ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 712/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/7.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Președintele României, Administrația Prezidențială, Consilierul de Stat B., Guvernul României, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1845-1989, solicitând a se constata că a fost prejudiciată ca revoluționar și beneficiar al Legii nr. 341/2004 prin publicarea în Monitorul Oficial a Decretelor Președintelui României nr. 719/2015, 215/2016 și 268/2016, deoarece: prin publicarea acestor decrete se aprobă și se recunoaște de către Președintele României O.U.G. nr. 95/2014, creându-se o imixtiune în Legea nr. 24/2000, se falsifică istoria în ceea ce privește Revoluția din 1989, se modifică o lege abrogată de peste 10 ani, Legea nr. 42/1990, se intervine în mod nedemocratic asupra Legii nr. 341/2004 în scopul creării de noi titluri cu nerespectarea Legii nr. 341/2004 și a art. V din O.U.G. nr. 95/2014, i se suprimă dreptul câștigat prin Legea 341/2004 la indemnizație lunară reparatorie, se încalcă atribuția Parlamentului și se ignoră excepțiile de neconstituționalitate ridicate, aflate pe rolul Curții Constituționale a României.

Prin sentința nr. 9 din 23 ianuarie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal:

- a anulat cererea de acordare a daunelor morale formulată de reclamanta A.;

- a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților: Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și a Guvernul României, excepții invocate de acești pârâți, și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acești pârâți;

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Prezidențiale, excepție invocată de Administrația Prezidențială;

- a admis excepția lipsei de calitate procesuală a pârâtului Cancelarul de Stat B., excepție invocată de Administrația Prezidențială și pe cale de consecință respinge cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu acest pârât;

- a respins excepția lipsei de interes a reclamantei și excepția inadmisibilității, excepții invocate de Administrația Prezidențială;

- a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a decretelor Președintelui României nr. 719/2015, 215/2016 și 268/2016;

- a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu Președintele României și Administrația Prezidențială.

Împotriva sentinței nr. 9 din 23 ianuarie 2017, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a declarat recurs reclamanta A..

În susținerea cererii de recurs a invocat critici cu privire la soluția instanței privind admiterea excepției lispei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Finanțelor Publice, Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, a Guvernului României și a Cancelarului de Stat B..

Recurenta-reclamantă a precizat că instanța de fond a în raport de prevederiel Legii nr. 341/2004 în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale a părților indicate mai sus.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care a solicitat repararea prejudiciului moral, recurenta-reclamantă în susținerea cererii de recurs a indicat jurisprudența Înaltei Curți, respectiv decizia nr. 153/2016 a secției 1 Civile și a făcut referire la beneficiu nerealizat în perioada de acțiune a actelor administrative contestate și a invocat prevederile art. 251-253 din C. proc. civ.

A mai susținut recurenta în cuprinsul cererii de recurs că Decretele nr. 719/2015 și nr. 215/2016, nr. 268/2016 și nr. 737/2016 au fost emise în temeul unor texte legale inexistente, respectiv Legea nr. 341/2004, republicată cu modificările și completările aduse prin Legea de abrogare a O.U.G. nr. 95/2014, deoarece nu a fost publicată în M. Of. al României.

Mai susține recurenta-reclamantă că excepția de nelegalitate invocată din oficiu de instanța de fond este inadmisibilă.

În drept, recurenta-reclamantă a adus critici ce au caracterul unor critici care s-ar încadra pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimații-pârâți Ministerul Muncii și Justiției Sociale, < Ministerul Finanțelor Publice, Adminstrația Prezidențială au depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 22 noiembrie 2018 s-a fixat inițial termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 10 martie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 10 februarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte, cu privire la criticile recurentei-reclamante asupra soluției de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a Ministerului Finanțelor Publice, a Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și a Guvernului României, constată că acestea sunt nefondate.

În mod corect instanța de fond a apreciat că această excepție este întemaită deoarece emitentul actelor administrative a căror anulare se solicită este Președintele României, considerente pentru care, în proces pot sta în calitate de pârâți doar, Președintele României alături de Administrația Prezidențială.

Instanța de fond în argumentarea soluției sale a arătat în mod corect că, potrivit Legii nr. 47/1994, Administrația Prezidențială este o instituție publică cu personalitate juridică, constituită pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi, prin Administrația prezidențială înțelegându-se serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale. Așadar în mod corect a reținut instanța de fond calitatea procesuală pasivă în cauză și a Administrației Prezidențiale, aceasta fiind o instituție publică organizată pentru exercitarea prerogativelor emitentului actelor administrative contestate.

Așadar, având în vedere că Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerul Finanțelor Publice, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și a Guvernul României, nu sunt instituții emitente ale actelor contestate de recurenta-reclamantă acestea nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce privește criticile emise de recurentă privitoare la soluția de admitere a excepției calității procesuale a pârâtului Cancelarul de Stat B., instanța de recurs constată deasemeni că aceste critici nu sunt întemeiate.

În mod corect a arătat instanța de fond că pârâtul, Cancelarul de Stat B. a fost chemat în judecată în temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia: "Cererile in justiție prevăzute de prezenta lege pot fi formulate si personal împotriva persoanei care a contribuit la elaborarea, emiterea sau încheierea actului ori, după caz, care se face vinovata de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim, daca se solicita plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere.", iar în măsura în care reclamanta nu a solicitat odată cu anularea actelor și plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin întârziere, nu este întrunită una dintre cerințele textului de lege indicat mai sus. Astfel, în ceea ce-l privește pe Cancelarul de Stat B., în mod corect a arătat instanța de fond că acesta nu are calitate procesuală în cauză.

Înalta Curte, raportat la criticile referitoare la prejudiciul moral, verificând analiza instanței de fond și argumentele reclamantei este în acord cu opinia primei instanțe conform căreia, reclamanta nu a înțeles să respecte obligațiile de precizare a cuantumului daunelor morale instituite de instanță în sarcina acesteia în faza de regularizare a cererii.

Or, în conformitate cu prevederile art. 196 alin. (1) C. proc. civ. în măsura în care partea față de care se instituie o serie de obligații în etapa de regularizare a cererii, nu înțelege să și le îndeplinească, iar acestea sunt imperative pentru soluționarea justă a cauzei, sancțiunea aplicată este nulitatea, măsură pe care instanța de fond a aplicat-o în mod temeinic și legal.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate invocată de reclamantă, pe care instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă, deși sunt incoerente criticile formulate cu privire la această soluție de către recurentă, Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod corect că este inadmisibilă invocarea excepției de nelegalitate a unor acte administrative în cadrul procesului având ca obiect tocmai anularea acelorași acte, pe calea dreptului comun a contenciosului administrativ, datorită aplicării principiului "electa una via".

Cu privire la criticile recurentei-reclamante pe fondul cauzei, conform cărora decretele emise de Președintele României au fost date cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3) art. 5, art. 16, art. 61, art. 76-78, art. 80 alin. (2) coroborat cu art. 115 din Constituția României, art. 3, art. 9, art. 5 alin. (3) și art. 15 din Legea nr. 341/2004 și art. 58-71 din Legea nr. 24/2000, și art. 15 din Legea nr. 202/1998 și art. 5 din O.U.G. nr. 95/2014, sunt deasemena neîntemeiate.

Instanța de fond a arătat în mod corect că prin decretele a căror anulare se solicită nu se anulează vechile titluri, ci doar se stabilesc categoriile de persoane care vor beneficia, în condițiile noii reglementări, de recunoștință și gratitudine, decretele fiind emise în virtutea atribuțiilor recunoscute Președintelui de Legea nr. 341/2004 și în continuare de O.U.G. nr. 95/2014.

Decretele respective nu încalcă prevederi constituționale și au fost emise cu respectarea O.U.G. nr. 95/2014, act normativ de asemenea constituțional.

În ceea ce privește criticile privind încălcarea regulilor de tehnică legislativă (Legea nr. 24/2000) și a principiului separației puterilor în stat, deoarece emiterea O.U.G. nr. 95/2014 nu s-a efectuat conform legii, Înalta Curte constată că, instanța de fond a reținut în mod corect că emiterea actului normativ enunțat mai sus s-a făcut cu respectarea condițiilor cumulative pentru adopatarea sa, respectiv, depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgență la Camera competentă să fie sesizată și publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Așadar, și aceste critici formulate de reclamantă nu sunt întemeiate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă subscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., și, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 9 din 23 ianuarie 2017 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 februarie 2020.