ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2464/2020

Ședința publică din data de 11 iunie 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de strămutare înregistrată la data de 22.10.2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, petentul A. a solicitat și suspendarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin rezoluția din data de 24.10.2019 completul învestit cu soluționarea cauzei a stabilit în sarcina petentului obligația de consemnare a cauțiunii în cuantum de 1.000 RON prevăzută de dispozițiile art. 143 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind comunicată petentului la data de 31.10.2019, astfel cum rezultă din confirmarea de primire a actului de procedură aflat la dosar.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2020, Înalta Curte a respins cererea formulată de petentul A., privind suspendarea judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru neplata cauțiunii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 25 februarie 2020, contestatorul A. a formulat contestație în anulare împotriva încheierii din 15 ianuarie 2020, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea încheierii.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul a susținut că în mod eronat s-a reținut că nu a depus dovada achitării cauțiunii, întrucât a depus la dosarul cauzei, dovada achitării cauțiunii în cuantum de 1000 de RON, astfel cum i s-a pus în vedere.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 143 alin. (2) din C. proc. civ. "Încheierea asupra suspendării nu se motivează și nu este supusă niciunei căi de atac".

Consecința acestor reglementări constă în faptul că încheierile prin care se dispune asupra cererii de suspendare a judecării procesului nu sunt supuse niciunei căi de atac.

Așadar, împotriva încheierii din 15 ianuarie 2021, prin care s-a respins cererea de suspendare a judecării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, nu se poate formula nicio cale de atac.

Temeiul legal al soluție adoptate

Având în vedere considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca fiind inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii de ședință din 15 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.