ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5947/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 23.09.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat: Anularea în tot a Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 1552/03.08.2016 privind plângerea prealabilă formulată de reclamant împotriva Deciziei ASF nr. 980/25.04.2016; Anularea în tot a Deciziei Autorității de Supraveghere Financiară nr. 980/25.04.2016, având în vedere că nu se poate reține în sarcina reclamantului săvârșirea contravenției menționate la art. 272 alin. (1) lit. g) pct. 3 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; Eliminarea sancțiunii contravenționale aplicate reclamantului. 1.2 Prin sentința nr. 770 din 09.02.2017 Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 1.3 La data de 24.04.2017 a fost înregistrat sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 2786 din data de 03.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 2786 din data de 03.07.2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit, în cauza dedusă judecății, normele juridice referitoare la obligația societăților listate de informare a publicului și a C.N.V.M, fără întârziere, în legătură cu informațiile privilegiate ce le privesc în mod direct, fapt ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin cererea de chemare în judecată s-au formulat critici referitoare la caracterul nelegal al sancțiunii contravenționale aplicate de către A.S.F. reclamantului, în cuantum de 3000 RON, având în vedere că această măsură a fost consecința interpretării arbitrare a dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 și a art. 113 alin. (1) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006. În concret, A.S.F. a apreciat că reclamantul, în calitate de reprezentant al B. S.A., nu a îndeplinit anumite obligații ce îi reveneau, anume aducerea la cunoștința acționarilor și potențialilor investitori a informațiilor privilegiate ce îl privesc în mod direct pe emitent, cu respectarea anumitor condiții impuse de legislația în domeniu. Instanța de fond a achiesat la apărările invocate de către intimata - pârâtă A.S.F., reținând în considerentele hotărârii atacate că B., prin reprezentantul său, avea obligația "de a transmite rapoarte curente autorității și operatorului pieței reglementate, în termen de 24 de ore de la producerea respectivului eveniment, adică de la data de 28.12.2015, de când acțiunile au fost înregistrate pe rolul instanței de judecată și apăreau pe portalul instanței". De asemenea, s-a apreciat că obligația de informare, reglementată de către art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, nu este îndeplinită în prezenta situație de fapt deoarece Raportul curent de informare nr. x/7.01.2016, pe care reclamantul l-a prezentat, nu respectă exigențele instituite de legislația incidență în materie având în vedere că "emitentul informației precise [...] era chiar reclamantul, iar acesta nu se poate prevala de necunoașterea datei înregistrării acestora pe portalul instanțelor, chiar dacă, caracterul urgent al litigiilor a permis judecarea fără citarea părților". Cu toate acestea, se impune casarea în tot a hotărârii atacate deoarece, în prezenta cauză, au fost invocate și aplicate în mod nelegal prevederile legale incidente, de către instanța de fond. Art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 reglementează obligația societăților ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată de a informa publicul și C.N.V.M. (în prezent, A.S.F.) fără întârziere, în legătură cu informațiile privilegiate ce le privesc în mod direct. Potrivit art. 113 alin. (1) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006, emitenții au obligația de a transmite rapoarte curente, referitoare la o serie de elemente considerare importante, printre care și litigiile în care este implicată societatea, autorității și operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile emise de respectiva societate, fără întârziere, dar fără a depăși 24 de ore, calculate de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Prin urmare, prin Raportul curent nr. x/7.01.2016, având ca obiect aducerea a cunoștința investitorilor a informațiilor referitoare la înregistrarea dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015 pe rolul Tribunalului Brașov, precum și soluția pronunțată cu privire la cererea de ordonanță președințială, recurentul-reclamant consideră că și-a îndeplinit obligația legală, în deplină conformitate cu dispozițiile legale incidente. Dispozițiile art. 113 alin. (1) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 preved două momente alternative de la se calculează termenul de 24 de ore necesar pentru îndeplinirea obligației de informare cu privire la litigiile în care este implicată o societate, anume: • termenul de 24 de ore începe să curgă de la momentul producerii evenimentului; sau • termenul de 24 de ore începe să curgă de la momentul la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Cu toate că instanța de judecată "constată că în mod corect autoritatea de supraveghere financiară l-a sancționat pe reclamant pentru fapta reținută, întrucât aceasta întrunește toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 226 alin, (1) din Legea nr. 297/2004"3, hotărârea pronunțată de către Curtea de Apel București nu reprezintă altceva decât o reiterare a argumentelor expuse de către pârâtă prin întâmpinare. În continuare, recurentul-reclamant își reiterează afirmația în sensul că, raportat la prezenta cauză, este incidență teza a doua a art. 113 alin. (1) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de 24 de ore pentru îndeplinirea obligației de informare. Rațiunea legiuitorului, perfect aplicabilă prezentei situații de fapt, constă întocmai în posibilitatea existenței acelor situații în care evenimentul în legătură cu care trebuie emis raportul se produce prin intermediul unor terți, care îl vor aduce la cunoștința emitentului. Reiterează faptul că B. S.A. a încheiat cu Societatea Civilă de Avocați C. contractele de asistență juridică nr. x/22.12.2015 și nr. y/22.12.2015, având următoarele obiecte: "Redactare, semnare, susținere și reprezentare - acțiune în anularea cererii de convocare A.G.O.A. a B. S.A. formulate de un grup de acționari", respectiv "Redactare, semnare, susținere și reprezentare cerere de ordonanță președințială pentru suspendare cerere de convocare A.G.O.A. a B. S.A". Drept urmare, în virtutea acestor două contracte de asistență juridică încheiate și, pentru aducerea la îndeplinire a obiectului acestora, societatea de avocatură C. a formulat, cu celeritate, două cereri de chemare în judecată. Ambele acțiuni, conform celor arătate de societatea de avocați, au fost expediate prin postă și au fost înregistrate pe rolul instanțelor de judecată în data de 28.12.2015, primind următoarele numere: 5216/62/2015 (dosarul de ordonanță președințială) și 5269/62/2015 (dosarul de fond). Raportat la aceste elemente, este eronată susținerea instanței de judecată conform căreia reclamantul aveam obligația "de a transmite rapoarte curente autorității și operatorului pieței reglementate, în termen de 24 de ore de la producerea respectivului eveniment, adică la data de 28.12.2015, de când acțiunile au fost înregistrate pe rolul instanței de judecată și apăreau pe portalul instanței". Reclamantul, reprezentant al B. S.A., nu putea cunoaște momentul producerii evenimentului (introducerea pe rolul instanțelor de judecată a celor două litigii), deoarece, în absența unei informări, nu putea determina momentul în care societatea de avocați urma să execute obiectul contractelor de asistență juridică încheiate în data de 22.12.2015. De asemenea, nu există o modalitate pentru a determina cu exactitate ora la care se actualizează portalul instanțelor de judecată, pentru a se putea determina momentul de la care începe să curgă termenul de 24 de ore. Astfel cum rezultă din prevederea legală pretins încălcată, termenul de 24 de ore se calculează din momentul exact al producerii evenimentului, iar cum actualizarea portalului instanțelor de judecată nu poate fi determinată cu exactitate, în mod evident reclamantului nu i se poate solicita să îndeplinească obligația de informare, în modalitatea respectivă. Textul legal introduce o distincție clară între cele două momente: termenul de 24 de ore se calculează de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Este evident că, în prima situație, termenul se va calcula de la momentul exact al producerii evenimentului, ceea ce presupune implicarea nemijlocită a emitentului, pe când în a doua situație, termenul se calculează de la data la care informația este adusă la cunoștința emitentului. Cum depunerea celor două acțiuni nu a implicat participarea nemijlocită a B. S.A., recurentul-reclamant consideră că și-a îndeplinit în mod corect obligația de informare. În asemenea condiții, data la care emitentul a luat efectiv cunoștință de înregistrarea dosarelor respective este 6.01.2016, având în vedere adresa emisă de către societatea de avocați S.C.A. C.. Din acel moment se calculează termenul de 24 de ore, pentru a emite raportul curent cu privire la litigiile în care este implicată B. S.A., iar nicidecum data precizată de către instanța de judecată, anume 28.12.2015. Așadar, recurentul-reclamant, în calitate de Președinte al Directoratului B. S.A., a îndeplinit întocmai obligațiile instituite în sarcina sa, deoarece, acționând în conformitate cu dispozițiile legale, B. S.A., prin Raportul curent nr. x/07.01.2016 a adus la cunoștința investitorilor informațiile referitoare la înregistrarea dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015, pe rolul Tribunalului Brașov, precum și soluția pronunțată în dosarul referitor la ordonanța președințială. Prin Raportul curent nr. x/08.01.2016 și Decizia comună a Directoratului și Consiliului de Supraveghere din aceeași dată, B. S.A. a adus la cunoștința investitorilor revocarea organizării A.G.O.A. convocată pentru data de 15/16.02.2016. Pentru considerentele expuse, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii pronunțate, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, în rejudecare, admiterea cererii de cliemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările intimatei-reclamante Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și va fi respins. Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei A.S.F. nr. 980/25.04.2016, prin care, în calitate de Președinte executiv/Director general al B. S.A., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 3.000 RON și a Deciziei A.S.F. nr. 1552/03.08.2016 prin care, A.S.F. a dispus respingerea plângerii prealabile formulate de către reclamant împotriva Deciziei ASF nr. 980/25.04.2016. Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând că, reclamantul avea obligația de a respecta prevederile legale, respectiv de a transmite rapoarte curente autorității și operatorului pieței reglementate, în termen de 24 de ore la producerea respectivului eveniment, adică de la data de 28.12.2015 de când acțiunile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Brașov dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 Prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant arată, în esență, că prima instnață a dat o interpretare greșită dispozițiilor art. 113 alin. (1) lit. j) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 1/2006 și că, în cazul de față sunt incidente prevederile tezei a doua a acestui text de lege, momentul de la care se calculează termenul de 24 de ore pentru îndeplinirea obligației de informare ar începe să gurgă de la momentul la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că în conformitate cu dispozițiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare, societățile ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată au obligația "să informeze publicul și CNVM, fără întârziere, în legătură cu informațiile privilegiate ce îl privesc în mod direct", iar articolul 113 pct. A alin. (1) lit. j) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 stabilește obligația emitenților de a transmite rapoarte curente referitoare la litigiile în care este implicată societatea autorității și operatorului pieței reglementate pe care se tranzacționează acțiunile emise de respectiva societate, fără întârziere, dar fără a se depăși 24 de ore de la producerea respectivului eveniment sau de la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului. Relevant este faptul că, art. 113 lit. A) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 prezintă, cu titlu exemplificativ, o serie de informații care trebuie să facă obiectul raportării reglementate de art. 226 din Legea nr. 297/2004, iar printre informațiile ce trebuie aduse la cunoștința investitorilor/acționarilor în considerarea prevederilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 coroborate cu cele ale art. 113 lit. A) j) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 se numără și litigiile în care este implicată societatea. Teza a doua din art. 113 alin. (1) lit. A) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 care prevede schimbarea momentului de referință de la care curge termenul legal de raportare, de la data producerii evenimentului la data la care respectiva informație este adusă la cunoștința emitentului vizează exclusiv acele situații în care emitentul nefiind el în mod direct generator al informației, se află în situația în care, independent de posibilitățile sale, nu poate interveni/influența canalele de comunicare (spre exemplu, un litigiu inițiat de un terț despre a cărui existență emitentul este informat după îndeplinirea unor pași procedurali). Or, în cazul de față, așa cum a relatat chiar recurentul-reclamant, la data de 22.12.2015 B. a încheiat două contracte de asistență judiciară cu SCA C. pentru pentru redactarea și susținerea unei acțiuni de anulare a cererii de convocare a AGOA și a unei cereri de ordonanță președințială pentru suspendarea cererii de convocare AGOA B. S.A., iar în data de 28.12.2015 pe portalul instanțelor de judecată au fost publicate informațiile potrivit cărora, pe rolul Tribunalului Brașov, au fost constituite dosarele nr. x/2015 și nr. y/2015 Față de aceste aspecte, Înalta Curte nu poate reține aplicabilitatea celei de-a doua teze a art. 113 alin. (1) lit. A) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, deoarece B. a avut atât obligația, cât și posibilitatea de a cunoaște informații cu privire la formarea și stadiul litigiilor generate, chiar de la data perfectării contractelor de asistență judiciară, context în care, argumentul necunoașterii informației (a detaliilor privind cererea de chemare în judecată), invocat de către reclamantul-recurent, în calitate de Președinte executiv/Director general al B., nu poate fi susținut, având în vedere că societatea de avocați a acționat în baza mandatului "operativ" al conducerii emitentului, prezumată a cunoaște mandatul acordat. Faptul că B. a mandatat casa de avocatură pentru efectuarea demersurilor și înregistrarea cererilor la instanța competentă (Tribunalul Brașov) nu înlătură obligația legală care îi revenea în calitate de emitent, de a realiza o corectă și completă informare a acționarilor sau a potențialilor investitori, având în vedere că demersul judiciar (constituirea dosarelor nr. x/2015 și nr. y/2015) s-a realizat la din inițiativa și în numele său de către mandatarul său convențional. Așa fiind, Înalta Curte nu poate acheasa la apărarea acesteia în sensul că nu era ținută să urmărească și să raporteze faptul în cauză de îndată ce s-a produs. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că Raportul curent de informare nr. x/07.01.2016 transmis de recurnetul-reclamant, în calitate de reprezentant al B. S.A., în data de 07.01.2016 la 24 de ore de la pronunțarea soluției de către instanță nu este de natură să satisfacă cerințele textelor de lege incidente în prezenta cauză întrucât, emitentul "informației precise" adică a titularul acțiunilor introduse pe rolul instanțelor era chiar recurentul-reclamant, iar acesta nu se poate prevala de necunoașterea datei înregistrării acestora pe portalul instanțelor, chiar dacă, caracterul urgent al litigiilor a permis judecarea fără citarea părților, cu atât mai mult cu cât, ceea ce era de informat era existența litigiului iar nu soluția pronunțată. În consecință, instanța de fond a apreciat în mod corect că A.S.F. a aplicat măsura sancționării cu amendă a reclamantului-recurent pentru fapta reținută, aceasta îndeplinind toate elementele constitutive ale contravenției prevăzută de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, respectiv: obiectul contravenției (valorile sociale ocrotite prin instituirea normelor juridice referitoare la obligațiile de raportare/transparență/informare), subiectul activ (recurentul-reclamant este președintele executiv/director general al B. S.A., societate emitentă în înțelesul Legii nr. 297/2004), subiectul pasiv (acționarii societății cărora nu li s-a asigurat posibilitatea de a fi informați cu privire la litigiile în care este implicată societatea emitentă), elementul material al laturii obiective (inacțiunea reprezentată de încălcarea reglementărilor emise de A.S.F. cu privire la emitenți prin neîndeplinirea obligației de raportare) și vinovăția (latura subiectivă a contravenției - care rezultă din conduita de nerespectare a legii).

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, reținând că sentința de fond este dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.