ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2063/2020

Ședința publică din data de 26 mai 2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înregistrat dosarul nr. x/2017, având ca obiect contestația în anulare declarată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1307 din 30 martie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Prin rezoluția din data de 30 august 2017, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, conform dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind comunicată adresă cu această mențiune.

Prin cererea înregistrată la data de 13 septembrie 2017, petenta A. S.R.L. a formulat o cerere de acordare de facilități sub forma reducerii taxei judiciare de timbru de la 100 RON la 0, în temeiul art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, apreciind că aceasta reprezintă mai mult de 10% din venitul net pe ultimele trei luni de activitate, atașând un înscris doveditor emis de A.N.A.F.

Prin încheierea din 4 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte a respins cererea formulată de petenta S.C. "A." S.R.L., privind acordarea ajutorului public judiciar sub forma reducerii taxelor judiciare de timbru, reținând, în esență, că nu poate fi primită cererea formulată de petenta S.C. "A." S.R.L., întrucât este o cerere prin care persoana juridică tinde să obțină scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, contrar dispozițiilor art. 42 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013. În plus, admiterea cererii nu se justifică nici în raport cu cuantumul redus al taxei datorate, neavând semnificație economică.

Prin cererea înregistrată la data de 1 noiembrie 2017, sub nr. de dosar x/2017, petenta S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cerere de reexaminare împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Petenta a susținut că nu tinde să obțină scutire de la plata taxei de timbru, ci reducerea taxei de timbru de la 100 de RON la 0 RON, conform art. 42 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 08 decembrie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 4 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Împotriva încheierii din Camera de Consiliu din data de 08 decembrie 2017 petenta S.C. A. S.R.L. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de Contecios Administrativ și Fiscal sub nr. de dosar x/2018

Hotărârea ce face obiectul prezentei contestații în anulare

Prin Decizia nr. 2309 din data de 04 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a anulat contestația în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 8 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, ca netimbrată.

Contestația în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2309 din data de 04 iunie 2018 a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispozițiile art. 508 alin. (4), art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a fost invocată încălcarea art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., contestatoarea apreciind că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, deși era obligatorie, acesta fiind motivul pentru care nu a fost la proces.

Invocă deopotrivă și încălcarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, pe considerentul că nu i s-a comunicat taxa judiciară de timbru pentru data de 04.06.2018, precum și încălcarea dispozițiilor art. 248 alin. (5) și 424 alin. (5) C. proc. civ., pe considerentul că a emis "decizie" în loc de "încheiere".

Fiind legal citată, intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova nu a depus întâmpinare și nu a formulat apărări în cauză.

Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și în condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege: (1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. (2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: ... 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Contestatoarea din prezenta cauză a invocat ambele cazuri reglementate de dispozițiile sus-enunțate, însă, verificându-se actele și lucrările dosarului nr. x/2018, sub aspectul modului de îndeplinire a procedurii de citare, se constată că, în mod legal s-a reținut în practicaua deciziei ce face obiectul prezentei contestații în anulare, că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu ambele părți din proces.

Constată Înalta Curte că, în condițiile în care, pentru termenul de judecată din data de 23 aprilie 2018 citația cu societatea contestatoare a fost primită de persoana însărcinată de societate cu primirea corespondenței, ce a semnat și a aplicat ștampila societății pe Dovada de înmânare atașată la dosar, în cauză au fost incidente dispozițiile art. 229 alin. (1) teza finală din C. proc. civ., ce prevăd următoarele " 1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar și a luat termenul în cunoștință, precum și partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convențional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaște termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanță, considerându-se că ea cunoaște termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziții îi sunt aplicabile și părții căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convențional ori prin funcționarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenței, i s-a înmânat citația pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaște și termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citația i-a fost înmânată."

Primindu-se astfel citația de către societate, prin persoana însărcinată cu primirea corespondenței, pentru termenul de judecată din data de 23 aprilie 2018 și aplicându-se ștampila societății pe dovada de înmânare, s-a considerat că aceasta cunoaște și termenele de judecată ulterioare, nemaifiind astfel obligatorie citarea sa și pentru termenul de judecată din data de 04 iunie 2018, procedura de citare fiind astfel legal îndeplinită cu ambele părți din proces, absența contestatoarei de la termenul de judecată neconstituind motiv de nelegalitate a hotărârii pronunțate, aceasta solicitând anterior și judecarea cauzei în lipsă, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată, așadar, că dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește al doilea motiv al contestației în anulare - art. 503 alin. (2) pct. 2 din același cod, se reține că acesta reglementează contestația în anulare specială și se referă la situația în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Or, obiectul prezentei contestații în anulare îl reprezintă o decizie definitivă pronunțată într-o altă contestație în anulare declarată împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată de societate în conformitate cu dispozițiile art. 43 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, astfel cum s-a expus în partea introductivă a considerentelor prezentei hotărâri.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor sus-citate, rezultă că obiect al unei contestații în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluționat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanței de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestație în anulare numai hotărârile pronunțate de instanțele de recurs. Or, în speță, decizia contestată este o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare și nu asupra unei decizii prin care s-a soluționat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Totodată, prevederile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., invocate de contestator, potrivit cărora hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, reprezintă o aplicație a principiului unicității dreptului de a folosi o cale de atac și au ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Având în vedere principiul unicității dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestație în anulare, o astfel de cale de atac fiind inadmisbilă.

Înalta Curte nu poate primi nici critica referitoare la pronunțarea unei "decizii" în locul unei "încheieri", această împrejurare neîncadrându-se în noțiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.. Hotărârea contestată poartă o denumire corectă în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (4) C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată " asupra contestației în anulare", pentru care legiuitorul a prevăzut că se numește " după caz, sentință sau decizie", deci, nu " încheiere", cum greșit susține contestatoarea.

Pe de altă parte, chiar și în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greșită, această eroare este una dintre erorile ce pot fi îndreptate pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ. și nu o eroare materială în sensul dispozițiilor sus-enunțate.

Temeiul de drept al soluției

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 248, coroborat cu art. art. 503 și art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulat de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 2309 din 04 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 mai 2020.