ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2231/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 martie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G. și H., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, au solicitat:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 219/C din 01.02.2017 prin care s-a dispus emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și a asistenților judiciari, respectiv art. 2 din O.M.J nr. 4680/C și emiterea dispoziției de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON - majorat cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3545 din 9 octombrie 2017, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel Suceava, Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava;

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției, prin ministru, să emită pentru reclamanții A., C., D., E., F., H. ordinul individual de salarizare, începând cu data de 09.05.2015, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv de 445 RON, pentru perioada 01.12.2015-01.10.2016, iar pentru reclamanții B. și G. de 445 RON, pentru perioada 15.07.2016-01.10.2016;

- a obligat pârâtul Tribunalul Suceava să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate în urma emiterii ordinelor menționate mai sus, diferențe calculate pentru perioada 09.04.2015-01.10.2016, care vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății și pentru care se va acorda și dobânda legală, calculată de la scadență și până la data plății integrale;

- a respins în rest acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea în integralitate a acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014 și art. 3

1

alin. (1) și alin. (3) din O.U.G. nr. 57/2015, precum și ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, la data de 21.12.2016 a fost emis Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, prin care s-a dispus că, începând cu data de 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Totodată, art. 2 din ordin prevede că, începând cu data de 01.08.2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, prin OMJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale și recalcularea la nivel maxim, în funcție de actul normativ în vigoare.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, s-a prevăzut că, începând cu data de 01.10.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, iar la data de 24.05.2017, a fost emis OMJ nr. 1469/C/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale cuvenite reclamanților din prezenta cauză.

A susținut recurentul-pârât că, pentru perioada anterioară datei de 01.10.2016, soluția instanței de fond privind acordarea majorărilor salariale în favoarea reclamanților de la data de 09.04.2015 este nelegală, întrucât Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 se aplică numai pentru viitor, neputând retroactiva.

Prin note scrise, înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 25 mai 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de OMJ nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-a stabilit pentru judecători și asistenți judiciari o indemnizație de încadrare brută lunară de 421,36 RON pentru perioada 09.04.2015 - 20.11.2015, respectiv 463,5 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Prin urmare, reclamanților li s-a stabililit indemnizația la nivel maxim prin acte administrative emise în baza Legii nr. 71/2015, începând cu data intrării în vigoare a legii, respectiv, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 421,36 RON, de la 9.04.2015, mai mult decât au solicitat reclamanții, ceea ce impune admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect.

4.1. Intimatul-pârât Tribunalul Suceava nu a depus întâmpinare la dosarul de recurs, însă, a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, în raport de emiterea aceluiași ordin de către Ministerul Justiției, Ordinul nr. 2066/C din 24.05.2018.

4.2. Legal citați, intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G. și H. și intimata-pârâtă Curtea de Apel Suceava nu au depus întâmpinare în dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va analiza, cu prioritate, solicitarea recurentului-pârât de constatare a rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, motivat de emiterea de către ministrul justiției a OMJ nr. 91/C/4.01.2019, emis în aplicarea OMJ nr. 2066/C/24.05.2018.

Din conținutul OMJ nr. 91/C/4.01.2019 și a anexelor nr. 6 și 8 la ordin rezultă că, în prezent, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul instanțelor de judecată din circumscripția Curții de Apel Suceava au fost recalculate prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,5 RON, pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, valori superioare celor solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Această împrejurare, deși relevantă în soluționarea recursului, nu lipsește de obiect acțiunea introductivă, având în vedere petitele cererii, care cuprind inclusiv solicitarea de efectuare a plății diferențelor salariale și acordarea dobânzii legale penalizatoare și a ratei inflației la sumele cuvenite. Or, deși pârâtul a procedat la emiterea ordinului de recalculare a indemnizațiilor de încadrare cuvenite reclamanților, astfel cum a fost obligată de instanța de fond, nu a făcut și dovada îndeplinirii obligației de plată a diferențelor salariale, actualizate cu indicele de inflație, precum și a dobânzii legale. Dimpotrivă, în cuprinsul ordinului MJ nr. 91/C/2019 (art. 2) se menționează că plata diferențelor bănești rezultate din aplicarea prezentului ordin se realizează în măsura asigurării fondurilor bugetare necesare, fără precizări referitoare la actualizarea sumelor cu rata inflației și la plata dobânzii legale.

În consecință, Înalta Curte constată a fi neîntemeiat argumentul recurentului-pârât referitor la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Criticile de nelegalitate prin care pârâtul Ministerul Justiției a susținut că, prin emiterea Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 și, ulterior a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, au fost îndeplinite obligațiile legale ce-i revin în privința stabilirii drepturilor salariale cuvenite reclamanților, vor fi respinse, ca nefondate.

Înalta Curte reține că, prin sentința recurată, pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unor ordine de salarizare individuale, pentru fiecare reclamant, cu luarea în considerare a valorii de referință sectorială de 405 RON începând cu data de 9.04.2015, astfel cum au solicitat reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Or, emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016 (astfel cum a fost modificat prin OMJ nr. 219/C/2017) care reprezintă un ordin colectiv (generic), nu echivalează cu emiterea ordinului individual, aferent fiecărui reclamant, iar la dosarul cauzei nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte că ordinele individuale au fost emise anterior pronunțării sentinței recurate.

Chiar dacă ordinul colectiv (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcție de anumite valori de referință sectoriale, precum și prin includerea majorărilor de 2%, 5% și 11%) a fost emis ulterior promovării cererii de chemare în judecată și anterior pronunțării sentinței recurate, cu respectarea dispozițiile legale incidente, astfel cum susține pârâtul, relevanță în soluționarea cauzei prezintă actele cu caracter individual, prin care sunt tranșate pretențiile de natură salarială ale reclamanților care fac obiectul cererii de chemare în judecată. De altfel, recurentul-pârât nu a criticat obligația concretă pusă în sarcina sa de către instanța de fond, respectiv aceea de emitere a ordinelor de salarizare pentru reclamanți, motivele de recurs rezumându-se la reafirmarea legalității Ordinului nr. 4680/C/2016 și la concluzia îndeplinirii obligațiilor de natură salarială.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, prin Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății, care vizează, concret și punctual, pretențiile de natură salarială ale reclamanților, acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actelor administrative individuale.

În ceea ce privește argumentul aplicării retroactive a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, însăși instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Așadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ține de temporalitatea aplicării deciziilor Curții Constituționale. În realitate, aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

Se observă că pârâtul însuși a înțeles să valorifice considerentele deciziei Curții Constituționale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, în cuprinsul căruia indemnizația de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial. Așadar, prin cererea de recurs, pârâtul își contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispozițiile constituționale.

De altfel, Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 produce efecte în toate cauzele pendinte la data publicării ei în Monitorul Oficial.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3545 din 9 octombrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.