma dispozițiilor art. 45 coroborate cu art. 41 și art. 42 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.

Contrar acestor susțineri instanța de recurs constată că argumentele aduse de reclamant prin care se invoca incidența acestor dispoziții legale au fost analizate de instanța de fond însă au fost înlăturate cu argumentul că nu sunt aplicabile speței în raport de dispozițiile legislației speciale în materie.

De asemenea nu se poate reține nici existența unei motivări contradictorii în sensul invocat de recurentul reclamant, neputând fi reținut ca fiind contradictoriu faptul că instanța de fond, pe de o parte, a respins excepțiile procesuale invocate de pârâtul M.Ap. N. prin întâmpinare, iar, pe de altă parte, trecând la analiza fondului cauzei, a reținut că acțiunea formulată de reclamant este neîntemeiată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte nu poate primi susținerea recurentului potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situației de fapt și prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Ordinul contestat nu încalcă dispozițiile Legii nr. 80/1995, întrucât cadrele militare pot îndeplini, prin ordin al ministrului apărării naționale, temporar, atribuțiile unei alte funcții vacante sau al cărei titular lipsește o perioadă mai mare de o lună, pentru o perioadă de până la 6 luni, interval care poate fi prelungit până la cel mult un an.

În acest context, în mod judicios judecătorul fondului a aplicat legea specială incidentă speței și nu dreptul comun în materia raporturilor de muncă, întrucât reclamantul are statut de militar.

Critica vizând faptul că nu i s-a comunicat personal ordinul, nu poate fi reținută, întrucât ordinul a fost primit chiar de reclamant care deținea funcția de comandant al unității UM 02498, unde a fost transmis prin poșta militară.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului-reclamant în sensul că a fost șters abuziv din evidența CMJ Hunedoara și nu i s-a acordat compensația pentru chirie în condițiile în care nu i s-a asigurat locuință de serviciu la Alexandria, întrucât în calitate de cadru militar avea posibilitatea de încheia cu un contract de închiriere pentru o locuință și apoi putea solicita, potrivit H.G. nr. 1867/2005 decontarea chiriei de la unitatea unde a fost detașat, în cauză fiind unitatea din Alexandria.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că în cauză recurentul-reclamant nu a dovedit că ordinul a fost emis cu fraudă la lege și că reprezintă o sancțiune mascată, întrucât devenise o persoană incomodă.

În acest sens trebuie precizat, astfel cum în mod corect a statuat și judecătorul fondului, că "în cauză, nu a fost dovedită frauda la lege, fiind respectate toate dispozițiile legale incidente, orientate scopului în vederea căruia au fost edictate" și "anularea sancțiunilor disciplinare sau schimbarea calificativului aprecierii de serviciu pentru persoanele aflate în subordinea reclamantului la UM 02498 Deva, nu fac obiectul analizei în prezentul dosar, pentru a se putea aprecia în ce măsură au influențat măsura dispusă prin ordinul contestat".

Susținerea în sensul că instanța de fond nu a observat că mutarea sa nu a fost oportună și nu a răspuns criticilor sale, este nefondată, întrucât din cuprinsul motivării rezultă cu claritate că judecătorul fondului a reținut că ordinul în cauză a fost emis și ca urmare a analizei de oportunitate, care nu poate fi cenzurată decât pentru aspecte de nelegalitate și pentru ceea ce depășește în mod vădit limitele legale, dar, în speță, "situându-ne într-un domeniu sensibil, al apărării naționale, în care nu există criterii în baza cărora să se poată decide dacă măsura adoptată de către pârât este de natură a satisface cel mai bine scopul legii, Curtea consideră că o analiză asupra oportunității măsurii dispuse ar încălca principiul separației puterilor în stat."

Criticile recurentului-reclamant vizând nelegalitatea ordinului și a actelor subsecvente nu poate fi reținută, întrucât la baza actelor contestate stau dispoziții legale speciale și analize de oportunitate ce caracterizează deciziile de management ale personalului în domeniul apărării naționale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 170 din data de 31 mai 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iulie 2020.