ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2553/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele relevante ale cauzei

- să se constate că a fost prejudiciat ca revoluționar și beneficiar al Legii nr. 341/2004 prin publicarea în M.O. a Decretelor Președintelui României 719/2015, 215/2016 și 268/2016,

- anularea Decretului Președintelui României nr. 719/2015, a Decretului Președintelui României nr. 215/2016 și a Decretului Președintelui României nr. 268/2016

- să se constate că prin publicarea decretelor menționate se încalcă dispozițiile Legii nr. 341/2004, fiind prejudiciat în drepturile câștigate prin Legea nr. 341/2004

- se se constatate că Decretele Președențiale nominalizate sunt emise în temeiul unor prevederi legale inexistente în Legea nr. 341/2004 și, în consecință, că beneficiarii acestor Decrete Președențiale nu sunt beneficiari ai Legii nr. 341 din 2004 și că aceștia sunt beneficiari ai O.U.G. nr. 95/2014.

Prin sentința civilă nr. 40 din 30 ianuarie 2017, instanța a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtei Administrația Prezidențială pentru pârâtul B.-consilier de stat, șef al Cancelariei ordinelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Administrația Prezidențială și B.-consilier de stat, Șef al Cancelariei Ordinelor, și a respins, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâți.

A admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Președintele României-C..

3..Decizia supusă revizuirii

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 4073 pronunțată în data de 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 40 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva decizia nr. 4073 pronunțată în data de 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire A. care a solicitat admiterea cererii, anularea hotărârii a cărei revizuire se solicită și rejudecând să se anuleze decretele Președintelui României emise cu încălcarea normelor constituționale și legale și obligarea intimaților la plata pentru daunele produse.

A susținut că, prin pronunțarea deciziei, a fost încălcat principiului priorității dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României si dreptul său la un proces echitabil, cauzându-i-se astfel o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii civile.

Menționează că invocă și solicită să fie admise: excepția inexistenței decretelor Președintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.", excepția inexistentei instituției Guvernul României și excepția inexistentei instituției Administrația Prezidențială, excepții invocate și în dosarul x/2016

Revizuentul a susținut că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre nelegală pentru, în esență, următoarele argumente:

(i) A fost încălcat interesul său prin emiterea Decretelor Președintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române dom decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant" în baza unor legi inexistente și care încalcă Legea nr. 341/2004, care îi conferea o serie de drepturi;

(ii) Instanța de recurs nu s-a pronunțat pe excepțiile anterior menționate și nici nu a motivat soluția adoptată, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, drept garantat de art. 6 CEDO și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 10 din Legea nr. 304/1004;

(iii) La judecata recursului nu s-a observat că instituțiile Guvernul României și Administrația Prezidențială nu există, neexistând un act de înființare a acestora care să fi fost publicat în Monitorul Oficial;

(iv) prin comunicarea deciziei a cărei revizuire o solicită, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv.

La data de 7 februarie 2020 revizuentul a solicita să fie sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu 7 întrebări preliminarii, care să lămurească cauza dedusă judecății.

În esență a apreciat necesar ca instanța europeană să precizeze care este sancțiunea aplicabilă normei legislative sau actului administrativ unilateral emis de o instituție/autoritate a unui stat membru al uniunii Europene pentru încălcarea legislației UE si a dreptului UE și dacă acest act emis de o instituție/autoritate a unui stat membru al uniunii Europene, nu este compatibil cu dispozițiile de drept UE reprezintă o îngrădire a dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil respectiv o îngrădire a actului de justiție.

A solicitat potrivit dispozițiilor art. 267 din Tratatul Privind Funcționarea Uniunii Europene, raportat la art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, art. 47 par.(2) din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 52 alin. (2) - (4) și art. 53 - 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și la Tratatul de aderare al României (și Bulgariei) la UE, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005, la art. 148 alin. (2) si alin. (4) coroborat cu art. 20 alin. (1) si (2) si art. 11 din Constituția României, să se dispună sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu cele 7 întrebări preliminare în vederea pronunțării unei decizii prin care să impună României conformarea la dispozițiile dreptului Uniunii Europene, cât și la dispozițiile art. 6 din CEDO și să îi fie comunicată soluția adoptată privind sesizarea, potrivit dispozițiilor art. 427 alin. (1) și (4) C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 7 februarie 2020, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României și art. 6 par. 1 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea de ședință din data de 11 februarie 2020 a respins excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimații Administrația Prezidențială și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, întrucât dispoziția art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevede expres că revizuirea se face și împotriva hotărârii care nu evocă fondul.

Prin încheierea de ședință din data de 16 iunie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și asupra cererii de revizuire

a) În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța urmează a o respinge întrucât întrebările formulate de revizuent nu vizează chestiunile care pot face obiectul unei cereri cu privire la care Curtea de Justiție are competența de a se pronunța cu titlu preliminar.

Prin cererea formulată la data de 7 februarie 2020, revizuentul A. a solicitat instanței sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Solicitarea a fost formulată în procedura de soluționare a cererii de revizuire a deciziei nr. 4073 din data de 22 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și are ca obiect 7 întrebări preliminare, vizând sancțiunile ce se aplică unui stat membru care încalcă normele europene, dacă acesta a emis un act ce nu este compatibil cu dispozițiile Uniunii Europene conducând la o îngrădire a dreptului la un proces echitabil într-un termen rezonabil, respectiv o îngrădire a actului de justiție.

Examinând cererea formulată, în raport de dispozițiile legale aplicabile și de punctul de vedere prezentat de revizuentul A., Înalta Curte reține următoarele:

Procedura instituită prin articolul 267 TFUE este un instrument de cooperare între CJUE și instanțele naționale, cu ajutorul căruia Curtea furnizează acestora din urmă elementele de interpretare a dreptului Uniunii care le sunt necesare pentru soluționarea litigiului asupra căruia urmează să se pronunțe.

Solicitarea de adresare a întrebării preliminare a fost justificată de către titularul cererii pe necesitatea unei dezlegări din partea instanței europene cu privire la aplicarea unor acte normative ce nu au fost publicate în Monitorul Oficial, care i-au adus prejudicii și au condus la respingerea acțiunii sale. În acest sens, a subliniat revizuentul că, instanța europeană CJUE a statuat, că judecătorul național este obligat să aplice în principal tratatele Uniunii Europene atunci când legea internă este contrară.

În susținerea caracterului necesar al sesizării CJUE s-a reclamat o insuficientă protecție a drepturilor cetățeanului, rezultată din împrejurarea că o normă juridică care nu a parcurs în totalitate traseul legal și a schimbat o lege cu caracter special impune prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal, intruziune în viața sa privată și anularea drepturilor sale, astfel rezultând o imposibilitate de valorificare completă a dreptului în fața instanței naționale.

Potrivit art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Așadar, rolul Curții de Justiție este acela de a oferi o interpretare a dreptului Uniunii sau de a se pronunța asupra validității acestuia, iar nu de a aplica acest drept la situația de fapt dedusă judecății.

Or, în speța de față, revizuentul solicită instanței europene să stabilească dacă o ordonanță de urgență este conformă cu principiile proporționalității, egalității și nediscriminării, securității juridice și protecției încrederii legitime și transparenței recunoscute la nivelul jurisprudenței CJUE.

Înalta Curte apreciază că întrebările preliminare înfățișate nu întrunesc cerința de existenței unei anumite norme europene încălcate de instanța națională, nu sunt utile și pertinente în soluționarea litigiului, revizuentul nu a demonstrat utilitatea acestor întrebări, nefiind indicat dubiul de interpretare care să rezulte în mod evident din modul de formulare a prevederilor comunitare.

Se constată că, prin întrebările formulate, revizuentul încearcă, pe de o parte, să obțină o "decizie de îndrumare" în ceea ce privește soluționarea în concret a cauzei, fapt care excede competențelor instanței unionale și pe de altă parte, se încearcă să se propună o anumită interpretare dispozițiilor O.U.G. nr. 95/2014, competență care aparține instanțelor de judecată care analizează legalitatea deciziilor în raport de criticile invocate în cererea de revizuire.

Prin urmare, fata de toate argumentele mai sus arătate, Înalta Curte va respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare formulată de revizuentul A..

b). Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte o apreciază pe următoarele considerente ca nefondată, admisibilitatea nefiind o veritabilă excepție în raport de dispozițiile art. 513 (3) C. proc. civ. față de motivul de revizuire invocat.

Conform art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 "constituie motiv de revizuire care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ. pronunțarea hotărârilor definitive și irevocabile prin încălcarea priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

Cazul de revizuire reglementat de art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 a fost acceptat ca ultim remediu intern menit că asigure prioritatea aplicării reglementărilor cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene în lumina jurisprudenței jurisdicțiilor Uniunii Europene. În sens larg atât a jurisprudenței și principiilor CJUE cât și a jurisprudenței CEDO în măsura în care această jurisprudență are legătură cu litigiul soluționat definitiv de instanța națională.

Cererea de revizuire formulată în prezenta cauză întemeiată pe dispozițiile art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004, prin care se invocă încălcarea priorității dreptului comunitar de către instanță prin pronunțarea Deciziei nr. 4073/22 noiembrie 2018 privește în concret pretinsa încălcare a principiilor și jurisprudenței CEDO respectiv a dispozițiilor art. 47 și 7 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite de prezentul articol. Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public și într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe judecătorești independente și imparțiale, constituită în prealabil prin lege", iar conform art. 7 din Cartă, "Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor".

În raport de dispozițiile art. 47 din Cartă, față de decizia care formează obiect al revizuirii, revizuentul invocă încălcarea dreptului la o cale efectivă și la un proces echitabil pe considerentul că decizia atacată 4073/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nu este motivată.

Prin decizia nr. 4073/22.11.2018 s-a respins ca nefondat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 40 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, recurs având ca obiect anulare acte, respectiv anularea unor Decrete emise de Președintele României în baza O.U.G. nr. 95/2004 care modifica Legea nr. 341/2004 și care nu îl vizează, acesta neregăsindu-se pe listele anexate decretelor contestate.

Revizuentul invocă în prezinta cerere de revizuire faptul că hotărârea pronunțată de instanța competentă în soluționarea contestației nu este motivată nefiind soluționare excepțiile invocate în combaterea soluției pronunțate de instanța de fond.

Înalta Curtea apreciază că acest aspect pretins încălcat al încălcării principiului echității procedurii nu este fondat, prin decizia din 2018 realizându-se o reală verificare a legalității actelor contestate. Analiza comparativă vizând toate criteriile avute în vedere de intimat și care a respectat dispozițiile legii fundamentale și a normelor europene.

Concluzia la care s-a ajuns prin decizia a cărei revizuire se solicită în sensul legalității actelor contestate și a prevederilor legale incidente și a faptului că nu există un exces de putere în sensul art. 2 (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 este motivată neputându-se reține că soluționarea contestației revizuentului a fost formală de natură a-i fi încălcat dreptul la un proces echitabil în sensul art. 47 din Cartă.

În ceea ce privește argumentul invocat privind nemotivarea excepțiilor invocate, a inexistenței decretelor Președintelui României privind conferirea titlului de "Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant.", a inexistentei instituției Guvernul României și a inexistentei instituției Administrația Prezidențială, acestea reprezintă cereri care nu au temei în condițiile în care excepția inexistenței nu face obiectul nici unei legislații europene.

Înalta Curte în prezenta cauză apreciază că Decizia nr. 4073/2018 nu este pronunțată cu încălcarea art. 47 din Cartă în cauză în raport de obiect neputându-se reține ca fiind aplicabile dispozițiile art. 6 din CEDO și jurisprudența CEDO invocată de către revizuent în cererea de revizuire.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la respectarea vieții private și de familie această încălcare nu poate fi reținută în raport de obiectul pe fond al cererii de chemare în judecată.

Faptul că prin decizia supusă revizuirii i-a fost respins motivat recursul formulată împotriva unei hotărâri prin care i-a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca fiind ca lipsit de interes și formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală, nu este de natură a prezuma că revizuentului i-a fost încălcat în vreun fel dreptul la respectarea vieții private și de familie.

Nu se poate aprecia că respingerea unei cereri ar fi de natură a reprezenta o încălcare a unui drept prevăzut de Cartă respectiv dreptul la viața privată și de familie.

În cauză în raport de obiect nu poate fi aplicată și analizată încălcarea Convenției în sensul solicitat de revizuent, aceste dispoziții având un sens larg și o jurisprudență care nu este incidentă în cadrul prezentei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004.

Față de cele expuse mai sus, Curtea pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 21 (2) din Legea nr. 554/2004 va respinge cererea de revizuire ca nefondată în cauză neputându-se reține că prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat s-a încălcat vreunul din principiile dreptului comunitar invocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de revizuentul A..

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4073 din 22 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.