ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2203/2020

Ședința publică din data de 2 iunie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin actiunea inregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti-sectia a VIII-a, in data de 09.06.2016 (in urma declinarii competentei materiale de catre Tribunalul Galati, prin sentinta civila nr. 381/11.04.2016), astfel cum a fost precizata in data de 30.01.2017, reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I. si J., au chemat in judecata pe paratii Consiliul Superior al Magistraturii si Inspectia Judiciara, solicitand instantei ca, prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

Prin sentința civilă nr. 1523 pronunțată în data de 27 aprilie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele: "Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Consiliul Superior al Magistraturii, in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect anularea unor decizii emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare si emiterea unor decizii de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei Inspecția Judiciară, in ceea ce priveste capetele de cerere avand ca obiect privind anularea unor dispozitii emise de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii si emiterea unor dispozitii de catre secretarul general al Consiliulului Superior al Magistraturii.

Respinge exceptia lipsei de interes a capatului de cerere privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la emiterea de unei noi dispozitii prin care sa fie recalculate drepturile salariale cu incepere din data de 01.10.2016, ca lipsita de obiect.

Admite in parte actiunea precizata, introdusa de reclamanții A.,B., C., D., E., F., K., G., H., I. și J., impotriva paratilor Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară.

Anuleaza in parte dispozitia nr. 54/14.08.2015 emisa de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, numai in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantului A..

Anuleaza in intregime dispozitia nr. 70/02.10.2015 emisa de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii

Anuleaza in parte decizia nr. 31/14.09.2015 emisa de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare, numai in ceea ce priveste drepturile salariale ale reclamantilor (cu exceptia reclamantului A.).

Anuleaza in intregime deciziile nr. 36,37,38,39,43,44,48,50,53,56 din 13.10.2015 emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare.

Obliga paratul Consiliul Superior al Magistraturii la emiterea unei noi dispozitii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale reclamantului A., pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

Obliga paratul Consiliul Superior al Magistraturii la plata catre reclamantul A. a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Obliga parata Inspecția Judiciară, la emiterea unor noi decizii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant (cu exceptia reclamantului A.), pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015.

Obliga parata Inspecția Judiciară la plata catre fiecare reclamant (cu exceptia reclamantului A.) a diferentei dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea unor decizii emise de inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare si emiterea unor decizii de catre inspectorul-sef al Inspectiei Judiciare, introduse impotriva paratului Consiliul Superior al Magistraturii, ca fiind promovate impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea unor dispozitii emise de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii si emiterea unor dispozitii de catre secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii, introduse impotriva paratei Inspecția Judiciară, ca fiind promovate impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.".

Împotriva sentinței civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Inspecția Judiciară, iar pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a dedclarat recurs atât împotriva încheierii de ședință din data de 15 martie 2017, cât și împotriva sentinței civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ambii pârâți formulând critici de nelegalitate.

3.1 Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii și a sentinței atacate și, în rejudecare, să se constate că în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ. subscrisul și-a manifestat refuzul de a se judeca cererea adițională formulată de reclamanți, astfel încât instanța urmează să rămână învestită doar cu soluționarea cererii inițiale formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., K., G., H., I., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare și J., procuror detașat pe postul de consilier juridic în cadrul Inspecției Judiciare, acțiune pe care solicită să fie respinsă ca neîntemeiată.

În acest sens, arată că prin cererea introductivă de instanță, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la emiterea unor noi dispoziții/decizii, prin care să li se recalculeze drepturile salariale cu aplicarea valorii sectoriale de referință de 347,10 RON, începând cu data de 09.04.2015.

Ulterior, prin cererea adițională formulată la data de 30.01.2017, depusă după primul termen de judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la emiterea unor dispoziții/decizii prin care să li se recalculeze drepturile salariate potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015, la repararea prejudiciului creat neaplicarea acestor prevederi, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plata și până la data plății efective.

Sub acest aspect, precizează că cererea depusă ia data de 30.01.2017 de către reclamanți este o cerere modificatoare, sub aspectul cauzei juridice și a obiectului, iar nu o simpla precizare, în sensul majorării câtimii pretențiilor, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de fond prin încheierea din data de 15 martie 2017.

Ca atare, cererea adițională fiind depusă după primul termen de judecată, era necesar acordul expres al pârâtului pentru a se putea judeca împreună cu cererea inițială, astfel încât se impune admiterea recursul formulat împotriva încheierii de ședință din data de 15 martie 2017, în ce privește analiza cererii adiționale formulate de reclamanți la data de 30.01.2017, casarea în parte această încheiere, iar în urma rejudecării să se constatate că, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ. subscrisul și-a manifestat refuzul de a judeca cererea adițională formulată de reclamanți, astfel încât instanța urmează să rămână învestită doar cu soluționarea cererii inițiale formulate de reclamanții A. eorghe, B., C., D., E., W. igirescu F., K.. G., H., I., inspectori judiciari în cadrul Inspecției Judiciare și J., procuror detașat pe postul de consilier juridic în cadrul Inspecției Judiciare.

În ceea ce privește cazul de casare reglementat de dispozioțiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul arată că instanța de fond a făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente în cauză.

Reclamanții au precizat că prin deciziile/dispozițiile de salarizare contestate pârâții le-au calculat în mod eronat drepturile salariale raportat la valoarea de referință sectorială fără reținerea creșterilor salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007.

Astfel, trebuie distincția categorii de hotărâri judecătorești, unele prin care s-au recunoscut anumitor magistrați dreptul la calcularea salariul pe baza valorii de referință sectorială de 347,10 RON prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 și ceilalți magistrați care fie nu au obținut astfel de titluri executorii, fie le-au obținut, însă valoarea de referință sectorială a fost plătită până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

În ce privește creșterile salariale prevăzute de Ordonanța Guvernului 10/2007, pentru unificarea practicii judiciare, referitor la interpretarea și aplicarea dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 10/2007 privind creșterile salariale ce urmau a se acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvemului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit Anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică și în concret cu privire la posibilitatea magistraților de a beneficia de creșterile salariale prevăzute în art. 1 din actul normativ inițial menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat Decizia în interesul legii nr. 25/14.11.2011.

Prin urmare, majorarea indemnizației de încadrare brută lunară prin raportare la valoarea de referință sectorială de 347,10 RON nu s-a putut acorda decât până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și numai acelor magistrați cărora li s-au recunoscut prin hotârâri judecătorești creșterile salariate prevăzute de Ordonanța Guvernului 10/2007.

În ceea ce privește pretinsul tratament discriminatoriu invocat de contestatori ca urmare a calculării indemnizației de încadrare prin raportare la valoarea de referință torială stabilită potrivit legii, iar nu prin raportare la cea care rezultă din punerea în executarea hotărârilor judecătorești anterior menționate amintim faptul că prin Decizia nr. 2/2015 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru de legarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2014 a fost admisă în parte sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă în Dosarul x/2013 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și soluționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

În analiza acestei probieme de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție a subliniat că în sistemul de drept românesc jurisprudența nu constituie izvor de drept, instanțele judecătorești nefiind ținute de soluțiile pronunțate anterior de alte instanțe. Hotărârile judecătorești au aplicabilitate numai la speță, efectele lor neputând fi extinse la cauze similare cu care instanțele au fost învestite.

În considerarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și față de decizii pronunțate de Curtea Constituțională, Înalta Curte a constatat că atât timp cât tratamentul mai favorabil al unor angajați este rezultatul punerii în executare a unor hotărâri judecătorești prin care s-au acordat acestora anumite drepturi salariale, în raport cu alți salariați cărora nu li s-au acordat aceste drepturi ori cărora le-au fost respinse astfel de cereri prin hotărâri judecătorești pronunțate de instanțe diferite, nu există discriminare în sensul art. 2 raportat la art. 1 alin. (2) lit. pct). (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, republicată.

Astfel, s-a statuat că în aplicarea art. 2 raportat la art. I alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, punerea în executare a hotărârilor judecătorești în care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați.

Față de aceste considerente, apreciem că dispozițiile contestate au fost emise în urma unei judicioase interpretări și aplicări a dispozițiilor O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modidificări și completări prin Legea nr. 71/2015.

Dimpotrivă, persoanele care nu au obținut titluri executorii privind creșterile saftariale prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2007 sau care nu au contestat Decizia 44/10.05.2010 a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nu se pot raporta la beneficiarii acestor drepturi, deoarece nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare trebuie să se stabilească potrivit legii (valoarea de referință sectorială fiind prevăzută de O.G. nr. 13/2008 și anume 291,98 RON), în conformitate cu interpretarea dată acesteia prin Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 25/2011 și nr. 2/2015.

Între momentul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei 25/2011 și data de 1 august 2016, instanțele de judecată/parchetele puteau aplica în cazul magistraților dispozițiile O.G. nr. 10/2007, iar în lipsa unei hotărâri judecătorești executorii nici ordonatorii de credite nu erau îndrituiți să procedeze în acest sens.

Față de aceste considerente, apreciem că nu este incidență în cauza de fată Decizia nr. 23/29 lume 2015 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul neutru dezlegarea chestiuni de drept în materie civilă la care instanța de fond a făcut trimitere în mod greșit.

Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii mai arată că în mod greșit, instanța de fond a interpretat dispozițiile deciziei CCR nr. 794/15.12.2016.

Totodată, recurentul a arătat că nu sunt admisibile pretențiile reclamantei astfel cum au fost formulate, întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, acestea neputând opera retroactiv.

S-a procedat la stabilirea drepturilor salariale pentru personalul instituției, începând de la data de 1 august 2016, în funcție de o valoare sectorială de 347,10 RON, la care s-a adăugat procentul de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015. Valoarea sectorială de 405 RON a rezultat după data de 01.10.2016, astfel încât la stabilirea drepturilor salariale în aceatsă modalitate s-au avut în vedere considerentele deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, astfel încât acestea puteau fi aplicate numai după publicarea hotărârii instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al României.

Începând cu data de 1 octombrie 2016, această valoare de referință a fost folosită de Înalta Curte de Casație și Justiție de la data de 01.10.2016, prin emiterea Ordinelor nr. 283/25.10.2016 și nr. 350/28.11.2016 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acest sens făcându-se referire și la adresele nr. x/21.12.2016 și din 29.11.2016 ale instanței supreme așa încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională.

Totodată, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 4860/C/2016, s-a stabilit că drepturile salalariale ale judecătorilor au fost stabilite, începând cu data de 1 august 2016, în funcție de o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, rezultată din majorarea valorii de referință sectorială de 347 RON cu un procent de 10%, prevăzut de Legea nr. 293/2015, iar la rândul lor, reclamanții au beneficiat de aceleași drepturi salariale.

Astfel, în raport de aceste argumente, s-a apreciat de către recurentul-pârât că este neîntemeiată cererea reclamantilor de stabilire a unei indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, câtă vreme la nivelul tuturor ordonatorilor de credite s-a decis că nivelul maxim în plată în cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "justiție" calculat la o valoare de referință sectorială de 405 RON, este aplicabil începând cu data de 1 octombrie 2016.

3.2 Recurentul-pârât Inspecția Judiciară a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și, în rejudecare, în principal, respingerea în parte a acțiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 1 august - 30 septembrie 2016, raportat la diferența dintre valoarea de referință sectorială de 347 RON și cea de 405 RON, iar, în subsidiar, respingerea în parte a acțiunii precizate, pentru intervalul de timp cuprins între 9 aprilie 2015 - 30 septembrie 2016, raportat la diferența dintre valoarea de referință sectorială de 347 RON și cea de 405 RON, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și expunând în susținerea acestuia aceleași argumente ca și recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin întâmpinarea formulată, reclamantul A. respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și menținerea ca legală a sentinței civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii și pârâtei Inspecția Judiciară:

Prin sentința recurată a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă dispoziție pentru reclamantul A., pe baza unei valori de referință sectorială de 405 RON, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015 și să plătească acestuia diferența dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Totodată, a obligat parata Inspecția Judiciară, la emiterea unor noi decizii, prin care sa recalculeze drepturile salariale ale fiecarui reclamant (cu exceptia reclamantului A.), pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, retroactiv, cu incepere din data de 09.04.2015 și să plătească catre fiecare reclamant (cu exceptia reclamantului A.) diferența dintre drepturile salariale recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON si cele incasate, pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu indicele de inflatie, precum si la plata dobanzii legale penalizatoare calculate de la data scadentei fiecarei diferente lunare pana la data platii efective si integrale a diferentelor.

Față de motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizând admiterea cererii adiționale formulate de către reclamanți la data de 30 ianuarie 2017 prin care au solicitat obligarea pârâților la emiterea unor dispoziții prin care să li se recalculeze drepturile salariate potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 09 aprilie 2015 și la repararea prejudiciului creat neaplicarea acestor prevederi, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plata și până la data plății efective, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat.

Astfel, Înalta Curte, împărtășește opinia instanței de fond, în sensul cererea adițională formulată de către reclamanți în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., cuprinde doar o majorare a câtimii pretențiilor solicitate prin cererea introductivă. Astfel, aceștia solicită ca drepturile salariale să fie calculate pe baza unei valori de referință sectorială de 405 RON, în loc de 347 RON, fără a modifica însă cauza acțiunii inițiale, în sensul că obiectul principal al acțiunii a rămas anularea dispozițiilor de salarizare și obligarea pârâților la emiterea unor noi dispoziții prin care să se reclaculeze drepturile salariale la nivel maxim, retroactive, începând cu data de 09.04.2015, iar obiectul accesoriu al acțiunii a rămas obligarea pârâților la plata diferențelor salariale ce vor rezulta.

Având în vedere că ambii pârâți, prin cererile de recurs au formulat, în esență, critici comune circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la faptul că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material, atât în ceea ce privește data de la care s-a dispus acordarea valorii de referință sectoriale, cât și cuantumul acesteia, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmează să le examineze împreună și să le răspundă prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

Reține instanța de control judiciar că este nefondată susținerea recurenților-pârâți în sensul că prima instanță a ignorat data de la care se aplică dispozițiile hotârării pronunțate de instanța de contencios constituțional, cu privire la acordarea valorii de referință sectoriale de 405 RON.

Astfel, în mod corect, au fost avute în vedere de Curtea de Apel București dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015.

Amintește Înalta Curte că potrivit actului normativ menționat:

« Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

"(5ind. 1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că:

« 6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1ind. 1) și (1ind. 2), cu următorul cuprins:

"(1ind. 1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1ind. 2) Prevederile alin. (1ind. 1) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției."

Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Cu alte cuvinte, astfel cum s-a menționat și în precedent, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Așadar, instanța de fond a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, respectiv că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare."

Totodată, concluzia instanței de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Așadar, decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor, așa cum a considerat pârâtul.

Așa fiind, va fi înlăturată apărarea recurentilor în sensul că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după pronunțarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, de vreme ce aceasta nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri/judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare.

Acestea sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordrea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație.

Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015, astfel încât critica pârâtilor în acest sens apare ca nefondată.

Cu privire la valoarea sectorială de referință de 405 RON, Înalta Curte reține că este nefondată critica recurenților-pârâți privind aplicarea acesteia numai după data de 1 august 2016, dată prevăzută în Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.

Trebuie subliniat că potrivit acestei decizii, în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale nu poate exista o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, diferențele de salarizare rezultând exclusiv din coeficienții de multiplicare specifici fiecărei funcții și grad.

Curtea Constituțională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Astfel, prin decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În cuprinsul deciziei s-a statuat că:

"Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1ind. 2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5ind. 1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim."

Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt existentă la data pronunțării hotărârii recurate.

Astfel, în cadrul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, care este ordonator principal de credite, stabilirea drepturilor salariale pentru personalul Institutului Național al Magistraturii s-a calculat prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, asa cum acesta recunoaște inclusiv prin motivele de recurs.

Deși valoarea de referință sectorială de 405 RON a fost acordată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ordonator principal de credite), tot începând cu data de 01.10.2016, ca urmare a adoptării Ordinului Președintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016, prin sentința civilă nr. 48/13.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016 (definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin Decizia din data de 22.06.2017) Consiliul Superior al Magistraturii a fost obligat «să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015», această sentință producând efecte juridice, atestând astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, o valoare maximă de referință sectorială în cuantum de 405 RON la unul dintre ordonatorii principali de credite din familia ocupațională "Justiție", care are calitatea de pârât și în prezenta cauză.

În același sens este de altfel și jurisprudența constantă a celorlalte instanțe, prin care s-a reținut data de 09.04.2015 pentru acordarea valorii de referință de 405 RON, de exemplu sentința civilă nr. 3706 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Tribunalul Cluj și sentința civilă nr. 2194 din 15.12.2016 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.

În acest context, urmează să fie înlăturată și critica recurenților-pârâți în sensul că valoarea sectorială de referință în plată a fost de 347,10 RON pentru familia ocupațională "Justiție" până la data de 1 august 2016, astfel încât nu se putea aplica un alt coeficient pentru o perioadă anterioară acestei date.

Cu privire la capătul accesoriu al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte amintește că, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul constatării nelegalității actului administrativ vătămător, persoana vătămată este îndreptățită la recuperarea prejudiciului cauzat prin vătămarea drepturilor sale, care este compus atât din debitul principal, cât și din beneficiul nerealizat.

Astfel, cu privire la cererea de plată a despăgubirilor, Înalta Curte reține că, prin omisiunea pârâtului de a emite ordinul de salarizare cu indemnizația de încadrare raportat la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, astfel cum prevedeau dispozițiile legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamanților, în înțelesul art. 1531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii fiind îndeplinite, obligație de plată care este stabilită în sarcina pârâților Consliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară.

Prin urmare, reclamanții au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența de drepturi salariale dintre suma încasată cu titlu de indemnizație și suma ce ar fi obținut-o prin raportare la valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva sentinței civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva încheierii de ședință din data de 15 martie 2017 și împotriva sentinței civile nr. 1523 din data de 27 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 iunie 2020.