ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3554/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea în tot a Deciziilor nr. 337/14.08.2013 și nr. 985/20.05.2015 emise de pârâtă, cu repunerea sa în termenul procedural al căii de atac împotriva acestora.

Prin sentința nr. 2712 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel București:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară;

- a anulat în parte Decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de pârâta ASF, respectiv în partea referitoare la pct. I pentru contravenția prevăzută de art. 272 alin. (2) lit. g) Legea nr. 297/2004, în privința căreia a înlăturat amenda aplicată de 10.000 RON;

- a menținut în rest Decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de pârâta ASF, respectiv cu privire la pct. II pentru contravenția prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 Legea nr. 297/2004, pentru care a menținut amenda aplicată de 10.000 RON;

- a respins cererea ca neîntemeiată, cu privire la Decizia nr. 337/14.08.2013 emisă de pârâta ASF.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 au formulat recurs reclamantul A. și pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

3.1. Reclamantul A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată, precum și obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-reclamant consideră că prima instanță în mod greșit a admis numai în parte cererea de chemare în judecată, reținând în considerente că, "(...) în urma analizării situației transmiterii rapoartelor curente la ASF și la operatorul de piață aferente AGOA din data de 02/03.05.2013 s-a constatat nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și art. 113 A lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 coroborat cu art. 2 pct. III din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010 și, în consecință, pârâta ASF a emis Decizia nr. A/337/14.08.2013 prin care reclamantul A. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 RON. (...) raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA din data de 05/06.02.2015 sau al neîntrunirii adunărilor generale la această dată nu a fost transmis la ASF și la operatorul de piață, reținându-se astfel că nu au fost respectate prevederile art. 113 A alin. (1) lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006".

Contrar acestor considerente, recurentul-reclamant susține că și-a îndeplinit întotdeauna obligațiile de raportare, atât față de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât și față de Bursa de Valori București, iar intimata-pârâtă l-a sancționat în mod nelegal și abuziv, fără a avea niciun temei legal și fără a face dovada acuzațiilor pe care i le-a adus, deși jurisprudența CEDO acordă prezumția de nevinovăție celui care a fost acuzat. Menționează în acest sens cauzele Ozturk vs. Germania și Anghel vs. România. Prin urmare, de vreme ce intimata-pârâtă nu a făcut în niciun fel dovada temeiniciei acuzațiilor sale, în opinia recurentului-reclamant, sentința recurată este pronunțată cu greșita aplicare a legii.

Recurentul-reclamant arată că a depus în fața instanței de fond Adresa înregistrată la ASF sub nr. x/15.09.2015 și Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015, însă, aceste înscrisuri au fost ignorate de prima instanță, deși, din cuprinsul adresei menționate reiese în mod clar că și-a îndeplinit obligația de raportare a Hotărârii AGEA din 05.02.2015, iar intimata i-a aplicat sancțiunea în mod abuziv.

3.2. Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată.

După ce a prezentat în detaliu starea de fapt și temeiul de drept avut în vedere de Autoritatea de Supraveghere Financiară la emiterea actelor administrative contestate în cauză - deciziile ASF nr. A/337/14.08.2013 și nr. 985/20.05.2015, recurenta-pârâtă critică sentința recurată din perspectiva soluției de anulare a deciziei ASF nr. 985/20.05.2015, în ceea ce privește amenda în cuantum de 10.000 RON de la pct. I pentru contravenția prevăzută la art. 272 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 297/2004.

În motivarea acestei soluții, instanța a reținut că "Reclamantul nu poate fi sancționat contravențional la data de 20.05.2015 atâta timp cât nu a avut cunoștință de obligația impusă în sarcina sa prin art. 3 a Deciziei nr. A/337/14.08.2013 decât la momentul comunicării acesteia, respectiv data de 21.09.2016, odată cu comunicarea și a Deciziei nr. 985/20.05.2015".

Astfel, în legătură cu problema comunicării actelor de sancționare emise de către ASF și a opozabilităii acestora față de persoanele vizate, recurenta-pârâtă precizează că, în speță, conform informațiilor primite de la direcția de specialitate din cadrul ASF care a întocmit și a comunicat actele de sancționare - Direcția Emitenți, Monitorizare Tranzacții și Abuz de Piață (adresa SI/DETA nr. x/08.11.2016), ambele acte administrative individuale emise de ASF au fost transmise la domiciliul domnului A., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, însă acestea au fost returnate pe motiv "avizat/reavizat, expirat termen de păstrare". Rezultă că actele administrative au fost comunicate la adresa de domiciliu a contravenientului A., dar acesta nu a fost găsit la domiciliu și nici nu a ridicat recomandatele în termenul legal de păstrare la oficiul poștal.

Așa cum se precizează și în cuprinsul deciziilor atacate, acestea au fost comunicate și către emitentul S.C. B. S.A. Buzău și au fost publicate în Buletinul ASF, pe website-ul ASF la secțiunea Consumatori - Piața de capital - Sancțiuni și pe website-ul BVB.

Actele administrative au fost publicate pentru opozabilitate și luare la cunoștință în Buletinul ASF nr. 31/2013 și Buletinul ASF nr. 20/2015.

De asemenea, prin adresa x/19.09.2016, deciziile au fost retransmise reclamantului A. și prin reprezentant convențional - C., fiind primite sub semnătură de primire, la data de 21.09.2016, aspect recunoscut chiar de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Mai arată recurenta-pârâta că, în mod eronat, instanța de fond apreciază ca dată a comunicării actelor, data de 21.09.2016, întrucât, momentul la care reclamantul a luat cunoștință de deciziile ASF nr. A/337/14.08.2013 și nr. 985/20.05.2015 de sancționare contravențională se raportează și la data publicării acestora în Buletinele ASF nr. 31/2013 și nr. 20/2015.

În fine, având în vedere că aceste două decizii reprezintă titluri executorii, Primăria Buzău a început încă din anul 2013, respectiv anul 2015, executarea silită împotriva debitorului A., ceea ce dovedește faptul că reclamantul a luat la cunoștință de actele administrative emise de către ASF.

Recurentul-reclamant și recurenta-pârâtă au depus întâmpinări în dosarul instanței de recurs, solicitând respingerea recursului declarat de partea adversă, ca nefondat.

Prin întâmpinarea sa, recurentul-reclamant a invocat și excepția nulității recursului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursurilor de față, la data de 8 aprilie 2020. La acest termen, dosarul a fost suspendat de drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură. Ulterior, prin rezoluția din 19 mai 2020, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 15 iulie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

II.1. În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului declarat de pârâtă, invocată prin întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. stabilește următoarele:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate de pârâta ASF neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță.

Astfel, deși recurenta-pârâtă a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs, aceasta a preluat integral susținerile din cuprinsul întâmpinării depuse în fața instanței de fond, fără a se raporta la considerentele sentinței atacate și fără a le combate efectiv.

În condițiile arătate, susținerile recurentei-pârâte nu permit analizarea sentinței atacate din perspectiva niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această neregularitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea căii de atac.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În absența unor critici aduse hotărârii primei instanțe, care să se circumscrie motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., controlul ierarhic specific căii de atac a recursului nu poate fi exercitat, instanța superioară neputând proceda la o reevaluare a susținerilor în fapt și în drept din cuprinsul cererii de chemare în judecată și a întâmpinării formulate în fond, nefiind aplicabile, pentru verificarea legalității unei hotărâri judecătorești supusă căii de atac a recursului, regulile specifice în materia apelului.

Asupra chestiunii comunicării actelor administrative, instanța s-a pronunțat prin încheierea premergătoare din 22.05.2017 ale cărei considerente nu sunt criticate pe calea recursului declarat de ASF.

Întrucât, în speță, recurenta-pârâtă nu s-a conformat exigențelor impuse de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de recurentul-reclamant, și va anula recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

II.2. Analizând recursul declarat de reclamant, Înalta Curte constată că este nefondat.

Criticile din recursul declarat de reclamantul A. care, în esență, vizează aprecierea greșită a instanței de fond asupra existenței faptelor contravenționale sunt nefondate.

Recurentul-reclamant susține că nu există fapta de a nu fi transmis informații, întrucât și-a îndeplinit obligațiile de raportare, atât față de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât și față de Bursa de Valori București. Aceste informări au fost realizate cu înscrisurile depuse în fața instanței de fond, respectiv Adresa înregistrată la ASF sub nr. x/15.09.2015 și Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015, ceea ce înseamnă că sancționarea sa este abuzivă.

Prin decizia nr. A/337/14.08.2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamantul A., în calitate de administrator unic al B. S.A. Buzău, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, coroborat cu art. 113 A lit. c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 și art. 2 pct. III din Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010, respectiv pentru fapta de a fi transmis în termenul legal la ASF și operatorului de piață raportul curent privind convocarea AGOA din data de 02/03.05.2013 și raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGOA din data de 02/03.05.2013 sau al neîntrunirii adunării generale la această dată.

Prin decizia nr. 985/20.05.2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, reclamantul A., în calitate de administrator unic al B. S.A. Buzău, la pct. I din aceasta, a fost sancționat cu amendă de 10.000 RON, pentru refuzul nejustificat de a răspunde solicitărilor formulate de ASF în exercitarea atribuțiilor care îi revin conform legii, respectiv nu a respectat obligația impusă prin decizia ASF nr. A/337/14.08.2013 de a transmite ASF și operatorului de piață raportul curent aferent convocării AGOA pentru data de 02/03.05.2013, iar la pct. II, a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 RON, pentru nerespectarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, art. 113 A alin. (1) lit. b), b)

1

)

și c) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Regulamentul ASF nr. 17/2014 și cu Dispunerea de Măsuri CNVM nr. 11/2010, constând în aceea că emitentul nu a transmis în termenul legal la ASF și la operatorul de piață raportul curent aferent convocării AGEA pentru data de 05/06.02.2015 și raportul curent aferent hotărârilor adoptate de AGEA convocată pentru data de 05/06.02.2015 sau al neîntrunirii adunării generale la această dată.

Prin decizia ASF nr. 2178/23.11.2016 a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de recurentul-reclamant.

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina recurentului-reclamant prin decizia ASF nr. 337/14.08.2013, Înalta Curte constată că, potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, "(1) Orice societate comercială trebuie să informeze publicul și C.N.V.M., fără întârziere, în legătură cu informațiile privilegiate ce îl privesc în mod direct."

În aplicarea acestor dispoziții a fost emis Regulamentul nr. 1/2006 care, la art. 113 A alin. (1) lit. c) din acesta (forma în vigoare la data de 14.08.2013), prevedea următoarele:

"Art. 113. - Societățile comerciale ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată întocmesc, transmit și aduc la cunoștința publicului următoarele rapoarte:

A. Rapoarte privind informațiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004

(1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit C.N.V.M. și operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăși 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului și se publică în Buletinul electronic al C.N.V.M. Din categoria acestor informații fac parte, fără a se limita la, următoarele:

(...)

c) hotărârile adunărilor generale ale acționarilor sau ale consiliului de administrație, luate în exercitarea atribuțiilor delegate de AGEA, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990R; (...)"

În ceea ce privește fapta reținută în sarcina recurentului-reclamant prin decizia ASF nr. 985/20.05.2015, la pct. II din aceasta (cu precizarea că pct. I din prezenta decizie a fost anulat prin sentința recurată în cauză), Înalta Curte constată că, potrivit art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, "(1) Orice societate comercială trebuie să informeze publicul și C.N.V.M., fără întârziere, în legătură cu informațiile privilegiate ce îl privesc în mod direct."

De asemenea, potrivit prevederilor art. 113 A alin. (1) lit. b), b)

1

) și c) din Regulamentul nr. 1/2006 (forma în vigoare la data de 20.05.2015):

"Art. 113. - Societățile comerciale ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată întocmesc, transmit și aduc la cunoștința publicului următoarele rapoarte:

A. Rapoarte privind informațiile privilegiate, prevăzute la art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004

(1) Aceste rapoarte se întocmesc după modelul prezentat la anexa nr. 29, se transmit C.N.V.M. și operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile emise de respectiva societate comercială, fără întârziere, dar fără a se depăși 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului și se publică în Buletinul electronic al C.N.V.M. Din categoria acestor informații fac parte, fără a se limita la, următoarele:

(...)

b) convocarea adunării generale a acționarilor;

b

1

) neadoptarea, ca urmare a neîntrunirii cvorumului sau a neîndeplinirii condițiilor de majoritate, a unei hotărâri de către adunarea generală a acționarilor sau de către consiliul de administrație/directoratul căruia i-a fost delegat exercițiul atribuțiilor, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) hotărârile adunărilor generale ale acționarilor sau ale consiliului de administrație, luate în exercitarea atribuțiilor delegate de AGEA, în conformitate cu prevederile art. 114 din Legea nr. 31/1990R; (...)"

Raportat la prevederile legale în materia pieței de capital anterior expuse, Înalta Curte reține că B. S.A., în calitate de emitent ale cărui valori mobiliare erau admise la tranzacționare pe piața de capital, avea obligația de a transmite rapoarte curente la ASF și la operatorul de piață, fără a se depăși 24 de ore de la producererea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație era adusă la cunoștința emitentului.

Or, B. S.A. nu a transmis ASF și operatorului de piață rapoartele curente aferente convocării și hotărârilor adoptate de AGOA din data de 02/03.05.2013 sau neîntrunirii adunării generale la această dată, deși, prin adresa nr. x/27.05.2013, emitenta a fost atenționată chiar de către ASF în acest sens, iar reclamantul însuși nu a contestat acest fapt, așa cum a reținut și judecătorul fondului.

Similar celor reținute în privința primei fapte, se observă că societatea nu a transmis către ASF și operatorul de piață rapoartele curente aferente convocării și hotărârilor adoptate de AGEA din data de 05/06.02.2015 sau neîntrunirii adunării generale la această dată, deși, și de această dată, prin adresa x/19.02.2015, emitenta a fost atenționată de ASF asupra neîndeplinirii respectivei obligații.

Cum societatea nu a transmis rapoartele în discuție, de îndată, către ASF și operatorul de piață, se observă că această omisiune, prin ea însăși, reprezintă o încălcare a obligațiilor legale menționate mai sus.

În contextul expus, Înalta Curte constată că este neîntemeiată susținerea recurentului-reclamant în sensul că nu există fapta de a nu transmite informații, deciziile a căror anulare se solicită conținând descrierea faptelor constatate de ASF, în acord cu cele anterior arătate, (încălcarea de către reclamant a obligației de raportare, prin netransmiterea rapoartelor curente în termen legal), cât și sancțiunea prevăzută de lege pentru săvârșirea unor astfel de fapte.

Recurentul-reclamant afirmă în mod neîntemeiat prin recurs, că și-ar fi îndeplinit obligația de transmitere a rapoartelor curente la care se referă ASF.

Astfel, verificând materialul probator administrat de recurentul-reclamant, din ambele etape procesuale, Înalta Curte reține, în acord cu instanța de fond, că acesta nu a făcut dovada îndeplinirii respectivelor obligații, nedovedind o situație contrară celei reținute de pârâta ASF ca justificare a sancționării sale contravenționale.

Cât privește înscrisurile menționate prin cererea de recurs, aceleași cu cele depuse de recurentul-reclamant în dosarul de fond, la termenul din 29.06.2017, Înalta Curte constată, cum bine a observat și judecătorul fondului, că nici acestea nu probează întocmirea rapoartelor curente indicate de ASF în decizia din 2013 și transmiterea lor către ASF și operatorul de piață, ci privesc doar raportarea hotărârii AGEA din data de 05.02.2015.

Pe de altă parte, acestea nu probează întocmirea rapoartelor curente indicate de ASF în decizia din 2015, conform modelului prevăzut în Regulamentul nr. 1/2006. Adresa înregistrată la ASF la data de 15.09.2015, sub nr. 81174, este ulterioară sancționării reclamantului și nu îndeplinește exigențele prevăzute de cadrul normativ pentru raportare, iar Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 16/05.01.2015 cuprinde numai convocatorul AGEA pentru data de 05/06.02.2015.

În fine, Înalta Curte reține că sancționarea recurentului-reclamant a intervenit în baza unor reglementări legale expres prevăzute în materia pieței de capital, pentru omisiunea de raportare, iar prin motivele de recurs, acesta pretinde că ASF nu face dovada acuzațiilor pe care i le aduce. Ceea ce se impută recurentului fiind lipsa de acțiune, în scopul satisfacerii obligaților legale, revenea acestuia sarcina dovedirii îndeplinirii respectivelor obligații.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentului-reclamant, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, iar sentința de fond este legală și temeinică.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocată de recurentul-reclamant A..

Anulează recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 2712 din 29 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.