ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2358/2020

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.04.2017, reclamanții A., B., C., D. și E., judecători la Judecătoria Gura Humorului, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, solicitând următoarele:

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției la modificarea în parte a Ordinului nr. 219/C din 01.02.2017 prin care s-a dispus emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale a judecătorilor din cadrul Judecătoriilor, Tribunalelor, Tribunalelor specializate, Curților de Apel și a asistenților judiciari, respectiv art. 2 din O.M.J nr. 4680/C si emiterea dispoziției de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON majorat cu 10%, incepând cu data de 9 aprilie 2015;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 si a O.U.G. nr. 20 2016. respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din prezenta cerere, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare sectorială de 405 RON) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, si la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 3321 din 26 septembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Suceava și Tribunalul Suceava, a anulat parțial Ordinul nr. 219/C/01.02.2017 emis de Ministerul Justiției, în ceea ce privește pe reclamanți și a obligat pârâtul să procedeze la emiterea unor noi ordine de salarizare reclamanților, în aplicarea Legii nr. 71/2015 și O.U.G. nr. 20/2016, prin care să aibă în vedere o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, majorat cu 10%, începând cu data de 09.04.2015.

De asemenea, a obligat pârâții la plata către fiecare reclamant a diferenței de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflație în ziua plății efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 și până la data plății efective.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, recurentul - pârât a arătat că Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 a fost emis în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a I.C.C.J.- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015 și mai ales ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, dispunând recalcularea la nivel maxim a indemnizațiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015.

La art. 1 al acestui Ordin s-a prevăzut că, începând cu 9 aprilie 2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție, li se recalculează indemnizația la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, realizându-se, astfel, o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare.

Totodată, a mai arătat recurentul-pârât Ministerul Justiției, art. 2 din Ordinul menționat prevede că, începând cu data de 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și asistenților judiciari, se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci și 5%, 2% și 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Recurentul- pârât a nai arătat că prin Ordinul M.J. nr. 219/C/01.02.2017 a fost modificat Ordinul M.J. nr. 4680/C/21.12.2016, cu prevederile de la art. 1 alin. (1) și, ținând cont de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 și art. 3 din Ordinul M.J. nr. 219/C/2017, care statuează că emiterea ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale se va realiza ulterior, în urma centralizării datelor necesare comunicate de ordonatorii secundari și terțiari de credite, aducerea la îndeplinire a acestor prevederi s-a concretizat în ceea ce îi privește pe intimații- reclamanți prin emiterea Ordinului M.J. nr. 1469/C/2017.

Așadar, susține recurentul-pârât, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul M.J. nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizațiilor, prin eliminarea diferențelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcție de actul normativ în vigoare, iar în prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinelor prin care indemnizațiile să se stabilească individual conform acestui text de lege.

Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu folosește sintagma "nivel maxim în plată", așa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. 1 pct. 1, și, prin urmare, numai de la acest moment (1.08.2016) se pune problema raportării salariilor/indemnizațiilor din sistem la "nivel maxim în plată".

A mai arătat că în mod greșit a fost obligat la plata diferențelor salariale, în condițiile în care atribuția ministrului este de a stabili indemnizația de încadrare concretizată prin emiterea ordinelor de salarizare, iar a Ministerului Justiției de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, această obligație excedând obligațiilor sale.

Intimații- reclamanți nu au formulat întâmpinare în recurs.

Intimatul-pârât Tribunalul Suceava a formulat concluzii scrise, prin care solicită respingerea pretențiilor reclamanților, ca rămase fără obiect, urmare a emiterii Ordinului nr. 2666/2018.

II. Soluția instanței de recurs

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu își mai produc efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamante, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea de către Ministerul Justiției a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Înalta Curte găsește întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiției la plata diferențelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanță, consecutiv obligației instituite în sarcina pârâților de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanți, i-a obligat să achite diferențele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziție va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calității recurentului Ministerul Justiției de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea ordinului de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect și va respinge capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 3321 din 26 septembrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge capătul 1 al cererii de chemare în judecată formulate de reclamanții A., B., C., D. și E., ca rămas fără obiect.

Respinge capătul 2 al cererii de chemare în judecată formulate față de pârâtul Ministerul Justiției ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2020.