ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5040/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

- să se constate că a fost prejudiciat ca revoluționar și beneficiar al Legii nr. 341/2004 prin publicarea în M.O. a Decretelor Președintelui României 719/2015, 215/2016 și 268/2016,

- anularea Decretelor nr. 719/2015, nr. 215/2016 și nr. 268/2016 emise de Președintele României

- să se constate că prin publicarea decretelor menționate se încalcă dispozițiile Legii nr. 341/2004, fiind prejudiciat în drepturile câștigate prin Legea nr. 341/2004

- să se constatate că Decretele Președențiale nominalizate sunt emise în temeiul unor prevederi legale inexistente în Legea nr. 341/2004 și, în consecință, că beneficiarii acestor Decrete Președențiale nu sunt beneficiari ai Legii nr. 341 din 2004 și că aceștia sunt beneficiari ai O.U.G. nr. 95/2014.

Prin sentința civilă nr. 40 din 30 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtei Administrația Prezidențială pentru pârâtul B. de stat, șef al Cancelariei ordinelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice prin DGRFP Timișoara, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, Administrația Prezidențială și B. de stat, Șef al Cancelariei Ordinelor, și a respins, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamant împotriva acestor pârâți.

A admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Președintele României - C..

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ., casarea hotărârii recurate.

Prin decizia nr. 4073 pronunțată în data de 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 40 din 30 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Împotriva decizia nr. 4073 pronunțată în data de 22 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire recurentul A. care a solicitat admiterea cererii, anularea hotărârii a cărei revizuire se solicită și rejudecând să se anuleze decretele Președintelui României emise cu încălcarea normelor constituționale și legale și obligarea intimaților la plata pentru daunele produse.

A susținut că, prin pronunțarea deciziei, a fost încălcat principiului priorității dreptului Uniunii Europene reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României si dreptul său la un proces echitabil, cauzându-i-se astfel o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturata decât prin anularea hotărârii civile.

Prin cererea formulată la data de 7 februarie 2020, revizuentul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, potrivit cărui "Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești.".

Prin încheierea din data de 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituția României și art. 6 par. 1 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, formulată de revizuentul A..

Împotriva încheierii din data de 16 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs revizuentul A., invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atax exercitate, recurentul a arătat că în mod greșit a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitatze a dispozițiilor art. 52 alin(1) din Legea nr. 304/2004.

Recurentul a susținut că art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, posibilitatea de a verifica constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Ca atare, instanța nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Recurentul a arătat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În cadrul cererii de revizuire cu care a învestit instanța de contencios administrativ, revizuentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, text care prevede compunerea completelor de judecată, cerere respinsă de instanță prin încheierea atacată.

Analizând soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanță a ajuns la această concluzie, reținând astfel neîndeplinirea cerințelor legale.

Astfel, din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) ale Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

(i) excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

(ii) excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

(iii) norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte de Casație și Justiție, în mod corect, a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

În speță, obiectul cauzei în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate îl reprezintă revizuirea unei decizii - Decizia nr. 4073/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. x/2016, prin care a fost respins recursul declarat de recurentul A., ca nefondat.

Instanța învestită cu judecarea cererii de revizuire este obligată să se limiteze la examinarea criticilor privind admisibilitatea revizuirii, fără a putea intra în analiza, pe fond, a situației de fapt deduse judecății și normelor legale aplicabile, astfel că, din această perspectivă, se constată că dispozițiile a căror neconstituționalitate o invocă revizuenta nu au legătură cu cadrul strict definit în care se dezbate cererea de revizuire.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluția primei instanțe este corectă, în speță nefiind îndeplinite condițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 16 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 octombrie 2020.