ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 728/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a Contencios Admistrativ și Fiscal sub nr. x/2016 reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Președintele României, Administrația Prezidențială, Guvernul României, Ministerul Muncii Familiei și Protecției Sociale, Ministerul Finanțelor, Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 și B., în calitate de consilier de stat, solicitând instanței să constate că reclamantul a fost prejudiciat prin publicarea în Monitorul Oficial a decretelor Președintelui României nr. 719/2015; nr. 215/2016 și nr. 286/2016;
- să anuleze decretele Președintelui României nr. 719/2015; nr. 215/2016 și nr. 268/2016;
- să pună în vedere pârâților să depună la dosarul cauzei întreaga documentație care a stat la baza emiterii decretelor contestate;
- să oblige pârâții la plata daunelor morale.
Soluția primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3133 din 19 octombrie 2016 a respins excepția necompetenței materiale a instanței, a respins ca inadmisibilă acțiunea în ceea ce privește cererea de anulare a decretelor nr. 719/2015; nr. 215/2016; nr. 286/2016, a respins în rest acțiunea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții PREȘEDINTELE ROMÂNIEI, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ prin Președintele României, B., GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ȘI PROTECȚIEI SOCIALE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și SECRETARIATUL DE STAT PENTRU RECUNOAȘTEREA MERITELOR LUPTĂTORILOR ÎMPOTRIVA REGIMULUI COMUNIST INSTAURAT ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA 1945-1989, ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - și pct. 5 C. proc. civ. - când prin hotărârea data, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Recurentul a invocat și motivul prevăzut de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia invocă inexistența unor acte normative. În continuare, susține că instanța de fond i-a pus în vedere să precizeze dacă înțelege să cheme în judecată și beneficiarii decretelor Președintelui României a căror anulare se solicită, fapt pe care îl critică, arătând, printre altele că " nu a contestat cine sunt beneficiarii decretelor și calitatea lor, ci încălcarea dreptului său de a fi corect informat, conform art. 31 din Constituție."
Procedura de examinare a recursului în completul de filtru
Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 26 octombrie 2017 potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 14 decembrie 2017.
Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Analiza motivelor de casare
Recurentul-reclamant invocă motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 - "când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești", coroborat cu pct. 5 - când prin hotărârea data, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Această critică nu poate fi reținută. Prin sentința nr. 3133/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea promovată de reclamantul A., prin care acesta solicita instanței anularea Decretelor Președintelui României nr. 719/2015, 215/2016 și 286/2016.
Instanța de fond a reținut în mod corect faptul că recurentul-reclamant,,(...)nu a înțeles să-și modifice cererea introductivă de instanță, în sensul introducerii în cauză și a beneficiarilor actelor administrative contestate." Totodată, instanța de fond a reținut în sentință că "(...) decretele Președintelui României prin care se acordă sau se conferă diferite calități sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, astfel că în litigiile având ca obiect anularea acestora, promovate de un terț, se impune introducerea în cauza a beneficiarului/beneficiarilor acestor acte, din moment ce se tinde la deșființatea unui drept conferit acestor persoane prin actele în discuție."
Din cuprinsul cererii de recurs reiese că recurentul-reclamant nu a înțeles că, pentru a fi parte într-un proces, este necesar să fie întrunite nu numai condițiile privind capacitatea și calitatea procesuală, ci și aceea a existenței unui interes legitim, născut, actual, personal și direct.
Din analiza Decretelor nr. 719/2015, nr. 215/2016 și nr. 268/2016, a căror anulare a fost solicitată de care recurentul-reclamant, se poate observa că niciunul dintre acestea nu îl vizează, respectiv recurentul-reclamant nu se regăsește în niciuna din listele anexate și care fac obiectul acestor decrete.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., nu poate fi reținut, deoarece recurentul-reclamant în dezvoltarea acestuia, face vorbire de faptul că Administrația Prezidențială nu ar fi depus întâmpinare, însă acest aspect nu are nicio relevanță cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond.
Din cuprinsul sentinței recurate, rezultă că instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității, a pus-o în dezbaterea părților legal citate, ulterior admițând-o; recurentul-reclamant nu și-a expus punctul de vedere cu privire la excepția inadmisibilitătii acțiunii invocată de instanță, lipsind de la termenul de judecată fixat pentru soluționarea cauzei.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant invocă inexistența unor acte normative care, în realitate, există și sunt deja publicate în Monitorul Oficial, producând efecte.
În ceea ce privește criticile aduse Sentinței recurate, acestea sunt neîntemeiate, hotărârea nefiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a normelor de drept material, care, de altfel, nici nu au fost precizate cu claritate în cererea de recurs de către recurentul-reclamant.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinței nr. 3133 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 februarie 2018.