ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1232/2020

Ședința publică din data de 1 iulie 2020

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, sub nr. x/2018/a2, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2885/29.11.2018, pronunțate de această instanță, în dosarul nr. x/2018.

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 405 C. proc. civ., formulată de revizuent, pronunțând în acest sens încheierea din 14.10.2019.

Prin decizia nr. 2231/28.11.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, A. a formulat contestație în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 C. proc. civ., art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, solicitând retractarea deciziei contestate și soluționarea recursului în conformitate cu temeiurile de drept invocate și a probatoriului de la dosar.

Contestatorul a susținut că dezlegarea dată de instanța de recurs este rezultatul unor erori materiale care au influențat soluția de respingere a recursului.

Astfel, o primă eroare consta în faptul că instanța de recurs nu a înțeles care este hotărârea ce formează obiectul recursului, contestatorul solicitând să se constate că recursul nu a fost promovat împotriva deciziei de respingere a cererii de revizuire, ci împotriva încheierii de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 405 C. proc. civ.

Cea de-a doua eroare privea împrejurarea că în decizia contestată se face referire la considerentele instanței de apel, în condițiile în care dosarul a fost judecat de o instanță de revizuire.

Un alt motiv subsumat contestației în anulare a vizat omisiunea instanței de recurs de a cerceta motivele de recurs expuse la pct. 1, respectiv cele referitoare la legala alcătuire a instanței, la pct. 2 care presupuneau încălcarea unor norme de procedură care atrag nulitatea hotărârii, precum și motivele expuse la pct. 3 privind analizarea pe fond a excepției de neconstituționalitate invocate.

Din perspectiva prevederilor art. 176 și urm. și art. 405 din C. proc. civ., contestatorul a invocat un motiv de nulitate absolută și necondiționată a deciziei atacate, în argumentarea căruia arată că la termenul din 28.11.2019, după soluționarea excepțiilor de procedură, instanța de recurs a dispus trecerea la dezbaterea pe fond a recursului, refuzând să stabilească un nou termen în acest sens, cu încălcarea prevederilor art. 244 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 297/05.02.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curții de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2231/28.11.2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a anulat decizia atacată și, rejudecând: s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 14 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a reținut, în esență, următoarele:

Primul motiv de contestație, prin intermediul căruia contestatorul a sesizat eroarea constând în analiza, în recurs, a unei alte hotărâri decât cea recurată, nu a fost reținut, deoarece această eroare nu a fost comisă în procedura de judecată a recursului.

În acest sens, s-a arătat că încă din practicaua deciziei atacate cu contestație în anulare, respectiv decizia nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut ca obiect al recursului încheierea din 14.10.2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, pentru ca, ulterior, în considerente, să fie analizată legalitatea acesteia.

Totodată, instanța a constatat că nu este de natură a fi considerată o permutare a obiectului recursului împrejurarea că, în debutul considerentelor deciziei, s-a făcut o prezentare a cadrului procesual pentru relevarea parcursului litigiului, atâta timp cât din structura și evoluția considerentelor rezultă că analiza instanței de recurs s-a referit exclusiv la încheierea din 14.10.2019, prin care Curtea de Apel Ploiești a respins cererea revizuentului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 405 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a conchis în sensul că acele considerente corespund specificului încheierii de ședință atacate de recurent și răspund aspectelor criticate de parte, chiar dacă prin acestea s-au făcut, în mod circumstanțial, trimiteri la modul în care instanța a aplicat regulile de procedură în procedura de judecată a revizuirii cu care fusese învestită.

S-a dovedit a fi reală sesizarea contestatorului cu privire la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a referit, în cuprinsul deciziei pronunțate în recurs, la instanța de apel, deși, procedura de judecată în fața curții de apel, care a pronunțat hotărârea recurată, s-a desfășurat în revizuire, însă s-a reținut că eroarea evocată nu poate reprezenta, prin natura consecințelor produse, efectul circumstanțiat de art. 503 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., pentru a putea constitui temeiul contestației în anulare promovate, motiv pentru care, această critică a fost înlăturată.

Înalta Curte a constatat că este fondat motivul contestației în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., ce a vizat omisiunea cercetării unor motive de casare, însă numai cu privire la una dintre omisiunile sesizate.

Mai exact, s-a reținut că instanța de recurs, cu prilejul examinării căii de atac, a omis să răspundă recurentului primei critici invocate, referitoare la nelegala alcătuire a instanței.

În ceea ce privește cercetarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte a constatat că este nereală susținerea contestatorului, întrucât examenul deciziei atacate permite identificarea considerentelor instanței asupra motivului de recurs ce a vizat încălcarea normelor de procedură care atrag nulitatea hotărârii.

În acest sens, s-a reținut că instanța de recurs a stabilit că aspectele învederate de recurent au primit un răspuns din partea instanței de revizuire într-o ordine procedurală apreciată de această instanță și că o parte a nulităților învederate nu au fost ridicate și în fața instanței inferioare, învestită cu soluționarea cauzei.

De asemenea, s-a reținut că instanța de recurs a examinat și motivul de recurs referitor la analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale și că aceasta nu trebuia să examineze fondul excepției de neconstituționalitate invocate, deoarece chestiunile respective se situau, oricum, în plan subsecvent analizei condițiilor cumulative de admisibilitate prevăzute de lege.

Cu privire la motivul de recurs care a dedus instanței de control critica referitoare la nelegala alcătuire a instanței, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, din examenul deciziei atacate, că nu există niciun considerent care reprezintă rezultatul analizei proprii acestuia ori care să justifice omisiunea cercetării sale.

Întrucât lipsa cercetării poate aduce atingere garanțiilor dreptului la un proces echitabil, ca efect al omisiunii analizei acestui motiv de casare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte a admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a procedat la un examen propriu al motivului de casare.

Prin acest motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurentul a învederat că în procedura de soluționare a recursului, după ce a constatat că membrii completului de judecată nu au formulat o declarație de abținere, în temeiul art. 41 C. proc. civ., a formulat o cerere de recuzare, respinsă prin încheierea dată în camera de consiliu la 30.09.2019. Subliniind că această încheiere urmează să fie, la rândul său, atacată cu recurs, recurentul A. a arătat că la pronunțarea încheierii recurate în cauză, respectiv cea din 14.10.2019, completul era nelegal alcătuit.

Înalta Curte a reținut, pe de-o parte, intenția declarată a petentului de a ataca încheierea de respingere a cererii de recuzare, cuprinsă în memoriul de recurs, iar pe de altă parte, evocând principiile legalității și unicității căilor de atac statuate prin art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și art. 460 alin. (1) din același cod, a arătat că, în succesiunea derulării actelor de procedură în cauză, chestiunea nelegalei compuneri a completului poate fi controlată numai în condițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ., fiind evident că recurentul nu atacă concomitent cu încheierea din 14.10.2019 și încheierea de respingere a cererii de recuzare.

S-a menționat, așadar, că în sistemul căilor de atac, chestiunea nelegalei compuneri a completului - chiar în rezolvarea chestiunii incidentale soluționate la 14.10.2019, întemeiată pe aceleași argumente care au determinat formularea cererii de recuzare, nu poate fi controlată decât pe calea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea, în virtutea principiilor enunțate anterior.

Totodată, s-a arătat că până la acest demers al părții, încheierea de respingere a cererii de recuzare produce efectele oricărei hotărâri judecătorești, astfel încât instanța supremă, învestită cu soluționarea recursului formulat împotriva încheierii din 14.10.2019, a constatat că, la data examinării cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța a fost alcătuită potrivit legii.

Față de cele arătate, motivul de casare a fost înlăturat, ca fiind nefondat, cu mențiunea că în cadrul contestației în anulate întemeiate pe omisiunea cercetării unui motiv de casare se impune reanalizarea recursului doar cu privire la motivul de recurs omis, nu și a celorlalte motive de recurs care au primit deja dezlegare.

Cu privire la motivele de nulitate a deciziei atacate, prin intermediul cărora recurentul a invocat, în cadrul contestației în anulare, aspecte legate de încălcarea dispozițiilor legale referitoare la dezbaterea cauzei în recurs, susținându-se, în esență, faptul că după finalizarea cercetării judecătorești, instanța trebuia să amâne cauza pentru dezbateri, Înalta Curte a reținut că acestea nu pot fi supuse cercetării, deoarece nu se încadrează în cele delimitate de art. 503 C. proc. civ.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept prezentate în decizia nr. 297/05.02.2020, Înalta Curte a admis contestația în anulare, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., a anulat decizia nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă și, rejudecând recursul declarat împotriva încheierii din 14.10.2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în dosarul nr. x/208/a2, în limitele arătate, l-a respins, ca nefondat.

La data de 20 februarie 2020 petentul A. a transmis la dosar, prin e-mail, o cerere de completare a deciziei nr. 297/05.02.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020, solicitând instanței să soluționeze și cererea de la pagina 3 a contestației în anulare, prin care s-a cerut să se constate nulitatea deciziei criticate, cu consecința anulării deciziei și rejudecării recursului.

Petentul a susținut că solicitarea de constatare a nulității deciziei pronunțate în recurs a fost formulată în temeiul art. 405 C. proc. civ., care prevede că "Nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel".

A arătat că, în cazul de față, s-a exercitat calea legală a contestației în anulare și, odată cu aceasta, deci, "prin calea de atac prevăzută de lege", s-a invocat și un motiv suplimentar de nulitate absolută a hotărârii criticate.

Prin urmare, a solicitat ca instanța să cerceteze și această cerere și să dea o soluție motivată de admitere sau de respingere.

Intimatul Serviciul de Informații Externe a formulat întâmpinare, prin care a arătat că este nefondată cererea de completare, întrucât instanța a soluționat toate cererile contestatorului.

Analizând cererea de completare a hotărârii, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 444 din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, completarea unei hotărâri se poate solicita atunci când instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

În dosarul de față, petentul a solicitat completarea unei hotărâri pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei contestații în anulare.

Prin natura sa, contestația în anulare, soluționată prin decizia nr. 297/05.02.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezintă o singură cerere, oricare ar fi sfera motivelor pentru care a fost promovată, motive asupra cărora instanța nu se pronunță prin soluția cuprinsă în dispozitiv.

Fiind o cerere unică, iar nu mai multe cereri disociate în funcție de motivele invocate, hotărârea instanței corespunde soluționării unei singure cereri în măsura în care, cum s-a arătat, motivele contestației în anulare nu reprezintă nici capetele cererii, nici cereri incidentale sau accesorii.

Completarea hotărârii judecătorești nu presupune analizarea unor noi temeiuri ale acțiunii și nici nu reprezintă o procedură în care partea poate să conteste legalitatea soluției, ci este strict subsumată obligației de soluționare a unei cereri. Cererea soluționată a fost reprezentată de contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 2231/28.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care a primit o soluție completă, astfel cum este reflectată prin dispozitiv.

Delimitată la aceste aspecte, completarea hotărârii nu se va dispune dacă partea excedează aceste limite, invocând aspecte care relevă nemulțumirea cantitativă sau calitativă față de soluția pronunțată de instanță.

Față de cele arătate, Înalta Curte urmează să respingă cererea formulată de petentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea formulată de petentul A. privind completarea deciziei nr. 297/05.02.2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 iulie 2020.