ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2542/2020

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 23.06.2017, sub nr. x/2017 pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Compania Apa Brașov S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programul Operațional Sectorial Mediu, anularea Deciziei nr. 31588/31.05.2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.04.2017 și a procesului-verbal, emise cu privire la contractul de lucrări nr. x/27.07.2011 "Extinderea și reabilitarea rețelelor de apa și canalizare în aglomerările Rupea și Prejmer - CLI 1", cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 144/2017 pronunțată în data de 27 septembrie 2017, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Apa Brașov S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programul Operațional Sectorial Mediu a anulat Decizia nr. 31588/31.05.2017 și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.04.2017, emise de către pârât și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 19.052 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Susține că, în motivarea hotărârii, instanța și-a însușit în exclusivitate criticile formulate de către intimata-reclamanta, devenind incidente dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., sentința pronunțată fiind una nemotivată în accepțiunea textelor legale incidente. Pe de altă parte arată că din documentația existentă la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că intimata-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă nu a respectat dispozițiile contractului de finanțare nr. x/21.07.2009 și nici legislația în vigoare, privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programe operaționale. În mod eronat a interpretat instanța de fond prevederile Ordinul ministrului mediului și schimbărilor climatice nr. 1415/3399/2008 privind aprobarea listelor cheltuielilor eligibile in cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu 2007 - 2013, cu modificările și completările, care la pct. 1 (c) din Anexa 2, respectiv că "sintagma "amplasate pe domeniul public" vizează numai termenul de "branșamente", nu și celelalte elemente ale enumerării cuprinse la lit. b)". Or, din interpretarea textului de lege, se înțelege că este vorba despre eligibilitatea cheltuielilor în condițiile în care acestea sunt efectuate în scopul realizării următoarelor activități cuprinse la pct. b) din Ordinul nr. 1415/3399/2008, respectiv: lucrări pentru construcția, reabilitarea, extinderea, modernizarea aducțiunilor, rețelei de alimentare și distribuție a apei potabile, a stațiilor de pompare și repompare a apei, incluzând în rândul acestor activități și branșamentelor amplasate în domeniul public. Așadar, instanța de fond a interpretat eronat textul de lege, reținând că voința legiuitorului a fost aceea "de a atribui caracter eligibil numai cheltuielilor cu branșamentele amplasate pe domeniul public, nu și celor amplasate pe terenul proprietate privată a persoanelor fizice/juridice". Susține că, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1415/2008 privind lista cheltuielilor eligibile pentru proiectele finanțate în cadrul POS Mediu, sunt eligibile pentru finanțare din POS Mediu - Axa 1, lucrările pentru construcția, reabilitarea, extinderea, modernizarea rețelelor de canalizare a apei uzate, stațiilor de pompare, inclusiv a racordurilor amplasate pe domeniul public. Apreciază că în mod eronat a reținut instanța de fond faptul că "lucrările pentru construcția, reabilitarea, extinderea, modernizarea aducțiunilor, rețelei de alimentare și distribuție a apei potabile, a stațiilor de pompare și repompare a apei puteau fi realizate si pe terenurile proprietate privată, grevate de servitute legală de trecere." Reținerile curții de apel cu privire la prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, sunt neconcludente deoarece verificările anterioare nu exclud identificarea unor nereguli în prezent și nu elimină dreptul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene de a efectua noi verificări. Susține că instanța de fond a respins fără nicio motivare apărările sale formulate prin întâmpinare, mai mult decât atât, în pofida dispozițiilor incidente prima instanță își însușește susținerile intimatei-reclamante care sunt doar simple aprecieri. În ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 19.052 RON cu titlul de onorariu de avocat, apreciază că nu se justifică, întrucât în raport de considerentele expuse, nu sunt în acord cu activitatea prestată de către avocat în cauză, cuantumul acestora nefiind rezonabilă, motiv pentru care solicită înlăturarea obligației sale cu privire la achitarea acestor cheltuieli.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă a depus întâmpinare solicitând, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru nemotivare și, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 16 iunie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar și la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse. Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia nr. 31588/31.05.2017 privind soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.04.2017 și a procesul-verbal, emis cu privire la contractul de lucrări nr. x/27.07.2011 "Extinderea și reabilitarea rețelelor de apa și canalizare în aglomerările Rupea și Prejmer - CLI 1", cu cheltuieli de judecată . Curtea de Apel București a admis acțiunea, constatând că actele administrative contestate nu au respectat prevederile legale incidente. În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță. Motivele de casare invocate de recurentul-pârât în susținerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În ceea ce privește critica referitoare la nemotivarea hotărârii recurate (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), Înalta Curte reține că este nefondată. Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunțată de instanță ca urmare a soluționării cauzei cu care a fost investită va cuprinde: "...motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Respectarea acestei cerințe are valoare de principiu și se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO. Jurisprudența CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor și mijloacelor de probă ale părților, pentru a le aprecia pertinența. Examinând considerentele sentinței recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susținerilor părților, expunând pe larg motivele pentru care a admis, respectiv cele pentru care a înlăturat argumentele părților, contrar susținerilor recurentului-pârât, care afirmă că actele contestate deși erau legale au fost anulate de instanța de fond fără o argumentare convingătoare. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-reclamant cu privire la sentința atacată, Înalta Curte reține că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv aceea că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reținut că sunt eligibile cheltuielile de montare a conductei de canalizare pe terenuri proprietate privată, atâta timp cât branșamentele erau amplasate pe domeniul public. În cauză pârâtul Ministerul Mediului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013 (AM POS Mediu) și reclamanta Compania Apa Brașov S.A., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul de finanțare nr. x/30.09.2011, proiectul cod SMIS 7670 cu titlul: "Reabilitarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare în județul Brașov". Ulterior, reclamanta a încheiat contractul de lucrări nr. x din data de 27.07.2011, având ca obiect "Extindere și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare în aglomerările Rupea și Prejmer - CL11". Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/03.04.2017 cu privire la contractul de lucrări nr. x/27.07.2011 "Extinderea și reabilitarea rețelelor de apa și canalizare în aglomerările Rupea și Prejmer - CL11" a constatat că sunt neeligibile cheltuielile efectuate în anul 2013 de montare a conductei de canalizare pe terenuri proprietate privată. Înalta Curte nu poate reține critica recurentului-pârât în sensul că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că toate cheltuielile de montare a conductei de canalizare pe anul 2013 sunt eligibile. În acest sens art. 13 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 759/2007 prevede că "în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, autoritățile de management stabilesc liste cu cheltuielile eligibile, având în vedere conținutul programului operațional gestionat și prevederile art. 34 alin. (2) din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006, ale art. 7 alin. (3) și art. 8 din Regulamentul nr. 1.080/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și ale art. 3 alin. (7) și art. 11 alin. (4) din Regulamentul nr. 1.081/2006", iar "listele prevăzute la alin. (1) sunt aprobate prin ordin comun". Ordinul nr. 1415/2008 stabilește prin Anexa 2 categoriile de cheltuieli eligibile general valabile pentru proiectele derulate prin POS "Mediul axele prioritare 1-5" ca fiind lucrări pentru construcția, reabilitarea, extinderea, modernizarea rețelelor de canalizare a apei uzate, stațiilor de pompare, inclusiv a racordurilor amplasate în domeniul public. Potrivit art. 3 lit. i) din Legea nr. 241/2006 branșamentul (racordul) de apă este partea din rețeaua publică de alimentare cu apă care asigură legătura dintre rețeaua publică de distribuție și rețeaua interioară a unei incinte sau a unei clădiri, cu amplasamentul căminului de branșament la punctul de delimitare al instalațiilor, de regulă la limita de proprietate a utilizatorului, cu respectarea regimului juridic al proprietății, având caracter eligibil numai cheltuielile cu branșamentele amplasate pe domeniul public, nu și celor amplasate pe terenul proprietate privată a persoanelor fizice/juridice. Instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a făcut o corectă interpretare și aplicare a acestor dispoziții legale reținând că în speță erau eligibile cheltuielile de montare a conductei de canalizare pe terenuri proprietate privată, preponderent ale UAT, întrucât Ordinul nr. 1415/2008 nu condiționa eligibilitatea cheltuielilor de montare a întregii conducte de canalizare de amplasarea ei pe domeniul public, ci doar cheltuielile cu racordurile. Mai mult, în mod legal, instanța de fond a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 287/2009 C. civ. (în vigoare la momentul verificării eligibilității cheltuielilor efectuate în anul 2013), întrucât din punct de vedere juridic se putea realiza un drept de servitute de trecere pentru utilități de alimentare cu apă și de canalizare asupra terenurilor proprietate privată. Așa fiind, în mod corect a reținut judecătorul fondului că o interpretare contrară contravine regulii generale de eligibilitate a cheltuielilor (prevăzute la pct. 3.1.3. din același Ghid), aceea de a fi "în conformitate cu principiile unui management financiar riguros, având în vedere utilizarea eficientă a fondurilor și un raport optim cost-eficiență". Critica recurentului pârât vizând interpretarea și aplicarea în cauza dedusă judecății a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi reținută atât timp cât, referitor la această dispoziție legală, instanța de fond a apreciat doar asupra necesității ca autoritățile de management să interpreteze și aplice unitar legea, prin impunerea unor practici administrative coerente, fără a nega dreptul acestora de a efectua verificări și identifica nereguli în baza unor noi verificări ulterioare momentului analizării cererilor de plată. Instanța de control judiciar constată că în mod legal instanța de fond a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în fond, având în vedere prevederile art. 451-453 C. proc. civ. și poziția părților căzute în pretenții, reținând că s-au acordat cheltuielile solicitate, iar această acordare corespunde, în aprecierea instanței de recurs, măsurii admiterii cererii. Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privința legalității hotărârii recurate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale incidente raportat la starea de fapt reținută, în condițiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecății îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurent prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar. Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.