ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2859/2020

Ședința publică din data de 25 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a în data de 17.12.2015, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat in judecata pe paratul A., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună constatarea calității pârâtului de colaborator al Securității.

Prin sentința civilă nr. 1022 din 7 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a respins obiecțiunile la raportul de expertiza, ca neîntemeiate; a respins solicitarea de lămurire/completare a raportului de expertiza, ca neîntemeiată;

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A.;

- a constatat calitatea paratului de colaborator al Securității, in sensul art. 2, lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008;

- a obligat paratul la plata către reclamant a sumei de 1.260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând in onorariu expertiza judiciara;

- a respins cererea reclamantului de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariul expertului criminalist parte, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1022 din 7 martie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul A. și de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

3.1. Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., susținând în esență că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 451, art. 452 și art. 453 C. proc. civ.

În opinia recurentului-reclamant, în mod greșit a apreciat prima instanță că pentru dovedirea existenței și întinderii cheltuielilor reprezentate de plata expertului parte, nu este suficientă depunerea facturii și a ordinului de plată, atât timp cât în cuprinsul facturii se face trimitere la numărul de dosar în care a fost încuviințată participarea expertului parte.

3.2. Pârâtul A. a formulat recurs împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, în temeiul art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a arătat că în mod greșit prima instanță a respins obiecțiunile si solicitarea de lămurire/completare a expertizei, motiv pentru care solicită reanalizarea acestora, raportat la concluziile total diferite.

Deși prima expertiza a stabilit ca nu recurentul-intimat este semnatarul notelor informative, instanța a apreciat neconcludent raportul, fată de faptul că "pârâtul nu deține fonduri pentru expertiza și evaluarea tuturor notelor informative". In condițiile în care reclamantul a achitat onorariu și expert parte pentru o altă expertiza, instanța a încălcat dreptul fundamental la apărare a recurentului-intimat și a apreciat subiectiv asupra corectitudinii concluziilor, fără o motivare în fapt și în drept.

Instanța de fond, prin considerentele sentinței recurate - pag. 5-9, a analizat "Notele informative", concluzionând că din acestea rezultă "o serie de informații nerelevante din punct de vedere al O.U.G. nr. 24/2008", "dar au fost denunțate si activități si atitudini potrivnice regimului totalitar comunist", aceste informații fiind susceptibile să ducă la îngrădirea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului." Instanța de fond nu motivează și nu face nici o referire la temeiul de drept al acestei "motivări".

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.,recurentul-pârât a arătat că prin întâmpinarea formulată, prin dezbaterile orale și concluziile scrise, precum și prin întreg probatoriul administrat, a rezultat, fără putință de tăgadă, lipsa angajamentului privind calitatea de colaborator, conform dispozițiilor legale din Legea nr. 293/2008, Legea nr. 311/2004 modificata si completata prin O.U.G. 95/29.12.2014.

Prin art. 8 din Legea nr. 311/2004 modificata si completata prin O.U.G. nr. 95/29.12.2014, se prevede expres ca nu beneficiază de prevederile acestei legi persoanele care sunt dovedite a fi fost implicate in activitățile fostei securități ca politie politica, precum si persoanele care au organizat, au acționat împotriva Revoluției. Astfel, SSPR cere CNSAS sa verifice dacă beneficiarul, în speța recurentul-intimat A. a făcut poliție politică.

Calitatea de colaborator poate fi probata numai printr-un înscris prin care să se prevadă identitatea intre autorul înscrisurilor denunțătoare sub nume conspirativ și persoana fizica declarata colaborator al securității.

Prin probatoriile administrate a rezultat inexistenta unui angajament prin care sa se poate stabili legătura între numele conspirativ "B." și paratul A..

Mai mult, Notele prezentate pentru perioada 1978-1979 (perioada in care recurentul-intimat era elev de liceu) nu conduc la îndeplinirea condițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv nu sunt de natura a fi produs repercusiuni asupra vreunei persoane și/sau îngrădirea drepturilor fundamentale ale omului.

Instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect și nici nu a motivat asupra îndeplinirii condițiilor imperative ale legilor aplicabile, încălcând astfel norme de drept material. Sentința atacată este nelegală și față de faptul că instanța de fond nu a reținut ca fiind îndeplinite cumulativ cele trei condiții imperativ prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008, respectiv calitatea de colaborator al securității.

Notele informative, în accepțiunea instanței de fond, au fost susceptibile să conducă la îngrădirea liberații persoanelor vizate.

Recurentul-pârât apreciază că este neîndeplinită și a doua condiție, respectiv nici o persoana nu a avut de suferit. În opinia recurentului-pârât, sentința instanței de fond nu cuprinde motivarea în fapt și în drept.

Interpretarea instanței a calității de colaborator al securității a recurentului - intimat are la baza prezumții si suspiciuni.

În fine, recurentul-pârât a susținut că neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) O.U.G. nr. 24/2008 cu raportare la prevederile art. 8 Legea nr. 341/2004 modificată prin O.U.G. nr. 95/2014, conduce la neîndeplinirea condițiilor pentru admiterea constatării calității de colaborator al securității de către recurentul-intimat.

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 21 noiembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față, la data de 11 iunie 2020.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este fondat, iar recursul formulat de pârâtul A. este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a sesizat instanța de judecată, susținând că pârâtul A. a fost recrutat în perioada în care era elev în clasa a XI a la Liceul Industrial Adjud, "în vederea acoperirii informative" a liceului, fiindu-i atribuit numele conspirativ "B.".

Curtea de Apel București admis acțiunea reclamantului, a constatat calitatea de colaborator a pârâtului și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.260 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata, constând in onorariu expertiza judiciara, respingând cererea reclamantului de obligare a paratului la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariul expertului criminalist parte, precum și obiecțiunile la raportul de expertiza și solicitarea de lămurire/completare a raportului de expertiza, ca neîntemeiate.

Înalta Curte constată că sunt fondate criticile recurentului-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității potrivit cărora în mod greșit, prima instanță a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecata constând in onorariul expertului criminalist parte.

Instanța de control judiciar reține că în cauză, Curtea de apel a încuviințat participarea domnului expert C., în calitate de expert parte, expert ce a formulat obiecțiuni la primul raport de expertiză, având în vedere că acest raport a avut în vedere doar o singură notă informativă conținând scris caligrafic prin raportare la scripte de comparație conținând scris tipografic.

În urma efectuării celui de-al raport de expertiză, la care a participat și expertul parte C., reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a plătit atât onorariul către Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, cât și către expertul parte încuviințat în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod greșit, prima instanță a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul expertului criminalist parte, cu motivarea că reclamantul nu a depus contractul de prestări servicii încheiat cu expertul parte.

Astfel, contrar celor reținute de prima instanță, în cauză nu este necesară depunerea contractului de prestări servicii încheiat cu expertul parte C., câtă vreme la dosarul de fond, este depus ordinul de plată și factura emisă de expertul parte, care dovedesc plata onorariului și în care se menționează explicit numărul dosarului x/2015, precum și numele pârâtului A. care solicitase verificarea de scripte,

Așadar, Înalta Curte constată că în cauză, este dovedită întinderea și existența cheltuielilor de judecată reprezentate de plata onorariului pentru expertul parte C., astfel că în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., se impune obligarea pârâtului A. la plata acestor cheltuieli de judecată.

a.Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Sub aspectul solicitării de casare a sentinței recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control reține că acest motiv de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii.

Analizând hotărârea pronunțată de prima instanță sub acest aspect, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât în sensul că în mod greșit prima instanță a respins obiecțiunile și solicitarea de lămurire/completare a expertizei, iar sentința pronunțată nu cuprinde o motivare în fapt și în drept, nu au fundament în raționamentul juridic expus de judecătorul fondului.

Împrejurarea că recurentul este nemuțumit că i-au fost respinse obiecțiunile si solicitarea de lămurire/completare a expertizei, nu poate avea ca efect casarea hotărârii, deoarece instanțele nu sunt obligate sa administreze toate probatoriile solicitate de părți și în forma solicitată de părți, ci trebuie sa verifice utilitatea și pertinența acestora în raport de obiectul și natura cauzei.

In prezentul dosar, prima instanța a procedat conform prevederilor art. 258 C. proc. civ. și a stabilit corect că, în condițiile în care pârâtul nu a pus la dispoziție înscrisuri din perioada 1978-1979, solicitarea acestuia de a se avea în vedere înscrisuri contemporane notelor de informare nu are suport logic.

De asemenea, Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al primei instanțe, având în vedere că potrivit art. 337 C. proc. civ., existenta unei contradicții între părerile experților nu impune în mod automat lămurirea/completarea raportului, aceasta fiind doar o posibilitate a instanței, aspect exprimat prin folosirea expresiei "instanța ... poate solicita", fiind deci posibil ca anumite contradicții sa fie lămurite chiar de către instanță.

În cauză, contrar celor susținute de recurentul-pârât A., prima instanță a dezvoltat raționamentul pentru care a apreciat că nu se impune lămurirea/completarea raportului, stabilind că între cele doua expertize nu există contradicții inexplicabile, câtă vreme prima expertiza a analizat doar o nota informativa din cele 6 puse in discuție, iar a doua expertiză a evaluat global toate cele 6 note informative (conchizând ca ele emana de la aceeași persoană)

În consecință, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de părți, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

b.Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând hotărârea pronunțată de prima instanță sub acest aspect, Înalta Curte constată că susținerile recurentului-pârât în sensul că hotărârea primei instanțe este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, nu sunt fondate.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității, motiv pentru care apreciază că prezentul recurs este nefondat, cu consecința menținerii sentinței atacate, pentru următoarele considerente:

Din analiza preambulului și a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că rațiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoașterii de către membrii unei societăți postcomuniste a fostului regim totalitar, depășirii nivelului organizatoric, intelectual și moral impus de un sistem caracterizat prin structuri și moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, creării unei culturi politice autentice și a unei societăți civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnități ori funcții publice (aflându-se în situația de a fi garanții Constituției și ai democrației) ori dețin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv și neinstituind o responsabilitate penală a celor în privința cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității.

Sub aspectul care interesează în cauză, Înalta Curte reține că O.U.G. nr. 24/2008 urmărește scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate sau care au efectuat activitățile prevăzute de actul normativ respectiv, prin consemnarea publică (publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, și punerea la dispoziția mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S.), actul normativ antrenând doar eventuale consecințe de ordin moral în privința celor care au încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

Prin urmare, rolul instanței învestite cu soluționarea unei acțiuni în constatarea calității de lucrător sau, după caz, colaborator al Securității, nu este acela de a stabili vinovații, de a aplica pedepse și de a le individualiza, nerealizând o justiție retributivă, ci doar de a verifica, pe baza copiilor certificate de pe documentele aflate în arhiva reclamantului C.N.S.A.S. și a probelor administrate, întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru existența calității în discuție, rațiunea legii și rolul instanței fiind în acord cu principiile stabilite prin jurisprudența C.E.D.O, ca expresie a celor mai înalte idei despre justiție și echitate (a se vedea hotărârea de Mare Cameră pronunțată la data de 16.03.2006 în cauza Zdanoka contra Letoniei; decizia de inadmisibilitate din 22.11.2001 în cauza Knauth contra Germaniei).

Cu alte cuvinte, prin reglementarea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008, legiuitorul a urmărit deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale în fiecare caz în parte (în același sens pronunțându-se și Curtea Constituțională prin decizia nr. 530/09.04.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 430/24.06.2009). Prin urmare, este evident că eventuala neîndeplinire a celor două condiții prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 împiedică reținerea calității de lucrător al Securității, indiferent de prevederile preambulului acestui act normativ.

În speță sunt întrunite condițiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentului-pârât de colaborator al Securității:

1) să furnizeze informații, precum note și rapoarte scrise, către lucrătorii Securității;

2) prin acele informații să se denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist;

3) furnizarea informațiilor să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Contrar celor susținute de recurentul-pârât, în analizarea îndeplinirii condițiilor pentru constatarea calității de colaborator al Securității nu sunt incidente prevederile Legii nr. 311/2004, pe care acesta le invocă, ci doar prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, care definesc noțiunea de colaborator al Securității.

Conform dispozițiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în ipoteza colaborării cu Securitatea prin furnizarea de informații, nu are relevanță semnarea sau nesemnarea unui angajament, ci exclusiv furnizarea de informații către Securitate, precum și conținutul acestor informații și posibilele efecte ale acestor informații.

În speță, din expertizele efectuate, precum și din actele dosarului rezultă întrunirea primei cerințe legale, respectiv furnizarea de către recurentul-pârât organelor de securitate a unor informații privind activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Astfel, fără a mai relua conținutul Notelor informative date de pârât și redate pe larg de către prima instanță, Înalta Curte constată astfel cum a reținut și judecătorul fondului că pe lângă o serie de informații nerelevante din punctul de vedere al O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul a denunțat și o serie de activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, respectiv cele privind participarea unor colegi la întrunirile unor secte religioase și cele privind ascultarea posturilor de radio D. si E., posturi interzise de regimul comunist.

Prin urmare, nu sunt fondate susținerile recurentului potrivit cărora în mod greșit a reținut prima instanță că pârâtul ar fi denunțat activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, fiind evident că informațiile furnizate de către acesta au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, având în vedere că furnizarea informațiilor indicate anterior era de natură să determine urmărirea și intimidarea persoanelor la care se refereau, inclusiv stocarea de date personale ale acestora pe o perioadă lungă de timp, date care privesc domeniile cele mai intime ale activității, orientării ori convingerii acestor persoane, domenii în care orice imixtiune a publicului sau autorităților constituie, în orice societate civilizată, o depășire ilicită a barierelor naturale ale sinelui, iar prin acestea, îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, precum și a dreptului la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

De asemenea, este evident și că activitatea pârâtului a avut ca scop îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de conștiință și a cultelor religioase prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declarația Universală a Drepturilor Omului; dreptul la libertatea corespodenței și dreptul la viață privată, prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar apreciază că, pentru corecta soluționare a cauzei, este relevant faptul că informațiile furnizate de recurentul-pârât au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, iar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea acesteia să fie adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient ca ea să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi și libertăți și să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, cerință îndeplinită în cauză, după cum s-a demonstrat anterior.

Înalta Curte constată că soluția adoptată a fost corect și amplu motivată, în concordanță cu jurisprudența CCR prin care s-a statuat asupra prevederilor O.U.G. nr. 24/2008, precum și cu scopul urmărit de acest act normativ, instanța de fond aducând prin hotărârea de fond și câteva aprecieri cu caracter general, de natură să pună în lumină rațiunea adoptării legislației privind accesul la propriu dosar și deconspirarea Securității, precum și consecințele hotărârilor judecătorești pronunțate în urma parcurgerii procedurilor prevăzute de O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări prin Lg. nr. 293/2008.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul A. și va admite recursul reclamantului, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de obligare a pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată de 1200 de RON, constând în onorariul expertului criminalist parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 1022 din 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva sentinței civile nr. 1022 din 7 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și în rejudecare, admite cererea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de obligare a pârâtului A. la plata cheltuielilor de judecată de 1200 de RON, constând în onorariul expertului criminalist parte.

Menține în rest dispozițiile sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 iunie 2020.