ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2546/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 21 noiembrie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate (ANI), anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2016 întocmit de către pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 95 pronunțată în data de 26 septembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, împotriva Raportului de evaluare nr. x/24.10.2016, emis de intimată.

Împotriva sentinței nr. 95 din 26 septembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu consecința anulării raportului de evaluare.

Apreciază că sentința pronunțată este nelegală și netemeinică sub aspectul faptului că instanța nu a răspuns principalei critici aduse raportului de evaluare și anume aceea că prevederile art. 184 alin. (4) din Legea 95/2006 instituie obligativitatea înlăturării incompatibilităților sau conflictului de interese pentru șeful de secție selectat prin concurs, ci nu pentru șeful de secție clinică ce a fost numit în această calitate, la propunerea Senatului Universității, în temeiul alin. (6) al aceluiași articol.

Analizând conținutul art. 184 alin. (4) se observă că acesta face o distincție clară în privința subiecților de drept cărora le este aplicabil și anume șefilor de secție, laborator ori de serviciu medical selectați prin concurs.

Distincția dintre calitatea de șef de secție din cadrul unui spital public selectat prin concurs și cea de șef de secție numit în cadrul unei secții clinice este explicitată de prevederile alin. (6) al aceluiași articol.

Aspectele reținute de instanța de fond în cuprinsul sentinței recurate sunt totalmente eronate, aceasta apreciind ca irelevantă împrejurarea că a fost numit în funcția de șef de secție, nefiind titularul postului ca urmare a promovării unui concurs.

Susține că legiuitorul a făcut o distincție clară între cele două modalități de ocupare a postului, explicitând modalitatea de ocupare a funcției de șef de secție clinică.

Atâta vreme cât legiuitorul a instituit o anumită obligație de declarare a incompatibilității sau al conflictului de interese pentru o anumită categorie de șefi de secție, respectiv pentru șefii de secție numiți ca urmare a promovării unui concurs, instanța nu poate aplica extensiv, peste voința legiuitorului această prevedere și șefilor de secții clinice universitare care ocupă această funcție ca urmare a propunerii făcută de Senatul Universității.

Susține că atribuțiile pe care le desfășoară în calitate de șef clinică universitară sunt strict legate de actul medical și coordonarea studenților UMF în cadrul stagiilor de practică.

În finalul susținerilor sale arată că încălcarea normelor de drept material s-a făcut atât prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, cât și prin extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică aceasta, starea de fapt fiind reținută greșit în raport de exigențele textului de lege.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare nr. x/2016 întocmit de pârâtă la data de 24.10.2016 s-a constatat că recurentul-reclamant A. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15.10.2008 - prezent (29.12.2015), deoarece a deținut simultan atât funcția de șef secție într-un spital public, cât și funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale, încălcând dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006.

Starea de incompatibilitate a fost generată de exercitarea concomitentă de către aceasta a funcției de Șef secție la secția Clinică Chirurgie Generală I în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș și a funcției de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L., situația de fapt nefiind contestată.

Întemeindu-și calea de atac exercitată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a invocat, în esență, interpretarea eronată de către instanța de fond a dispozițiilor legale privind regimul juridic al funcțiilor de administrator și manager, având în vedere că, în opinia sa, funcția de administrator este diferită de cea de manager și a faptului că postul de șef secție a fost dobândit prin numire și nu prin concurs.

Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a săvârșit nicio eroare în interpretarea și aplicarea dispozițiilor de drept material incidente în speță, dispoziții pe care în mod corect le-a identificat și aplicat împrejurărilor de fapt stabilite pe baza probelor administrate în cauză.

Astfel, potrivit art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (forma în vigoare la data de 15.10.2008) funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricărei activități sau oricărei funcții de manager, inclusiv cele neremunerate.

La art. 184 alin. (12) din aceeași lege, se prevede că:

"Dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) și d) referitoare la incompatibilități și ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancțiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică și șefilor de secție, de laborator și de serviciu medical din spitalele publice."

În cauză, prin Contractul de administrare încheiat de Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgul Mureș, începând cu anul 2008 recurentul-reclamant A. a fost numit în funcția de medic șef secția Clinică Chirurgie Generală I, având atribuții în organizarea și conducerea secției de Chirurgie a Spitalului, funcție în care răspunde și de calitatea actului medical. Acest contract a fost prelungit succesiv prin decizii de către managerul spitalului Clinic Județean Mureș.

Din fișa Oficiului Național al Registrului Comerțului nr. 113538/16.03.2015, rezultă că recurentul are calitatea de asociat și administrator al S.C. B. S.R.L., începând cu data de 15.10.2008 și până la data întocmirii raportului de evaluare, societate ce are ca activitate principală - Activități de asistență medicală specializată, cod CAEN 8622 și activități secundare - 8621 - Activități de asistență medicală generală, 8623 - Activități de asistență stomatologică, 8690 - Alte activități referitoare la sănătatea umană.

Or, raportat la dispozițiile legale mai sus-amintite, se poate constata că, în calitatea sa de administrator al B. S.R.L. recurentul-reclamant efectuează aceleași tipuri de activități pe care le desfășoară ca șef de secție în cadrul Spitalului, și, astfel, funcția sa de manager - șef de secție, cazul în speță - este incompatibilă cu exercitarea funcției de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, avându-se în vedere conținutul celor două noțiuni și intenția legiuitorului.

Ambele funcții implică prerogativa de conducere a unei entități, și, prin urmare distincțiile operate de recurentul-reclamant nu au suport legal, dimpotrivă, legea fiind nesusceptibilă de discuții cu privire la existența incompatibilității în condițiile cumulului dintre funcția de șef de secție din spitalele publice cu orice altă funcție de manager, remunerată sau nu.

Deși în cuprinsul dosarului recurentul-reclamant a susținut că nu a deținut funcția de administrator al societății, din cuprinsul actelor emise la dosar nu rezultă acest aspect.

Așa cum legal a reținut și instanța de fond, Înalta Curte constată că funcția de administrator al unei societăți comerciale este pe deplin asimilată cu "exercitarea oricărei activități sau oricărei alte funcții de manager, inclusiv cele neremunerate" avute în vedere de legiuitor ca elemente de incompatibilitate pentru deținerea concomitentă și a calității de șef secție în cadrul unui spital public.

De aceea, sunt irelevante argumentele dezvoltate de recurentul-reclamant în prezenta cale de atac pe marginea specificului funcției de șef de secție și diferențierile în raport de celelalte organe de conducere ale spitalului, cât timp legiuitorul prevede explicit că șeful de secție din cadrul spitalului public nu poate exercita nicio altă funcție de manager, cu atât mai mult în materia incompatibilităților, unde importanța reglementării este de necontestat, având în vedere restrângerea adusă liberului acces al persoanei la desfășurarea unei activități economice.

Susținerea recurentului în sensul că există o distincție dintre calitatea de șef de secție din cadrul unui spital public selectat prin concurs și cea de șef de secție numit în cadrul unei secții clinice, nu poate fi reținută.

Este adevărat că alin. (4) al art. 184 din Legea 95/2006 teza finală cu următorul conținut:

"Dacă șeful de secție, de laborator ori de serviciu medical selectat prin concurs se află în stare de incompatibilitate sau conflict de interese, acesta este obligat să le înlăture în termen de maximum 30 de zile, sub sancțiunea rezilierii unilaterale a contractului de administrare." face vorbire numai despre șeful de secție selectat prin concurs, însă această dispoziție legală are ca scopul de a indica persoanei selectate prin concurs conduita pe care trebuie să o urmeze imediat după numirea sa și sancțiunea care intervine în caz de neconformare, neputând fi interpretată în coroborare cu alin. (6) al aceleiași dispoziții legale, care nu conține o astfel de prevedere, în sensul că în ipoteza șefului de secție numit la recomandarea senatului instituției de învățământ medical superior în cauză, cu avizul managerului spitalului și cu aprobarea Ministerului Sănătății, ca fiind cadrul didactic cu gradul cel mai mare de predare incompatibilitatea reglementată de art. 184 alin. (12) cu referire la art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 nu este aplicabilă.

Se are în vedere în acest sens că textele legale anterior menționate, ce reglementează incompatibilitatea analizată în cauză nu disting între modalitățile de dobândire a calității de șef de secție, relevant sub aspectul incompatibilității fiind doar deținerea simultană a două calități în condiții prohibite de lege.

Mai mult, dacă s-ar accepta interpretarea dispozițiilor legale așa cum a fost aceasta propusă de recurent s-ar ajunge la concluzia că interdicțiile reglementate prin regimul incompatibilităților și conflictului de interese nu sunt niciodată aplicabile șefilor de secție numiți în condițiile art. 184 alin. (6) din Legea 95/2006, ceea ce în mod evident nu poate fi reținut ca fiind urmărit de legiuitor prin reglementarea analizată.

Înalta Curte precizează că, deși reclamantul-recurent a deținut funcția de șef secție cu delegare, în baza unui contract de administrare și a unor decizii ale managerului spitalului și nu în urma organizării unui concurs, asta nu înseamnă că acesta nu avea obligația respectării regimului juridic al incompatibilităților reglementat pentru șefii de secție.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 95/2006 sunt incompatibile exercitarea oricăror altor funcții salarizate, nesalarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical în aceeași unitate sanitară, a activităților didactice, de cercetare științifică și de creație literar-artistică, context în care managerul selectat ce se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese.

În acest context, în mod legal și temeinic instanța de fond a constatat că, starea de incompatibilitate este evidentă, având în vedere că scopul incompatibilităților este asigurarea obiectivității în exercitarea unei funcții publice și evitarea concentrării de către una și aceeași persoană a unor prerogative excesive, care ar putea fi incompatibile și, deci, stabilirea acestei incompatibilități se justifică pe un conflict real între cele două funcții, care poate avea consecințe negative asupra modului lor de exercitare.

Prin astfel de acte normative ce reglementează incompatibilitățile unor categorii profesionale, în situații similare, legiuitorul a menționat interdicția privind desfășurarea unor activități comerciale sau chiar interdicția privind exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, pentru a fi clar și expres prevăzut ceea ce se interzice.

Prin urmare, dispozițiile legale menționate anterior sunt clare și previzibile în ceea ce privește starea de incompatibilitate prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, coroborat cu art. 184 alin. (12) din aceeași lege, Raportul de evaluare emis de intimata Agenția Națională de Integritate este legal, astfel încât corect acțiunea în anularea acestuia, formulată de contestator, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Așa fiind, soluția instanței de fond, prin care s-a reținut că ocuparea concomitentă a celor două funcții, nu trece testul incompatibilității, este legală.

Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 95 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.