ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2532/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.02.2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 11.03.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 și a Deciziei nr. x/24.08.2015, ambele emise de OIPOSDRU - MECS, precum și suspendarea celor două decizii până la soluționarea acțiunii în anulare, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Prin precizarea depusă la dosar la data de 02.06.2016, reclamanta A. a solicitat extinderea cadrului procesual din perspectiva părților prezentului litigiu, înțelegând să formuleze cererea și în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanțelor Publice, iar, din perspectiva obiectului litigiului, reclamanta a arătat că înțelege să solicite anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum și anularea tuturor actelor subsecvente.

Hotărârea instanței de fond pronunțată în primul ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 2382 din 07 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată din oficiu; a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă; a admis excepția nulității cererii precizatoare depuse la data de 02.06.2016, invocată din oficiu; a anulat cererea precizatoare pentru lipsa obiectului; a respins, în rest, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs formulată în primul ciclu procesual Împotriva sentinței civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond, în sensul anulării Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 și a Deciziei nr. x/24.08.2015 emise de OI POSDRU, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii și a tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de recurs pronunțată în primul ciclu procesual Prin Decizia nr. 3586 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a constatat că nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esențială în soluționarea cauzei și anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanțării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili pe baza probatoriului administrat dacă este îndeplinită una dintre condițiile legale de restituire a prefinanțării, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei. S-a mai reținut în considerentele deciziei de casare că, în ceea ce privește cererea precizatoare, aceasta a vizat atât extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a unui nou pârât, cât și formularea unor noi cereri constând în anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, iar, cu privire la această cerere, Înalta Curte a reținut că, deși a anulat pentru lipsa obiectului cererea precizatoare, instanța de fond a dispus totuși citarea în cauză a pârâtului indicat prin această cerere, soluționând acțiunea și în contradictoriu cu acesta. Totodată, instanța de casare a constatat că nu s-a dispus de către instanța de fond, la termenul de judecată din 02.06.2016, obligarea autorității emitente a actelor administrative atacate să depună la dosar, în integralitate, documentația care a stat la baza emiterii acestora, astfel că, în aceste condiții, soluția de anulare a cererii precizatoare a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului. Instanța de control judiciar, analizând criticile formulate de recurentă, încadrate în motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că acestea au în vedere și o neanalizare de către prima instanță a tuturor argumentelor din cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului, la care se face trimitere în cererea de recurs, fiind vorba despre incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. Înalta Curte, prin decizia de casare a stabilit ca, la rejudecare, instanța să solicite "completarea probatoriului, prin depunerea în integralitate a documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, precum și a unui punct de vedere scris al autorității publice pârâte privind situația actuală a soluționării cererilor de rambursare 4 și 5, pe baza acestor înscrisuri urmând să se stabilească în mod clar situația cererilor de rambursare 4 și 5 și dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanțării prin cererile de rambursare, fiind necesar să se procedeze la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, ulterior depunerii documentației menționate și a exprimării de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită, se va aprecia asupra obiectului cererii precizatoare". După trimiterea spre rejudecare, la data de 14 octombrie 2020, a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a - contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2016.

Hotărârea instanței de fond pronunțată în al doilea ciclu procesual Prin sentința civilă nr. 267 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) București, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, a anulat Deciziile nr. OI/1539/01.10.2015 și nr. x/24.08.2015, a respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 9.620 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

Calea de atac exercitată în cauză (în al doilea ciclu procesual) Împotriva sentinței civile nr. 267 din 22 septembrie 2021, au formulat cereri de recurs atât recurentul-pârât Ministerul Finanțelor, cât și recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 6.1. Prin recursul declarat în cauză, recurentul-pârât Ministerul Finanțelor critică hotărârea instanței de fond ca fiind dată (în parte) cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât solicită instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună admiterea recursului promovat, casarea în parte a sentinței civile nr. 267/22.09.2021 și, pe cale de consecință, admiterea lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor. În motivarea recursului arată că este adevărat că instituția a asigurat până la un moment dat (27.07.2018) reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în fața instanțelor de contencios administrativ, însă aceasta nu implică perpetuarea calității sale de reprezentant până la soluționarea definitivă a litigiilor și cu atât mai puțin menținerea sa în aceste cauze în calitate de pârât. În susținerea poziției sale, arată că, pe de-o parte, instanța de fond a reținut faptul că Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice este emitentul actelor administrative contestate (Decizia nr. OI/1539/01.10.2015, Decizia nr. x/24.08.2015), iar nu Ministerul Finanțelor. Pe de altă parte, subliniază faptul că Ministerul Finanțelor nu a refuzat emiterea unui act administrativ ori a unui răspuns la o solicitare primită, pentru a ne afla în situația unui refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În opinia recurentului, atâta vreme cât între acesta și A. nu a existat nici un raport juridic care să dea naștere, să modifice, să stingă drepturi sau obligații în temeiul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, nu se justifică menținerea acestuia în cauză, instanța de fond reținând în mod eronat calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene în prezenta cauză. Mai arată recurentul că instanța de judecată s-a aflat în eroare permanentă, transformând mandatarul legal al unuia dintre pârâți în pârât, schimbând întru totul raportul juridic care a generat litigiul. Aceasta întrucât în prezenta cauză, Ministerul Finanțelor a avut o singură calitate, aceea de mandatar legal al Ministerului Fondurilor Europene, în temeiul art. II alin. (4) din O.U.G. nr. 6/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative (în continuare, "O.U.G. nr. 6/2013"). De aceea, păstrarea în cauză și, implicit, stabilirea, de către instanța de fond, a faptului că Ministerul Finanțelor s-ar număra printre pârâți este, în opinia recurentului, nu numai contrară normelor de drept procedural, dar și a celor de drept material. Precizează recurentul că, anterior pronunțării hotărârilor judecătorești în prezenta cauză, a survenit o modificare legislativă, ce a constat în preluarea, prin O.U.G. nr. 9/2014, de către Ministerul Fondurilor Europene, de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, a Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, situație care, în fața instanțelor judecătorești, a determinat transmisiunea calității procesuale pasive, de la Ministerul Muncii Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, la Ministerul Fondurilor Europene. Astfel, era cât se poate de clar că, în cauză, alături de pârâtul OIRPOSDRU MECS se afla și pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, iar asigurarea reprezentării în cauză, de către Ministerul Finanțelor Publice, a Ministerului Fondurilor Europene, nu era de natură să conducă la modificarea cadrului procesual prin crearea unui alt pârât în cauză în persoana Ministerului Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene. Arată recurentul că, potrivit principiului disponibilității, manifestat de reclamantă în fața instanței de fond, coroborat cu modificările legislative aduse la cunoștința instanței de recurs pe parcursul soluționării litigiului și reiterate mai sus, pârâții din cauză erau următorii doi: 1. Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (cu mențiunea că acesta a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice până la data de 27.07.2018); 2. Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Se mai subliniază în motivele de recurs că instanța de fond a reținut conduita pârâtului OIPOSDRU-MECS ca fiind cea vătămătoare pentru reclamantă, prin emiterea actelor administrative, și nicidecum a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene. Prin urmare, raportul juridic care a general litigiul în care au fost pronunțate hotărârile judecătorești anterioare a avut loc între A., pe de o parte, respectiv OIPOSDRU-MECS, pe de altă parte. În acest context, este inadmisibil, din perspectiva normelor de drept procesual, respectiv a celor de drept material, ca mandatarul legal al Ministerului Fondurilor Europene (avocatul acestei părți) să fie considerat pârât, doar în acest mod ajungându-se ca atât Ministerul Fondurilor Europene, cât și Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, să figureze în cuprinsul, respectiv dispozitivul, sentinței civile nr. 267/22.09.2021, ca și pârâți. Punctează recurentul că, dacă nu ar fi avut calitatea de mandatar legal al Ministerului Fondurilor Europene, Ministerul Finanțelor ar fi fost total străin de acest litigiu, ceea ce dovedește o dată în plus faptul că stabilirea/menținerea, prin hotărârile judecătorești pronunțate, a faptului că Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, ar avea calitatea de pârât, este vădit nelegală. Solicită Înaltei Curți să constate că, fiind o cauză al cărei obiect îl constituie anularea unor acte administrative emise de o altă entitate decât Ministerul Finanțelor, este evident că această instituție nu poate avea calitatea procesuală în prezenta cauză și nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății, întrucât reclamanta nu a formulat nici o pretenție concretă în contradictoriu cu aceasta. 6.2. Recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene critică hotărârea instanței de fond ca fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cele ale art. 17 alin. (3) și art. 17 1 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 64/2009, privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, cu consecința menținerii actelor contestate ca fiind temeinice și legale. În susținerea recursului declarat se arată că instanța de fond a motivat anularea celor două acte administrative bazându-se pe o ipoteză greșită, reținând că, în ceea ce privește "cea de a treia condiție, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumelor acordate reclamantei cu titlu de prefinanțare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse". Arată recurentul că instanța de fond a reținut în motivare și o presupusă contradictorialitate, în sensul că "pe de o parte, i-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum și la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluționarea de către Serviciul Juridic de Constatare și Stabilire Nereguli a sesizării sus menționate". Apreciază recurentul că Decizia nr. OI/1539/01.10.2015 și Decizia nr. x/24.08.2015 se impuneau a fi analizate de instanța de fond din perspectiva unui control de legalitate și nu a unui control de oportunitate, nefiind indicată de către instanță o prevedere legală sau contractuală care să fi fost încălcată de instituția emitentă a actelor aministrative ce au făcut obiectul acțiunii. În opinia recurentului, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 17 alin. (3) și art. 17 1 din O.U.G. nr. 64/2009, respectiv: există sume acordate intimatei-reclamante cu titlu de prefinanțare; utilizarea acestora nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse; a fost emisă o notificare comunicată intimatei (în calitate de beneficiar); beneficiarul nu a restituit suma indicată în notificare în termen de 15 zile de la comunicarea notificării. În ceea ce privește obligația instituită în sarcina pârâtei, de plată a sumei de 9.620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă, în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte, recurentul arată că se impunea ca instanța de fond să facă aplicarea principiului proporționalității, astfel cum prevăd dispozițiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța poate diminua din oficiu cheltuielile de judecată referitoare la onorariul avocaților, în cazul în care acesta este disproporționat raportat la complexitatea cauzei.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor și a solicitat respingerea recursului formulat de Ministerul Finanțelor ca fiind, în principal, inadmisibil, iar, în subsidiar, nefondat, precum și respingerea recursului formulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene ca fiind nefondat, și obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs. Ulterior, în ședință publică, intimata-reclamantă, prin reprezentant, a precizat că nu mai susține această excepție. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv invocat de recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, intimata-reclamantă arată că instanța de fond a indicat temeiurile de drept pe care și-a bazat hotărârea (în principal, art. 17 alin. (3) și art. 17 1 din O.U.G. nr. 64/2009), dar a și verificat dacă deciziile de restituire a prefinanțării ce au făcut obiectul contestației, emise de OIPOSDRU, în calitate de organ de verificare, au fost emise cu îndeplinirea condițiilor legale menționate în aceste texte legale. În acest sens, instanța de fond a analizat, în baza probatoriului administrat în cauză, dacă OIPOSDRU a emis Deciziile de restituire a prefinanțării cu respectarea dispozițiilor legale incidente, sens în care a verificat dacă deciziile de restituire a prefinanțării au fost emise doar după ce s-a verificat, în prealabil, îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 17 alin. (3) și art. 17 1 din O.U.G. nr. 64/2009. În consecință, în opinia intimatei-reclamante, în mod corect a statuat instanța de fond faptul că apare ca fiind prematur emisă și implicit nelegală Decizia de restituire a prefinanțării nr. OI/1539/01.10.2015, impunându-se anularea acesteia și a Deciziei de soluționare nr. x/24.08.2015. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând criticile invocate în cererile de recurs formulate, raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor este nefondat, iar recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. 1.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului declarat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește recursul declarat în cauză de Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte constată că acesta vizează soluția pronunțată de instanța de fond față de Ministerul Finanțelor Publice, recurentul invocând lipsa calității sale procesuale pasive, în raport de faptul că acesta a figurat în dosar ca reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, iar nu ca persoană chemată în judecată. Astfel, în motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că este adevărat că instituția a asigurat până la un moment dat (27.07.2018) reprezentarea Ministerului Fondurilor Europene în fața instanțelor de contencios administrativ, însă aceasta nu implică perpetuarea calității sale de reprezentant până la soluționarea definitivă a litigiilor și cu atât mai puțin menținerea sa în aceste cauze în calitate de pârât. De aceea, păstrarea în cauză și, implicit, stabilirea, de către instanța de fond, a faptului că Ministerul Finanțelor s-ar număra printre pârâți este, în opinia recurentului, nu numai contrară normelor de drept procedural, dar și a celor de drept material. A subliniat recurentul că asigurarea reprezentării în cauză, de către Ministerul Finanțelor Publice, a Ministerului Fondurilor Europene, nu era de natură să conducă la modificarea cadrului procesual prin crearea unui alt pârât în cauză în persoana Ministerului Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene. În opinia recurentului, este inadmisibil, din perspectiva normelor de drept procesual, respectiv a celor de drept material, ca mandatarul legal al Ministerului Fondurilor Europene (avocatul acestei părți) să fie considerat pârât, doar în acest mod ajungându-se ca atât Ministerul Fondurilor Europene, cât și Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, să figureze în cuprinsul, respectiv dispozitivul, sentinței civile nr. 267/22.09.2021, ca și pârâți. Analizând motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că aspectul invocat ține de modalitatea de realizare a procedurii de citare înainte de primul termen de judecată în fața instanței de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, respectiv în al doilea ciclu procesual. Recurentul a invocat faptul că instanța de judecată s-a aflat în eroare permanentă, transformând mandatarul legal al unuia dintre pârâți în pârât, schimbând întru totul raportul juridic care a generat litigiul. Or, așa cum reiese din analiza actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanții Ministerului Finanțelor au semnat procesele-verbale de înmânare a procedurii de citare pe tot parcursul judecății cauzei la fond, în al doilea ciclu procesual, iar Ministerul Finanțelor nu a cerut rectificarea citativului, în sensul eliminării sale din citativ. Constatând că partea interesată - deși legal citată - nu a invocat, nici la primul termen de judecată și nici pe parcursul judecării cauzei, în al doilea ciclu procesual, viciile legate de modalitatea de realizare a citativului în cauză, Înalta Curte va respinge ca nefondate aceste critici implicit legate de nelegala conceptare a Ministerului Finanțelor Publice în calitate de pârât, deși a fost doar reprezentantul pârâtului Ministerului Fondurilor Europene și, implicit, de lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. 1.2. Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene Examinând legalitatea sentinței atacate prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat în cauză de recurentul-pârât Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru considerentele ce urmează: 1.2.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.02.2016 sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată la data de 11.03.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 și a Deciziei nr. x/24.08.2015, ambele emise de OIPOSDRU - MECS, precum și suspendarea celor două decizii până la soluționarea acțiunii în anulare. În fapt, în cauză, prin două scrisori standard de informare a beneficiarului, nr. x/19.12.2014 și respectiv nr. x/19.12.2014, OIPOSDRU-MECT a informat reclamanta că cererile de rambursare nr. x și nr. 5 au fost respinse, întrucât nu au putut fi validate valorile raportate privind realizarea indicatorilor și grupului țintă; cu ocazia vizitei de verificare la fața locului, derulată în perioada 28.02. - 4.03.2014, s-au constatat inadvertențe cu privire la documentele justificative ale grupului țintă raportat, motiv pentru care a fost emisă o sesizare de neregulă; având în vedere imposibilitatea aprobării din punct de vedere tehnic, toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x și respectiv nr. 5 au fost invalidate. Prin Decizia de recuperare a prefinanțării nr. x/24.08.2015, în conformitate cu art. 6 alin. (3) și (5) din contractul de finanțare nr. AMPOSDRU 127/03.12.2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 64/2009, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de a restitui prefinanțarea nejustificată în cuantum de 3.793.465,71 RON. Pentru a dispune această măsură, s-au reținut aspectele semnalate în sesizarea de neregulă x/11.03.2015, faptul că la data de 24.12.2008 beneficiarului i s-a plătit suma de 1.826.000,45 RON prin OP nr. x și 119 și la data de 10.11.2010 suma de 3.581.986,15 RON reprezentând prefinanțare, iar din cererile de rambursare s-a procedat la deducerea prefinanțării astfel: la CR 1 - 146.339,89 RON, la CR 2 - 1.201.932,01 RON, la CR 3 - 266.248,99 RON, CR 4 și CR 5 fiind respinse administrativ, valoarea totală a prefinanțării recuperate fiind de 1.614.520,89 RON. De asemenea, s-a reținut că reclamantei i-a fost comunicată notificarea nr. x/12.02.2015 pentru suma de 3.793.465,71 RON, sumă care, însă, nu a fost achitată. Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin Decizia nr. x/01.10.2015, a cărei anulare s-a solicitat în prezenta cauză. 1.2.2. În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2382 din 07 iulie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată din oficiu; a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă; a admis excepția nulității cererii precizatoare depuse la data de 02.06.2016, invocată din oficiu; a anulat cererea precizatoare pentru lipsa obiectului; a respins, în rest, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației și Cercetării Științifice și Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată; a respins cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și reținerea cauzei spre rejudecare pe fond, în sensul anulării Deciziei nr. OI/1539/01.10.2015 și a Deciziei nr. x/24.08.2015 emise de OI POSDRU, a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestor decizii și a tuturor actelor subsecvente acestora, cu cheltuieli de judecată. 1.2.3. Prin Decizia nr. 3586 din 15 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2382 din 07 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În considerentele deciziei pronunțate, instanța de control judiciar a reținut următoarele aspecte relevante, care au stat la baza adoptării soluției de casare cu trimitere spre rejudecare: - instanța de fond a procedat la analizarea îndeplinirii condițiilor reglementate de dispozițiile legale incidente "pentru a se putea dispune recuperarea prefinanțării, dar, așa cum a evidențiat recurenta, această analiză este una formală, care nu este de natură a soluționa fondul litigiului dedus judecății. Astfel, cu privire la condiția constând în nejustificarea utilizării prefinanțării prin cererile de rambursare depuse, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită, deși înscrisurile aflate la dosar nu lămuresc această împrejurare de fapt esențială în dezlegarea cauzei."; - "instanța de fond nu a avut în vedere și conținutul adreselor de răspuns la contestațiile formulate de reclamantă împotriva celor două scrisori, din care rezultă că nu este lămurită situația respectivelor cheltuieli, întrucât, pe de o parte, i s-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum și la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluționarea de către Serviciul Juridic de Constatare și Stabilire Nereguli a sesizării sus menționate. (...) Înalta Curte apreciază că nu se poate considera ca fiind lipsită de relevanță în dezlegarea cauzei modalitatea de soluționare a cererilor de rambursare 4 și 5, din moment ce prevederile legale anterior citate stabilesc că se dispune restituirea prefinanțării acordate în cazul proiectelor pentru care beneficiarii nu justifică prin cereri de rambursare utilizarea acesteia. Or, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă dacă reclamanta a justificat sau nu, prin cele două cereri de rambursare în discuție, utilizarea prefinanțării a cărei restituire se solicită. De altfel, în cererea de chemare în judecată se arată că, în ce privește respingerea acestor cereri de rambursare, pârâta a avut o atitudine contradictorie făcând referire atât la respingerea cererilor, cât și la suspendarea cheltuielilor până la soluționarea sesizării de nereguli. Mai mult, reclamanta precizează că, dacă este vorba despre o suspendare a acestor cheltuieli, în mod evident că respingerea cererilor de rambursare și, respectiv, decizia de recuperare a prefinanțării au fost emise prematur, fiind necesară soluționarea sesizării de nereguli înainte de emiterea acestor acte. Instanța de fond nu a analizat aceste susțineri ale reclamantei, ci s-a limitat să constate că este îndeplinită condiția vizând nejustificarea prin cereri de rambursare a utilizării prefinanțării, întrucât pârâta a comunicat reclamantei respingerea cererilor de rambursare 4 și 5, cu consecința invalidării cheltuielilor solicitate la rambursare prin aceste cereri." În consecință, instanța de recurs a constatat că nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esențială în soluționarea cauzei și anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanțării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili pe baza probatoriului administrat dacă este îndeplinită una dintre condițiile legale de restituire a prefinanțării, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei. S-a mai reținut în considerentele deciziei de casare că, în ceea ce privește cererea precizatoare, aceasta a vizat atât extinderea cadrului procesual prin introducerea în cauză a unui nou pârât, cât și formularea unor noi cereri constând în anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, iar, cu privire la această cerere, Înalta Curte a reținut că, deși a anulat pentru lipsa obiectului cererea precizatoare, instanța de fond a dispus totuși citarea în cauză a pârâtului indicat prin această cerere, soluționând acțiunea și în contradictoriu cu acesta. Totodată, instanța de casare a reținut că reclamanta a solicitat, în temeiul art. 13 din Legea nr. 554/2004, depunerea în integralitate la dosar a documentației ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, documentație care i-ar fi oferit posibilitatea să individualizeze actele a căror anulare a solicitat-o, iar, la termenul de judecată din 2.06.2016, reclamanta, observând că pârâtul nu a depus această documentație, astfel cum i s-a pus în vedere, a solicitat revenirea cu adresă în acest sens, dar instanța a pus în vedere reclamantei să depună înscrisurile contestate la dosarul cauzei, conform dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 554/2004, astfel încât instanța să fie legal învestită prin cererea precizatoare. În acest context, instanța de control judiciar a constatat că nu s-a dispus de către instanța de fond, la termenul de judecată din 02.06.2016, obligarea autorității emitente a actelor administrative atacate să depună la dosar, în integralitate, documentația care a stat la baza emiterii acestora, astfel că, în aceste condiții, soluția de anulare a cererii precizatoare a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului. Instanța de control judiciar, analizând criticile formulate de recurentă, încadrate de aceasta în motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a constatat că acestea au în vedere și o neanalizare de către prima instanță a tuturor argumentelor din cererea de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului, la care se face trimitere în cererea de recurs, fiind vorba despre incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. În consecință, Înalta Curte a constatat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motiv de casare care are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la pct. 1-4, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la apărare și principiul dreptului la un proces echitabil. Drept urmare, instanța de control judiciar a admis recursul, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, stabilind, prin decizia de casare ca, la rejudecare, instanța să solicite "completarea probatoriului, prin depunerea în integralitate a documentației care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate, precum și a unui punct de vedere scris al autorității publice pârâte privind situația actuală a soluționării cererilor de rambursare 4 și 5, pe baza acestor înscrisuri urmând să se stabilească în mod clar situația cererilor de rambursare 4 și 5 și dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanțării prin cererile de rambursare, fiind necesar să se procedeze la analizarea tuturor criticilor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată. De asemenea, ulterior depunerii documentației menționate și a exprimării de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită, se va aprecia asupra obiectului cererii precizatoare". 1.2.4. În al doilea ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 267 din 22 septembrie 2021, Curtea de Apel București - Veche, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) București, pârâtul Organismul Intermediar pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educației Naționale și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în numele și pentru Ministerul Fondurilor Europene, a anulat Deciziile nr. OI/1539/01.10.2015 și nr. x/24.08.2015, a respins în rest cererea ca neîntemeiată și a obligat pârâta la plata sumei de 9.620 RON cheltuieli de judecată către reclamantă. Prin cererea de recurs formulată, recurentul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a solicitat casarea hotărârii și rejudecarea acțiunii, criticând legalitatea sentinței civile nr. 267/22.09.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, întrucât hotărârea ar fi fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv cele ale art. 17 alin. (3) și art. 17 1 alin. (1) - (2) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență. Din oficiu, prealabil discutării pe fond a chestiunilor privind recursurile declarate, Înalta Curte a recalificat argumentele expuse în recursul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ca fondându-se pe ipoteza normativă descrisă în art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și a pus în discuția părților această recalificare, urmând a lua în examinare recursul din această perspectivă. Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), Înalta Curte constată că acesta este fondat. Motivul de casare în discuție are în vedere neregularitățile procedurale, precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului, în speță, principiul dreptului la apărare, principiul dreptului la un proces echitabil și principiul contradictorialității. Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție. Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei, ceea ce presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de C. proc. civ. Încălcarea unor norme de procedură, în speță dispozițiile art. 501 C. proc. civ., se impune a fi analizată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ.: "În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul." Modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, dă dezlegare unui aspect litigios se impune, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului pozitiv al lucrului judecat potrivit căruia statuările irevocabile ale unei hotărâri judecătorești se impun, deopotrivă, părților și instanței ulterioare. Indicațiile Înaltei Curți pentru rejudecare au vizat, în esență, obligația de a stabili situația de fapt dedusă judecății, analiza probatoriul propus spre administrare în fața instanței de fond și analiza textelor legale aplicabile speței în raport de apărările tuturor părților. În hotărârea pronunțată în fond în al doilea ciclu procesual, instanța a menționat că: "în acord cu cele reținute în cuprinsul deciziei de casare, în vederea lămuririi situației de fapt, Curtea a dispus depunerea întregii documentații care a stat la baza emiterii actelor administrative contestate în prezenta cauză respectiv Decizia nr. OI/1539/01.10.2015 și nr. x/24.08.2015, precum și un punct de vedere referitor la stadiul de soluționare al cererilor de rambursare nr. x și 5. Cu referire la acestea din urmă, pârâta a arătat că cele două cereri de rambursare sunt respinse conform scrisorilor de informare inițiale în care au fost menționate motivele de respingere iar până la data formulării răspunsului, 30.06.2021, nu s-a schimbat stadiul de soluționare al acestora. Prin raportare la disp. art. 17 alin. (3), art. 17 1 din O.U.G. nr. 64/2009, trebuie verificate dacă sunt îndeplinite condițiile menționate în aceste texte de lege pentru a se dispune restituirea prefinanțării, respectiv: există sume acordate reclamantei cu titlu de prefinanțare; utilizarea acesteia nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse; a fost emisă o notificare comunicată beneficiarului; beneficiarul nu a restituit suma indicată în notificare în termen de 15 zile de la comunicarea notificării. Cu referire la cea de a treia condiție, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumele acordate reclamantei cu titlu de prefinanțare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse. Într-adevăr, se remarcă poziția contradictorie a pârâtei care pe de o parte, i-a comunicat reclamantei că au fost invalidate toate cheltuielile aferente perioadei raportate la cererea de rambursare nr. x, precum și la cererea de rambursare nr. x, iar, pe de altă parte, i s-a comunicat faptul că respectivele cheltuieli rămân în continuare suspendate până la soluționarea de către Serviciul Juridic de Constatare și Stabilire Nereguli a sesizării sus menționate. Prin urmare situația cheltuielilor în discuție nu a fost lămurită nici în prezent, acestea fiind în continuare suspendate până la soluționarea de către Serviciul Juridic de Constatare și Stabilire Nereguli a sesizării de neregulă înregistrate cu nr. x/6.06.2014. Această situație face să fie neîndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune restituirea prefinanțării și anume ca beneficiarii să nu justifice prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, nesoluționarea adecvată a cererilor de rambursare nefiind culpa reclamantei, ci a pârâtei. Într-adevăr, prin această modalitate, reclamanta se află în imposibilitatea de a cunoaște motivele concrete care au dus la respingerea administrativă respectiv suspendarea soluționării cererilor de rambursare nr. x și 5 și implicit nu a putut deduce motivele de nelegalitate relativ la acest aspect. Corelativ, nici instanța de judecată nu poate deduce din actele contestate respectiv din documentația pusă la dispoziție de autoritatea pârâtă Pe cale de consecință, apare ca fiind prematur emis și implicit nelegală Decizia de restituire a prefinanțării nr. x/24.08.2015 impunându-se anularea acesteia și a Deciziei de soluționare nr. OI/1539/01.10.2015. Raportat la cererea precizatoare, se constată că deși s-a depus în integralitate la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, documentație care i-ar fi oferit posibilitatea să individualizeze actele a căror anulare o solicită, reclamanta nu a realizat acest lucru. Prin urmare cu referire la solicitarea de "anulare a actelor care au stat la baza emiterii actelor atacate, precum și anularea tuturor actelor subsecvente" instanța nu deține toate elementele pentru a se putea pronunța iar prin cererea de chemare în judecată au fost deduse motive de nelegalitate exclusiv cu privire la cele două decizii antemenționate. Pentru aceste motive, Curtea de apel va admite în parte cererea de chemare în judecată, va anula ca nelegală Decizia de restituire a prefinanțării nr. x/24.08.2015 și Decizia de soluționare nr. OI/1539/01.10.2015, ambele emise de OIPOSDRU MECS, urmând a respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată." În cauza de față, instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, în al doilea ciclu procesual, a procedat la completarea doar parțială a probatoriului în sensul celor stabilite prin decizia de casare, încălcând în continuare dreptul la un proces echitabil, precum și principiul contradictorialității. În raport de obiectul acțiunii, Înalta Curte constată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc." Înalta Curte apreciază că instanța de fond, nici în al doilea ciclu procesual nu a stăruit prin toate mijloacele legale în vederea stabilirii situației de fapt, nesocotind astfel dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu privire la rolul activ al judecătorilor. Minima motivare a instanței de fond în sensul că nu poate deduce din actele contestate, respectiv din documentația pusă la dispoziție de autoritatea pârâtă, motivele de nelegalitate a actelor contestate, apare ca fiind insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impuneau a fi clarificate în speța de față. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are, în mod necesar, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă și argumentelor invocate de părți. Procedând în acest mod, hotărând în baza unui probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de fond a încălcat prevederile art. 501 C. proc. civ., întrucât nici în al doilea ciclu procesual nu a lămurit situația de fapt, pronunțând o hotărâre nelegală, care urmează a fi casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. În rejudecare, instanța de trimitere urmează să procedeze la respectarea tuturor măsurilor dispuse prin prima decizie de casare, respectiv să solicite completarea probatoriului în vederea lămuririi situației de fapt, având în vedere că instanța de fond a motivat anularea celor două acte administrative bazându-se pe o ipoteză greșită, reținând că, în ceea ce privește "cea de a treia condiție, rezultă din probatoriul administrat că aceasta nu este îndeplinită, mai precis nu s-a dovedit că utilizarea sumelor acordate reclamantei cu titlu de prefinanțare nu a fost justificată prin cererile de rambursare depuse". Așa cum rezultă din considerentele sentinței recurate, situația cheltuielilor în discuție nu a fost lămurită nici în prezent, acestea fiind în continuare suspendate până la soluționarea de către Serviciul Juridic de Constatare și Stabilire Nereguli a sesizării de neregulă înregistrate cu nr. x/6.06.2014, situație care face să nu fie îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune restituirea prefinanțării și anume aceea ca beneficiarii să nu justifice prin cereri de rambursare utilizarea acesteia, nesoluționarea adecvată a cererilor de rambursare nefiind culpa reclamantei, ci a pârâtei. Astfel, instanța de fond a manifestat o poziție contradictorie, fără a lămuri situația dacă au fost sau nu utilizate sumele primite ca refinanțare. Această situație trebuie lămurită prin suplimentarea probatoriului, chiar instanța de fond reținând în sentința recurată că, "prin această modalitate, reclamanta se află în imposibilitatea de a cunoaște motivele concrete care au dus la respingerea administrativă respectiv suspendarea soluționării cererilor de rambursare nr. x și 5 și implicit nu a putut deduce motivele de nelegalitate relativ la acest aspect. Corelativ, nici instanța de judecată nu poate deduce din actele contestate respectiv din documentația pusă la dispoziție de autoritatea pârâtă". Înalta Curte constată, astfel, că nici în al doilea ciclu procesual nu a fost lămurită o împrejurare de fapt esențială în soluționarea cauzei și anume dacă reclamanta a justificat sau nu utilizarea prefinanțării prin cereri de rambursare, astfel că nu se poate stabili, pe baza probatoriului administrat în cele două cicluri procesuale, dacă este îndeplinită una dintre condițiile legale de restituire a prefinanțării, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei. Totodată, instanța de fond trebuie să procedeze la analizarea obiectului cererii precizatoare după exprimarea de către reclamantă a unui punct de vedere cu privire la individualizarea actelor administrative a căror anulare o solicită și a motivelor de nelegalitate a acestora. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și susținerile părților, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată și a cererii precizatoare cu care a fost învestită. Nu în ultimul rând, se va ține seama, cu ocazia rejudecării, de prevederile art. 501 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanța care judecă fondul". Cu privire la soluția de trimitere a cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, Înalta Curte amintește Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu nr. 79/2022, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 25 ianuarie 2023, care a stabilit că: "În interpretarea dispozițiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/20