ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3571/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației administrative înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul ANAF sub nr. 920.869/17.06.2014 formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/24.04.2014, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2014; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2903 din 10 iulie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a obligat pârâta la soluționarea contestației înregistrate sub nr. x/17.06.2014, formulate de societatea A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin hotărârea pronunțată, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea și a obligat instituția pârâtă la soluționarea contestației administrative.

În argumentarea soluției sale, instanța de fond a reținut că efectul deciziei nr. 222/31.07.2014 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a suspendat soluționarea contestației societății reclamante, s-a stins odată cu încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv prin pronunțarea soluției de clasare a cauzei penale privind pe suspectul B., reprezentant al A. S.R.L., dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2013, prin ordonanța de clasare din data de 24.10.2016, rămasă definitivă prin neatacarea ei în termenul legal.

A mai reținut instanța că, deși reclamanta a făcut dovada încetării motivului care a determinat suspendarea și a formulat cerere de reluare a soluționării ca urmare a încetării acestui motiv, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor nu s-a pronunțat asupra contestației formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014, motiv pentru care, a dispus obligarea recurentei-pârâte la soluționarea contestației administrative.

Recurenta-pârâtă susține că, prin adresa înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor sub nr. A SPL 1539/26.06.2017, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigații Complexe a transmis faptul că, în dosarul nr. x/2016 se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și cu privire la tranzacțiile intracomunitare derulate de către A. S.R.L., care au făcut obiectul raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2014.

În aceste condiții, susține recurenta-pârâtă, în mod corect organul de soluționare a contestației administrative, prin adresa nr. x/24.07.2017, a comunicat reclamantei faptul că nu poate da curs favorabil cererii de reluare a procedurii de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014, nefiind îndeplinite condițiile legale.

Așadar, aspectele asupra cărora organul de soluționare este învestit să se pronunțe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, care efectuează cercetări în dosarul nr. x/2016, aspecte care ridică problema realității operațiunilor derulate de contestatoare.

Prin pronunțarea deciziei nr. 222/31.07.2014, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a luat în considerare faptul că actele administrativ fiscale contestate stau la baza întocmirii sesizării penale transmise organelor de cercetare penală, abilitate să se pronunțe asupra realității operațiunilor înregistrate de A. S.R.L., urmând ca la momentul soluționării definitive a cauzei să fie reluată procedura administrativă de soluționare a contestației, potrivit legii.

În opinia recurentei-pârâte, cele prezentate mai sus trimit la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluționarea laturii penale are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii pe cale administrativă, suspendarea soluționării având rolul de a preîntâmpina derularea simultană și în paralel a două proceduri independente, administrativă și penală, cu privire la aceleași fapte, ce are drept consecință emiterea unor hotărâri contradictorii (a se vedea Cauza Lungu și alții împotriva României, în care CEDO a statuat că instanțele naționale au încălcat principiul securității raporturilor juridice).

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat o adresă ce i-ar fi fost comunicată de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj și potrivit căreia ar exista dosarul penal nr. x/2016 Deși a făcut vorbire de respectiva adresă, nu a atașat-o și cererii de recurs. Mai mult, adresa invocată nu a fost depusă nici în dosarul de fond, având în vedere că aceasta ar fi fost emisă la data de 26.06.2017, deci anterior datei de 10.07.2017, când a fost pronunțată sentința recurată.

Or, până la data de 26.06.2017, intimata-reclamantă arată că formulase deja două cereri de reluare a soluționării contestației, prima la data de 02.11.2016, iar a doua la 16.12.2016, cereri în baza cărora ar fi trebuit soluționată contestația în termen de 45 de zile.

Prin recurs se invocă în mod abuziv dosarul nr. x/2016 ca motiv pentru a nu soluționa contestația. Aceasta, deoarece, prin decizia de suspendare a soluționării contestației s-a menționat că organele de inspecție fiscală din cadrul AJFP Maramureș au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș sesizarea penală nr. 8007/23.07.2014, împreună cu procesul-verbal nr. x/23.07.2014, iar acestea au făcut obiectul dosarului nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, finalizat prin ordonanța de clasare din 24.12.2016, neatacată de recurenta-pârâtă în termenul legal, așa cum confirmă parchetul prin adresa din 07.09.2017 în care se menționează că ordonanța de clasare din 24.10.2016 a fost comunicată AJFP Maramureș la data de 07.11.2016 și nu a fost atacată cu plângere de către AJFP Maramureș.

Dosarul nr. x/2016 nu are legătură cu sesizarea penală și procesul-verbal, anterior menționate, și nici cu dosarul nr. x/P/2013.

Mai arată că a solicitat relații la IPJ Cluj cu privire la dosarul nr. x/2016, dar nu a primit răspuns până la data depunerii prezentei întâmpinări.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluția din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin cererea dedusă judecății, intimata-reclamantă a solicitat obligarea recurentei-pârâte să emită decizia pentru soluționarea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. x din 24.04.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 24.04.2014, acte încheiate de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei cu motivarea, în esență, că efectul deciziei nr. 222/31.07.2014 emise de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a suspendat soluționarea contestației societății reclamante, s-a stins odată cu încetarea motivului care a determinat suspendarea, respectiv prin pronunțarea soluției de clasare a cauzei penale privind pe suspectul B., reprezentant al A. S.R.L., dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș în dosarul nr. x/2013, prin ordonanța de clasare din data de 24.10.2016, rămasă definitivă prin neatacarea ei în termenul legal.

Această soluție este împărtășită și de instanța de control întrucât reflectă interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, care precizează că: "Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea (...)."

În raport de motivul pentru care s-a dispus suspendarea soluționării contestației administrative anterior precizată, ANAF - DGSC avea obligația legală, impusă de art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicat, cu modificările și completările ulterioare, să procedeze la reluarea procedurii administrative, la data rămânerii definitive a ordonanței de clasare.

Cu toate că reclamanta a informat-o pe pârâtă cu privire la modul de soluționare a dosarului penal și a dovedit că efectul suspensiv al deciziei nr. 222/31.07.2014 a încetat, până la data soluționării litigiului în primă instanță, ANAF-DGSC nu se pronunțase asupra contestației înregistrate sub nr. x/17.06.2014, formulate de A. S.R.L. împotriva deciziei de impunere nr. x/24.04.2014 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, după cum a reținut și judecătorul fondului.

Ca atare, în raport de prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 70 din O.G. nr. 92/2003, în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei la soluționarea contestației administrative.

Pe calea prezentului recurs, recurenta-pârâtă consideră că în mod greșit a obligat-o judecătorul fondului la soluționarea contestației administrative formulate de contribuabil, de vreme ce, în opinia sa, motivul suspendării continuă să subziste. În acest sens a arătat că, prin adresa înregistrată la registratura sa sub nr. A SPL 1539/26.06.2017, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigații Complexe i-a transmis că, în dosarul nr. x/2016, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 și cu privire la tranzacțiile intracomunitare derulate de către A. S.R.L., care au făcut obiectul raportului de inspecție fiscală nr. x/24.04.2014.

Recurenta-pârâtă invocă o adresă (din 26.06.2017) pe care nu a depus-o nici în dosarul de fond, nici în cel de recurs, după cum a remarcat și partea intimată. Astfel, nu face nicio dovadă a faptului că menționatul dosar nr. x/2016 ar avea vreo legătură cu sesizarea penală adresată de AJFP Maramureș.

Recurenta-pârâtă nu a prezentat indiciile vreunei infracțiuni sau dacă infracțiunea ar viza-o pe intimata-reclamantă nemijlocit, rezumându-se să invoce doar existența dosarului penal nr. x/2016

Mai mult decât atât, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj - Seviciul de Investigare a Criminalității Economice - Biroul de Investigații Complexe confirmă - la demersurile intimatei-reclamante - faptul că A. S.R.L. nu deține calitatea de parte, în sensul art. 32 C. proc. pen. sau subiect procesual principal, conform art. 33 C. proc. pen., în cadrul dosarului penal nr. x/2016 aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj.

Până la momentul pronunțării asupra recursului declarat, recurenta-pârâtă ANAF - DGSC nu a depus vreo dovadă din care să reiasă contrariul celor ultim menționate.

În concluzie, instanța de fond a stabilit cu aplicarea corectă a art. 214 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, că se impune reluarea procedurii administrative, dată fiind încetarea motivului care a determinat suspendarea.

În plus, față de cele reținute de prima instanță, nu este lipsită de semnificație împrejurarea că decizia de impunere a fost emisă în data de 24 aprilie 2014, debitele stabilite în sarcina reclamantei fiind aferente perioadei 2009 - 2011, iar suspendarea procedurii a fost dispusă prin decizia nr. 222/31 iulie 2014, dată de la care s-au scurs 6 ani, perioadă care nu corespunde exigențelor termenelor rezonabile cărora le este supusă conduita administrației.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenție, referitor la dreptul la acces la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat peste 3 ani rezolvarea unor cereri prin care petiționarul solicita reexaminarea impunerii sale, amânând în mod nepermis o decizie judiciară în legătură cu principalele probleme privind debitele contestate (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 2903 din 10 iulie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.