ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2535/2020

Ședința publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcția Impozite și Taxe Locale anularea Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 și a Notei de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014.

Prin sentința civilă nr. 440 pronunțată în data de 14 februarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcția Impozite și Taxe Locale, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

A susținut că instanța de fond în mod nelegal a respins contestația formulată împotriva Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 precum și împotriva Notei de îndreptare a erorilor materiale nr. x/07.11.2014 emise de Primăria Sectorului 5 Direcția Impozite și Taxe Locale.

Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014, este nelegală, întrucât nu evidențiază sumele datorate de societate pentru acest tip de impozit.

Împrejurarea ca în decizia contestată nu se menționează corect tipul de impozit datorat pentru spectacole are drept consecința încălcarea prevederilor art. 87 din O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscală și nulitatea deciziei contestate. Și lipsa temeiului de drept din cuprinsul actelor fiscale, atrage nulitatea deciziei contestate.

Susține că, a contestat decizia si sub aspectul stabilirii incorecte a obligațiilor bugetare datorate de societate pentru activitatea de spectacole, aspecte nereținute de instanța de fond.

În ce privește Nota de îndreptare a erorii materiale din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014, s-a reținut că organul fiscal înțelege sa rectifice decizia de impunere menționată în sensul că din eroare s-a menționat în cuprinsul acesteia "impozit pe clădire" în loc de "impozit pe spectacole". În drept, organul fiscal a invocat prevederile art. 48 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Aceasta Nota de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 este nelegală întrucât din cuprinsul art. 48 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 rezulta că prin eroare materială se înțelege orice greșeală de redactare, omisiune sau mențiune greșită din actele administrative fiscale, cu excepția acelora care atrag nulitatea actului administrativ fiscal potrivit legii, aceasta situație fiind regăsită în speță întrucât omisiunea sau greșeala din actul administrative fiscal atrage nulitatea actului.

Au fost încălcate prevederile art. 332 - 333 C. proc. civ., întrucât nu datora obligațiile bugetare reprezentând impozit pe spectacole așa cum s-a stabilit de către organul fiscal pe spațiul situat in București, B-dul. x nr. 34, având în vedere că spațiul efectiv cu destinație de punct de lucru, are o suprafață de 162 mp, iar instanța de fond a trecut la soluționarea contestației și a respins-o menținând cuantumul impozitului pe spectacole menționat în actele contestate cu referire la releveu, deși era evident că impozitul nu s-a determinat corect fiind calculat pentru o suprafață cu mult mai mare decât cea reală.

În aceasta situație, sentința recurată este nelegală, aceasta menține valabilitatea deciziei contestate care nu evidențiază corect obligațiile fiscale datorate pentru impozitul pe spectacol.

Susține că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil și rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea dispozițiilor art. 254 alin. (5) și art. 22 alin. (2) C. proc. civ., întrucât proba cu expertiza tehnică de specialitate cu obiectivele încuviințate prin admiterea obiecțiunilor sale reprezenta o probă esențială în dezlegarea pricinii și aflarea adevărului, astfel ca ar fi trebuit să insiste ca expertul să răspundă la obiecțiuni așa cum ele au fost încuviințate prin încheiere interlocutorie.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 22 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 10 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 februarie 2020, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 și Nota de îndreptare a erorii materiale nr. x/07.11.2014 din Decizia de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacol cu nr. x/06.10.2014 emise de pârâta Primăria Sectorului 5 - Direcția Impozite și Taxe Locale.

Curtea de Apel București a respins acțiunea, constatând că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea prevederilor legale incidente.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalității soluției adoptate de prima instanță.

Este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Pe fondul cauzei se rețin următoarele aspecte:

Prin Decizia nr. 114/16.01.2015 dată de instituția pârâtă, a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de impunere pentru debite suplimentare pentru stabilirea impozitului pe spectacole nr. x/06.10.2014 și Notei de îndreptarea a erorii materiale nr. x/07.11.2014, prin care s-a stabilit că reclamanta A. S.R.L. datorează suma totala de 1231788 RON cu titlu de impozit pe spectacole și penalitățile aferente.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că, nu este fondată critica vizând faptul că menționarea eronată a tipului de impozit datorat atrage implicit nulitatea actului de impunere emis, întrucât, potrivit dispozițiilor legale incidente instituția pârâtă a dispus rectificarea prin notă de îndreptare, la un interval scurt de timp, astfel că reclamanta nu a justificat vreo vătămare a drepturilor sale fiscale.

În mod corect judecătorul fondului a apreciat că nu se poate reține față de reclamantă existența unei neregularități procedurale care să îi provoace vreo vătămare, întrucât forma actului nu i-a provocat nici un prejudiciu.

Nu are suport legal susținerea recurentei-reclamante în sensul că în cuprinsul deciziilor nu au fost indicate temeiurile de drept întrucât, astfel cum și judecătorul fondului a precizat, textele de lege indicate în cuprinsul actelor administrative se referă la impunerea și modalitatea de calcul a impozitului pe spectacole.

Instanța de recurs nu va reține critica societății recurente în sensul că instanța de fond a respins greșit contestația menținând cuantumul impozitului pe spectacole menționat în actele contestate cu referire la releveu, întrucât din cuprinsul actelor aflate la dosarul cauzei, rezultă cu claritate o suprafață folosită de 831,57 mp. din totalul de 1010 mp.

Trebuie precizat că nu are relevanță în cauză, faptul că reclamanta a folosit doar suprafața de 162,90 mp. din cei 1010 mp, respectiv 831,57 mp. (după scăderea spațiilor anexe), deoarece la momentul stabilirii impozitului era în vigoare contractul de colaborare nr. x/16.06.2011 încheiat între B. și societatea recurentă S.C. A. S.R.L. pentru imobilul din București, B-dul x nr. 34. Potrivit contractului de colaborare și a actului adițional nr. x/01.10.2011, ce nu a fost modificate, suprafața totală dată spre folosință efectivă recurentei este de 1010 mp.

Faptul că societatea reclamanta a configurat spațiul și a folosit doar o parte din acesta, nu are relevanță în cauză, deoarece dacă au fost făcute modificări acestea au fost executate fără îndeplinirea formelor legale, recurenta neprezentând organelor fiscale și instanței, procesul-verbal de recepție a lucrărilor executate. Mai mult, astfel de înscrisuri prin care recurenta reclamantă să demonstreze efectuarea pretinselor modificări la spațiul folosit nu au fost comunicate nici proprietarului și nici Direcției Impozite și Taxe Locale din sectorul 5 pentru a schimba baza de calcul a impozitelor și taxelor, în funcție de noua configurație a spațiului închiriat, conform Actului adițional nr. x/01.10.2011 la contractul de colaborare nr. x/2011.

În mod legal și temeinic judecătorul fondului a reținut că impozitul datorat este în suma de 957.969 RON, calculat conform legislației în vigoare și precizată în conținutul raportului de expertiza contabilă - judiciară efectuat în cauză de expertul C., la care s-au adaugă accesoriile în suma de 273.819 RON, rezultând un debit total în suma de 1.231.788 RON care era conform celui stabilit de organul fiscal prin decizia de impunere contestat.

Înalta Curte precizează că au fost respectate principiile fundamentale ale procesului civil și rolul judecătorului în aflarea adevărului, întrucât judecătorul fondului a pronunțat hotărârea recurată cu respectarea dispozițiilor art. 254 alin. (5) si art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, este de reținut că, din actele dosarului rezultă că expertul a răspuns la obiecțiuni astfel cum ele au fost încuviințate prin încheiere interlocutorie, iar faptul că acest răspuns nu corespunde așteptărilor recurentei-reclamante, nu atrage anularea actelor administrative.

Față de cele expuse anterior, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanța de fond a constatat că actele administrative sunt legale, context în care hotărârea recurată de validare a acestora a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material intern și european.

Așadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuție aspecte noi, care să determine reținerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul instanței de fond, Înalta Curte, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra sentinței civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva sentinței civile nr. 440 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.