Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.04.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2635/2021

HOTĂRÂRE
22.04.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2635/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 22 aprilie 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce face obiectul căii de atac Prin încheierea din data de 9 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. 2. Contestația în anulare Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat contestație în anulare. A solicitat anularea încheierii pentru că a fost dată cu nesocotirea competenței absolute, deoarece prevederile Legii nr. 544/2001 au fost completate nelegal cu prevederile C. proc.

civ. și ale O.U.G. nr. 80/2013, având ca rezultat îngrădirea accesului său la informație publică, fapt care nu este permis, conform art. 31 din Constituția României. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra căii de atac Preliminar, instanța constată că la dosar a fost atașată și contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii nr. 3462 din 10 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. x/2020, prin care i-a fost anulată cererea privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrată. Astfel, contestația în anulare menționată urmează a fi înaintată serviciului registratură al secției de contencios administrativ și fiscal spre repartizare aleatorie.

3.1. Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția netimbrării prezentei contestații în anulare. Potrivit art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pentru formularea contestației în anulare se datorează taxa de 100 de RON. Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege. De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii." 3.2. Deși a fost legal citat, prin adresa instanței din data de 15.03.2021, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, contestatorul nu și-a îndeplinit această obligație, astfel că, în raport cu dispozițiile legale precitate, urmează a fi anulată contestația în anulare, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Anulează contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 9 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul x/2020, ca netimbrată. Înaintează contestația în anulare formulată de A. împotriva încheierii nr. 3462 din 10 iulie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pronunțate în dosarul nr. x/2020 serviciului registratură pentru repartizare aleatorie. Definitivă. Pronunțată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3194/2021
Ședința publică din data de 26 mai 2021 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, Constată următoarele: 1.1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
ÎCCJ 2021-09-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4388/2021
Ședința publică din data de 30 septembrie 2021 Asupra căii de atac formulată în cauză; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 09 iulie 2021 pe rolul Curții de
ÎCCJ 2021-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 181/2021
Ședința publică din data de 2 februarie 2021 Asupra contestației în anulare de față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 21
ÎCCJ 2022-09-26
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 181/2022
1. Hotărârea ce formează obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 79 din 4 aprilie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a respins, ca nefondat, recursul declarat de
ÎCCJ 2024-02-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1197/2024
Ședința publică din data de 29 februarie 2024 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin decizia nr. 5617 din 17 no
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă