ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2228/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 martie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale prin Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a solicitat să se constate:

(i) nulitatea ca rezultat al necomunicării către A. până la data de 06.03.2018 a Deciziei de recuperare a prefinanțării emisă la 16.11.2015 cu nr. 1886 de către autoritatea pârâtă, precum și ca rezultat al încălcării legii;

(ii) că decizia este lovită de nulitate pentru că stabilește în sarcina reclamantei "obligația de restituire a prefinanțării nejustificate în cuantum de 3.911.145,97 RON" sumă nereală, care este mai mare decât aceea pentru care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 2 Finanțe Publice (AS2FP) a pornit executarea silită împotriva universității și care este de 282.753 RON.

De asemenea, a solicitat:

(iii) să se dispună repunerea universității în termenul de a contesta prezenta decizie, dat fiind că nu a cunoscut și nu cunoaște până la 06.03.2018 conținutul Deciziei corecte și reale de recuperare a prefinanțării cu nr. 1886/18.11.2015 cu valoarea de 282.753 RON, pentru care este executată silit, decizie care este diferită de decizia cu același număr (I?) și care emanată de la același pârât, dar care stabilește obligația A. de restituire a prefinanțării nejustificate într-un cuantum diferit, mai mare, de 3.911.145,97 RON;

(iv) suspendarea efectelor deciziei atacate până la soluționarea pe fond a cauzei.

Prin sentința civilă nr. 799 din 4 martie 2019, Curtea de Apel București a hotărât următoarele:

- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, ca neîntemeiată;

- a admis excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepție invocată de pârât;

- a respins cererea de suspendare a executării și cererea de anulare a deciziei nr. x/18.11.2015 formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale prin Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca inadmisibile.

Împotriva sentinței civile menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă susține că soluția primei instanțe este pronunțată cu aplicarea greșită a art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reținând că A. nu ar fi exercitat procedura prealabilă anterior sesizării instanței.

Or, A. a contestat măsura în condițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, care, la alin. (1) prevede că jurisdicțiile administrative speciale sunt facultative și gratuite, iar la alin. (2), că actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul unei jurisdicții speciale administrative pot fi atacate la instanța de contencios administrativ, cu respectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1), dacă partea înțelege să nu exercite procedura administrativ-jurisdicțională.

Din interpretarea per a contrario a art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, rezultă că, dacă există o altă procedură prealabilă de urmat conform legii speciale, poate fi urmată aceea.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, ulterior comunicării Notificării nr. x/25.02.2015 privind recuperarea prefinanțării în sumă de 4.587.552,69 RON, a formulat contestație împotriva măsurii de invalidare a sumei de 249.921,17 RON.

Această contestație reprezintă, în opinia sa, dovada exercitării de către A. a procedurii prealabile în condițiile legii speciale, care derogă de la legea generală - art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai arată că a formulat contestația după ce a primit "Scrisoarea standard de informare a beneficiarului", pentru acest act semnând de primire la data de 2.12.2015, iar nu pentru decizia nr. 1886/18.11.2015, cum greșit a reținut prima instanță.

De asemenea, prima instanță a ignorat că reclamanta a solicitat pârâtului să-i comunice decizia nr. 1886/18.11.2015 având ca obiect invalidarea sumei de 249.821,17 RON, dar căreia pârâtul nu i-a dat curs. Așadar, decizia nu i-a fost comunicată niciodată în forma ei materială și nici nu a avut cunoștință de conținutul ei.

Prin urmare, nefiindu-i comunicată decizia, nu putea să exercite procedura prealabilă în legătură cu aceasta, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurenta-reclamantă consideră că acțiunea sa este admisibilă, motiv pentru care excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile invocată de pârât a fost în mod greșit admisă de instanța de fond.

În ceea ce privește fondul cauzei, care nu a fost analizat de către instanță, arată că, în rejudecare, ar trebui lămurite motivele pentru care intimatul a emis în același dosar două titluri de creanță, ambele lovite de nulitate, în opinia recurentei-reclamante, ținând cont de faptul că primul a fost emis cu titlul PVC nr. 1886/18.11.2017, iar cel de-al doilea cu titlul Decizie de recuperare a prefinanțării nr. 1886/18.11.2015, proces-verbal și decizie din ani diferiți, cu sume diferite și care nu i-au fost comunicate niciodată.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale - Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman (OI POCU MEN) a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat, susținând, în esență, că soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a fost admisă în mod corect de instanța de fond.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 12.11.2019, s-a fixat termen de judecată la data de 3.06.2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Excepția nulității recursului declarat de reclamanta A., invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale-Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluția instanței de recurs

La termenul de judecată din 3 iunie 2020, Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția, invocată din oficiu, a tardivității formulării recursului declarat de reclamantă împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare, precum și asupra fondului recursului în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii în anulare.

II.1. Analizând cu prioritate excepția nulității recursului pentru declararea tardivă a căii de atac împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare, invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1), aplicabil în virturtea normei de trimitere de la art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerente.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, "hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare". Termenul de 5 zile, care începe să curgă de la data comunicării hotărârii, este unul de decădere, conform prevederilor art. 185 C. proc. civ., a cărui nerespectare atrage sancțiunea tardivității actului de procedură efectuat în condiții de depășire a duratei acestui termen.

Prin urmare, recursul îndreptat împotriva soluției de respingere a cererii de suspendare a executării deciziei de recuperare a prefinanțării nr. OI/1886/18.11.2015 contestate în cauză este tardiv, cât timp comunicarea hotărârii primei instanțe către reclamantă s-a realizat la data de 07.08.2019, iar calea de atac a fost înregistrată la Curtea de Apel București la data de 19.08.2019, cu depășirea evidentă a termenului de 5 zile reglementat de Legea nr. 554/2004.

II.2. În ceea ce privește fondul recursului vizând soluția pronunțată asupra cererii în anulare, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității cererii de anulare pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Reclamanta A. a formulat acțiune în anularea deciziei de recuperare a prefinanțării nr. x/02.11.2015 emisă de autoritatea pârâtă în baza sesizării de neregulă nr. x/01.11.2015.

În conformitate cu prevederile art. 17

1

alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, decizia de recuperare a prefinanțării în cauză constituie titlu de creanță.

Prima instanță a respins acțiunea reclamantei ca inadmisibilă, motivat de împrejurarea că a formulat acțiunea fără a parcurge procedura prealabilă în legătură cu actul atacat.

Recurenta-reclamantă susține că prima instanță a apreciat în mod greșit că acțiunea sa este inadmisibilă, de vreme ce a fost în imposibilitatea de a urma procedura prealabilă, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât decizia nr. 1886/18.11.2015 nu i-a fost comunicată niciodată.

Înalta Curte observă că aspectul necomunicării deciziei contestate este reiterat de reclamantă și în recurs, deși, prima instanță a dezlegat această chestiune, stabilind că decizia în discuție a fost comunicată reclamantei la 2.12.2015. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă susține că, la această dată, a semnat de primire pentru "Scrisoarea standard de informare a beneficiarului" (fără să o identifice prin număr și dată de înregistrare), iar nu pentru decizia nr. 1886/18.11.2015.

Așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, Înalta Curte constată că decizia a fost comunicată reclamantei la data de 2.12.2015, acest aspect rezultând din înscrisurile depuse de pârât la dosarul de fond, respectiv adresa de înaintare și confirmarea de primire, semnată de un angajat al reclamantei, care a aplicat și ștampila instituției, dar și adresa nr. x/18.12.2015, care emană chiar de la reclamantă, fiind înregistrată la registratura pârâtului la aceeași dată, și prin care reclamanta solicita emitentului suspendarea deciziei de recuperare a prefinanțării nr. OI/1886/18.11.2015 până la primirea răspunsului cu privire la scrisoarea de informare standard a beneficiarului referitoare la CR7 - finală.

Prin urmare, se constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante reiterate în recurs, sub aspectul necomunicării deciziei a cărei anulare o solicită în cauză.

În acest context, Înalta Curte nu poate primi apărarea recurentei-reclamante, în referire la imposibilitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile, devreme ce decizia i-a fost comunicată acesteia la data de 2.12.2015.

În raport de acest moment temporal, Înalta Curte constată că, potrivit art. 17

1

alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, reclamanta putea să formuleze contestație împotriva titlului de creanță în termen de 30 de zile de la data comunicării, care se depunea la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță contestat.

Or, din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată, fără a parcurge procedura prealabilă de contestare a titlului de creanță pe calea administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 64/2009.

Contestația ca și cale administrativă de atac este sinonimă plângerii prealabile reglementate de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Cum reclamanta nu a dovedit că a formulat plângere prealabilă împotriva deciziei de recuperare a prefinanțării, deși aceasta i-a fost comunicată, în mod corect a reținut instanța de fond că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de exercitare a acțiunii reglementate în legea contenciosului administrativ, aceea a îndeplinirii procedurii prealabile.

Cât privește susținerile recurentei-reclamante, potrivit cărora ar fi contestat măsura în condițiile art. 6 din Legea nr. 554/2004, situație în care, nu ar mai fi necesară parcurgerea procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor susțineri, respingându-le ca atare.

Astfel, procedura contestării deciziei de restituire a prefinanțării reglementată de art. 17

1

din O.U.G. nr. 64/2009 este o cale administrativă de atac și nu o jurisdicție specială administrativă în sensul dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Constituție și ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând o procedură prealabilă a cărei urmare este obligatorie potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Decizia adoptată în soluționarea contestației este un act administrativ, care se pronunță în cadrul unui recurs administrativ și nu un act administrativ jurisdicțional, întrucât procedura contestației nu se circumscrie noțiunii de jurisdicție administrativă reglementată de art. 6 din Legea nr. 554/2004, așa cum greșit susține recurenta-reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de reclamantă sunt nefondate, iar prima instanță în mod just a respins acțiunea în contencios administrativ, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 799 din 4 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de suspendare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiași sentințe, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii în anulare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 iunie 2020.